_________________
de Prof. univ. dr. Cristian PĂUN,
Academia de Studii Economice din București
Prof. univ. dr. Radu MUȘETESCU,
Academia de Studii Economice din București
Economia informală rămâne o problemă sensibilă atât la nivel global cât și la nivelul țărilor care țintesc să ajungă în clubul țărilor dezvoltate, cum este cazul României. Economia informală pune o presiune semnificativă asupra politicilor economice și sociale, fiind un fenomen pentru care nu există o soluție miraculoasă de rezolvare a ei. Mai mult, metodologia de evaluare și indicatorii folosiți nu au găsit încă un consens clar în rândul economiștilor și specialiștilor în politici fiscale. Perioadele de criză și recesiune adaugă presiuni suplimentare, economia informală căpătând o importanță și mai mare într-un PIB care se contractă. Economia informală are mai multe fațete, nu se limitează doar la evaziunea fiscală sau la munca la negru.
Înainte de a discuta soluțiile acestui fenomen, adaptate contextului din România, ar trebui să pornim dezbaterea de la o analiză a dimensiunii fenomenului, inclusiv la nivel regional (Figura 1).
Figura 1: Evoluția economiei informale în România (% din PIB)
Sursa: Banca Mondială, 2024
Fenomenul este clar în ușoară scădere, scădere nefiind însă una substanțială, mai ales dacă privim fenomenul dintr-o perspectivă mai largă. Între 1993 și 2022, am recuperat circa 5% din PIB din economia informală din România. Scăderea susținută a fenomenului s-a întâmplat cu precădere după intrarea noastră în Uniunea Europeană care a venit la pachet cu reguli mult mai stricte privind controlul acestui fenomen, alinierea legislației din România la acquis-ul comunitar având un rol semnificativ în evoluția acestui fenomen. Ecartul dintre noi și Polonia s-a menținut relativ constant, polonezii având o economie informală mai redusă cu circa 5% din PIB.
Chiar dacă fenomenul a cunoscut o temperare constantă, România rămâne ”campioana” regiunii Europei Centrale și de Est privind economia informală (Figura 2) cu circa 30% din PIB. Distanța dintre cel mai bine clasat (Slovacia) și noi s-a redus foarte ușor, de la 15 procente PIB la 13 procente PIB. În general, pozițiile în regiune s-au păstrat cam aceleași, foarte aproape de noi fiind mereu Croația și la o distanță puțin mai mare (de circa 5 procente PIB) fiind Polonia (evident că vorbim astăzi în Polonia de un PIB dublu față de cel al României). În general, majoritatea țărilor din regiune au bătut pasul pe loc în privința acestui fenomen, nu putem vorbi de un performer cu adevărat care a găsit soluțiile optime pentru a lupta cu diferitele fațete ale acestui fenomen.
Figura 2: Economia informală în Europa Centrală și de Est (diferite momente, % din PIB)
Sursa: Banca Mondială, 2024
Două componente sunt dominante (Figura 3), cea legată de autoconsum (38% din total economie informală și estimată la circa 12,5% din PIB) și evaziunea fiscală din impozitele indirecte (circa 25% din total economie informală și estimată la circa 8% din PIB în 2022, mare parte gap de TVA). În zona de autoconsum intră toate acele activități de producție pentru consumul propriu și care nu se poate aduce foarte ușor în zona fiscalizabilă. Aici, foarte probabil, nu vom putea avea prea ușor soluții pentru a reduce acest fenomen. Fenomenul de autoconsum este confirmat și de statistica aferentă populației active / ocupate din România, existând o diferență semnificativă între populația activă / aptă de muncă (circa 9 milioane) și numărul de contracte de muncă înregistrate (circa 6 milioane).
Figura 3: Componentele economiei informale din România (2022, % din total economie informală)
Sursa: Comisia Europeană, 2023
Alte două componente au importanță medie spre scăzută în fenomenul economiei informale din România: munca la negru (în scădere ca pondere în economia informală și în PIB, cu un efect estimat la circa 13% din economia informală și circa 4,3% din PIB) și neconformarea fiscală (evitarea taxelor pe fondul nemulțumirilor generate de calitatea serviciilor și bunurilor publice, estimată la circa 14% din economia informală și circa 4,7% din PIB). Restul componentelor (evaziunea fiscală la persoanele fizice sau alți factori).
Figura 4: Cauzele economiei subterane din România (1995 – 2022)
Sursa: prelucrări proprii după datele Băncii Mondiale (2024)
Analiza cauzelor care stau la baza economiei informale (subterane) din România (Figura 4) arată următoarea situație:
- Există o legătură invers proporțională în România între dimensiunea economiei informale și libertatea economică: cu cât libertatea economică este mai mare, cu atât dimensiunea economiei subterane scade (Graficul 4.1.);
- Există o legătură direct proporțională între dimensiunea economiei informale și nivelul de corupție din România: cu cât corupția este mai redusă, cu atât dimensiunea economiei informale scade (Graficul 4.2.)
- Există o legătură direct proporțională între dimensiunea economiei informale și nivelul de taxare din România: cu cât nivelul de taxare este mai mare, cu atât dimensiunea economiei informale crește (Graficul 4.3.)
- Există o legătură direct proporțională între dimensiunea economiei informale și nivelul de cheltuielilor publice cu bunuri și servicii în România: cu cât guvernul cheltuiește mai mult prin bugetul de stat pentru achiziții publice de bunuri și servicii, cu atât dimensiunea economiei informale crește (Graficul 4.4.)
- Există o legătură invers proporțională între dimensiunea economiei informale și eficacitatea actului de guvernare în România: cu cât eficacitatea guvernului este mai redusă, cu atât dimensiunea economiei informale crește (Graficul 4.5.)
- Există o legătură invers proporțională între dimensiunea economiei informale statul de drept din România: cu cât statul de drept (și instituțiile din spatele lui) este mai puternic, cu atât dimensiunea economiei informale scade (Graficul 4.6.).
Aceste rezultate, corelate cu structura economiei informale din România, conduc aproape instantaneu la posibilele soluții pe care le vom aborda în ultima parte a acestui studiu.
Figura 5: Efectele economice ale economiei informale (asupra bunăstării și asupra creșterii economice)
Sursa: prelucrări proprii după datele Băncii Mondiale (2024)
Efectele economiei informale sunt clare pentru economiști de multă vreme. Economia informală reflectă o inegalitate în fața legii, un dublu standard nedrept și un tratament preferențial sau privilegiat pentru anumite categorii de operatori. În timp ce unii fac contrabandă sau contrafac produse de lux sau produse din tutun, alții aleg să respecte legea și să nu încerce să obțină niște câștiguri ilicite evitând legislația fiscală în domeniu. Impactul se vede imediat asupra bugetului (bani pierduți la bugetul de stat), asupra deficitului bugetar, îndatorarea din spatele acestuia și impactul ulterior al îndatorării asupra dobânzilor din piață. Ca să nu mai vorbim la pericolele și complicațiile (cu costurile de rigoare) la care se expun consumatorii de produse contrafăcute sau produse de contrabandă care scapă autorităților nu doar din punct de vedere fiscal ci și din punct e vedere al standardelor de calitate și siguranță în consum. Din estimările noastre (Figura 5) se poate constata că, în cazul României, avem un impact negativ atât asupra bunăstării (exprimată prin PIB/locuitor) cât și asupra creșterii economice reale (dinamica PIB real):
- Există o relație de inversă proporționalitate între dimensiunea economiei informale și PIB/locuitor: cu cât economia informală este mai mare, cu atât PIB/locuitor este mai redus;
- Există o relație de inversă proporționalitate între dimensiunea economiei informale și dinamica PIB real: cu cât economia informală este mai mare, cu atât dinamica reală a PIB este mai mică.
În plus, având în vedere rezultatele prezentate în graficele din Figura 5, putem să mai remarcăm și faptul că impactul economiei informale asupra bunăstării este mai consistent decât cel asupra creșterii economice (panta este mai mare la PIB/locuitor decât la dinamica PIB).
Punând cap la cap toate aceste rezultate cu privire la contextul economiei informale, la cauzele ei, componentele sale și efectele sale, putem să discutăm și soluțiile posibile pentru România:
- Este clar că o majorare a taxelor (mai ales impozitele indirecte) are un efect direct asupra creșterii dimensiunii economiei informale. Evaziunea fiscală (pe impozitele indirecte) este estimată astăzi în jur de 8% din PIB, creșterea taxelor nu face decât să ducă la un procent și mai mare asociat acesteia;
- Reformarea statului și ținerea sub control a cheltuielilor acestora, atât valoric cât și calitativ (ce se întoarce din aceste cheltuieli publice către cetățean) conduce la o limitare a fenomenului analizat;
- Diminuarea corupției, a birocrației, asigurarea unei transparențe și a unei stabilități pe termen lung privind regulile fiscale conduc la o diminuare a economiei informale în România;
- Un stat de drept mai puternic și un guvern mai eficient și eficace îmbunătățește radical situația privind economia informală din România.
- Atragerea în sistemul economic a celor care rămân cantonați în autoconsum, mai ales cei din mediul rural, inclusiv prin regândirea programelor de asistență socială, prin intensificarea proiectelor de modernizare rurală și de conectare a acestor teritorii și zone tot mai izolate și mai depopulate.
Având în vedere dimensiunea și structura economiei informale din România, apreciem că prin aplicarea acestor măsuri, optimist vorbind, se poate ajunge la diminuarea evaziunii fiscale cu 20-25% pe un orizont scurt de timp (1-3 ani) și cu 30-35% (5-7 ani) pe următoarele componente. Asta înseamnă că evaziunea fiscală (impozite indirecte) estimată astăzi la circa 8% din PIB, autoconsumul estimat la circa 12,5% din PIB, munca la negru estimată la circa 4% din PIB și conformarea fiscală estimată și ea la circa 5% din PIB și evaziunea fiscală asociată veniturilor individuale (mai ales cele care nu sunt de natură salarială) ar putea fi cumulat reduse cu valori între 6 și 10% din PIB, aducând România la nivelul mediei globale privind acest fenomen (care este de circa 19,4% din PIB).
