Este, într-adevăr, o mare onoare pentru mine să țin prelegerea Tommaso Padoa-Schioppa în cadrul Forumului Economic de la Bruxelles de anul acesta. Atunci când mă gândesc la măreția lui Tommaso și văd lista de vorbitori distinși anteriori, nu pot să nu îmi pun întrebarea „de ce eu?!”. Nu am reușit niciodată să îl cunosc pe Tommaso la nivel personal, de vreme ce atunci când acesta era ocupat să rezolve problemele economice ale Italiei sau să clădească uniunea monetară a Europei cu o mare viziune spre viitor, eu eram blocat în ungherul meu tihnit de la Universitatea LSE încercând să înțeleg șomajul și dificultatea puse de acestea fără muncă. Dar am participat o dată la o conferință în Italia unde formidabilul Franco Modigliani a fost atracția principală și îmi aduc aminte că acesta a susținut în fața organizatorilor că singurul motiv pentru care a fost de acord să vină a fost reprezentat de faptul că Tommaso Padoa-Schioppa avea să fie prezent, și cu toate acestea nu a fost!
Acest om trebuie să fie minunat, m-am gândit; așa și era. Tommaso este unul dintre acei mari europeni în rând cu Robert Schuman și contemporanii săi, care l-au inclus în mod incidental pe Winston Churchill, care în 1946 a dorit înființarea Statelor Unite ale Europei, iar noi îi datorăm acestuia toată strădania care a dus la crearea monedei euro și a Băncii Centrale Europene. Preocuparea sa a fost să rezolve problema „cvartetului inconsistent” printr-o politică monetară comună în ciuda problemelor inițiale de început pe care le știm cu toții – iar noi, grecii, mai bine decât alții, presupun – cred că am rezolvat-o.
Pentru prezentarea de astăzi, preiau ștafeta de la prezentarea de anul trecut a președintelui Juncker, care ne-a spus că ieșind din criza financiară, am făcut ca „locurile de muncă și dezvoltarea să fie prioritatea numărul 1 în Europa” și că trebuie să ne asigurăm că „toată lumea are de câștigat de pe urma recuperării noastre”. Ni se amintește că aceasta a fost o temă apropiată inimii lui Tommaso, așa cum ar trebui să fie pentru toți europenii. Aceasta este tema mea de astăzi.
Munca îmbracă multe forme, de la munca pe piața muncii pentru o remunerație, la „producția în gospodărie”, munca neplătită a milioane de oameni care oferă servicii gratuite familiei și prietenilor. Lucrurile pe care le facem la muncă se schimbă tot timpul. Care este cauza schimbării și la ce trebuie să ne așteptăm de la muncă în viitor?
Cea mai fundamentală cauză a schimbării este tehnologia. Tehnologia aduce noi metode de producție și creștere economică, iar odată cu creșterea economică, putem lucra mai puțin și totuși să avem o calitate mai bună a vieții – bunuri și servicii mai multe și mai bune și mai mult timp pentru activități de relaxare și intelectuale. Dar, deși este cauza principală a schimbării, tehnologia nu este singura influență asupra muncii. Cunoștințele tehnologice de astăzi nu au fost niciodată la fel de ușor disponibile în întreaga lume așa cum sunt acum. Cu toate acestea, chiar și în țări care se află în strânsă legătură așa cum sunt cele ale Uniunii Europene, există încă multe variații în legătură cu tipurile de muncă pe care oamenii le practică. Printre alți factori importanți se numără cât de multă tehnologie nouă și ce tipuri de tehnologii sunt adoptate de întreprinderi și firme, politica guvernamentală atât la nivel micro cât și macro, competitivitatea internațională a țării și deschiderea spre comerț. Și, bineînțeles, există și factori care sunt mai puțin influențați de deciziile reprezentanților, cum ar fi climatul și resursele naturale.
Noua tehnologie nu aduce beneficii tuturor sectoarelor economiei în mod uniform. Unele sectoare beneficiază mai mult, sporindu-și producția la distribuția existentă a muncii, în timp ce este posibil ca altele să nu poată beneficia deloc. Însoțind introducerea de noi tehnologii, există o schimbare în alocarea forței de muncă în sectoarele industriale, cunoscută sub numele de transformare structurală, și deși a atras atenția economiștilor mai puțin decât efectul de creștere al noilor tehnologii, este la fel de importantă atunci când se analizează impactul noilor tehnologii asupra locurilor de muncă.
Alți factori contribuie, de asemenea, la transformarea structurală, însă contribuția lor este fie de scurtă durată, fie mai mică. Important între aceste aspecte este faptul că, pe măsură ce veniturile cresc în timpul creșterii economice, trebuințele trec de la „necesități” la „lux”, determinând o schimbare în numărul relativ de locuri de muncă care le produc pe fiecare.
Prelegerea mea de astăzi se referă la transformările structurale generate de noile tehnologii digitale, asociate în principal cu robotica și inteligența artificială, precum și de tranzițiile lucrătorilor între sectoare și locuri de muncă necesare unor astfel de transformări structurale. Deși s-a scris mult despre efectele perturbatoare ale noilor tehnologii digitale și despre riscurile pe care acestea le reprezintă pentru multe locuri de muncă, cu atât mai puțin s-a spus despre crearea de locuri de muncă care să însoțească introducerea tehnologiilor digitale. Provocarea cu care se confruntă societățile din Europa, pe măsură ce noile tehnologii intră în producție, nu este dacă vor exista suficiente locuri de muncă pentru oameni, ci dacă acestea sunt pregătite să facă tranziția către o lume în care se lucrează cu roboți și mașini inteligente pentru progresul societății. Obținerea unor venituri mai mari prin creșterea productivității datorată vitezei rapide a computerelor și a roboților neconteniți reprezintă partea ușoară; atingerea unor standarde de muncă corespunzătoare pentru toți cei care doresc să muncească și atingerea unei bune calități a vieții în orașele noastre este cea mai mare provocare.
Lucrătorii transferați – și lucrătorii care rămân
Industria 4.0, cea de-a Patra Revoluție Industrială, Digitalizarea (sau Digitizarea) sunt toți termeni care se referă la o schimbare fundamentală a economiei actuale: disponibilitatea și introducerea de noi metode de producție bazate pe tehnologii digitale; automatizarea, robotica, inteligența artificială si dependența mai mare de capital decât de muncă. Deși cercetările despre robotică și inteligența artificială, au început cu mulți ani în urmă, aplicațiile comerciale sunt mult mai recente. Motivul cheie este reprezentat de date. Inteligența artificială (IA) necesită big data. Computerele sunt programate să proceseze date și să acționeze pe baza acelor date. Prelucrarea datelor poate avea legătură cu regulile unui joc bine structurat, cum ar fi șahul, sau ar putea fi reprezentată de potrivirea unei fețe cu milioane de fețe disponibile într-o bancă de date.
Alături de dezvoltarea băncilor de big data, au apărut îmbunătățiri în tehnologiile digitale, cum ar fi computerele cu capacități foarte mari de prelucrare și roboții cu mișcare independentă. Prin urmare, cum răspund piețele forței de muncă acestor schimbări și la ce trebuie să ne așteptăm în viitor?
Ca și în cazul tuturor evoluțiilor tehnologice, pătrunderea IA și a roboticii în economie nu este uniform răspândită. Practic, toate roboții de producție înregistrați se află în producție, cu concentrare în fabricarea echipamentelor de transport. IA este folosită în situațiile în care angajatul prelucrează date și îndeplinește sarcini de rutină care pot fi programate, cum ar fi verificarea soldului într-un cont bancar sau căutarea unor decizii de litigii din trecut pentru informații despre rezultatul probabil al unui caz în instanță. Situațiile în care angajatul trebuie să răspundă unui comportament imprevizibil, cum ar fi îngrijirea copilului sau oferirea de școlarizare, nu pot fi preluate de noile tehnologii, deși pot contribui la productivitatea unei persoane care își asumă răspunderea.
O problemă în ceea ce privește traducerea acestor remarce în număr de locuri de muncă expuse riscului este că aceste remarce se referă la sarcinile individuale sau la activitățile pe care le desfășoară un lucrător, dar nu neapărat la întregul post. Riscul pe care tehnologiile digitale îl reprezintă pentru muncă și reprezentarea grafică în ceea ce privește sarcinile la locuri de muncă cu risc de automatizare este domeniul de cercetare care a atras cea mai mare atenție în economia de automatizare a forței de muncă. Acest lucru se datorează în parte impactului pe care l-a avut studiul inițial realizat de Frey și Osborne (2017), cu o afirmație destul de alarmantă, potrivit căreia până la 50% din locurile de muncă ar putea fi expuse riscului în următorii 50 de ani. Activitatea ulterioară a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, OCDE (Nedelkoska și Quintini, 2018), și a Institutului Global McKinsey (2017), printre altele, a redus acest număr până la aproximativ 15% din locurile de muncă în următorii 15-20 de ani. Mai mult decât atât, întrucât locurile de muncă care implică prelucrarea datelor și efectuarea de activități de rutină la birou, precum și cele mai multe locuri de muncă din producție preluate de roboți, sunt locuri de muncă în mod normal realizate de lucrători cu competențe medii, se așteaptă ca majoritatea locurilor de muncă pierdute să fie în aceste domenii.
Vedem deja că aceste schimbări au loc. Goos, Manning și Salomons (2009) au calculat că, în cei 15 ani anteriori anului 2010, țările europene au pierdut aproximativ 8% din posturile în meserii care plăteau salarii medii și au câștigat 3% din locurile de muncă în meserii cu salarii mai mici și 5% în meserii cu salariu mare. De asemenea, știm că ocuparea forței de muncă în industria producătoare scade rapid, chiar și în Germania, iar principalul motiv este adoptarea tehnologiei care crește productivitatea, reducând totodată contribuția forței de muncă.
Aceste schimbări sunt importante pentru viitorul muncii, deoarece oferă o indicație a tipului de lucrători care vor trebui relocați în următoarele două decenii. Dar ele sunt, de asemenea, importante din cauza implicațiilor de distribuție pe care le au. În special, creșterea inegalității; deoarece locurile de muncă care plătesc salariile medii dispar și sunt înlocuite cu locuri de muncă care plătesc mai mult sau mai puțin, se deschide o prăpastie în mijloc și inegalitatea salariilor crește. Acest lucru este cunoscut în literatura de specialitate ca polarizarea ocupării forței de muncă (Autor, Katz și Kearney, 2006, Goos, Manning și Salomons, 2009) și este unul dintre motivele creșterii observate în ceea ce privește inegalitatea salarială.
Inegalitatea nu este tema mea principală de astăzi, dar implicațiile acesteia atât pentru sărăcia în muncă, cât și pentru riscurile extremismului politic sunt suficient de alarmante încât guvernele trebuie să ia măsuri urgente pentru a le preveni.
Locuri de muncă în căutare de lucrători
Mai degrabă decât să mă extind pe tema distrugerii locurilor de muncă și pe tema implicațiilor de inegalitate ale noilor tehnologii, vreau să-mi dedic restul timpului aspectelor pozitive ale acestei schimbări. Standardele de viață pot crește, iar noile tehnologii pot fi utilizate pentru îmbunătățirea calității vieții pe mai multe dimensiuni, cum ar fi în domeniul sănătății publice și private, mediului și condițiilor de muncă. Dar pentru ca toată lumea să se bucure de avantajele noilor tehnologii, creșterea trebuie să fie incluzivă și trebuie să implice o mai mare punere la dispoziție de bunuri publice, care pot fi furnizate doar de guverne. Nu există o modalitate mai sigură de a realiza creșterea incluzivă decât prin ocuparea forței de muncă. Deși transferurile guvernamentale joacă un rol important de vreme ce lucrătorii sunt mutați în diferite sectoare ale ocupării forței de muncă, rolul acestora trebuie să fie temporar pentru fiecare lucrător aflat în tranziție. Deci, de unde vin locurile de muncă astfel încât să le înlocuiască pe cele pierdute în fața mașinilor?
Orice activitate care presupune raționamentul independent de prelucrarea datelor va rămâne în mâinile omului. Marea majoritate a acestor locuri de muncă se află în sectorul serviciilor din economie. Proprietatea cheie a noilor locuri de muncă create este caracterul lor nonrutină; îngrijirea pacienților cu probleme psihice este exemplul suprem al unui loc de muncă care nu va fi niciodată preluat de roboți. Dar sunt multe altele. Orice tip de îngrijire, fie ea acordată pacienților, clienților hotelieri sau persoanelor care se antrenează în sala de gimnastică, va rămâne în mâinile omului, deoarece situațiile la care furnizorul de servicii trebuie să facă față sunt individuale de la un client la altul. Inteligența artificială are un rol important de jucat în viitor pentru acele locuri de muncă, asociat cu citirea și analizarea unei situații și recomandarea unui serviciu țintit, dar furnizarea acelui serviciu va fi întotdeauna în mâinile omului.
Deși există întotdeauna o mare incertitudine în ceea ce privește prognozarea în economie, pot spune cu destulă încredere că, dacă ar trebui să numesc două sectoare ale economiei care vor crea o mulțime de locuri de muncă în era automatizării, ele vor fi reprezentate de sectorul de sănătate și îngrijire și sectorul de ospitalitate și divertisment. Ambele sectoare sunt cele care oferă servicii care pot fi numite „luxuri” în sensul în care economistul folosește cuvântul – ceea ce înseamnă că, pe măsură ce veniturile cresc, cheltuielile pe aceste „luxuri” cresc cu mai mult decât proporțional. În plus, cheltuielile în sectorul sănătății și îngrijirii cresc extrem de mult peste nivelul așteptat de la creșterea nivelului de trai din cauza îmbătrânirii populației. În Uniunea Europeană în ansamblu, rata dependenței persoanelor în vârstă se așteaptă să crească de la 31% în 2015 la 54% în 2050; cu alte cuvinte, în prezent numărul persoanelor cu vârste peste 65 de ani este de aproximativ o treime din populația din grupa de vârstă activă de 20-64 de ani și în aproximativ trei decenii se așteaptă o creștere cu jumătate.
Din punct de vedere istoric, cheltuielile pentru sănătate și îngrijire au crescut cu 1-2% mai mult decât creșterea veniturilor. La nivel național, societăți bogate precum Franța și Germania cheltuiesc aproximativ 12% din PIB pentru sănătate și îngrijire, în timp ce societăți mai puțin bogate, cum ar fi Grecia și Bulgaria, cheltuiesc 8%. În ceea ce privește ocuparea forței de muncă, contrastul este și mai mare. Nordicii angajează 15-20% din lucrătorii lor din acest sector, Franța și Germania aproximativ 12%, iar Grecia și economiile planificate anterior din Europa de Est aproximativ 5%. Economiile cu rate scăzute de ocupare a forței de muncă în acest sector sunt, de asemenea, cele care au fie rate scăzute generale de ocupare a forței de muncă, în special pentru femei, fie locuri de muncă supra-calificate în domeniul producției pentru a fi justificate de tehnologiile de producție de astăzi. Luând în considerare și îmbătrânirea populației, putem spune cu oarecare încredere că, în cazul în care tranzițiile lucrătorilor din afara forței de muncă și din locurile de muncă automatizate sunt gestionate corect, crearea de locuri de muncă în sectorul sănătății și al îngrijirii medicale poate contribui substanțial la convergența ratelor de ocupare a forței de muncă la nivel sectorial și general în Uniunea Europeană.
Industriile de ospitalitate angajează diferite cote-părți ale forței de muncă din diferite țări, nu numai din cauza diferențelor în nivelul lor de dezvoltare economică, ci și datorită faptului că proporția lor depinde de alți factori, cum ar fi turismul și bogăția culturală. În ceea ce privește definiția restrânsă dată de KLEMS pentru „cazare, servicii alimentare, artă și divertisment”, aceste sectoare folosesc aproximativ același număr de lucrători ca și în sectorul de sănătate și îngrijire medicală, iar cota lor a crescut rapid în ultimii ani, deși nu la fel de rapid ca în sectorul de sănătate și îngrijire medicală. Motivul acestei creșteri este reprezentat de două aspecte.
În primul rând, pe măsură ce societățile devin mai bogate, există o cerere mai mare pentru servicii de bună calitate în domeniul ospitalității și al divertismentului, ca o modalitate de a petrece timpul liber. Deplasările în interes de serviciu au crescut, de asemenea, întrucât modelele de muncă au devenit mai complexe. În al doilea rând, și, în cele din urmă, cel mai important pentru creșterea acestui sector, pe măsură ce nivelul de trai crește, oamenii își iau mai mult timp liber de lucru. Câștigurile generate de creșterea productivității și veniturilor sunt împărțite între cheltuielile mai mari pentru bunuri și servicii și mai mult timp care nu este petrecut la muncă. În plus, cei care lucrează în producția în gospodărie, în furnizarea de servicii pentru familie și prieteni fără plată, lucrează, de asemenea, mai puțin și își iau mai mult timp liber, pe măsură ce standardele de trai sporesc.
Pe piață, scăderea numărului de ore de muncă se manifestă pe mai multe dimensiuni, sub forma unui număr redus de ore lucrate pe săptămână, a creșterii numărului de locuri de muncă cu jumătate de normă, a sfârșitului de săptămână liber și, în special, a concediului anual de odihnă cu plată mai extins. În casă, mai puțină muncă este asociată cu introducerea de aparate de uz casnic, cum ar fi frigiderele și mașinile de spălat, precum și „marketizarea” acestor servicii prin utilizarea mai adesea a restaurantelor și a altor servicii și prin angajarea personalului de curățenie la domiciliu și de îngrijire a copiilor.
Scăderea numărului de ore de lucru și creșterea timpului liber se reflectă și într-o corelație foarte bună între productivitatea muncii și orele de lucru anuale din țările OCDE. În Uniunea Europeană, cele mai puține ore de lucru pe an se găsesc în Germania, în timp ce cele mai multe sunt în Grecia, țări care se află la capete opuse în clasamentului productivității.
Se vor crea mai multe locuri de muncă într-o gamă largă de servicii în afara celor două sectoare pe care le-am evidențiat. O caracteristică comună care este împărtășită de majoritatea acestor locuri de muncă este marketizarea producției în gospodărie. În societățile mai nevoiașe, membrii familiei, în special cei de sex feminin, efectuează o mulțime de activități la domiciliu neplătite, cum ar fi curățenia, gătitul, îngrijirea copiilor și a părinților în vârstă, ducerea altor membri ai familiei la școală și în alte destinații și multe altele. Aceste activități sunt bine documentate în sondajele privind utilizarea timpului. Pe măsură ce standardele de viață cresc și standardele de educație se îmbunătățesc, din ce în ce mai multe dintre aceste activități sunt transferate pe piață unde profesioniștii le execută ca muncă plătită.
În paralel, membrii unei gospodării care desfășoară aceste activități ies pe piață pentru a găsi locuri de muncă mai potrivite în raport cu abilitățile lor. Există o substituție între activitățile gospodărești și activitățile de piață, determinată parțial de rata de rentabilitate a generării de servicii a membrilor familiei, accesibilitatea în fața piețelor imperfecte și stimulentele fiscale furnizate de guvern. Pentru a exemplifica cele din urmă spuse, participarea foarte mare pe piața de servicii de sănătate și îngrijiri medicale în țările nordice este explicată parțial de stimulentele fiscale și de subvenții acordate de guverne acestor activități (Schettkat și Freeman, 2005, Ngai și Pissarides, 2011). Aceasta este, de asemenea, o explicație a ratelor generale mai ridicate ale ocupării forței de muncă în aceste țări, comparativ cu alte țări din Uniunea Europeană. Atunci când o familie primește stimulente pentru a-și duce copilul la un centru de îngrijire a copiilor, membrii familiei sunt liberi să-și continue propria muncă: două locuri de muncă plătite sunt create simultan, una pentru profesionistul în îngrijirea copiilor și una pentru membrul familiei, de obicei mama se ocupă de îngrijirea copilului la domiciliu.
Locuri de muncă bune
Am susținut că, alături de distrugerea locurilor de muncă de către roboți și inteligență artificială, va exista o creștere a posibilităților de angajare în altă parte a economiei pentru a absorbi lucrătorii transferați. O întrebare frecventă este dacă vor exista suficiente locuri de muncă „bune” care să preia acești lucrători. Mesajul ascuns aici este că locurile de muncă pierdute în favoarea automatizării sunt bune, în timp ce locurile care vor fi create vor fi mai puțin bune. Nu există dovezi privind o astfel de discrepanță și, într-adevăr, unele studii, de exemplu, Institutul Global McKinsey (2017), constată că locurile de muncă create în servicii vor necesita abilități mai mari decât cele distruse. Desigur, acest lucru nu înseamnă că putem ignora necesitatea de a căuta îmbunătățiri în muncă. Pe măsură ce societatea avansează și se așteaptă standarde mai înalte de la producătorii de servicii, este normal să ne așteptăm la îmbunătățiri și în mediul de lucru. Rapoartele și studiile privind calitatea muncii s-au înmulțit în ultimii ani, în scopul îmbunătățirii condițiilor de muncă dincolo de standardele de bază convenite la Biroul Internațional al Muncii (a se vedea, în special, OCDE, 2014).
În acest context, economiștii și factorii de decizie politici s-au concentrat pentru multă vreme asupra productivității locurilor de muncă și asupra măsurilor PIB de bunăstare, ignorând alți factori legați de calitatea vieții. Deși acest lucru se schimbă, schimbarea este încă foarte lentă. Îmbunătățirea calității muncii (și, în general, a vieții) merge adesea împotriva creșterii productivității, cel puțin pe termen scurt. De exemplu, înlocuirea forței de muncă cu mașinile de pe o zi pe alta și solicitarea ca lucrătorii să lucreze ore îndelungate, astfel încât să nu se permită mașinilor să rămână în stare de repaus, va crește productivitatea, dar va spori, de asemenea, stresul și nemulțumirea față de muncă. În cele din urmă, acest lucru va duce și la rezultate mai slabe de muncă – absenteismul, sănătatea precară și un sentiment de inutilitate. În mod alternativ, o companie ar putea utiliza noua tehnologie pentru a îmbunătăți condițiile de muncă prin trecerea părților neinteresante ale postului la automatizare. O companie care lucrează cu angajații săi pentru a îmbunătăți standardele la locul de muncă, oferă cursuri de recalificare la locul de muncă și își informează muncitorii cu privire la schimbările aduse de îmbunătățirile experienței tehnologice, atât în ceea ce privește standardele de sănătate, cât și motivația. Acest lucru poate funcționa împotriva creșterii productivității pe termen scurt, dar ar putea duce la relații de muncă mai durabile și la o creștere mai mare în măsură generală a bunăstării, în care creșterea PIB este doar o componentă (a se vedea Bughin, Pissarides și Hasan, 2019).
Cât despre capacitatea unei economii de a crea suficiente locuri de muncă, nu există nicio îndoială în mintea mea că o economie care funcționează bine poate crea numărul de locuri de muncă necesare pentru a angaja pe toți cei care doresc să muncească, ținând seama de fricțiunile cu care fiecare piață a forței de muncă se confruntă și care generează o rată a șomajului de echilibru asociată cu agitarea normală a locurilor de muncă. Experiența creșterii economice din a doua jumătate a secolului XX este că economiile pot crea locuri de muncă fără limită, cu excepția disponibilității forței de muncă care este dispusă să le execute. Unul dintre cele mai remarcabile aspecte ale economiilor moderne, precum cele ale OCDE, este că ratele de ocupare a forței de muncă și ratele șomajului sunt mai mult sau mai puțin identice indiferent de mărimea sau de resursele naturale.
Rolul guvernului
Am dat o apreciere destul de optimistă a muncii în lumea roboților și a inteligenței artificiale, dar este inutil să spun că aceste lucruri nu se întâmplă independent. Toți cei trei parteneri sociali, muncitorii, companiile și guvernul, au roluri importante de jucat pentru a asigura o tranziție lină către noua lume. Rolul guvernului este deosebit de important în acest context și pe acest lucru mă concentrez.
Odată cu apariția noilor tehnologii, unele locuri de muncă devin învechte, iar altele sunt create pentru a le lua locul. Acesta este un proces necesar care trebuie încurajat de politica guvernamentală și nu împiedicat prin „politici industriale” restrictive. Joseph Schumpeter (1942, capitolul VII) a descris acest proces drept „distrugerea creativă” a metodelor de lucru vechi și stabilite de către cei nou veniți și este „aspectul esențial în ceea ce privește capitalismul. În asta constă capitalismul și este mediul în care trebuie să trăiască fiecare preocupare capitalistă”. În pofida originilor sale marxiste, această agitare a locurilor de muncă este acceptată astăzi de economiști.
Guvernele trebuie să sprijine acest proces pe mai multe dimensiuni. În primul rând, prin eliminarea suprareglementării, care acționează ca un obstacol în calea operațiunilor firmelor. Suprareglementarea atinge multe dimensiuni și, mai ales, în contextul nostru, înlocuirea forței de muncă cu capital, pe măsură ce se adaptează la noile tehnologii. În al doilea rând, prin crearea unui mediu favorabil pentru ca noile firme să intre și să preia lucrătorii transferați. În Europa există încă numeroase obstacole care au legătură cu procesul de distrugere creativă, sub forma unei legislații excesive privind protecția ocupării forței de muncă în unele țări și sarcini administrative și financiare la înființarea firmei. În ciuda eforturilor instituțiilor Uniunii Europene de a supraveghea reforma structurală a multora dintre membrii săi în timpul crizei financiare, procesul de reformă nu a fost un succes complet. În opinia mea, responsabilitatea parțială pentru acest eșec a fost impunerea simultană a austerității fiscale asupra țărilor reformatoare, care a înăbușit procesul de reformă. Reforma are succes atunci când este deținută de guverne și instituții naționale, dar dacă aceasta face parte din pachetul de austeritate, guvernele o vor face de mântuială.
Distrugerea creativă presupune în mod inevitabil pierderea locurilor de muncă. După cum am menționat mai devreme, pierderea de locuri de muncă preconizată a avea loc în fața noilor tehnologii este plasată la aproximativ 15-20% din ocuparea forței de muncă. Acest număr nu este mare dacă este să luăm în considerare ratele normale de creare a locurilor de muncă și de distrugere a locurilor de muncă în economiile avansate, într-un singur an, în timp ce estimările în ceea ce privește noile tehnologii se întind pe parcursul a 10-15 ani. Există totuși o mare diferență. Întrucât rata obișnuită de fluctuație a locurilor de muncă este între firme similare, cu o singură firmă în expansiune și o altă firmă contractantă în același sector, pierderea locurilor de muncă ca urmare a tehnologiei presupune înlocuirea angajaților prin mașini, angajații neavând unde altundeva să migreze în cadrul sectorului. Ei va trebui să se transfere în alte sectoare, care ar putea să nu aibă legătură cu ceea ce făceau înainte. Aici guvernele joacă un rol important: să faciliteze tranziția lucrătorilor din sectoarele care se confruntă cu scăderea ratelor de ocupare a forței de muncă în sectoarele noi de servicii în expansiune.
Programele de formare și dobândirea de cunoștințe de-a lungul vieții devin esențiale pentru o tranziție de succes. Programele de formare sunt de succes atunci când lucrătorul stăpânește formarea. Cu alte cuvinte, muncitorii nu efectuează formarea pentru că sunt forțați de circumstanțe sau de amenințarea cu sancțiuni guvernamentale, ci pentru că ei cred că, făcând acest lucru, își vor îmbunătăți situația pe piața muncii, chiar și în comparație cu ceea ce aveau înainte de a fi transferați. Cele mai de succes programe de formare sunt cele administrate de companii, deoarece companiile își cunosc nevoile mai bine decât guvernul, dar având în vedere natura formării, cu investiții inițiale și apoi riscul de a-și pierde muncitorul în fața unui concurent, guvernul trebuie să susțină programele de formare prin subvenții sau stimulente fiscale. O altă dificultate este că ne putem aștepta, în mod rezonabil, ca numai firmele mari să poată oferi programe bune de formare, având în vedere faptul că aceste tipuri de locuri de muncă sunt create în sectoarele de servicii, cele mai multe angajări se vor face în companiile mici și mijlocii (cu excepția sectorului de sănătate, unde spitalele mari fi implicate de obicei). În aceste condiții, guvernul poate duce mai departe direct munca lucrătorilor în formare, printr-o combinație de cursuri de formare și experiență în companie.
În plus față de formare, guvernele trebuie să sprijine lucrătorii în tranziție prin transferuri, pentru a evita riscul sărăciei, ceea ce i-ar priva de drepturi sau îi va face să accepte locuri de muncă necorespunzătoare și nemotivante, doar pentru că se întâmplă să fie acolo. În Europa avem un sistem elaborat de siguranță socială, însă standardele variază foarte mult între țări. Acesta este un domeniu în care ar putea exista o cooperare mai strânsă între națiunile europene, mai ales atunci când vine vorba de cauze precum șomajul tehnologic, însă guvernele se opun.
Educație și cercetare și dezvoltare
În cele din urmă, ajung la o problemă pe care am neglijat-o prea mult timp, și anume, cum pregătim o societate pentru venirea roboților și a altor mașini inteligente? Aici, din nou, guvernul joacă un rol important. Noile tehnologii vor necesita noi competențe. Deși recalificarea și dobândirea de cunoștințe pe tot parcursul vieții devin mai importante în lumea robotică, pregătirea trebuie să înceapă de la școală. Muncitorul viitorului trebuie să aibă un „portofoliu” de competențe pentru a face față unui mediu de lucru în continuă schimbare, care îi va oferi flexibilitate în adaptarea la situații noi. Acest portofoliu va trebui să conțină competențe STEM evidente, care sunt cele mai frecvent subliniate de politicieni, dar, la fel de important, va trebui să includă și abilități ușoare care să permită persoanei să lucreze eficient cu alte persoane din sectoare precum îngrijirea și divertismentul.
Abilitățile sociale sunt subevaluate în prezent și nu sunt deloc predate la școală. Decenii, dacă nu secole de educație ne-au condiționat să gândim că o educație adecvată este una care predă știința, matematica, literatura, istoria și geografia, dar nu și subiectele „delicate” precum sociologia și psihologia socială. Acest lucru trebuie să se schimbe dacă locurile de muncă din aceste sectoare vor deveni locuri de muncă bine plătite, respectabile și „bune” pe care tinerii vor fi mândri să le ia în primire. Statutul social al acestor locuri de muncă trebuie să crească, iar cel mai bun mod de a realiza această schimbare, deși inevitabil de lent, este introducerea lor în școală ca discipline serioase. În acest context, standardele de serviciu la locul de muncă vor crește, generând și o creștere a salariilor.
Meseriile chiar se adaptează circumstanțelor: de exemplu, evaluarea în baza statutului „good food” în restaurante este un fenomen destul de recent care a determinat conștientizarea importanței alimentelor pentru sănătate și pentru o bună condiție fizică și psihică. Rezultatul este o îmbunătățire a poziției sociale a meseriei unui bucătar-șef, rezultând că aceasta este acum o meserie căutată de tineri și este chiar tratată cu extravaganță în presă. Ar trebui încurajate dezvoltări similare și în alte meserii. De exemplu, o mai mare conștientizare socială cu privire la importanța unei bune îngrijiri, bazată pe o cunoaștere extinsă a sănătății și dezvoltării umane, ar putea ridica statutul postului de îngrijitor la niveluri mai ridicate și, astfel, vor crește beneficiile financiare și sociale din participarea în acesta.
Cercetarea și educația la nivel universitar sunt, de asemenea, extrem de importante, având în vedere complexitatea noilor tehnologii. Cineva va trebui să inventeze și să dezvolte următorul software de IA care va acționa mașinile și acest lucru se va realiza prin cercetare și dezvoltare și prin colaborări între industrie, guvern și universități. Cercetarea și dezvoltarea au nevoie de sprijin guvernamental datorită beneficiilor sociale pe care le implică și din cauza riscului ca rezultatele cercetării să fie preluate. Există o performanță mult mai diferențiată în domeniul cercetării și dezvoltării în Europa, întrucât cei care au adoptat tehnologii mai de succes, fac chiar mai multă cercetare și dezvoltare decât codașii în tehnologie. Acest lucru nu este bun pentru viitor; avertizează cu privire la o mai mare diversitate în adoptarea tehnologiei, creșterea productivității și prosperitatea în viitor. Cheltuielile medii pentru cercetare și dezvoltare din Uniunea Europeană sunt de aproximativ 2% din PIB, cu puțin peste jumătate din cea care se face de către întreprinderi. Dar chiar mai important decât acest nivel scăzut este faptul că există o separație aproape perfectă între țările din Europa de Sud și economiile planificate anterior din Europa Centrală și de Est, care se află sub medie și restul, care se află deasupra (singurele excepții sunt Marea Britanie și Irlanda, care sunt sub linie). Având în vedere că țările din Europa de Sud și de Est sunt tot cele care rămân codașe în dezvoltare tehnologică și în transformarea structurală departe de industria grea și de metodele ineficiente de organizare, viitorul nu promite că acestea vor atinge convergența acționând pe cont propriu. Dar dorința de colaborare la nivelul întregii UE în ceea ce privește această activitate importantă internațională, pare să nu existe – cu excepția eforturilor galante ale Consiliului European pentru Cercetare.
Observații de final
În concluzie, vreau să accentuez din nou tonul optimist al discursului meu. Robotica, inteligența artificială și automatizarea oferă posibilități enorme de îmbunătățire a societăților noastre. Dar dacă lăsăm piața singură să o facă, nu există nicio garanție că o va face cu succes pentru toată lumea. Unii oameni pot fi lăsați în urmă și trecerea la noua eră poate fi mai lentă și mai dureroasă decât este nevoie. Guvernele, în colaborare cu angajatorii și lucrătorii, pot obține rezultate mai bune; în Uniunea Europeană, pot fi obținute rezultate chiar mai bune dacă colaborările transfrontaliere continuă să se aprofundeze.
