Academiile cluburilor portugheze sunt cele mai profitabile din fotbalul mondial. Man City, singura echipă din Premier League în top 10

Date:

 

  • Benfica, Sporting Lisabona și Porto au generat 1,2 miliarde de euro din vânzarea jucătorilor din pepinierele lor în ultimul deceniu.
  • Cluburile din Premier League rămân în urmă atunci când vine vorba de profitul obținut din vânzarea de vedete formate în propriile academii.
  • Benfica, Ajax și Lille sunt cele mai profitabile cluburi din lume după încasările din transferuri.

Academiile cluburilor portugheze sunt cele mai profitabile din fotbalul mondial, Man City fiind singurul club din Premier League aflat în top 10, potrivit unui nou studiu, „The Football Investment Report”, creat de platforma socială de investiții eToro, în asociere cu Transfermarkt.

Raportul arată faptul că Portugalia a devenit centrul lumii fotbalistice atunci când vine vorba de dezvoltarea și profitul de pe urma tinerelor talente. În ultimul deceniu, cele mai mari trei cluburi din țară – Benfica, Sporting Lisabona și Porto – au obținut venituri totale de 1,2 miliarde de euro din vânzarea de jucători crescuți în pepinierele proprii.

Benfica se află în fruntea listei, după ce a strâns 543 de milioane de euro în sezonul 2013/14 – datorită vânzării unor vedete precum João Félix, Ruben Dias și Ederson. Această sumă depășește cu mult Ajax, situat pe locul doi în clasamentul academiilor profesioniste  din lume, care a generat 376 de milioane de euro în aceeași perioadă, Matthijs de Ligt, absolvent al academiei, reprezentând cea mai mare vânzare individuală.

Sporting Lisabona – unde a debutat Cristiano Ronaldo  – și Porto se află pe locurile patru și, respectiv, șapte, după ce au strâns 363 de milioane de euro și 287 de milioane de euro din vânzarea de vedete ale cluburilor în ultimul deceniu.

Cluburile cu cele mai mari venituri din vânzarea de jucători din academiile proprii începând cu 2013/14

Club Venituri generate începând cu 2013/14 (milioane euro)
Benfica 543
Ajax 376
Real Madrid 375
Sporting Lisbon 363
AS Monaco 327
RB Salzburg 304
Porto 287
Manchester City 263
FC Barcelona 252
Atletico Madrid 250


Benfica și Ajax sunt cele mai profitabile cluburi din lume doar pe baza încasărilor din transferuri, nicio echipă din Premier League nu se află în top 10

Pe lângă evidențierea veniturilor provenite de la jucătorii din club, raportul eToro a analizat și care sunt cluburile care au fost cele mai profitabile în ultimii ani, pe baza încasărilor din toate transferurile. În ultimele cinci sezoane, Benfica se află, de asemenea, în fruntea acestei liste, generând 356 de milioane de euro în profituri din transferuri de la începutul sezonului 2018/2019.

Ajax și Lille ocupă locurile al doilea și al treilea, după ce au generat profituri de 308 milioane de euro și, respectiv, 283 de milioane de euro, vânzările profitabile ale echipei franceze incluzând transferul lui Nicolas Pépé la Arsenal în 2019/20, în valoare de 80,0 milioane de euro. Nicio echipă din Premier League nu figurează pe această listă.

 

Cluburile cu cele mai mari profituri din 2018/19 în materie de transferuri

Club Bani cheltuiți pe achiziții de jucători (milioane euro Venituri din vânzarea de jucători (milioane euro) Profituri din transferuri (milioane euro)
Benfica Lisbon 357 713 356
Ajax Amsterdam 315 624 308
LOSC Lille 219 503 283
Red Bull Salzburg 135 388 253
Sporting Lisbon 182 401 219
Olympique Lyon 267 476 209
AS Monaco 493 688 194
PSV Eindhoven 94 284 189
FC Porto 239 425 186
FC Nordsjaelland 6 131 125

Sam North, analist la eToro, a comentat acest raport: „Premier League este cea mai bogată ligă din lume, dar nu este nici pe departe cea mai profitabilă analizând doar după încasările din transferuri, și nici nu este la fel de prolifică atunci când vine vorba de obținerea unor venituri  uriașe în schimbul vedetelor din academii.

Cu toate acestea, un domeniu în care cluburile din Premier League se descurcă bine este creșterea valorii jucătorilor lor cu ajutorul antrenorilor de top și prin expunerea constantă la cel mai înalt nivel, Arsenal, Tottenham și Liverpool fiind printre primele zece echipe în ceea ce privește creșterea valorii echipei.”


Echipele din Premier League, printre cele mai bune atunci când vine vorba de ROI pe teren

În ceea ce privește creșterea valorii lotului de jucători, echipele din Premier League au performanțe bune, iar Tottenham, Arsenal și Liverpool se află  în primele zece locuri.

Se estimează că actuala echipă a lui Spurs este evaluată la 711,3 milioane de euro, după ce a costat 390,4 milioane de euro, ceea ce reprezintă o creștere a valorii cu aproape 321 milioane de euro. Nu la mare distanță, actuala echipă a lui Arsenal valorează 271,4 milioane de euro mai mult decât au costat inițial jucătorii clubului – cu o serie de vedete tinere, precum Bukayo Saka, absolvent al academiei, și Martin Odegaard, semnatarul din 2021, care și-au crescut foarte mult valoarea în acest sezon.

Cluburile de top când vine vorba de creșterea valorii echipei lor

Club Valoare echipă (milioane euro) Valoarea de achiziție (milioane euro)   Valoarea adăugată (milioane euro)
Bayern Munich 995,7 448,5 547,2
Tottenham Hotspur 711,3 390,4 321
AC Milan 574,4 253,7 321
Real Sociedad 380,5 93,5 287
FC Barcelona 762 482,5 279,5
Arsenal 803 531,6 271,4
Inter Milan 556 302,5 253,4
RB Leipzig 493,3 257,9 235,4
Villarreal 289,7 59,3 230,4
Liverpool 931 709,1 222

*Valori la 31 ianuarie 2023

Niciun club românesc nu figurează în primele 100 de cluburi europene după valoarea de piață în clasamentul Transfermarkt. FCSB are cea mai valoroasă echipă, evaluată la 32,53 milioane de euro, urmată de campioana CFR Cluj cu 29,13 milioane de euro și Universitatea Craiova cu 18,74 milioane de euro. Cu toate acestea, Farul Constanța se află acum pe prima poziție în SuperLiga, în condițiile în care a obținut cel mai mare profit net din transferuri, respectiv 3,65 milioane de euro în acest sezon (2022-23) – fără să fi cheltuit nimic pe noi transferuri pentru aducerea de jucători. Farul este urmată la profitul din transferuri de Rapid București, care a obținut un venit net de 3,55 milioane de euro și de UTA Arad, care a obținut un venit net de 1,66 milioane de euro din transferuri.

North adaugă: „Se poate spune că fotbalul se află într-o perioadă de creștere de peste 40 de ani, iar creșterea încasărilor din transferuri este pur și simplu halucinantă. Dar în spatele cifrelor mari se află un ecosistem complex de cluburi, multe dintre ele lucrând pentru atingerea unor obiective foarte diferite și specializându-se în diferite domenii ale pieței. Unii sunt investitori specializați pe creștere, în timp ce alții sunt fericiți să plătească un preț mai mare pentru produsul finit.

Oricare ar fi abordarea pe care aceste cluburi o adoptă pentru a cumpăra, vinde și dezvolta jucători, există lecții importante pe care le putem învăța de aici în calitate de investitori individuali – fie că este vorba de a face cercetările necesare sa de a nu ne lăsa purtați de FOMO pentru a plăti peste așteptări și, în mod crucial, de a ști când să vindem.”

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Economia informală în România: context, cauze și efecte

de Prof. univ. dr. Cristian PĂUN,Academia de Studii Economice...

ASIGURĂRI. POLITICI PREZENTE ȘI VIITOARE

În cadrul conferinței „Asigurări. Politici prezente și viitoare” organizată...