Interviu cu Adrian Mitroi, analist financiar
Ce e bun înainte de toate?
Conceptul este sănătos și bun și merită toate laudele. Este un concept nou. Nu-l comparați cu alte Fonduri Suverane, care sunt fonduri de avere și de plasamente în alte piețe, speculative, bursiere, de plasamente transnaționale. Nu, este altă Mărie cu altă pălărie.
Lumea, și inclusiv cea a finanțelor publice, se profesionalizează. Astăzi conduci după principii sănătoase, de guvernanță, de măsurare a performanței, acesta era al doilea comentariu important, standarde clare pentru managementul entității ș.a.m.d. Standardul privat cu care suntem obișnuiți în managementul privat al activelor trebuie implementat cu rigurozitate cred eu și în standardul managementului public al activelor publice. Deci, din punctul acesta de vedere el va fi obligat, odată ce vei avea o entitate. Care va fi, atenție, sub privirile tuturor. Vă dați seama cum o să tocăm noi acest Fond de la guvernanță corporativă până la oameni, de la decizii investiționale, politică de dividende ș.a.m.d. Părerea mea e că va fi obligat să fie prizonierul propriei reușite. Va fi obligat să fie condus și va fi condus, cred eu, cu optimism, după un minim de standard obligatoriu din următorul motiv: pentru că performanța unei entități de asemenea anvergură, performanța operațională, performanța entității operaționale trebuie să fie clar cuantificabilă. Te uiți la o entitate din asta și cum măsori performanța? La un Fond privat de investiții știi foarte bine: randamentul îi asociezi de exemplu cu riscul, Pilonul I, Pilonul II. Știi clar cum este randamentul anual ș.a.m.d. Cum o să măsurăm performanța acestui Fond? Foarte interesant. Pentru că – și acesta era argumentul meu cheie – succesul i se va măsura în capacitatea lui de a aduce capital extern capitalului disponibil pe care îl are. Atenție, capitalul merge acolo unde îi este cel mai bine. Și atunci trebuie să aduci capital extern, fie că este capital propriu, fie că este împrumutat. Iar acel capital extern cum vine el într-o asemenea afacere? Bazat pe performanță.
Presiunea pe Fondul Suveran de Investiții nu este să colecteze bani din economia românească, ci să producă bani pentru economia românească. Adică să deruleze proiecte de investiții care să dea naștere la bani pe termen lung în economia românească.
În regulă. Asta este pentru proiectele ca să spun așa comerciale. Ce părere aveți de cele de natură socială? Care au o componentă greu cuantificabilă, pe termen lung: spitalele, infrastructura rutieră, alte lucruri care sunt mai greu de cuantificat într-un randament al unui Fond de Investiții.Statul are interese care sunt fundamentale. Și acest Fond este – și eu aș folosi și cuvântul strategic – este un stabilopod al economiei românești. Avem perlele acestea; nu toate sunt în cea mai bună formă economică. Dar noi avem interese strategice aici; nu vom privatiza niciodată integral, că nu este un fond de privatizare, ci doar niște părți care să-i permită menținerea a 50+1. Deci ai și interese strategice. Ați văzut că statul care nu-și păstrează și nu are grijă de interesele lui strategice se află într-o poziție fragilă la un moment dat. Sistemul bancar, financiar de exemplu.
Statul a dovedit în cei aproape 28 de ani că este cel mai prost manager al economiei românești. Ce garanție avem că statul, devenit manager al acestui Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții, nu va da chix?
Probabil că nu avem, dar cred că presiunea publică financiară, organizațională, europeană, locală, gândiți-vă că este în afara finanțelor publice. Tu vei avea o groapă de deficit indusă de acest Fond pentru dividendele pe care le va primi el în locul bugetului, dar la acel moment ulterior aceste dividende vor fi într-un fel sau altul plătite acționarului statul și atunci probabil change flow-ul care are o groapă la un moment dat într-un parcurs își va reveni.
Ce risc este ca acest Fond să devină un instrument de putere, de forță politică?
Am văzut toate temerile despre subiectul acesta. E validă această temere fundamentală. Haideți să vedeți care este modalitatea prin care guvernele conduc acum operațiunile economice, care nu mai sunt acel laissez-faire al anilor 1990-2000. Acum, intervenționismul sub forme mai elegante este un modus operandi corect într-un intervenționism care a realizat dintr-o dată că marile corporații, în profitabilitatea lor, în demersul lor pentru profitabilitate, nu respectă întotdeauna regulile. Capitalul este extrem de volatil și de atent la oportunități, este lipsit de scrupule.
Gândiți-vă că toate sunt făcute să fie îndoite. Înțelegeți? Scriam un articol, și am luat niște bobârnace pe subiectul acesta punându-mi mâinile în șolduri ca o gospodină supărată, și îmi puneam întrebarea ca profesor: „Cum este posibil ca în anul 2018 să mai ai conceptul de paradis fiscal? Noi mai avem așa ceva în Europa? Și în lume?” Cum adică paradis fiscal când noi vorbim de compact fiscal, sau optimizare fiscală. Sau să nu taxezi unde ai cifra de afaceri. Corect? Să ai domicilii și să ai competiție fiscală între cele 27, 28 de țări ale Uniunii Europene. Adică să avem competiție fiscală. Unde există așa ceva? Deci modern va fi, și eu cred că trendul este unul singur: acest gen de optimizări fiscale vor trebui pulverizate. Societatea nu va mai accepta genul acesta de smart management al finanțelor. Principiul de transparență, de contabilitate, de seriozitate, de sustenabilitate, de grijă pentru mediu, de oportunități egale.
Ce legătură va avea această nouă orientare a societății cu existența viitoare a fondului suveran și investițiile europene?
Va avea. Știți cum o să aibă statutul și cum o să îl luăm la puricat când o să-i vedem politica de investiții? Pentru că investițiile vor fi semnificative și vom cere referatul investițional și cel de risc.
Corectitudinea – „fairness” – este fundamentală pentru omul modern. Managerul modern, pentru a-și pune capitalul, energia la lucru, are nevoie de corectitudine. Uitați-vă în perspectiva aceasta. Și eu cred că va fi această acțiune și publică dar și instituțională. Ai nevoie și de capital din extern și de aceea sunt optimist.
Am văzut o declarație a dumneavoastră – „regula zero a finanțelor moderne este că pentru a crește randamentul acționarilor trebuie să ai și capital împrumutat din afară; ca să crești acest randament e nevoie de aceste injecții de capital, altfel rămâi doar o găleată care a adunat niște participații valoroase și niște dividende”.
Corect, și nu ești sinergic și n-ai sinergia aceasta financiară necesară. Sinergia de aici vine, de la o corporație ca și individ. Doar cu capitalul tău nu vei fi niciodată mai bogat. Trebuie să iei capital de la bancă să investești în tehnologie.
Eu cred că va fi un punct greu de inflexiune, dacă îl trecem e un plin indicator de succes, aprobarea, acordul Uniunii Europene, care are două fațete, fațeta de a putea să-l scoți în afara deficitului și îți va crea un deficit de finanțe publice. Nu știu de unde scoatem asta, luăm o derogare poate. Trebuie să ai și acordul Uniunii Europene în principiu în acest discurs. Deci asta este, cred, cea mai mare dilemă. A doua problemă – părerea mea este că nu vei avea, și eu cred că el trebuie structurat foarte clar și foarte inteligent pe administrarea participațiilor strategice pe care trebuie să stai să îți pui oameni și gândește-te că ministerele de linie responsabile și Ministerul de Finanțe, deci ai investitorul strategic și investitorul financiar. Cei doi nu stau la masă niciodată. Am lucrat în capital privat în investiții și niciodată n-am văzut investitorul financiar orientat pe profit și rentabilitate înțelegându-se foarte bine cu cel strategic care are alt orizont investițional și cu alte joburi, crearea de forță de muncă ș.a.m.d. Gândește-te că vei avea pe cei doi la masă, trebuie să-și pună un om în Consiliul de Administrație, fiecare cu două interese disjuncte. Achiesarea și alinierea acestor două interese, operațional cu cel strategic, a doua mare problemă, măsurarea performanței a treia. A patra – va trebui să fii foarte nuanțat. Ai administrarea la CA și să ai administrarea inovativă, nouă, interesantă, infrastructura de tehnologie. De exemplu, mie mi-ar plăcea ca o capacitate importantă a fondului să fie dedicată infrastructurii de tehnologie. Noi vorbim doar de cea reală. Cea reală ne ia foarte mult timp, suntem foarte mult în urmă, dar putem juca. competitiv. Avantajul nostru beton este acolo și îl vedeți în toate formatele favorabile. S-a modificat structura economică a României din această motivație care este infrastructura tehnologică. Eu aș construi un fond cu inovație care va însămânța tehnologie, infrastructură semnificativă de tehnologie. Exemplul Coreei de Nord îmi place la nebunie. Coreea de Nord cu Coreea de Sud, cele două fantastice diferențe. În Coreea de Sud nu există conceptul de 4G. Am rămas uimit , totul este WiFi, oriunde mergi în Coreea de Sud ai internet WiFi. Vă dau un exemplu probabil extrem, dar o societate conexată la cloud și care are această presiune educațională, comercială, financiară, de a fi digitalizată, forțat este o societate modernă și bine poziționată. Exagerez un pic, dar înțelegi ce aș vrea să văd la Fondul acesta: și inovație și capacitate.
Ce se întâmplă însă cu riscul ca dividendele colectate într-un fond suveran de investiții să ducă la imposibilitatea de continuare a programelor de investiții ale companiilor, deci pe termen mediu și lung acele companii să nu mai fie performante, iar statul să nu mai aibă de unde să ia, iar această colectare, care ar avea menirea dezvoltării societății, investiției pe termen lung, să o regăsim nu în investiții, ci în cheltuieli.
E grea întrebarea. Dacă aș știi răspunsul… Dar hai să o împart pe bucăți și să vă spun ce cred eu că este important. Premiul Nobel spune că pentru acționari trebuie să fie relativ independent faptul că primește bani sub formă de dividende sau îi lasă în firmă și piața vede banii aceștia rămași în firmă potențial pentru profite interesante de achiziție care vor crește prețul acțiunii. Ori primești dividend, ori primești o acțiune care va crește, pentru tine rentabilitatea este aceeași ca și acționar. Puneți peste asta lenea investițională a guvernului, a corporațiilor, dar și a noastră ca și indivizi. Noi nu mai investim din varii motive: din curbă de randamente, preponderența consumului ș.a.m.d…. avem foarte multe motive. Dacă nu ai investit banii aceștia și nu ai capabilități, dacă lista de îngrijorări, ați văzut ce listă de îngrijorări au marile noastre perle industriale, companiile mari care spun că nu și-au restructurat infrastructura de 20-30-40 de ani, stâlpi, infrastructură feroviară ș.a.m.d. Foamea lor de bani este teribilă; tu le iei și banii aceștia, când ei au nevoie de bani mai mult ca oricând. Dar întrebarea mea este: până acum ce ați făcut? Banii aceia trebuiau să se vadă într-o performanță mai bună și mai favorabilă. Nu aveți această capacitate. Probabil este o modalitate de a pune presiune pe acești subperformeri. Nu lăsați banii să băltească acolo, să satisfacă un sistem bancar care oricum nu-ți mai dă niciun randament financiar. Muți banii aceștia și acesta este jocul politic. Îmi pare rău, dar ciclul politic cu cel economic nu au nici un fel de comunalitate, sunt două lucruri complet distincte. Dacă nu ești capabil, atunci plătești prețul acesta, ți s-au luat banii.
