Nicolae Mareș: Domnule Constantin Boștină, am în față lucrarea „Să gândim dincolo de azi. Modelul economic românesc în UE. România – Orizont 2040”, apărută din inițiativa ASPES, un opus de mare ținută științifică și în același timp un instrument pragmatic. Ce mai – o veritabilă radiografie a societății românești contemporane. Domnia ta vorbești despre nevoia unui model economic românesc în Uniunea Europeană până în 2040, citându-l pe Nouriel Roubini că „cea mai potrivită cale de rezolvare a dificultăților din prezent constă în atacarea problemelor pe termen lung” – propui anul – 2040.
Constantin Boștină: Da. Când s-a redactat lucrarea eram la un an de la deruta cvasitotală generată de pandemia globală de COVID-19 – de care azi s-a cam uitat. Atunci în marea majoritate a țărilor s-au întreprins măsuri de blocare practic a vieții sociale, de reducere și chiar oprire a activității economice și de producție, cu influențe negative diferite de la țară la țară și efecte mai grave pentru statele mai sărace, în special în resurse financiare. Constatam atunci că deși pandemia se manifesta la nivel global, singura organizație internațională care și-a făcut simțită prezența, dar evident ezitant și chiar derutant de multe ori (este cazul medicamentului Remdesivir, anunțat inițial ca salvator, ca apoi să fie reconsiderat), a fost Organizația Mondială a Sănătății – OMS. Acest lucru era firesc deoarece COVID-19 a atacat starea de sănătate a pământenilor. Dar starea de sănătate poate fi mai bună sau mai rea dacă economia, producția, industria, agricultura, transporturile, educația, știința și cercetarea funcționează bine. Era evident faptul că tocmai aceste sectoare vitale pentru susținerea solidă și depășirea situațiilor dificile din suportul material și științific al stării de sănătate au fost în bună măsură blocate. De ce? A fost bine, a fost rău? Sigur nu a fost bine.
Consecința era că în primele nouă luni din 2020 economia mondială a înregistrat o contracție de peste
5 trilioane dolari, iar datoria globală a crescut cu 15 trilioane de dolari, ajungând la 273 trilioane dolari, conform raportului „Global Debt Monitor” al Institute of International Finance. Cred că, în mod normal, în afară de OMS, ar fi fost firesc ca ONU, UNCTAD, OCDE, FAO, FMI, Banca Mondială să reacționeze cu măsuri economice, sociale și financiare adecvate acestei pandemii.
NM: Permite-mi, se naște întrebarea – au întârziat sau au fost oprite instituțiile de vază enumerate mai sus de domnia ta?
CB: Răspunsul este greu de întrevăzut, atâta timp cât știința combaterii COVID-19 a fost suprimată în favoarea câștigurilor politice și, mai ales, a celor financiare imediate, în bună parte din banii publici, dar cu precădere în interes privat. În situația dată, fiecare stat s-a văzut obligat să acționeze cum a crezut de cuviință, cu mijloacele sanitare, tehnologice, materiale, financiare (mai multe sau mai puține în funcție de cum a reușit să acumuleze de-a lungul istoriei) și umane de care a dispus.
În planul dezvoltării și evoluțiilor economiei mondiale POSTPANDEMIE sunt tot mai evidente opiniile privind schimbarea profundă către o nouă lume economică ca rezultat fie al relansării, fie al restructurării sau, mai nou, așa cum s-a evidențiat și la ediția din 2021 a Forumului Economic Mondial de la Davos, al „MARII RESETĂRI”. S-a constatat – cum am subliniat de altfel – că până la „MAREA RESETARE”, dacă se va produce vreodată?, urmează însă o perioadă POSTPANDEMIE în care fiecare țară să își regândească în mod cert nucleul de bază al economiei naționale, astfel încât să depindă cât mai puțin de factori externi generatori de insecuritate.
Mai mult, între timp situația din Europa, dar și din lume s-a complicat și mai mult. Am în vedere conflictul dintre Rusia și Ucraina, care în realitate este între Rusia și SUA, dar și recentul conflict din Orientul Apropiat.
Totodată se reașază centrele de putere mondială, acum trăim deja într-o lume multipolară, iar politica de globalizare trebuie reconsiderată.
NM: Unde se află România?
CB: Într-o asemenea evoluție, România ar trebui să folosească perioada postpandemie ca pe o oportunitate pentru a-și construi un model economic românesc în Uniunea Europeană, și nu numai în UE.
NM: Adică?
CB: Să plecăm de la o mai bună valorificare a potențialului uman, natural, mineral și financiar, în primul rând în interes național. România trebuie să crească economic, atât prin politica de convergență a Uniunii Europene, dar mai ales prin propria inovație, în punerea cât mai bună în valoare a potențialului său. Problema unui model propriu de dezvoltare a României vine din istorie, dar în prezent se cere a fi rezolvată mai mult ca oricând. Dominați de un paradox secular: „Săraca țară bogată” și de cunoscuta zicere: „Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă în poartă”, gânditorii, liderii luminați ai României, nu pot să spun același lucru și despre cei de azi, au fost mereu preocupați de „un model de dezvoltare românesc”. Amintesc aici de abordările lui Rădulescu-Motru, de prelegerile lui Nae Ionescu, dar și de politicile promovate de liderii istorici ai liberalilor încă de la începutul secolului al XX-lea: „Prin noi înșine”. Să nu uităm niciodată de verticalitatea manifestată de Ionel Brătianu la Conferința de Pace de la Paris sau de înțelepciunea dovedită de Regina Maria a României la întâlnirile avute și despre care ați scris.
NM: Deci ar fi nevoie mai mult decât oricând de un model economic românesc în Uniunea Europeană?
CB: Plecând de la situația actuală a României în mod cert – DA. Și mă bazez pe următoarele date strategice: România este pe locul 6 în UE după populație și locul 8 după suprafață, locul 14 după PIB; România are resurse de gaze naturale care o situează pe primele două locuri în UE, dar importăm îngrășăminte pentru agricultură; România are 90% independență energetică, dar prețul de referință la gazele naturale se calculează după Viena; România ocupă poziția a 10-a în Europa la construcția de autovehicule; România deține locul 1 în UE la rezervele de aur, dar în prezent nu se scoate nimic pentru rezerva statului; România ocupa locul 5 în UE ca suprafață agricolă, dar realizează numai 3,8% din producția agricolă a UE; România are un potențial agro-alimentar care o situează pe primele zece locuri în UE, iar la unele produse agricole de bază chiar pe locurile 1 sau 2, cum ar fi producția de porumb, grâu, floarea-soarelui etc., dar importăm pâine congelată, carne și alte produse agro-alimentare pentru că exportăm materie primă, România fiind al treilea mare exportator de cereale din UE; România are circa 60% din rezervele de apă potabilă și ne situăm pe primul loc la potențialul geotermal al UE.
NM: Este încă un dar și cu D mare. Deși România actuală are un asemenea potențial uman, teritorial, natural, agro-alimentar și mineral, la indicatorii de competitivitate a economiei, la indicatorii calitativi de viață se prezintă îngrijorător.
CB: Nu ascund că aveți dreptate. România în UE se situează pe locul 26 la PIB pe locuitor, deci pe penultimul loc; România pe locul 26 la speranța de viață; România are cea mai mare rată a sărăciei din UE (40% din săracii UE trăiesc în România), are o rată a abandonului școlar de peste 20% și peste 40% din populație este în analfabetism sau analfabetism funcțional; România are cea mai mare rată a mortalității infantile din UE; România este pe ultimul loc, 27, în UE la cheltuielile cu știința și cercetarea pentru dezvoltare; este printre țările cu cel mai mare deficit comercial; România, una dintre cele mai bogate țări ale Uniunii Europene, are unul dintre cele mai scăzute niveluri de trai din UE; avuția unui român este de
10 ori mai mică decât media europeană.
Acest tablou dur, dar real arată clar că, chiar dacă intrarea în UE a fost o bună oportunitate și că locul României trebuie să fie în continuare în acest club economic, prezentul și viitorul țării noastre reclamă urgent o schimbare radicală a raportului dintre potențialul real al României și nivelul de dezvoltare și indicatorii calitativi de viață pentru cetățenii ei.
România are nevoie de politici de mai bună promovare, protejare și punere în valoare a potențialului și interesului național, azi și în viitor. Mă gândesc la ceea ce se petrece în conflictul ruso-ucrainean, cât și la cel din Orientul Mijlociu, când o conflagrație mondială bate la ușă. Cu atât mai mult aș zice că România trebuie să acționeze în așa fel încât să folosească evoluțiile care vor urma ca pe o oportunitate istorică. Asta pentru a nu repeta greșelile trecutului, dar mai ales pentru a-și reconstrui viitorul și a ajunge în rândul națiunilor europene pe o poziție conformă potențialului său. Mai mult decât oricând totul depinde de noi, de poporul român, mobilizat de guvernanți performanți – avem alegeri peste un an, deschiși către interesul național și cu o viziune profundă a prezentului și viitorului. Omenirea este într-adevăr într-o răscruce imprevizibilă, dar nu se oprește. Viitorul care va redesena întreaga activitate pe Terra, dar și cu deschidere spre alte planete, va fi al națiunilor consolidate și unite într-o politică globală reconsiderată, prin creșterea rolului statelor-națiune coordonate la nivel global prin ONU (Organizația Națiunilor Unite), care ea însăși va trebui să-și adapteze programul și activitatea la prezent și viitor. În această direcție România trebuie să se schimbe.
NM: Cum vede Constantin Boștină România din perspectiva anilor 2040?
CB: Țara trebuie să se dezvolte după un model economic propriu, bazat în primul rând nu pe consum, ci pe investiții productive care să pună în valoare potențialul uman, natural, material, mineral și financiar existent, într-o politică de cooperare și colaborare europeană și internațională echitabilă și reciproc avantajoasă; Economia prezentă și viitoare a României trebuie să se bazeze pe redesenarea și restructurarea tabloului producției interne, pe dezvoltarea în țară a acelor industrii, activități agricole și servicii în care România are avantaje competitive în circuitul economic european și internațional.
Evident că întreg conceptul de dezvoltare va fi corelat și cu reevaluările care sigur se vor produce și în Uniunea Europeană, dar și în lume. Această schimbare nu se poate face decât având un STAT puternic, nu ca administrator, ci un STAT cu politici de reglementare și supraveghere în interes național, deschis în același timp unei cooperări externe în condiții reciproc avantajoase. Repet. Modelul economic românesc trebuie să se bazeze nu pe consum, ci pe investiții productive, pentru dezvoltarea producției de bunuri și servicii interne, care să pună în valoare, prin prelucrarea superioară în țară, resursele naturale și minerale proprii; să fie bazat pe o analiză SWOT realistă a situației actuale a României din punct de vedere economic, social și managerial, să plece de la înlăturarea punctelor slabe și să dezvolte punctele tari în avantajul național, să țină seama de amenințări și să folosească oportunitățile existente în plan național, dar și internațional; să facă o analiză profundă a potențialului real al resurselor naturale, minerale, energetice, de mediu, umane și financiare ale României și să asigure punerea lor în valoare prin prelucrarea primară, secundară și terțiară în primul rând în țară; să fie construit în funcție de tendințele economice, tehnologice, educative, sociale și de mediu în lume, în UE și în țările vecine; să fie în consens și să-și asimileze progresele tehnologice din economia europeană și economia mondială; să reducă până la eliminare exportul de materii prime, realizând prin eforul propriu sau în colaborare internațională prin crearea de societăți mixte cu investitori străini prelucrarea lor în țară în produse finite, prin dezvoltarea lanțurilor de producție succesive; să încurajeze dezvoltarea capitalismului românesc de stat și privat; acolo unde este mai eficient să promoveze înființarea de societăți mixte cu investitori străini care să vină cu tehnologii înalte și cu finanțări; să dezvolte și să consolideze sistemul bancar cu capital românesc, prin atragerea resurselor bănești ale populației din țară și ale românilor din străinătate pentru investiții și reducerea împrumuturilor financiare externe; să dezvolte finanțarea economiei prin piața de capital; să dezvolte acele industrii ale prezentului și viitorului în România bazate pe tehnologii ale anilor 2040: robotizare, digitalizare, IT, IA, nanotehnologie, biotehnologie etc.; să asigure o puternică dezvoltare a IMM-urilor, izvor de creare și consolidare a capitalismului privat românesc și care să asigure stabilizarea forței de muncă în țară, reducând migrația; să fie bazat pe un set de politici economice, sociale și educative inteligente pentru a trece capitalismul românesc într-o etapă superioară, aceea a promovării și dezvoltării activităților cu valoare adăugată mare; pe măsura consolidării capitalismului românesc să se promoveze internaționalizarea lui și pe alte piețe externe; să asigure astfel construirea în România a unei economii moderne, cu cetățeni care să aibă o educație și instruire la cerințele prezentului și viitorului și cu o stare de sănătate a populației la standardele moderne; să asigure reconstrucția economiei prin restructurare, bazată pe inovare, pe coordonarea pe orizontală și pe verticală a lanțurilor de producție și aprovizionare în plan național, printr-o politică de planificare economică, dar și bugetară multianuală, pe economia verde, într-o concepție de deschidere și colaborare europeană și internațională, evident în primul rând în interes național.
NM: De ce perspectiva 2040?
CB: Pentru că în perioada 1990-2020 societatea românească a „reușit” să fie oarecum reformată, dar sărăcită și dezorganizată, cu o industrie și o agricultură care abia acum trebuie puse pe un drum normal de dezvoltare; avem instituții publice importante dar cu mari carențe, cu un stat capturat de grupurile de interese interne și externe, exploatat de acestea, incapabil să prevină explozia corupției și a sărăciei. Am văzut toate aceste lucruri mai ales în 2023. Nu exclud că se pot accentua; costul social este apreciabil: pierderea locurilor de muncă, migrația spre Occident șocantă; o sărăcie explozivă, dar și grupuri foarte restrânse care afișează o bogăție ostentativă, o populație demoralizată (la ultimele alegeri prezidențiale puțin peste 50% din cetățeni s-au prezentat la vot, iar la cele parlamentare mult sub 50%, mai exact 31,8%), neîncrederea în instituțiile publice; o stare socială sever deteriorată.
Aceasta este situația României azi, după 33 de ani de la abandonarea modelului economic etatist, centralizat și planificat și după 14 ani de la intrarea în Uniunea Europeană.
După 1990, din lipsa unei concepții clare cu privire la evoluția economiei românești, când s-a croit greșit, s-a intrat într-o tranziție prelungită, fără schimbări structurale care să permită reașezarea politicilor economice în direcția unei creșteri, dar mai ales a unei dezvoltări economice bazate pe potențialul și resursele reale ale României.
Odată cu intrarea în al doilea deceniu de integrare în Uniunea Europeană, România nu mai poate continua fără a-și reconsidera radical politicile economice.
O continuare pe mai departe a comportamentului economic din ultimii 33 de ani poate duce România la secătuirea resurselor naturale, minerale și umane, la creșterea gradului de sărăcie, de degradare a stării de sănătate, de instruire și educație a populației.
O relansare a economiei României prilejuită de intrarea în cel de al doilea deceniu de integrare în Uniunea Europeană nu se poate face fără o restructurare profundă, fără conceperea și punerea cu maximă urgență în practică a unui model economic românesc care să răspundă în primul rând nevoilor de dezvoltare a țării noastre, dar și să utilizeze la maximum avantajele integrării europene și cooperării economice mondiale.
Modelul economic românesc în Uniunea Europeană trebuie să pună capăt DECONSTRUCȚIEI ROMÂNIEI din ultimii 33 de ani și să înceapă o nouă etapă de reconstrucție; o Românie în care rolul statului să crească, să fie un stat democratic, social-liberal, puternic, fără excese în administrare, dar puternic în reglementare și în respectarea legii de către toate instituțiile de stat și de către toți cetățenii ei; o Românie unde statul să aibă un rol fundamental în prognozarea și planificarea vieții economico-sociale pe perioade de 5 ani în strategiile de dezvoltare și de 7 ani în planificarea bugetar-financiară, așa cum se procedează în UE; o Românie în care tendințele și progresele economice, tehnologice, educative și sociale din UE și din lume să fie asimilate și promovate ca mod de viață pentru toți locuitorii ei; o Românie în care resursele naturale, minerale, de mediu, umane și financiare, adică întregul potențial economic național, să fie puternic dezvoltat, în primul rând în interesul populației țării, evident, printr-o mai echilibrată și avantajoasă participare la circuitul economic european și mondial; o Românie bazată pe inovare, care să cunoască o reindustrializare de tip nou axată pe industrii ale prezentului și viitorului, pe tehnologii la orizontul anilor 2040: digitalizare, IT, IA, robotizare, biotehnologie, nanotehnologie, industrii bazate pe laser și resurse nucleare etc.; o Românie cu o economie în care IMM-urile și, în general, capitalul privat românesc să fie puternic sprijinite prin politici economice adecvate; o Românie în care să fie promovat un nou concept integrat: agricultură, industrie alimentară și mașini și utilaje moderne pentru agricultură și industria alimentară; o Românie preocupată pentru reașezarea politicilor demografice în direcția relansării creșterii și întineririi
populației, cu politici educativ-instructive și de sănătate la nivel european și mondial; o Românie în care cetățenii ei să-și găsească de lucru acasă, să nu mai apeleze la emigrare și, în acest context, să se ajungă la pierderea identității naționale; o Românie bazată pe cunoaștere și cunoștințe, pe cercetare, creativitate și inovare; o Românie bazată pe folosirea cu prioritate a resurselor financiare proprii, cu reducerea gradului de îndatorare, scăderea la maximum a evaziunii fiscale, a economiei gri și a economiei subterane; reorganizarea și informatizarea ANAF; reînființarea Gărzii Financiare ca structură militarizată cu puteri extinse; o Românie încadrată în circuitul economic european și internațional, cu respectarea suveranității naționale, în care importurile să fie echilibrate cu exporturile, cu o balanță comercială și de plăți pozitivă, unde consumul productiv și cel casnic să se bazeze în primul rând pe resursele și producția proprii, interne.
Aceasta ar fi România la care visăm – normală și reconstruibilă, bazată pe o politică de colaborare și cooperare internațională reciproc avantajoasă. Repet, reciproc avantajoasă și nu vândută pe o tichie.
NM: Conceptual așa trebuie să fie. Dar cum se poate ajunge acolo?
CB: ASPES, în parteneriat cu Asociația Generală a Economiștilor din România (AGER), Asociația Facultăților de Economie din România (AFER) București, ASE București, Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” (INCE), Academia de Științe Agricole și Silvice (ASAS), România Durabilă, Societatea Academică de Management din România (SAMRO), Asociația Confederațiilor Patronale din România (ACPR), Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), deschide, începând cu acest număr al revistei ECONOMISTUL, un serial de analize și propuneri concrete pe domenii de activitate referitor la cum ar trebui să se realizeze MODELUL ECONOMIC ROMÂNESC ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI NU NUMAI ÎN UE.
