O perspectivă – România 2040

Napoleon Pop
dr. Florin Luca
dr. Sorin-Nicolae Curcă

Necesitatea de a învinge limite osificate

Preocuparea pentru un model economic performant al României a făcut deja istorie, din păcate limitată la dezbateri fără finalități concludente. În contextul geopolitic actual, cu un război aproape de granița din est a țării, preocuparea menționată a devenit și mai necesară, argumentul major fiind acumularea de riscuri economice, financiare și strategice care au nevoie de o adresare care nu mai poate fi liniară ca până în prezent. Ca urmare, o restructurare economică adecvată în fața provocărilor acumulate, de la criza financiară din 2008 și pandemie până la revenirea unei inflații record și la o îndatorare fără dezvoltare, presupune reforme care nu mai pot fi întârziate în fața unei lumi în schimbare. Un model economic este necesar și pentru că trebuie să revenim la o nouă normalitate. El nu mai poate fi oprit din drum prin simpla și repetata invocare a lipsei finanțării, când România a beneficiat și beneficiază de resurse financiare suplimentare prin calitate de stat membru al UE. Absorbția defectuoasă a acestora a umbrit și mai mult efectele propriilor noastre resurse, acestea rămânând catalogate mereu ca efective și potențiale, dar niciodată folosite eficient. Variabila de care trebuie să ne ancorăm în orice demers de optimizare a unui model economic este mixul de politici publice prin care să demonstrăm că avem cunoaștere și cunoștințe cât mai variate în valorificarea resurselor, dincolo de teoriile economice tradiționale puse deja în discuție.

România anului 2040, văzută prin prisma unui demers academic, are de înfruntat două realități cărora clasa politică le acordă încă puțină atenție. Modul în care sunt tratate aceste realități îl putem denumi eufemistic „încăpățânări”, dacă nu altceva cum ar fi un profesionalism slab. Dacă aceste „încăpățânări” nu sunt eliminate din modul de abordare și construcția politicilor economice, prăpastia dintre așteptările cetățeanului și capacitatea/calitatea guvernării politice se poate adânci periculos, iar vremurile au demonstrat acest lucru cu consecințele socio-politice de rigoare. Ambele realități țin de educație, iar atunci când vorbim despre greutatea transformărilor pe care trebuie să le facem – perena temă a reformelor structurale mereu amânate – atunci să nu ne întrebăm de ce unii analiști vorbesc de faptul că România se îndreaptă către o fundătură.

O problemă de fond a perspectivei României este lipsa unui obiectiv politico-economic clar pe termen lung, care să răspundă întrebării ce dorim să devină România, dorința pentru simpla creștere economică fiind insuficientă dacă ea nu este durabilă și sustenabilă și fără sensul care să dea calitate standardului de viață al cetățenilor României. Putem să facem abstracție de realitățile deviante ale unei dezvoltări robuste, prezumând că vor fi rezolvate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și accesul în condiții avantajoase la Fondul de Redresare și Reziliență (FRR) al UE, ambele asumate politic, până la momentul descrierii României anului 2040 măcar prin câțiva indicatori macroeconomici. Ca în orice demers de această natură, avem nevoie de un set de ipoteze ca să ancorăm așteptările noastre unor realități și credințe. O Românie europeană a anului 2040 ar trebui să asigure tracțiunea necesară între permanența dezvoltării ei echilibrate și beneficiile pentru întreaga ei populație. Sustenabilitatea incumbă stabilitate și o creștere economică structurală sănătoasă, care să răspundă criteriilor de convergență care definesc un progres social și economic real.

Realitățile limită ale României sunt reprezentate de lipsa consensului politic mai în toate domeniile considerate vectori posibili de creștere și dezvoltare economică, predominantă fiind atenția minimă acordată disciplinei în politicile publice. Astfel, prima provocare este eliminarea prăpastiei dintre „politics” și „policies”, consistent reflectată în admonestările mai mult sau mai puțin diplomatice ale FMI și Comisiei Europene.

Ipoteze spre un model al dezvoltării

 O perspectivă realistă a României anului 2040 înseamnă a porni de la ipoteze și ținte fezabile, unele din ele necesitând a fi realizate într-un termen cât mai scurt. Realitățile ne împing spre definirea a două categorii de ipoteze, cele fundamentale ale schimbării de care are nevoie progresul sistemic al României și cele de lucru spre normalitatea funcționării economiei: echilibru, stabilitate, predictibilitate.

• Ipoteze fundamentale ale schimbării
• Este timpul ca România să-și clarifice un anumit tip de interferență STAT – PIAȚĂ, plecând de la raportul reglementare – forța piețelor, prin care să se obțină cele mai de calitate și transparente informații utilizabile de către toată lumea. Suspiciunea insuficienței transparenței sau a lipsei de simetrie a acestora din punctul de vedere al cunoașterii tensionează viața politică cu efectul panicării socialului. Calea corectă este renunțarea la melanjul doctrinar al fiecărei orientări politice, ceea ce afectează ducerea la îndeplinirea normală a funcțiilor regaliene ale statului, cetățeanul fiind nemulțumit practic de toate guvernările de până acum;
• Înțelegerea corectă a raportului stat – piețe pentru modelul societal românesc (inclusiv puțina tradiție din perioada interbelică) are nevoie de un consens politic, care se lasă așteptat. Cauza depășește educația și cunoașterea, la ele adăugându-se menținerea unei asimetrii de informații dacă nu și monopolul asupra acestora;
• Consensul forțelor politice democratice oferă șansa maturizării politicilor economice de care avem nevoie pentru a da calitate și eficiență dezvoltării țării prin funcționarea corectă a piețelor. Trebuie părăsită capcana limitării performanței unei guvernări la creșterea economică, „lăudabilă” în contextul actual doar prin acumularea de vulnerabilități care expun România la mari riscuri;
• Economia de piață din România trebuie să se îndepărteze de la a fi oglinda societății noastre prezente, divizate, și a valorilor care o animă în sens rău, fapt recunoscut pe plan intern și extern. Izolarea și egoismul politicului aflat pe baricade opuse trebuie înlocuit cu dialogul și dezbaterea constructivă, cu participarea instituțiilor statului, reprezentanților partidelor, societății civile, mediului academic și de afaceri;
• Reconcilierea intereselor publice, generale ale națiunii, cu cele private este o necesitate, cu atât mai mult când interesele publice au tendința de a deveni tot private, cu afectarea calității și cantității bunuri și serviciilor publice;
• Poverile în taxe și impozite legiferate de stat trebuie să fie suportabile, imposibila conformare față de ele pe termen lung fiind în detrimentul resurselor publice, ceea ce se vede în scăderea veniturilor publice ca pondere în PIB, o proporție departe de a mai fi comparabilă cu cea din statele performante către care România aspiră;
• Eliminarea lipsei de acuratețe și a asimetriei în accesul la informații are șansa de a asigura competiția loială, neutralitatea și echilibrul efectelor deciziilor cheie pentru țară, în interesul general;
• Autoritățile publice trebuie să găsească un echilibru corect în fața dilemei de a acționa sub influența presiunilor imediate ale ciclurilor electorale sau să-și asume un pact al priorităților de guvernare pe termen lung, oricare ar fi grupările politice care ajung la putere.
• Ipotezele de lucru spre normalitatea dezvoltării

1. România trebuie să intre în normalitatea responsabilităților propriilor ei apartenențe, în special cea de stat membru al UE, mai ales când vorbim de disciplina politicilor de dezvoltare;
2. Asanarea disparităților și inegalităților regionale, care reflectă o economie insuficient structurată, fie față de resursele sale potențiale, fie față de cererea internă, este o necesitate stringentă;
3. Potențialul modelului economic românesc pentru următoarele decenii este grevat de trei aspecte grave, observabile chiar din acest moment: evoluția populației, sursă a forței de muncă economic activă, formarea brută a capitalului și rata investițiilor;
4. În consecință, țintele principalilor indicatori economici și sociali ai anului 2040 pot suferi îmbunătățiri, chiar dacă ele nu sunt ambițioase, sub influența fie a ipotezelor slabe, fie a celor tari, funcție de capacitatea de gestionare a acestora;

În rândul ipotezelor tari luate în considerare, enumerăm următoarele:

1. Continuarea drumului european al României cu impact asupra eficienței politicilor publice, prin achiesarea la o cultură economică benefică;
2. Comunicarea guvernului privind adoptarea de către România a euro cel mai târziu până în anul 2030, decizie cu un impact deosebit și imediat asupra acurateței politicilor publice de urmat;
3. Posibila contracarare parțială a deficitului de forță de muncă, munca umană fiind singura creatoare de valoare adăugată;
4. Faptul că eventualii noi membri ai UE nu vor modifica semnificativ capacitatea economică a formațiunii de integrare europeană;
5. Faptul că restructurarea puterilor globale – SUA, China, UE, India, Rusia, Japonia – cu impact asupra tracțiunii economiei globale și a influenței acesteia asupra celor mai multe țări va crea oportunități economice pentru România din punctul de vedere al unei dezvoltări sustenabile;
6. Depășirea efectelor crizei pandemice asupra economiei;
7. Încheierea războiului Rusiei asupra Ucrainei cu evitarea înghețării unui conflict militar.
8. Pe baza demersului nostru – metodă și ipoteze – România anului 2040 ar putea arăta, din punctul de vedere al unor ținte macroeconomice, astfel:

Comentarii la unele din țintele prezentate și măsuri de luat:

1. Populația României este cea conformă prognozelor ONU și concluziilor studiilor întreprinse de Vasile Ghețău (INCE – Academia Română, 2018-2022). Acestea reflectă o deteriorare semnificativă a situației demografice din punctul de vedere al factorilor care o determină (natalitatea, decesele, speranța de viață) din ultimul deceniu, cu impact asupra modificărilor structurii pe vârste.
2. Valoarea țintă a PIB-ului și a indicatorilor determinați pe baza acesteia a avut în vedere un PIB potențial precaut de 4-4,5%, consolidat cu o structură economică flexibilă și convergentă. S-a avut în vedere ca gap-ul de PIB să rămână negativ sau cel mult egal cu cel potențial, pentru a se menține o creștere economică sustenabilă cu o stabilitate a prețurilor.
3. Din punctul de vedere al formării PIB, studiile de convergență reală ne arată că România este capabilă (datorită fondurilor structurale, implicării unor companii străine mari, pregătirea pentru aderarea la zona euro) să reducă semnificativ divergența structurală față de zona euro în termenii indicelui Krugman. Este de reținut că recenta criză economică a demonstrat că redresarea a fost mai ușoară pentru economiile intensive în industrie.
4. O atenție sporită trebuie acordată formării capitalului brut ca procent din PIB, dar mai ales orientării investițiilor spre domenii care regenerează cheltuielile făcute, cu impact productiv asupra ofertei interne, de export și bazei de impozitare.
5. PIB/loc., PIB/loc. la PPC devin indicatori exprimați direct în euro; aceștia vor înregistra o dinamică sub influența unor factori cum sunt: (i) evoluția populației în general, și a celei economic active în special, cu luarea în considerare a Strategiei Lisabona privind ținta de angajare a forței de muncă la un nivel mediu de salarizare pe economie corelat cu o dinamică sustenabilă a productivității muncii; (ii) contracararea erodării veniturilor și a competitivității printr-o inflație anuală controlată prin efectul aderării la zona euro (de maximum 2%); (iii) reducerea numărului de persoane expuse sărăciei și excluziunii sociale, sub 20%; (vi) convergența în indicatorul PIB/loc. calculat la PPC ar putea să ajungă la peste 80% din media UE, comparativ cu 61% în 2018, o dinamică care presupune că și media UE va progresa sub impactul reformelor instituționale; (v) înscrierea inflației în definiția cantitativă a stabilității prețurilor, România având această obligație prin calitatea de a fi în zona euro și urmând politica monetară unică a BCE.
6. Șomajul țintă de 3,0%-3,5% are în vedere factorul populație activă economic și ținta de angajare a acesteia, beneficiind de o piață a muncii competitivă și flexibilă.
7. Una din condițiile de realizare a țintelor este calitatea politicilor publice susținută de o politică fiscal-bugetară circumscrisă unei dezvoltări economice sustenabile, robuste și durabile, ca urmare a intrării României în zona euro.
8. Dezvoltarea bazei de impozitare cu măsurile de consolidare a veniturilor publice trebuie să ducă la creșterea ponderii veniturilor publice în PIB la cel puțin 36% în 2040, comparativ cu 28% în prezent.
9. Pentru o intervenție rapidă în creșterea absolut necesară a veniturilor la bugetul public sunt necesare o reală reactivare a măsurilor de reducere a evaziunii fiscale și un control mai riguros al încasărilor din taxe și impozite, prin mult promisa digitalizare și reformare a ANAF.
10. O simplificare a Codului fiscal poate aduce venituri mai mari la buget prin menținerea nivelului impozitelor și a unor taxe majore, cu distribuția și controlul asupra mărimii contribuabililor, pentru a se reduce costurile de colectare a unor impozite și taxe, uneori mai mari decât impozitul și taxele percepute.
11. Una din măsurile eficiente ale colectării poate fi uniformizarea perioadelor de plată pentru cât mai multe taxe și impozite, plătibile de contribuabil printr-un singur document, iar direcționarea sumelor de plată să se facă de către ANAF. Timpul este valoros și pentru contribuabili și pentru nivelul încasărilor de la buget. Poate fiecare contribuabil ar trebui să primească un „reminder” prealabil cu ce, cât, când și unde are de plătit.
12. Comunicarea publică trebuie să renunțe la a evoca numai faptul că nu există bani la buget sau aceștia sunt puțini, ci să pună accent pe ceea ce se face ca măcar taxele și impozitele stabilite să fie încasate cât mai aproape de 100%.
13. Comportamentul unor firme, inexistența unor liste negre cu acționari și cei cu părți sociale care falimentează firme și instantaneu apar ca fondatori ale altora impune revederea legii constituirii de firme în România, inclusiv sub aspectul mărimii capitalului de vărsat, care să stăvilească exuberanța de a înregistra firme numai cu scopul de a înșela statul și cetățenii. De asemenea, ieșirea pe piață a unei firme trebuie mult simplificată, dar fără a se renunța la răspunderile administrative, civile sau penale, după caz.

Impactul efectelor crizei pandemice asupra prognozei

O întrebare legitimă asupra perspectivei România – 2040 este validitatea țintelor având în vedere efectele economice prelungite ale crizei pandemice. Ele nu sunt de neglijat, dar depinde de perioada manifestării lor. După toate aprecierile analiștilor, dincolo de enumerarea incertitudinilor produse de o criză ca nicio alta, depășirea efectelor crizei pandemice poate să se întâmple mai repede decât în cei maximum 5 ani preziși. Această perioadă intră în prima parte a intervalului de prognoză și de regulă susținem evitarea pe termen lung a eventualului impact conjunctural al crizei pandemice, în contextul în care conjunctura imediată a unei prognoze pe termen lung trebuie ocolită din motive de incertitudine. Ea este importantă, dar experiența noastră arată că a insista pe o conjunctură dificilă la începutul intervalului de prognoză nu poate duce la rezultate de încredere, ci numai la multiplicarea dubiilor.

Am ales un an de referință de consolidare politică, ale cărei rezultate pot da credibilitatea indicatorilor de pornire și față de care facem comparațiile cu țintele noastre. România a intrat în criza coronavirusului cu un handicap din punctul de vedere al spațiului fiscal, acesta s-a accentuat prin împrumuturile interne și externe de acoperire a deficitului bugetar, dar trebuie de remarcat că stimulentele și relaxările oferite firmelor și celor în șomaj parțial și tehnic se vor ridica probabil la peste 5% din PIB, comparativ cu alte state unde această proporție a depășit 10-15%. În plus, avem fondurile structurale europene și cotă din fondul european de redresare care sperăm că vor cunoaște o utilizare maximală prin efortul mai bun de prezentare și angajare de proiecte esențiale pentru România postcriză covid. O creștere economică care face tranziția de la consum la investiții este benefică în circumstanțele globale prezente.

Apreciem că România trebuie să se armonizeze la lumea în schimbare, iar acest lucru este o șansă ca revenirea la un trend indicat de ținta creșterii economice pentru anul 2040 să fie asigurat imediat în următorii 5 ani. Reformele și restructurările economice, mult întârziate, au ajuns la scadență, iar noile orientări în lume privind caracteristicile economiilor viitorului – verde, digitalizată – trebuie luate foarte în serios de către guvern, cu implicare și sprijin adecvat. Piața poate da semnale, dar valorificarea lor are nevoie de manifestarea implicării guvernului pentru a da încredere investitorilor că orientările fondurilor lor se fac spre destinații sigure, de interes național, care ajută le extinderea puținilor poli de dezvoltare existenți. România are nevoie de refacerea PIB-ului ei potențial și aplecare serioasă pe programul de pregătire pentru adoptarea euro cel târziu până în 2027. Considerăm că crizele postpandemie nu mai pot fi o scuză de a încetini ritmul reveniri la politici fiscal-bugetare sănătoase, termenul limită stabilit de UE fiind 2024.

Criteriile de adoptare a monedei unice, deși sunt practic pierdute pentru anul 2022, cu șansă redusă de refacere în 2024, trebuie înțelese, în primul rând, ca repere de sănătate a economiei naționale, chiar dacă România nu ar fi fost SM al UE. Nu se mai poate merge înainte în calitatea de stat membru al UE și cu indisciplina fiscal-bugetară de care am dat dovadă chiar pe perioade scurte și să nu fim atenți la recomandările de țară primite prin exercițiul Semestrului European sau referirile la România din rapoartele de convergență ale BCE. Avem devieri pe ambele constatări, iar unele semnalate de ani de zile nu au fost supuse corecțiilor normale, fie din teama politicului de a pierde puterea, fie din incompetență.

Următorii 5 ani pentru România sunt capitali pentru angajarea spre un model economic performant, dar numai în condițiile în care va exista o strategie de dezvoltare credibilă față de cetățeni și partenerii noștri, în special față de instituțiile europene și cele financiare internaționale (FMI și BM), care ne suplimentează veniturile bugetare ce pot fi cheltuite pe proiecte de infrastructură serioase, de anvergură, capabile să atragă interesul investitorilor, în primul rând din sectorul privat român. O strategie și un număr de proiecte prioritare, certificate cu cel mai bun impact economic și de mediu, puse în funcțiune deplină în 2026, pot fi o garanție a așezării economiei noastre pe un drum de sustenabilitate continuă, în care problema creșterii veniturilor de orice fel să devină un fapt natural, depolitizat. Avem de anihilat handicapul – dezechilibrele macroeconomie și microeconomice – cu care s-a intrat în pandemie, completat simultan de măsurile credibile ale pregătirii pentru adoptarea euro. Euro este o prioritate obiectivă pentru România, nu numai economică, ci și geopolitică, iar pregătirea pentru pasul adoptării trebuie să fie parte a programului complet de redresare a economiei României din următorii
4-5 ani. Pe această credință ne fundamentăm probabila prognoză România – 2040, care exclude invocarea lipsei de resurse financiare (proprii, FRR și bugetul multianual 2021-2027 al UE).

Concluzii

 România trebuie să ia aminte la marile tendințe în schimbarea lumii. Valorificarea lor în sistemul nostru național va însemna o schimbare de paradigmă în politicile publice restructurate spre a fi eficiente. Importanța lor a fost și este clamată de băncile centrale la momentele la care kitul lor de instrumente a ajuns la limitele care nu pot fi depășite prin mandatul lor și posibilitățile de calibrare a ceea ce înseamnă politică monetară independentă. În depășirea crizei sau a dificultăților, formula „whatever it takes” trebuie completată cu „whatever is worth”, respectiv pași înainte ca orice cheltuială publică cât de mare să și merite.

Modelul economic românesc are ca primă inspirație regulile economice de bază recunoscute aplicate pe potențialul de resurse al țării astfel ca îngemănarea dintre capital și forța de muncă să ducă la sustenabilitatea creșterii economice și la competitivitate crescută a bunurilor și serviciilor oferite în țară și pe piețele externe. „Noul normal” postpandemic, în plină formare și care va înlocui normalul prezent, va însemna, în opinia noastră, mai multă eficiență și responsabilitate, atât guvernamentală, cât și a mediului de afaceri, în contextul în care se poate vorbi principial de o ridicare a plafoanelor unor indicatori de alertă, în paralel cu criteriile de control al acestora. Tranziția de la normalul prezent la noul normal înseamnă reforme și restructurări bine gândite și raportate la tendințele lumii în schimbare.

Așa cum s-a menționat, pregătirea pentru euro, ca proiect național pentru care există un consens politic prin Planul național de pregătire a României pentru aderarea la zona euro (2019), trebuie să fie parte componentă a strategiilor guvernamentale de viitor, sprijinite de creșterea capacităților instituționale în folosirea și atragerea de noi resurse. Trebuie eliminat din mentalitatea economică că România se poate dezvolta numai datorită fondurilor asigurate de UE, ceea ce ar însemna că armonizarea noastră cu modelul economic global, intersectat de interese geoeconomice, geopolitice și geostrategice în derulare este perdantă. Considerăm că o acomodare cu noul este mai puțin costisitoare din toate privințele decât o reraportare a României la ceea ce nu a reușit să facă în ultimii 30 de ani de la opțiunea democratică și a liberalismului.