_________________
Mugur Constantin Isărescu
Academician, Guvernator al Băncii Naționale a României
Analiza situației unei economii și a dezvoltării sale viitoare nu este ceva neobișnuit, a intrat în rutina specialiștilor. Acest volum nu face excepție. El s-a vrut însă rezultatul unui efort asumat în scopul declarat de a închega o proiecție privind modul în care se întrevede evoluția viitoare. A reușit?
Judecata are determinanți care țin de trecut, ca și parametri pe care complexitatea vieții de început de mileniu ni-i impune. Verdictul reclamă nevoia de încurajare a inițiativelor intelectuale de orice miză recognoscibilă ca fiind din ordinea progresului.
Sub acest aspect, aș zice al moderației în apreciere, este de invocat, din perspectiva istoriei, pentru semnificațiile în sine, efortul desfășurat în prima parte a anului 1990 de către comunitatea economiștilor din România pentru a defini ce este de făcut după căderea comunismului. Acest efort a debutat cu tumultuoase dezbateri, cu apelul la perspective teoretice cât mai argumentate pentru cadrul general de evoluție a țării proaspăt ieșite de sub constrângerile ideologiei comuniste.
Sinteza realizată atunci, indiferent de atitudini politice și influențe conjuncturale, a fost și este impresionantă pentru ce au putut face specialiștii în privința aproximării transformărilor care să însemne împlinirea aspirațiilor ca țara să se dezvolte în libertate și să se alăture mersului normal al lucrurilor din economiile de piață a ceea ce numeau atunci lumea occidentală.
Modelul vizat era aliniat la gândirea economică a vremii despre funcționarea economiei capitaliste, cu puternice accente derivate din viziunea economiștilor români despre ce se poate face concret pentru a mișca lucrurile în direcția bună. Ca urmare, timp peste un deceniu ne-am ghidat, fie și în condițiile în care oficial s-a preferat simplificarea, cumva înțeleasă în formulă de manual, după ceea ce se gândise atunci despre reperele funcționale ale unui model capitalist, cu variantele sale, având în vedere și faza ciclului lung în care dominantă era doctrina neoliberală.
În fapt, strategia a constituit orizontul de referință în care s-au gândit și luat decizii de politică a tranziției postcomuniste cu efect consemnat asupra stărilor de fapt, a orientat evoluția pe un traseu transformațional de anvergură ce a însemnat, pe de o parte destructurarea unui model aparte de economie centralizată, iar, pe de altă parte, crearea și funcționarea, în aceste condiții de plecare, a modelului centrat pe inițiativa privată și mecanismele de piață.
Dar după aproape un deceniu de acțiune pe baza a ceea ce se gândise la începutul anului 1990 s-a trecut la pregătirea adoptării altui model, cel al Uniunii Europene. Acesta a adus mize transformaționale speciale și ambițioase, care, chiar dacă nu erau esențial diferite, au însemnat reconfigurarea formulei de gândire și de acțiune pe alte baze, concrete, realiste și funcționale, cu elemente corespondente în renașterea unei societăți. Acțiunea economică – și nu doar ea – a însemnat o experiență nouă a prefacerilor, prin care să se ajungă la armonizarea cu realitatea integrativă europeană, adoptarea unor proceduri specifice în privința regulilor jocului, a nivelului de performanță și competitivitate, toate demersurile având posibilitatea de recalibrare pe baze comparabile cu ceea ce se întâmplă în fapt.
