Cazacu, XTB, explică Metaversul, o idee sau o nouă realitate, cu oportunități și riscuri mari azi, dar viitor foarte promițător

Date:

  • Dincolo de cele 4 variante mai larg cunoscute, Sandbox, Decentraland, Cryptovoxels și Somnium sunt cel puțin alte 8 în diferite etape de „construire”. 
  • Noi variante pot apărea oricând. Iar cei care se aventurează să plaseze capital, pot înregistra fluctuații ample ale valorii și poate chiar dificultăți în a obține lichiditate la momentul dorit, nefiind nicio garanție că se va găsi un cumpărător interesat de parcela virtuală respectivă, la prețul sau măcar în apropierea prețului dorit de vânzător. 
  • Republic Realm, o firmă care a cumpărat„teren” de 4.3 mil. dolari și dezvoltă insule private numite „Fantasy Islands”, puse în vânzare la 15.000 dolari, a vândut 90% din ele în prima zi, câteva fiind ulterior scoase la revânzare la 100.000 dolari.
  • Între companiile care investesc în metavers, pe lângă Nvidia, Microsoft și Meta Platforms, se regăsesc Apple, Autodesk, Alibaba, Unity, Roblox, Qualcomm. 
  • Suntem încă la „grădiniță”, sau poate, pentru unele proiecte foarte avansate, în clasele primare ale metavers-ului, dar viitorul tehnologiei care va susține metavers-ul este unul foarte promițător, arată într-o analiză complexă, amplă și detaliată Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul casei de brokeraj pe burse internaționale XTB România.

Metaversul a trecut, relativ recent, din semiobscuritatea câtorva vizionari și entuziaști de pe unele forumuri de Internet direct în prim-planul mass-media. Catalizator: schimbarea numelui Facebook în Meta Platforms. 

Mișcarea, menită să arate reorientarea spre lumea virtuală a rețelei de socializare a avut, însă, și o motivație strategică pentru compania vizată de serii de critici și nemulțumiri în ultimii ani. Având în vedere amprenta globală și miliardele de utilizatori ai Facebook, decizia a avut un imens efect de semnalizare, conștientizare și energizare într-o direcție nouă, promițătoare.

Poate că, aflat pe buzele tuturor, cuvântul nu mai are nevoie de lămuriri. Un univers tridimensional digital, proiectat prin iluzii optice pentru a fi perceput de mintea noastră drept o altă, nouă realitate. Este un spațiu accesibil prin ochelari de realitate virtuală sau alte echipamente specifice, cu posibilitatea de a replica – sau desena, imaginativ – locuri și persoane într-o reprezentare care se apropie de un joc video. 

O altă variantă, pentru un observator pragmatic sau chiar cu un anume grad de scepticism, de a descrie metavers-ul: doar un cuvânt definind un concept, o idee. Această idee poate îmbrăca forme diferite, unele doar marginal diferite de ceea ce am văzut deja în jocuri sau filme, altele de-a dreptul science-fiction, atunci când tehnologia o va permite.

Deja, dincolo de cele 4 variante mai larg cunoscute, Sandbox, Decentraland, Cryptovoxels și Somnium sunt cel puțin alte 8 în diferite etape de „construire”. 

Vor fi și mai multe reprezentări ale universului virtual, pe măsură ce diferite firme, de la startup-uri până la giganți vor lua în considerare presiunea competiției și a acționarilor pentru a nu scăpa oportunități. 

O variantă sau copie a unei părți sau a unui întreg univers virtual poate fi generată, odată așezată structura de bază, cu efort uman relativ redus. E drept, resursele tehnice, de putere de calcul, pot fi foarte ample. 

În economie, de bază este problema resurselor limitate. 

Însă, în cazul metavers-ului, dincolo de un cost de dezvoltare inițială și operare, se poate vorbi oare de o limitare reală a ofertei, de o raritate adevărată? Atunci când sunt puse în vânzare parcele de teren definit prin linii de cod, ele pot fi, dacă se dorește, nelimitate. 

Doar în anumite condiții, și doar în măsura în care aparțin de un anume ecosistem, pot fi introduse restricții. 

O garanție adevărată pentru cumpărători ar fi oferită doar de limite constructive, așa cum, pentru bitcoin, se știe deja numărul total de monede ce pot fi create. În cazul anumitor variante de metavers, limitările sunt „soft”, permițând modificări ale suprafețelor sau dimensiunii totale. În fapt, inflația este posibilă, și astfel creatorii de metavers-uri au puterile unei bănci centrale, dublate de forța incredibilă de a opera cu imaginația și dorințele utilizatorilor. 

În prezent, sunt 4 platforme mari: Sandbox, Decentraland, Cryptovoxels și Somnium. 

Noi variante pot apărea oricând. Iar cei care se aventurează să plaseze capital, pot înregistra fluctuații ample ale valorii și poate chiar dificultăți în a obține lichiditate la momentul dorit, nefiind nicio garanție că se va găsi un cumpărător interesat de parcela virtuală respectivă, la prețul sau măcar în apropierea prețului dorit de vânzător. 

Riscuri și recompense mari, se arată în părerea unui reprezentant al Republic Realm, o firmă care a cumpărat „teren” de 4.3 mil. dolari și dezvoltă insule private numite „Fantasy Islands”, puse în vânzare la 15.000 dolari. 

Dintre ele, 90% au fost vândute în prima zi, câteva fiind ulterior scoase la revânzare la 100.000 dolari. Totuși, afirmația despre riscuri și profituri e una generală, care nu ne spune foarte mult despre raportul dintre cele două.

Industria fondurilor tranzacționate la bursă, ETF, nu stă deoparte. Interesul mare al investitorilor a generat o luptă pentru a oferi produse tot mai atractive. 

Fondul Roundhill Ball Metaverse, cel mai vechi din nișă, a anunțat vineri o ieftinire a comisionului de administrare de la 0.75% la 0.59%. Deși activele sale de 856 mil. dolari par mici în comparație cu alte ETF-uri generale, creșterea interesului este vizibilă în capitalul furnizat de investitori. 

Alte două fonduri, Subversive Metaverse și Fount Metaverse au active sub 15 mil. dolari. 

Pe lângă acestea, se pregătesc două noi produse ale unor giganți, Fidelity și Global X. Intrările în cel mai mare fond au ajuns la sute de milioane de dolari după anunțul Facebook de schimbare a numelui. Între cele mai mari dețineri: Nvidia și Microsoft. Este de așteptat ca valoarea fondurilor care investesc în domeniu să crească puternic, deși nu fără episoade temporare de dezinteres.

Companiile continuă să vadă oportunități în tehnologiile noi: Walmart, retailer-ul din SUA, se pregătește nu doar să creeze propriul metavers, și să vândă bunuri virtuale, dar și să lanseze propria criptomonedă și colecție de NFT-uri. 

Alfa Romeo a anunțat un model hibrid care va veni cu un NFT asociat cuprinzând detalii individuale despre întreținerea vehiculului. 

Zara planifică viitoare colecții digitale în universul virtual. 

Între companiile care investesc în metavers, pe lângă Nvidia, Microsoft și Meta Platforms, se regăsesc Apple, Autodesk, Alibaba, Unity, Roblox, Qualcomm. 

Între companiile promițătoare pentru domeniu, dar pentru moment nelistate pe bursă se află Epic Games (dezvoltatorul Unreal Engine, un motor pentru realizarea de jocuri) și Niantic, faimos pentru Pokemon Go. 

Viitorul tehnologiei care va susține metavers-ul este unul foarte promițător.

Definirea unor reguli clare, la nivel de funcționare, etică, intimitate, alocare sănătoasă a timpului și interacțiune echilibrată cu lumea reală ar putea însemna că metavers-ul ar trece bariera acceptării, mai ales în cazul generațiilor tinere. 

Cu toate acestea, suntem încă la „grădiniță”, sau poate, pentru unele proiecte foarte avansate, în clasele primare ale metavers-ului.

O validare în timp a proiectelor valoroase și mai ales a modului de funcționare a noii economii este necesară înainte de a aloca bani reali în investiții de proprietăți virtuale. Deși în situații punctuale rezultatele potențiale ar putea fi interesante, în general riscurile de preț, lichiditate, inconsistență tehnică sau pur și simplu pierdere a interesului pentru un anumit metavers sunt prea mari pentru a fi ignorate.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...