Un popor ce nu-și cunoaște istoria e ca un copil care n-are habar cine-s părinții săi, zicea Nicolae Iorga. Alții susțin că cine n-are memoria istoriei riscă să o repete. Adică, atunci când se spune că istoria se repetă și e rezultatul unui lung șir de erori, se poate afirma că dorim să fim idioți în continuare. Nu ne-am plictisit de rating junk, salvatorul de la FMI și infringement.
Istoria recentă ni-l relevă pe Darius Vâlcov în postura de ministru al finanțelor spunând într-o emisiune TV, când e întrebat din ce vor fi acoperite cheltuielile pe anul viitor, că „s-a renunțat foarte mult la buffere, a existat de-a lungul anilor o idee că trebuie să ținem buffere la aproape fiecare titlu din bugetul general consolidat”.
După care revine: „Îi asigur pe români că nu s-a renunțat la bufferul de siguranță al țării, adică acei bani care au rolul de «plasă de siguranță» în cazul unei crize majore. Mai mult decât atât, acea rezervă este protejată și în creștere față de perioadă de dinaintea guvernului Ponta”.
„Reamintesc că Emil Boc a lăsat un buffer de 4,1 miliarde de euro, iar în prezent România are un buffer de 9,25 miliarde de euro (plasă de siguranță pentru minimum 6-7 luni). Acești bani nu sunt în pericol și nimeni nu îi va folosi pentru niciun alt interes, decât cel național, în cazul unei crize, pentru plata salariilor și pensiilor românilor”, a subliniat Vâlcov.
Oare cât o mai fi bufferul acum? Mai există? A fost utilizat pentru plata salariilor și pensiilor românilor? Înțeleg că acest lucru nu s-a întâmplat pe vremea domnului Vâlcov, dar între timp au venit alți miniștri ai finanțelor publice, care au amenințat că vor „ataca” rezerva-tampon.
Haideți însă să facem unele precizări „metodologice”, pentru că am rămas cu impresia că Darius Vâlcov considera că bufferul ar fi o supapă de reglaj pentru deficitul bugetar. Or nu-i așa, deficitul poate fi finanțat din rezerva-tampon, dar nu însemnă că va fi mai mic, ci numai că n-ajungem în incapacitate de plată.
