Nu ucideți mesagerul maghiar

Date:

Victoria premierului Orban pentru al patrulea(!) mandat, deși anticipată, face să sune din nou sirenele de alarmă în Europa. Politicienii și presa „main stream” se grăbesc să își manifeste îngrijorarea profundă în ce privește calea pe care a ales să rămână Ungaria și pe alocuri să recurgă la amenințări mai mult sau mai puțin voalate. O perdea de fum menită să ascundă adevăratele responsabilități pentru evoluțiile politice din Europa. O confuzie prin care se analizează efectele, ignorându-se cauzele.
Bineînțeles că d-nul Orban are propriile slăbiciuni și propriile excese. Nu îmi propun să contest acest lucru. Dar faptul că, în pofida acestora, ungurii s-au prezentat în masă pentru a-i credita formațiunea politică cu 2/3 din voturi ar trebui să dea mai mult de gândit. Suferă oare ungurii de o amnezie colectivă prin care nu realizează că își datorează prosperitatea apartenenței lor la UE? Sincer, mă îndoiesc că majoritatea ungurilor își imaginează că țara ar fi putut ajunge la nivelul actual de dezvoltare fără integrarea în UE, fără asistența financiară primită și fără investițiile străine directe primite prin liberalizarea piețelor. Și atunci, cum se explică faptul că retorica anti-UE a d-lui Orban nu îi demobilizează?
Cred că explicația rezidă în „trauma” suferită în urma experienței prin care sute de mii de imigranți au traversat Ungaria, invadând practic la un moment dat spații publice precum gara din Budapesta și făcând ca temporar situația să fie scăpată de sub control. Cei care minimizează această variabilă susțin că oricum imigranții nu s-ar fi stabilit în Ungaria și că nu acestea au fost motivele pentru care ungurii l-au votat pe Orban. Priviți cum a arătat calea de migrație și Budapesta după trecerea mulțimilor de migranți și poate veți reuși să înțelegeți mai bine temerile ungurilor și aprecierea lor pentru faptul că premierul Orban a adus situația sub control.
Acestea nu au fost scenarii ipotetice. D-nul Orban nu trebuia crezut pe cuvânt în perioada campaniei electorale. Au fost evenimente trăite de unguri pe viu, care i-au făcut să realizeze consecințele dezastruoase pe care un flux de imigranți scăpat de sub control poate să îl aibă asupra Ungariei. În aceste condiții, „corectitudinea politică” europeană rămânea un subiect de salon de care d-nul Orban a hotărât să se despartă. Politician abil, a decis să răspundă temerilor populației cu o campanie axată în primul rând pe opoziția cu orice preț la politica imigraționistă a UE. Sigur că accentele au fost de multe ori îngroșate, pe alocuri chiar scandaloase, sigur că au existat exagerări, dar până la urmă popularitatea d-lui Orban rămâne un efect. Așa cum un efect este și ascensiunea în mai toată Europa a partidelor naționaliste cu o retorică anti-imigraționistă și anti-UE.
Pentru că răul originar a fost produs în mod aparent voluntar și conștient prin poziția politică unilaterală a cancelarului german într-un moment crucial. Tocmai acest lucru a dat și dă frisoane multor țări mici: precedentul creat, prin care consecințele unei decizii unilaterale de încurajare a imigranților sunt apoi soluționate prin impunerea de măsuri țărilor care nici măcar nu au fost consultate inițial. De abia această eroare de judecată a început să rostogolească bulgărele ascensiunii partidelor naționaliste în întreaga Europă. Cutia Pandorei a fost deschisă, și din acel moment imposibilul a devenit posibil.
Decidenții germani, din păcate, nu au ignorat doar opiniile colegilor din UE, ci aparent și îngrijorările propriei populații. O divergență care nu s-a dorit a fi reparată nici măcar în ceasul al doisprezecelea, cel al ultimelor alegeri din Germania. În august 2017, d-na Merkel susținea că nu are niciun regret pentru faptul că a permis intrarea în Germania a 1 milion de imigranți în doar un an…
Rezultatele alegerilor au fost pe măsură, reușind „performanța” de a face partidul de extremă dreapta AfD a treia forță politică în Parlament. Prima prezență a unui partid de extremă dreapta în Parlamentul german după mai mult de o jumătate de secol. Profesorul Dan Dungaciu îmi spunea într-un interviu:
„Pe termen scurt, a fost o victorie a lui Merkel. Dar, dacă pui urechea, auzi scârțâituri. Atunci când îți iese cu 13% un partid de extremă dreapta în Franța, în Danemarca, în Olanda, nu e mare lucru. Dar când iese în Germania, înseamnă că s-a depășit o linie roșie, un consens postbelic esențial. S-a născut „dreapta dreptei”, de care se îngrozeau germanii. Țâșnirea unui partid de extremă dreapta a pus în criză consensul german. Nu știm încă efectele psihologice ale acestei ascensiuni și măsura în care va potența alte crize în Germania: de pensii, militare, de securitate etc”.
Era greu de anticipat acest lucru? Era greu de înțeles că tensiunile sociale cauzate de fluxul masiv de imigranți nu vor face decât să sugereze către ce riscuri se îndreaptă Germania viitorului?
Ce vreau să spun este că exact politicienii de la Berlin, Paris sau Bruxelles, care se grăbesc să condamne ascensiunea partidelor naționaliste în Europa, refuză să își asume faptul că sunt primii responsabili pentru acest fenomen prin faptul că au decis să ignore temerile propriului electorat, pentru că au luat decizii irevocabile, pentru care nu aveau niciun mandat. Câte voturi ar fi strâns d-na Merkel dacă în campania electorală a penultimelor alegeri ar fi anunțat că intenționează să deschidă calea în Germania pentru milioane de imigranți?
Prin ignorarea temerilor propriului electorat, partidele main stream nu au făcut decât să se delegitimeze. Astfel, au deschis larg calea partidelor naționaliste în Europa, care nu fac decât să se hrănească din angoasele populației și din frustrarea în legătură cu establishment-ul european consacrat și cu mecanismul decizional al UE, prin care cele mai puternice țări din Europa pot pune în fața faptului împlinit un continent întreg, pentru ca apoi să îi reproșeze lipsa de solidaritate.
Atâta timp cât nu vor veni mesaje convingătoare din partea politicienilor europeni încă aflați la putere că au învățat ceva din greșelile trecutului, atâta vreme cât „corectitudinea politică” va prevala în fața temerilor și emoțiilor populației, sunt șanse reale ca noi țări să se alăture Ungariei. Temerea că printr-o integrare mai profundă țările mari își vor impune propria agendă și că țările mici nu vor avea nicio șansă va continua să alimenteze contestarea autorității transnaționale emanate la Bruxelles sau în capitalele celor mai puternice state europene.
Așa că, în pofida exceselor sale, vă propun să nu ucidem mesagerul maghiar care anunță incapacitatea elitelor europene de a se cupla la prioritățile și temerile sociale și economice ale cetățenilor lor.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Rezervările pentru sezonul de iarnă sunt încă sub nivelul de dinaintea pandemiei în Europa 

Abia întorși din vacanța de Ziua Națională a României,...

Relațiile bune cu colegii, al doilea cel mai important motiv pentru a rămâne conectat la job pentru aproape 60% dintre angajați

Reconectarea cu echipa și valorile companiei, după provocările...

Garanții de stat și credite cu dobândă subvenționată acordate de EximBank

EximBank anunță că de la 15 decembrie 2022, companiile...