Prețul energiei electrice din România, în context european

Pe parcursul ultimilor zece ani, diferența dintre prețul curentului livrat populației și cel livrat în industrie a crescut în România de la 1% la 84%, potrivit datelor publicate recent de Eurostat. Această evoluție nu a făcut, însă, decât să urmărească tendința europeană în materie, diferența medie de preț între cele două tipuri de consumatori la nivelul UE fiind în prezent de 132%.

Astfel, anul trecut, prețul unui kilowatt-oră livrat populației a fost la noi de 13,03 eurocenți/kWh, ceea ce ne plasează pe locul 7 în cadrul UE în clasamentul celor mai mici prețuri. În același timp, industria a beneficiat de un preț mediu de circa 7,07 eurocenți /kWh, respectiv locul 5 la nivelul Uniunii. De menționat, o parte din această diferență este normală din perspectivă tehnologică și ține de costul mai mic de livrare și de cantitatea mai mare și constantă de consum către industrie.

Practica europeană și învățămintele aferente 

În mod evident, țările dezvoltate preferă să mențină ridicat prețul curentului electric livrat către populație și să coboare prețul celui utilizat în procesele de producție, pentru a-și crește competitivitatea. Ideea este că pentru a putea plăti factura la lumină, oricât de mare sau de mică ar fi ea, trebuie mai întâi să ai un loc de muncă, ceea ce presupune vânzarea produselor realizate în respectiva economie.

Recordul în această abordare este deținut de Danemarca, țară fără mari resurse energetice. Ea are simultan cel mai mare preț al curentului electric la populație și cel mai mic preț pentru industrie, primul fiind de cinci ori mai mare decât cel din urmă. De altfel, Suedia și Finlanda (care au alte posibilități de producere eficientă a curentului electric) procedează similar (de unde și posibilitatea de a transfera indirect o parte din costul redus al energiei către salarii mai mari, impozitate pe măsură și cu servicii sociale mai bune) și vin cu un preț mai mic decât în Bulgaria, toate cu prețuri sub cele practicate pentru industria din România.

Dacă adăugăm în topul prețurilor mici pentru industrie (în ordinea datelor din tabelul Eurostat) Slovenia, Olanda, Austria, Estonia, Franța, Ungaria și Germania (toate sub 8 eurocenți/kWh sau de puțin peste), ne putem forma o idee despre cine și de ce procedează astfel.

Cât despre situația de acasă, consumatorul cu loc de muncă și productivitate ridicată are posibilitatea de a umbla când dorește la întrerupător pentru a micșora factura (ceea ce nu poate face la fabrică), precum și de a achiziționa aparatură și corpuri de iluminat ultraperformante, cu consum foarte redus.

Elocvent este cazul invers al Marii Britanii, precum și al unor țări legate în mod tradițional de aceasta. Anglia, practică un cost al energiei electrice pentru industrie mult peste media europeană (cu efecte certe asupra competitivității fostului atelier industrial al lumii), alături de Malta (singura țară în care populația plătește mai puțin) și Cipru. Toate sunt în declin pe segmentul industriei.

La nivelul nostru de dezvoltare, România a preluat ideea tarifelor diferențiate în favoarea susținerii activității productive și a implementat-o cu o sincopă temporară pe parcursul crizei. Astfel, a ajuns să ocupe acum primul loc la nivel regional în aplicarea acestei strategii de dezvoltare (cu 84% diferență între populație și firme față de 73% în cazul Poloniei).

Strategia de armonizare cu practica europeană a tarifelor semnificativ mai mici pentru industrie decât pentru populație încă nu a ajuns la media Uniunii (+132%), dar trebuie ținut cont și de veniturile mai reduse ale populației. Importantă ar fi consolidarea acestei abordări, menită să favorizeze activitatea productivă industriei în competiția mondială, cazul majorității țărilor dezvoltate din UE.