În această ediție a Say More, PS discută cu Saadia Zahidi, director general și șef al Centrului pentru Noua Economie și Societate din cadrul Forumului Economic Mondial.
Project Syndicate: În iunie 2020, ați prevăzut sosirea „unei ere a unor politici guvernamentale mai mari și poate mai îndrăznețe”, ca urmare a răspunsurilor la pandemia de COVID-19. Acum, la mai bine de doi ani mai târziu, credeți că potențialul pandemiei de a cataliza o „Mare Resetare” – o „colaborare mai strânsă între întreprinderi, instituții publice și guvernamentale și lucrători” – a fost realizat, irosit sau ceva la mijloc? Ce altceva se poate face pentru a accelera această tendință?
Saadia Zahidi: Cheltuielile guvernamentale din ultimii doi ani au fost mai mari decât înainte de pandemie, din cauza necesității de a sprijini gospodăriile și întreprinderile. Dar nu au fost întotdeauna însoțite de o gândire vizionară despre modul în care resursele publice pot fi cel mai bine utilizate pentru a construi reziliență și a deschide noi căi de creștere pentru viitor. Unele țări au făcut investiții în strategiile de tranziție verde (decarbonizare) și în infrastructura tradițională, dar puține au investit în transformarea infrastructurii lor sociale, chiar dacă pandemia a scos la iveală deficiențe în ceea ce privește plasele de siguranță socială și în sectoarele de îngrijire, sănătate și educație.
Pe o piață a muncii caracterizată de o evoluție rapidă, ar putea fi întreprinse acțiuni mult mai îndrăznețe pentru a îmbunătăți dezvoltarea capitalului uman, inclusiv prin îmbunătățirea competențelor și sprijinirea tranzițiilor în ceea ce privește locurile de muncă, prin colaborarea dintre guvern, întreprinderi și lucrători. Această mentalitate de a investi în viitor – chiar și în fața crizelor pe termen scurt – va determina sănătatea sistemică pe termen lung a societăților noastre pentru generațiile viitoare.
PS: Un domeniu în care abordările guvernamentale „mai mărețe” și „mai îndrăznețe” ar putea face o diferență astăzi este abordarea unei crize a costului vieții care, așa cum ați subliniat recent, îi afectează cel mai tare pe cei mai vulnerabili și necesită „sprijin specific pentru cei care au nevoie cel mai mult de el”. Deși recunoaștem că nu există o soluție universală, care abordări par a fi promițătoare? Vedeți potențial în propunerile de plafonare a prețurilor bunurilor esențiale, cum ar fi energia?
SZ: În condițiile în care salariile reale și puterea de cumpărare scad pe fondul creșterii prețurilor la alimente și energie, tinerii și cei vulnerabili din societățile noastre sunt cei care duc greul crizei costului vieții. Dar politicienii se confruntă cu un act delicat de echilibrare: aceștia trebuie să protejeze persoanele vulnerabile, gestionând în același timp datoria publică și asigurându-se că politicile fiscale rămân aliniate la obiectivele politicii monetare.
Plasele de siguranță socială – sprijin sporit pentru șomaj, transferuri directe de numerar, sprijin pentru sistemele de îngrijire, subvenții pentru energie și alimente – trebuie nu numai consolidate, ci și personalizate și orientate pentru a asigura eficiența. Acesta este modul de a aborda nevoile celor mai vulnerabili, minimizând în același timp efectele inflaționiste ale acestor programe și eliminând cheltuielile risipitoare. În economiile avansate și în piețele emergente mari, cu o infrastructură digitală bună, guvernele dispun deja de datele și tehnologia necesare pentru a se asigura că aceste forme de sprijin sunt mai bine direcționate.
PS: În 2014, dumneavoastră și Laura Tyson ați subliniat un remediu adesea trecut cu vederea pentru creșterea scăzută: creșterea participării economice și avansarea femeilor. Patru ani mai târziu, ați publicat cartea Fifty Million Rising: The New Generation of Working Women Transforming the Muslim World, care se concentrează pe schimbarea naturii muncii și a ocupării forței de muncă pentru femeile musulmane. Ce factori structurali au permis această revoluție? Care este impactul pe care îl pot avea crizele în curs, de la pandemia de COVID-19 la șocurile prețurilor la alimente și energie?
SZ: O creștere rapidă a accesului la educație pentru fete a fost cheia consolidării capitalului uman reprezentat de femei în multe țări musulmane. În paralel, globalizarea și revoluția digitală au extins foarte mult oportunitățile disponibile pentru femeile tinere. Împreună, aceste evoluții au condus la o creștere a numărului de femei care lucrează în aceste economii și au dus la o revoluție economică. În cele mai mari 30 de țări emergente predominant musulmane, 100 de milioane de femei lucrau în 2002. Până în 2018, acest număr crescuse la 155 de milioane, echivalentul unei piețe de trilioane de dolari.
Perturbările din ultimii doi ani sunt susceptibile de a produce un rezultat mixt. Pe de o parte, va exista o nevoie mai mare de venituri duble în gospodării în timpul crizei costului vieții. Pe de altă parte, femeile s-au confruntat cu o sarcină mai mare de îngrijire în timpul pandemiei și sunt, de asemenea, mai susceptibile de a simți impactul unei crize alimentare. În economiile bogate în petrol, tendința de integrare economică a femeilor are toate șansele de a accelera în continuare.
PS: Cel mai recent raport al economistului-șef al Forumului Economic Mondial avertizează că neplata datoriilor devine din ce în ce mai probabilă. Dat fiind faptul că înăsprirea politicii monetare crește costurile serviciului datoriei pentru debitorii suverani, o recesiune iminentă amenință să slăbească veniturile și să crească și mai mult povara datoriei lor. Care sunt cele mai urgente intervenții necesare pentru a sprijini țările aflate în dificultate în ceea ce privește datoria?
SZ: Fondul Monetar Internațional estimează că datoria publică globală va ajunge la 91% din PIB în 2022, cu aproximativ 7,5 puncte procentuale peste nivelurile anterioare pandemiei, în timp ce aproximativ 60% dintre țările cu venituri mici sunt expuse riscului ridicat de a suferi sau se află deja în dificultate din cauza datoriilor. În contextul unei înăspriri semnificative a politicii monetare, avem nevoie de o abordare mai responsabilă în ceea ce privește reducerea deficitului și consolidarea fiscală.
Actualul Cadru Comun pentru Tratamentul Datoriei al G20 ar putea sprijini țările aflate în dificultate în ceea ce privește datoria, dar numai dacă există o mai mare coordonare și o mai mare absorbție din partea tuturor părților interesate relevante. O coordonare mai strânsă și o viziune mai îndrăzneață pentru creșterea viitoare sunt, de asemenea, necesare pentru a spori fluxurile de finanțare legate de climă de care țările în curs de dezvoltare au nevoie pentru a-și avansa eforturile de atenuare și adaptare.
Apropo…
PS: Într-un interviu din 2019, descriați momentul în care, ca tânăra care a crescut în Pakistan, v-ați dat seama de amploarea oportunităților care vă erau disponibile. Cum ilustrează această experiență „efectul de model”, despre care spuneți că a contribuit la fenomenul descris în Fifty Million Rising? Cum poate fi consolidat sau valorificat efectul de model pentru a ajuta țările să beneficieze de avantajele economice și sociale ale unei participări mai mari a femeilor la forța de muncă?
SZ: Conectivitatea digitală globală de care beneficiază jumătate din populația lumii înseamnă că informațiile sunt omniprezente și că modelele pot proveni dintr-o comunitate globală, nefiind limitate la familie sau cartier. Însă, pe cont propriu, modelele nu sunt suficiente, în cazul în care condițiile locale nu permit transformarea inspirației în acțiune. Rețeta pentru a ajuta țările să profite de beneficiile economice și sociale ale unei participări mai mari a femeilor la forța de muncă este complexă. Aceasta include mai multă educație, în special în domeniile STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică) și competențe digitale, conectivitate digitală extinsă și infrastructură economiei de îngrijire, transportul public sigur, mai multe finanțări pentru întreprinderile deținute de femei, și locuri de muncă care asigură echilibrul dintre viața profesională și cea privată și oportunități pentru toți.
PS: Fifty Million Rising răstoarnă multe ipoteze larg răspândite despre țările musulmane, inclusiv despre Iran. Într-un moment în care femeile iraniene conduc cele mai mari proteste pe care țara le-a văzut în ultimii ani, există povești, tendințe sau statistici care oferă o perspectivă asupra rolului în schimbare al femeilor din această țară?
SZ: Rata de înscriere a femeilor la universități a crescut în Iran de la sub 20% în 2000 la aproape 70% în 2015. În Iran, 34% dintre studenții din domeniile STEM sunt femei, comparativ cu doar 30% în Statele Unite. Am întâlnit multe femei și fete ale căror povești pot oferi inspirație, în întreaga țară – antreprenoare, studente, inginere, arhitecte – care își determină viitorul economic în ciuda restricțiilor.
În lumea musulmană, lupta pentru egalitate, până acum, s-a desfășurat prin lupte care sunt câștigate în liniște la locul de muncă, mai degrabă decât cu voce tare în stradă. Dar, chiar dacă economia întrece cultura, ea apoi modelează cultura. Ambițiile educaționale și creșterea implicării economice oferă fundamentul pentru ca femeile tinere să-și ceară drepturile sociale. Acest lucru explică, în parte, ceea ce vedem astăzi în Iran.
Saadia Zahidi este director general și șef al Centrului pentru Noua Economie și Societate din cadrul Forumului Economic Mondial.
©Project Syndicate 2023
