O recesiune sincronizată în adevăratul sens al cuvântului nu e, în acest moment, certă. De la un scenariu la altul, se poate vorbi de creștere modestă sau de recesiune. Totuși, pentru unele categorii de consumatori și companii, constrânse de prețuri mai mari, dobânzi mult mai aspre decât cele cu care se obișnuiseră, și o cerere mai redusă, o parte din anul viitor se poate „simți” ca o recesiune, mai ales prin comparație cu redresarea puternică atinsă în 2021 și prima parte a acestui an, arată Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România, într-o analiză amplă care identifică scenariile și riscurile majore în România, Europa și la nivel global.

Este foarte probabil ca economia globală să frâneze rapid, iar o serie de țări să intre în recesiune, cel puțin în prima jumătate a anului viitor, iar unele la nivelul întregului an.

Banca Mondială estimează că înăsprirea politicii monetare va duce la o creștere de doar 0,5% a economiei globale. Apropierea de linia neutră e departe de a fi confortabilă. 

România riscă o încetinire pronunțată în 2023

România riscă, în opinia noastră, o încetinire pronunțată în 2023, de la un ritm de creștere solid care se poate apropia de 6% până la finalul acestui an, spune Cazacu. 

Prognoza din vară a Comisiei Europene, de 2,6% pentru avansul PIB-ului în România în 2023, se lovește de necesitatea de a echilibra bugetul împovărat cu dobânzi mai mari și cheltuieli neflexibile și de a gestiona consumul erodat de inflație, într-un context de piețe de export în în scădere (Germania, prima destinație de export pentru țara noastră, fiind serios afectată de criza energiei). 

În aceste condiții, riscul unei recesiuni tehnice este ridicat și se poate materializa, dacă presiunile din piața energiei nu se temperează relativ rapid, în lunile următoare. 

Pe un orizont scurt spre mediu, deficitul de cont curent, care ar putea ajunge la peste 9% din PIB, anul acesta, este o sursă de preocupare, mai ales într-o perioadă în care costul datoriei se află la niveluri mult mai ridicate față de anii anteriori. 

Situația unor țări ca Polonia, Republica Cehă, Slovacia, care au trecut de la surplus la deficit de cont curent, este totuși relativ mai favorabilă: deficitul ar putea ajunge la 5% din PIB în Polonia, și la 4% din PIB în Slovacia. 

Germania, aproape de o recesiune în prima parte a anului viitor

La rândul său, Germania se confruntă cu o creștere a prețurilor, definită ca fiind cea mai mare amenințare pentru economia germană, potrivit ministrului de finanțe Christian Lindner. 

Germania are o experiență istorică apăsătoare cu inflația. 

„Nu putem lupta cu inflația prin împrumuturi”, ca în timpul pandemiei, a adăugat acesta. 

Inflația la nivelul producătorilor a atins un uimitor 45,8% față de anul anterior și un record de 7,9% față de luna anterioară. 

Prin comparație, inflația la nivel de consumatori, 8,8% în Germania, pare blândă. 

Energia a fost motorul scumpirilor. Fără aceasta, inflația pentru producători ar fi avut o valoare de 14%, mai „pământeană”. 

Veniturile reale mai mici ale cetățenilor înseamnă mai puțini bani pentru achiziții de bunuri și servicii ne-esențiale, tocmai când, pentru o mare parte din industrie, costurile au crescut considerabil. 

Unele domenii vor rezista relativ mai bine, absorbind presiunile în marjele de profit, altele vor fi susținute (sau preluate – vezi Uniper) de stat, fiind considerate esențiale, însă umbrela publică nu se poate întinde uniform peste întreaga economie. 

Germania riscă o recesiune, în prima parte a anului viitor, care nu ar mai fi o surpriză nici măcar pentru guvern sau banca centrală. 

Deși Germania e un caz special, situația e dificilă în toată Europa, avertizează analistul XTB România.

Riscuri mari de recesiune în zona Euro, în 2023

Datele Purchasing Manager’s Index (PMI) pentru zona Euro au rămas, pentru a doua lună consecutivă, sub linia neutră de 50 de puncte pentru industrie și au coborât sub această valoare pentru sectorul de servicii, un trend care ar putea continua.

În zona Euro, prognoza cea mai recentă a Băncii Centrale Europene (BCE) vede o creștere de 0,9% în 2023, după 3,1% anul acesta, și înaintea unui avans de 1,9% în 2024. 

Pentru anul viitor, BCE e mai pesimistă decât Fondul Monetar Internațional (FMI) cu 1,2% și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) cu 1,6%, dar estimările respective sunt mai vechi (iulie și iunie). 

Inflația ar urma, potrivit BCE, să coboare la 5,5% anul viitor și 2,3% în 2024. 

Ultimul trimestru al acestui an este estimat să însemne o scădere de 0,1% a PIB-ului zonei Euro, urmată de un trimestru întâi „plat” în 2023. 

Din perspectiva noastră, riscurile sunt pronunțate în direcția unei dezamăgiri, care să îndeplinească deja condițiile de recesiune în Europa în primăvara anului viitor, și probabil chiar la nivelul întreg anului, cu o scădere anuală de peste 1%.

Europa Centrală și de Est stă ceva mai bine

În regiunea Europei Centrale și de Est, Comisia Europeană vedea, în vară, un avans al PIB-ului în 2023 de 1,5% în Polonia, 2,1% în Ungaria, și 2% în Cehia. 

Cu datele actuale și perspectivele pentru energie și economiile majore din zona Euro, riscul unor creșteri foarte reduse, sau, în scenariul nefavorabil, al unor recesiuni, este considerabil sporit. 

În Ungaria, unde comerțul cu amănuntul este în scădere de câteva luni deja, amintind de perioada crizei financiare, iar fondurile europene sunt sub amenințarea de a fi oprite de Bruxelles, chiar și estimarea de 0,9% pentru PIB în 2023 a Erste Bank ar putea fi prea optimistă.

China, ba pornită, ba oprită

China utilizează în continuare o dinamică de tip pornit/oprit prin închiderea unor orașe în scopul limitării răspândirii virusului, în linia indusă de politica zero-cazuri. 

Secvența actuală e mult diferită de ceea ce se vedea în timpul crizei financiare, când economia chineză a acționat contra-ciclic, ajutând la amortizarea șocului global. 

Acum, China resimte o contracție a vânzărilor rezidențiale, o încetinire a comerțului cu amănuntul și a creditării. 

Indicatorul Caixin PMI în industrie a ajuns sub 50 de puncte, în zona asociată scăderii sectorului, și comenzile noi mai slabe avertizează asupra viitorului apropiat.

SUA vrea să țină sub control inflația cu orice preț

În SUA, la Jackson Hole, Jerome Powell a transmis că Federal Reserve ar accepta o recesiune ca preț plătit pentru a ține sub control inflația. 

Miercuri, dobânda a fost crescută cu 0,75 de puncte, la 3 – 3,25%, nivelul cel mai restrictiv de după 2008. 

În discursul de după decizia de politică monetară, Powell a păstrat linia anterioară: a recunoscut că nimeni nu știe dacă traseul dobânzii va induce o recesiune, dar va ținti totuși obiectivul principal, limitarea inflației. 

Bursa americană a avut o sesiune foarte volatilă, închizând pe minus: S&P500 a pierdut 1,71%.

Semnale din economia reală urmărite de investitori sunt și cele oferite de firmele de transport și curierat. 

FedEx a avertizat, după ce a dezamăgit prin rezultatele trimestrului al doilea, că se așteaptă la cifre și mai slabe în trimestrul următor. Mai mult, CEO-ul companiei care vede cum volumul global de expediții scade, în fiecare din segmentele pe care operează, întrevede o recesiune globală.  

DISTRIBUIȚI