Concurs de Mare Putere azi

De Simon Johnson

WASHINGTON, DC – Recentul summit BRICS din Africa de Sud marchează începutul unei noi etape a competiției Marea Putere. La îndemnul aparent al Chinei, grupul BRICS (care include și Brazilia, Rusia, India și Africa de Sud) a invitat alte șase țări să se alăture: Argentina, Egipt, Etiopia, Iran, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. Prin unele măsuri, producția economică a acestui grup extins va rivaliza cu cea a G7 (marele țări dezvoltate: Statele Unite, Canada, Japonia, Regatul Unit, Franța, Germania și Italia).

Potrivit declarațiilor publice ale președintelui rus Vladimir Putin și, mai important, ale președintelui chinez Xi Jinping, obiectivul este de a construi un grup care să poată rezista influenței occidentale și să creeze fundația unei ordini internaționale alternative, cu mai puțină dependență de dolarul SUA.

Acest efort va câștiga, fără îndoială, o atenție sporită în anul viitor, mai ales când grupul extins se va întruni pentru prima dată în octombrie 2024 (la Kazan, Rusia). Dar este puțin probabil ca BRICS+ să remodeleze lumea, din trei motive.

În primul rând, gradul de interes comun dintre membrii săi nu trebuie exagerat. India are o mulțime de motive (bazate pe o mare parte din istoria recentă) pentru a nu-și dori o China care să devină prea puternică. Și orice grup care include producători de petrol și gaze (Brazilia, Rusia, Iran, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite) și importatori de energie are o linie de falie fundamentală. De exemplu, Africa de Sud, unde penuria de energie (și întreruperile curente) au efecte negative grave asupra economiei, nu are niciun interes să plătească mai mult pentru energie; dar vânzarea petrolului lumii este ceea ce menține pe linia de plutire finanțele publice ale producătorilor de petrol și gaze.

În al doilea rând, ideea de a înlocui dolarul cu alte monede pentru comerț și tranzacții financiare există de zeci de ani. Problema este că nu poți înlocui ceva cu nimic. Dacă alternativa implică renminbi chinezesc, va fi nevoie de multă încredere în economia chineză, care în prezent arată mai mult decât puțin șocantă. Când situația devine grea, autoritățile chineze le-ar permite într-adevăr străinilor să-și vândă deținerile în renminbi fără restricții?

În al treilea rând, orice alianță cu Rusia este în mod evident plină de pericole în acest moment. Conducerea Rusiei pare instabilă și imprevizibilă. În loc să dea înapoi din războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, Putin pare hotărât să continue să perturbe piețele globale de energie (rău pentru importatorii de energie) și piețele cerealelor (foarte rău pentru țări precum Egiptul). Invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia a fost un dezastru pentru ambele țări, dar Putin este genul de dictator care nu poate admite o greșeală. Actuala cascadă de lovituri de stat din Africa ne amintește nouă (și lui) cum se termină astfel de regimuri.

Timp de secole, competiția Marii Puteri s-a bazat pe imperiul formal (conducerea altor țări) și exercitarea controlului de facto prin mijloace militare, mită și relații comerciale inegale. De la începutul anilor 1700 până în anii 1940, Imperiul Britanic a condus lumea cu ambele tipuri de mașinațiuni, dar și alte țări europene au avut și sferele lor de influență.

Sistemul global s-a schimbat după cel de-al Doilea Război Mondial, deoarece Statele Unite au preluat puterea industrială occidentală de conducere, hotărâte să înlocuiască imperiul formal cu relații comerciale mult mai egale. Cu siguranță, continuă să existe o mulțime de plângeri cu privire la corectitudinea acelui sistem. Dar Europa de Vest s-a descurcat bine, iar țări precum Japonia, Singapore, Coreea de Sud și (în ultimele decenii) China au prosperat în cadrul unui sistem comercial internațional relativ deschis, care a încurajat exporturile de produse manufacturate din țările cu salarii mai mici către piețele cu venituri mari. Blocul alternativ de după război al Uniunii Sovietice, bazat pe controlul militar asupra Europei de Est, s-a prăbușit în 1989, cu doi ani înainte de dispariția Uniunii Sovietice însăși.

Cea mai recentă fază a competiției Marii Puteri, totuși, este mult mai mult despre tehnologie decât despre comerț. Privind retrospectiv, această schimbare a început în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când britanicii au împărtășit realizări-cheie (în special radarul și gândirea timpurie despre armele atomice), iar Proiectul Manhattan al americanilor a mers mai departe și mai repede decât și-ar fi putut imagina oricine. Calculatoarele digitale, cipurile cu semiconductori, avioanele cu reacție, medicamentele și vaccinurile care salvează vieți și internetul au venit toate din Occident (promovate semnificativ de investițiile guvernului SUA).

În octombrie 1957, Uniunea Sovietică a șocat lumea lansând primul satelit artificial, Sputnik. Însă sistemul său rigid și represiv nu putea susține suficientă creativitate sau nu putea transforma ideile bune în produse pe care oamenii și le doreau (altele decât armele).

Acum, China vrea să înfrunte Occidentul pentru preluarea conducerii în noile tehnologii, cu scopul de a întări controlul social printr-o combinație de inteligență artificială și supraveghere. Aceasta, nu BRICS extins, este amenințarea potențială reală pentru Occident. Există acum o discuție bipartizană activă la Washington, condusă de Liderul majorității din Senatul SUA, Chuck Schumer, despre cât de multă Inteligență Artificială dorim să dezvoltăm și cu ce garanții. Acest lucru este sănătos și va duce probabil la rezultate mai bune (deși, fără îndoială, cu imperfecțiuni în ceea ce privește protecția consumatorilor, alături de preocupările continue cu privire la pierderea locurilor de muncă).

În contrast, o discuție deschisă despre tehnologiile pe care China vrea să le dezvolte și despre modul în care direcționează inovația nu este permisă în acea țară. Așa cum a fost adevărat în timpul Războiului Rece, un sistem rigid și represiv dorește să conducă lumea în crearea, aplicarea și diseminarea cunoștințelor.

Va reuși China acolo unde a eșuat Uniunea Sovietică? Atâta timp cât Occidentul continuă să cultive inovația – și o gestionează în mod responsabil – este puțin probabil să câștige China. În acest sens, Occidentul își controlează propriul destin.

Simon Johnson, fost economist-șef la Fondul Monetar Internațional, este profesor la Sloan School of Management a MIT și coautor (împreună cu Daron Acemoglu) al cărții “Power and Progress: Our Thousand-Year Struggle Over Technology and Prosperity”.
Traducere, adaptare, editare: Daniel Apostol, ClubEconomic.ro
Copyright Project Syndicate 2023