Un popor ce nu-și cunoaște istoria e ca un copil care n-are habar cine-s părinții săi, zicea Nicolae Iorga. Alții susțin că cine n-are memoria istoriei riscă să o repete. Adică, atunci când se spune că istoria se repetă și e rezultatul unui lung șir de erori, se poate afirma că dorim să fim idioți în continuare. Nu ne-am plictisit de rating junk, salvatorul de la FMI și infringement.
Istoria recentă ni-l relevă pe Darius Vâlcov în postura de ministru al finanțelor spunând într-o emisiune TV, când e întrebat din ce vor fi acoperite cheltuielile pe anul viitor, că „s-a renunțat foarte mult la buffere, a existat de-a lungul anilor o idee că trebuie să ținem buffere la aproape fiecare titlu din bugetul general consolidat”.
După care revine: „Îi asigur pe români că nu s-a renunțat la bufferul de siguranță al țării, adică acei bani care au rolul de «plasă de siguranță» în cazul unei crize majore. Mai mult decât atât, acea rezervă este protejată și în creștere față de perioadă de dinaintea guvernului Ponta”.
„Reamintesc că Emil Boc a lăsat un buffer de 4,1 miliarde de euro, iar în prezent România are un buffer de 9,25 miliarde de euro (plasă de siguranță pentru minimum 6-7 luni). Acești bani nu sunt în pericol și nimeni nu îi va folosi pentru niciun alt interes, decât cel național, în cazul unei crize, pentru plata salariilor și pensiilor românilor”, a subliniat Vâlcov.
Oare cât o mai fi bufferul acum? Mai există? A fost utilizat pentru plata salariilor și pensiilor românilor? Înțeleg că acest lucru nu s-a întâmplat pe vremea domnului Vâlcov, dar între timp au venit alți miniștri ai finanțelor publice, care au amenințat că vor „ataca” rezerva-tampon.
Haideți însă să facem unele precizări „metodologice”, pentru că am rămas cu impresia că Darius Vâlcov considera că bufferul ar fi o supapă de reglaj pentru deficitul bugetar. Or nu-i așa, deficitul poate fi finanțat din rezerva-tampon, dar nu însemnă că va fi mai mic, ci numai că n-ajungem în incapacitate de plată.
Iar dacă bufferul scade, se micșorează și rezerva valutară, ceea ce poate crea presiune pe cursul de schimb. Cu precizarea că bufferul Ministerului Finanțelor Publice – o spun mai clar – reprezintă niște bani împrumutați cu ajutorul cărora se încearcă să se dea impresia de stabilitate!
Pentru a face mai multă lumină în această chestiune e bine să reamintim celebra ecuație potrivit căreia o economie se află în echilibru dacă importurile, investițiile și cheltuielile bugetare sunt egale cu exporturile, economisirile și impozitele. Mai mult, în cadrul acestei relații există o corespondență între importuri și exporturi, investiții și economisiri, cheltuieli fiscale – impozite și taxe.
Problema este, din păcate, că, în prezent, discutăm de importuri nete, nu de exporturi. Apoi, investițiile nu se pot baza pe economisirea internă, în condițiile în care băncile nu au curajul să plaseze banii în economia reală, iar străinii nu-s atrași de mediul economic din România. Cum se poate compensa „gap”-ul?
Păi, dacă la nivelul relației menționate statul nu dorește să majoreze taxele și impozitele, trebuie să reducă cheltuielile bugetare și să obțină un excedent cu care să compenseze deficitul de la investiții și importurile nete.
Totuși aici trebuie menționat că România are o supapă, fondurile europene, „subvenție” ce poate reechilibra balanța, mai mult decât deficitul comercial și cel investițional, ce tind să o dezechilibreze.
Întrebarea este însă ce facem cu banii. Sunt două variante: fie cresc cheltuielile guvernamentale, ceea ce este o măsură eminamente politică, fie scad taxele în nădejdea că mediul economic mai puțin ostil va atrage investiții străine directe și de portofoliu.
Cu alte cuvinte, putem reduce impozitele în încercarea de a lărgi baza de impunere, pornind de la principiul că poate să facă și sectorul privat ceea ce face statul.
Din nefericire, dacă se discută de fonduri europene, fără să se pomenească nimic de o relaxare de ansamblu a fiscalității, nu o reducere a cheltuielilor bugetare se pregătește. Cu riscul că atunci când nu se umblă la cheltuielile fiscale, nu se debaronizează economia și nu i se reformează structura. Nu vedeți că actualul guvern nu aduce vorba absolut niciodată de restructurare, ci doar de măsuri fiscale?! Cu mențiunea că atunci când deficitul fiscal e la cota de avarie se dereglează toate prețurile din economie și componenta investițională. Dacă deficitul s-ar transforma în excedent, ar apărea încrederea și formarea capitalului ar funcționa cum trebuie. Iar în contextul excedentului bugetar și formării brute de capital s-ar constata că dacă suntem echilibrați intern, putem negocia inclusiv fondurile europene altfel.
Dar nu suntem într-o astfel de secvență, iar în circumstanțele în care ne aflăm orice „strateg” rațional ar trebui să ia decizia să-și conserve rezervele, indiferent că e vorba de buffer sau de rezerva valutară. Așa cum a sugerat Darius Vâlcov atunci când era ministru al finanțelor, banii din rezerve să fie utilizați doar pentru situații de criză, când interesul național o cere.
Și mai merită de făcut o remarcă. Avem garanții (rezerve) și am avut giranți (FMI), care să le arate străinilor că suntem în regulă, în timp ce polonezii „garantează” cu capacitatea lor de a face bunuri și servicii. Oricum constituirea bufferului a implicat un cost și mai eficient ar fi fost să avem spirit antreprenorial și economie de piață.
