Interviu Inge Abdulcair, Senior Tax Manager PwC
România rămâne statul membru care înregistrează cel mai mare deficit de colectare de TVA. Adică 37,2 procente. Acest deficit fiind practic diferența dintre sumele de TVA care ar trebui încasate și încasările efective raportate de autoritatea fiscală. Se traduce asta într-o sumă neîncasată de aproximativ, am rotunjit, 8 miliarde de euro. Ce ne spune asta?
Într-adevăr, recent, Comisia Europeană a emis acest raport cu privire la decalajul de încasare a TVA existent la nivelul Uniunii Europene. Acest raport practic se pregătește anual, a fost emis începând cu anul 2013, iar acest ultim studiu care a fost emis în acest an se referă la decalajul existent în 2015. Și practic, conform acestui studiu, așa cum a fost și în 2014, și în 2015 România rămâne pe ultimul loc, înregistrând cel mai mare decalaj de TVA din cadrul Uniunii Europene. La nivelul Uniunii, dacă este să ne uităm global, decalajul ajunge undeva la 152 de miliarde de euro care este o sumă semnificativă.
Este aproape cât bugetul României. 150 de miliarde, 152, 170 produsul intern brut, PIB-ul României.
Exact. Este 152 de miliarde la nivelul Uniunii Europene, astfel încât atunci când ne raportăm la România acest decalaj ajunge la 37,2 procente. Într-adevăr, a scăzut puțin raportat la anul 2014, dar în continuare rămânem pe ultimul loc. Ca și valoare absolută, într-adevăr la nivelul României suntem undeva la 7,7 miliarde. Care înseamnă o pierdere enormă de bani care ar putea fi folosiți în sensul creșterii economice și în sensul creării de locuri de muncă.
Mă uit la această sumă necolectată de TVA de 7,7 miliarde de euro care înseamnă de fapt o sumă mai mare decât alocările bugetare ale României pentru educație, pentru sănătate sau pentru investiții în infrastructură.
Da. Pentru că la sănătate și educație suntem undeva la 4% sau 3% din PIB, pe când acest procent este undeva puțin peste 5% din PIB. Deci este o pierdere și o risipă enormă de resurse. Într-adevăr, în privința decalajului de TVA acesta măsoară ceea ce ar trebui să fie colectat la nivelul statelor membre, și la nivelul României implicit, versus ceea ce se colectează efectiv. Practic, este diferența între ceea ce ar trebui să colectăm ca și venit din TVA și ceea ce colectăm de fapt. Nu ar trebui confundată această diferență ca fiind doar evaziune fiscală. Această diferență are mai multe componente – odată frauda fiscală, dar și de exemplu firmele care intră în insolvență și faliment și sfârșesc prin a nu plăti obligațiile la bugetul de stat, sau sume care sunt raportate de către contribuabili, dar efectiv ele nu sunt plătite niciodată către bugetul de stat. Deci are mai multe componente.
Ceea ce înseamnă că sporirea gradului de colectare a TVA comportând două, să zicem, surse de colectare – sau mai curând surse de deficit de colectare – o dată evaziunea și o dată disfuncționalitățile și lipsa unor bune practici. Deci ar putea fi contracarată prin sisteme care să îmbunătățească gradul de colectare. Cum anume se poate face îmbunătățirea colectării?
Într-adevăr, pentru a îmbunătăți acest grad de colectare nu ar trebui să reinventăm roata. Pentru că în situația în care se află România acum au fost și alte state membre în trecut. Practic, rolul nostru acum ar trebui să fie să adoptăm din bunele practici, care au fost adoptate în trecut de către alte state membre, astfel încât să îmbunătățim acest grad de colectare și să nu ne mai însușim în viitor acest ultim loc.
