de Cătălin Suliman, partener și
Germin Petcu, senior associate – Filip & Company
Revoluția AI își face simțită prezența în activitatea comercială. Deciziile comerciale ajung să fie influențate și în unele situații dictate de agenți AI. Comunicările dintre aceștia pot ajunge să fie analizate de autoritățile de concurență ca forme de coluziune/aliniere comportamentală. Care este linia roșie și ce ar trebui să se dovedească pentru a fi în prezența unei încălcări de concurență ?
Întrebarea este dacă, în cazul unei suspiciuni de faptă anticoncurențială săvârșită de agenți AI, autoritatea de concurență poate distinge, la standardul probator aplicabil, între un comportament coluziv și un simplu paralelism comportamental justificat pe piață.
Algoritmii de stabilire a prețurilor
Utilizarea comercială a unui software-ului pentru recomandarea ori ajustarea dinamică a prețurilor este o practică din ce în ce mai uzitată. Acest fapt nu trebuie însă confundat cu negocierea autonomă a unei înțelegeri între agenți ai concurenților. Totodată, existența tehnologiei și a unor clienți din aceeași industrie care o folosesc nu probează nici schimburi de informații anticoncurențiale între jucătorii de pe piață, nici comunicare între modelele lor.
Întreprinderile trebuie să își determine independent conduita, dar au dreptul să se adapteze inteligent comportamentului observabil al concurenților. Doi sau mai mulți algoritmi de stabilire a prețurilor pot adopta strategii identice, deoarece procesează aceleași informații, urmăresc funcții-obiectiv similare sau operează în condiții economice comparabile. Aceiași algoritmi pot însă adopta strategii identice ca urmare a unei coordonări realizate prin schimburi de informații, iar în lipsa unor elemente probatorii care să permită identificarea concertării, comportamentul observat poate rămâne compatibil cu ambele explicații.
În ipoteza comunicării AI opace, problema rezidă în aceea că semnificația mesajului este necunoscută, iar simpla existență a contactului nu dovedește automat conținutul anticoncurențial. Într-un astfel de caz al opacității totale, proba existenței unei coluziuni devine considerabil mai dificilă. Autoritatea de concurență poate demonstra existența comunicării, dar, în măsura în care conținutul ei rămâne opac, nu va putea proba direct dacă mesajele schimbate între agenți aveau sau nu un conținut anticoncurențial.
Cum sarcina demonstrării încălcării revine autorității de concurență, aceasta poate urmări: (i) cronologia și metadatele schimburilor, (ii) logurile și istoricul deciziilor de preț, (iii) parametrii, versiunile și documentația sistemelor, (iv) reacțiile la devieri.
Totodată, în sensul demonstrării existenței unei înțelegeri și/sau practici concertate, autoritatea poate recurge la efectuarea unor experimente controlate, cele pe care le avem în vedere aici incluzând posibilitatea întreruperii comunicării între agenții AI, precum și analize economice contrafactuale.
Cu toate acestea, niciunul dintre instrumentele de probă mai sus menționate nu poate demonstra, în mod izolat, existența unei concertări, fiind necesară o probațiune mai amplă pentru ca autoritatea de concurență să poată demonstra existența unei fapte anticoncurențiale.
Autoritatea ar putea încerca să demonstreze că ansamblul indiciilor privind efectul comunicării dintre agenții AI nu lasă loc ipotezei unei explicații alternative plauzibile, ceea ce înseamnă, per a contrario, că poate fi explicat în ipoteza unei coluziuni opace. Astfel, autoritatea de concurență ar putea monitoriza acțiunile celor doi agenți AI, în timp ce comunicarea dintre ei este activă și, respectiv, întreruptă.
În cazul în care, atunci când: i) comunicarea opacă dintre agenți este activă, iar aceștia mențin prețurile ridicate și reacționează la devieri, iar ii) comunicarea este întreruptă, prețurile scad și paralelismul se reduce, autoritatea de concurență poate indica o relație cauzală între comunicarea dintre agenții AI și preț.
Mai mult, autoritatea poate face o analiză a evoluției prețurilor pe perioada comunicării între agenți, și în lipsa acesteia pentru a dovedi că prețurile ridicate se datorează unei coluziuni între agenți și nu doar unor reacții independente la piață.
Autoritatea de concurență va trebui să facă o analiză extinsă a contextului și structurii pieței, naturii informațiilor, va trebui să înlăture posibilele explicații alternative și, totodată, să fie în măsură să probeze că schimburile de informații presupus a fi fost făcute între cei doi agenți autonomi AI au substituit incertitudinea concurențială cu cooperarea practică.
Situația este diferită în ipoteza în care agenții au un singur contact opac, în cadrul căruia este stabilit întregul mecanism anticoncurențial, după care nu își mai transmit niciun mesaj. Un asemenea contact unic poate fi, în principiu, suficient pentru existența unei practici concertate, însă dificultatea rămâne proba conținutului său. Mai mult, în măsura în care există intervenție umană cu privire la propunerile agentului AI, teza coordonării exclusive prin intermediul agenților este pusă sub semnul întrebării. În acest caz, presupunând un sistem de validări umane similare, ar fi necesar ca autoritatea să dovedească o coluziune și la acest nivel.
Autoritatea poate, totuși, să urmărească discrepanța structurală a comportamentului imediat după contact, selectivitatea acestuia (unul dintre agenții AI urmează doar creșterile de preț ale celuilalt agent AI) și, în ultima instanță, să compare versiunile anterioare și ulterioare contactului ale agenților într-un mediu izolat.
Recomandări
Utilizarea agenților AI nu este lipsită de riscuri de concurență. Cu toate acestea, pot exista o serie de măsuri care pot reduce sau elimina riscul. Astfel, utilizarea unor soluții de AI interne, care nu comunică cu soluții publice de AI și care sunt supuse validării umane poate conduce la o soluție a cărei arhitectură este conformă regulilor de concurență. Astfel, AI-ul ar trebui folosit ca instrument și nu ca factor unic de decizie.
