de Adrian Mitroi,
Director științific PNEFR
Director științific ASPES
Economia românească are nevoie urgentă de listarea la bursă a companiilor de stat. În actualele condiţii globale şi geostrategice, investitorii mari nu mai sunt dispuşi să îşi asume riscuri într-o ţară cu deficit bugetar ridicat. Listarea nu este doar o opţiune – este o necesitate.
Intenţia guvernului de a lista companii de stat este onorabilă şi foarte potrivită. Totuşi, mesajul public a fost nepotrivit, cu companiile amestecate între ele. Nu a fost clar până la urmă dacă acestea sunt pe criteriul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă sau nu. S-a creat impresia că restructurarea poate fi schimbată cu privatizarea sau, în ultimă instanţă, cu listarea. Acest tip de ambiguitate nu ajută.
În ceea ce priveşte discuţiile privind ABB (Accelerated Book Building – plasament privat accelerat), era evident că, în condiţiile politice extrem de nevrotice din România, acesta va naşte multe întrebări. ABB-ul nu este potrivit pentru piaţa românească şi pentru companii de acest rang, deşi a fost folosit discret de câteva ori. Pe pieţele mature, acest instrument este destinat în primul rând companiilor care au nevoie de capital proaspăt – ceea ce nu este cazul nostru. Efectul principal aici ar fi un discount, iar discountul reprezintă probabil cea mai mare grijă.
M-am uitat la un yield de 5%, care cred că a fost anunţat. Presupun că yield-ul pentru aceste companii se va învârti în jurul acestei cifre. Pentru România, probabil este un pic cam mare. Un dividend de 5% în perpetuitate înseamnă că, pentru 1 leu de proprietate (o acţiune care generează 5% în perpetuitate), valoarea este de 20 de lei. Confortul de a primi o rentă substanţială ca acţionar lasă intact şi potenţialul de apreciere a preţului. Acesta este un magnet excepţional pentru orice tip de investitor şi nu merită să fie discountat, mai ales că aceste companii nu au nevoie de equity în acest moment.
Este o idiosincrasie a modelului în sine. Aceste companii trebuie stabilizate, iar listarea publică prin SPO (Secondary Public Offering) se poate face în condiţii transparente în câteva luni, cu un pic de efort – nu trebuie să dureze doi ani.
Sistemul de negociere directă nu este bun, deoarece avem nevoie de investitori financiari, nu strategici. Investitorul financiar este interesat de valoare şi va pune presiune pe o achiziţie la un preţ mic pentru a avea un dividend mare şi pentru a putea vinde ulterior potenţialul de creştere.
Companiile româneşti vizate – Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz – au capital, dar statul le ia majoritatea profitului, lăsându-le fără resurse pentru investiţii. În propunerea mea, am fost de acord cu listarea clasică, dar rapidă, pe parcursul a şase luni, care să vină la pachet cu o constrângere de maximum 50% rată de distribuire a dividendelor. Dacă ai un dividend de 5%, trebuie să laşi companiei capacitate de finanţare şi autofinanţare. Nu trebuie să distribui dividende de acest ordin de mărime doar pentru a fi atrăgător, ci pentru a obţine un preţ substanţial la vânzare, nu un discount.
În spaţiul public au apărut şi opinii politice conform cărora banii obţinuţi din listare ar fi folosiţi pentru finanţarea deficitului. Aceasta ar fi o eroare gravă. Deşi intenţiile de reducere a deficitului pot fi onorabile, efectele secundare sunt năucitoare. Creşterea datoriei publice este alarmantă: avem un multiplicator de patru, adică pentru fiecare procent de reducere de deficit, adăugăm 4% la datoria publică, care va ajunge la 66-67% până la sfârşitul anului. La acest nivel, România este în „animaţie suspendată” şi nu se mai poate dezvolta sub nicio formă.
Am accelerat datoria publică de la 20% la 65% fără niciun milimetru de creştere economică sustenabilă sau infrastructură majoră. Ne finanţăm cu dobânzi de 7%, nu de 3%. Asta înseamnă că finanţăm o creştere economică de 1% cu un cost de 7%, ceea ce este o lipsă clară de rentabilitate.
Este o regulă zero în finanţele corporative: activele pe termen lung nu se finanţează din pasive pe termen scurt. Toate fondurile degajate din asemenea investiţii nu trebuie pierdute în deficitul bugetar. Ele trebuie să meargă către investiţii solide, infrastructură sau mărire de capital la alte companii. Statul ar trebui să facă un titlu de glorie din faptul că aceşti bani vor fi racordaţi specific, de exemplu, prin bonduri de proiect.
Rigurozitatea ar fi impus ca decidenţii politici să consulte profesorii de finanţe pentru a evita împachetarea unei „brânze de calitate” într-un „burduf de câine”. Deşi piaţa a reacţionat negativ, listarea rămâne o soluţie necesară pentru îmbunătăţirea guvernanţei.
Pentru o listare reuşită, companiile trebuie să aibă management specific. Managementul pentru restructurare este diferit de cel pentru închidere sau cel pentru listare. Defectul nostru este Ordonanţa 109, care a tamponat negativ guvernanţa corporativă şi a dus la scăderea valorii. Pentru valoare maximală, trebuie o imagine impecabilă de management.
Am pierdut fonduri din PNRR doar pentru a menţine o mână de oameni în poziţii de conducere în companiile energetice – este dincolo de „noaptea minţii” cât de toxică poate fi această abordare. Nicio numire la corporaţii nu ar trebui să se mai facă de către politicieni. Ar trebui folosită robotica, chatbot-uri care să analizeze nu doar CV-urile, ci business planul şi setul de abilităţi. Este strigător la cer că în România interesele şi beneficiile unor indivizi sunt mai importante decât interesul naţional. Propunerea mea este ca nicio numire să nu se facă uman, ci bazat pe inteligenţă artificială adecvată poziţiei şi exigenţei companiei.
Avem nevoie disperată de listări, dar făcute profesionist, nu „româneşte”. Fondurile de pensii trebuie ajutate în capitalizarea lor, deoarece nu mai au suficiente active locale interesante şi banii lor stau parcaţi doar în titluri de stat. Trebuie să oferim populaţiei, măcar indirect prin pensii, şansa de a accesa acest potenţial de creştere. Pentru asta este nevoie de transparenţă şi de experţi, nu de politruci.
Decizia este una financiară, nu politică, şi necesită management proaspăt pentru a asigura un preţ corect. Listarea respectivelor companii este singura soluţie în contextul actual, în care capitalul global este extrem de reticent, iar singurul motiv pentru care mai suntem finanţaţi cu dobânzi de 7% pe 10 ani este speranţa că vom scădea inflaţia şi vom creşte economic.
Trebuie să facem lucrurile corect. Profesional. Fără shortcuts „româneşti”. Doar aşa vom atrage capitalul de care avem nevoie şi vom construi o economie solidă.
