_________________
Mugur Constantin Isărescu
Academician, Guvernator al Băncii Naționale a României
Analiza situației unei economii și a dezvoltării sale viitoare nu este ceva neobișnuit, a intrat în rutina specialiștilor. Acest volum nu face excepție. El s-a vrut însă rezultatul unui efort asumat în scopul declarat de a închega o proiecție privind modul în care se întrevede evoluția viitoare. A reușit?
Judecata are determinanți care țin de trecut, ca și parametri pe care complexitatea vieții de început de mileniu ni-i impune. Verdictul reclamă nevoia de încurajare a inițiativelor intelectuale de orice miză recognoscibilă ca fiind din ordinea progresului.
Sub acest aspect, aș zice al moderației în apreciere, este de invocat, din perspectiva istoriei, pentru semnificațiile în sine, efortul desfășurat în prima parte a anului 1990 de către comunitatea economiștilor din România pentru a defini ce este de făcut după căderea comunismului. Acest efort a debutat cu tumultuoase dezbateri, cu apelul la perspective teoretice cât mai argumentate pentru cadrul general de evoluție a țării proaspăt ieșite de sub constrângerile ideologiei comuniste.
Sinteza realizată atunci, indiferent de atitudini politice și influențe conjuncturale, a fost și este impresionantă pentru ce au putut face specialiștii în privința aproximării transformărilor care să însemne împlinirea aspirațiilor ca țara să se dezvolte în libertate și să se alăture mersului normal al lucrurilor din economiile de piață a ceea ce numeau atunci lumea occidentală.
Modelul vizat era aliniat la gândirea economică a vremii despre funcționarea economiei capitaliste, cu puternice accente derivate din viziunea economiștilor români despre ce se poate face concret pentru a mișca lucrurile în direcția bună. Ca urmare, timp peste un deceniu ne-am ghidat, fie și în condițiile în care oficial s-a preferat simplificarea, cumva înțeleasă în formulă de manual, după ceea ce se gândise atunci despre reperele funcționale ale unui model capitalist, cu variantele sale, având în vedere și faza ciclului lung în care dominantă era doctrina neoliberală.
În fapt, strategia a constituit orizontul de referință în care s-au gândit și luat decizii de politică a tranziției postcomuniste cu efect consemnat asupra stărilor de fapt, a orientat evoluția pe un traseu transformațional de anvergură ce a însemnat, pe de o parte destructurarea unui model aparte de economie centralizată, iar, pe de altă parte, crearea și funcționarea, în aceste condiții de plecare, a modelului centrat pe inițiativa privată și mecanismele de piață.
Dar după aproape un deceniu de acțiune pe baza a ceea ce se gândise la începutul anului 1990 s-a trecut la pregătirea adoptării altui model, cel al Uniunii Europene. Acesta a adus mize transformaționale speciale și ambițioase, care, chiar dacă nu erau esențial diferite, au însemnat reconfigurarea formulei de gândire și de acțiune pe alte baze, concrete, realiste și funcționale, cu elemente corespondente în renașterea unei societăți. Acțiunea economică – și nu doar ea – a însemnat o experiență nouă a prefacerilor, prin care să se ajungă la armonizarea cu realitatea integrativă europeană, adoptarea unor proceduri specifice în privința regulilor jocului, a nivelului de performanță și competitivitate, toate demersurile având posibilitatea de recalibrare pe baze comparabile cu ceea ce se întâmplă în fapt.
***
Profesorul și academicianul Costin Murgescu repeta, ori de câte ori avea ocazia, că adevăratul laborator al economistului este dezbaterea de idei între specialiști. Organiza cu sârg – la Institutul de Economie Mondială, pe care l-a condus mai bine de două decenii până la trecerea Domniei Sale în eternitate în august 1989 – dezbateri pe diferite teme de actualitate, fără constrângeri ideologice, pentru a descifra tendințe ale viitorului din economia mondială. Odată, în pregătirea mandatului delegației României la o sesiune UNCTAD, a organizat cu un grup mare de cercetători I.E.M. o megadezbatere în care fiecare dintre noi a reprezentat o țară importantă (din punctul de vedere al participării la sesiunea UNCTAD) și a susținut, pe baza unei documentări solide, poziția probabilă a țării respective. Deoarece aria mea de acoperire era America de Nord, am prezentat poziția SUA și am criticat vehement conceptul de „noua ordine economică mondială” promovat de autoritățile române ale vremii. Profesorul Murgescu nu numai că nu m-a urecheat că „am fluierat în biserică”, dar m-a lăudat public. La întoarcerea de la sesiunea UNCTAD a ținut din nou să sublinieze cât de utilă a fost dezbaterea organizată în cadrul I.E.M. pentru pregătirea corespunzătoare a punctelor de vedere ale delegației române.
Am rămas un adept convins al dezbaterilor libere de idei, mai ales atunci când încerc să întrevăd ce se va întâmpla în viitor. În plus, de când ocup o funcție publică, am înțeles mai bine că dezbaterea de idei, inclusiv cu încărcăturile ideologice cu care vin participanții, este o componentă esențială a democrației. Așa că în aceste trei decenii de demnitate publică am participat, deseori ca organizator-gazdă, la multe, multe dezbateri, în special pe probleme economice, dar nu numai.
Îmi amintesc cu emoție momentul în care România trebuia să dea proba de coerență pentru angajarea pe termen mediu în parcurgerea traseului spre modelul european de economie și societate, nu atât pentru realizarea documentului de sinteză, devenit strategia națională pentru pregătirea aderării la Uniunea Europeană, cât mai ales pentru mersul anevoios al dezbaterilor, pentru găsirea căii de mijloc între viziuni adesea concurente. Rolul meu de moderator în virtutea funcției de prim ministru exercitate la acel moment, a fost pus la grea încercare. Ca și răbdarea de a asculta cu zâmbetul pe buze nu numai puncte de vedere care nu aveau de a face cu tema dezbătută, dar și aprecieri deloc măgulitoare la adresa cabinetului pe care îl conduceam. Dar dincolo de atmosferă, adesea tensionată, de misiune și contribuție directă, de avalanșa ideilor și a propunerilor de acțiune a contat schimbul de idei, exprimarea deschisă a opiniilor, ajungerea la o tablă solidă de opțiuni pentru rostul nostru în destinul comunitar european, în care națiunea a crezut și le-a asigurat împlinirea.
Având condiția de insider în Uniunea Europeană părea că lucrurile sunt mai stabile ca oricând, direcțiile erau clare, modelul de acțiune era la vedere, evoluțiile aveau sensul de compatibilizare cu profilul economiei europene. Dar, exact când motoarele transformării turau din plin, apare din nou neprevăzutul, peisajul economiei lumii, nu doar al celei europene se schimbă brusc sub impactul crizei economice declanșate în 2008. Tipul de răspuns la implicații nu doar că a dat peste cap elanul nostru de implementare a modelului european de economie, dar chiar economia europeană a fost nevoită să se înscrie pe căi noi și de durată.
Suntem și acum, după șaptesprezece ani de la încheierea procesului de pregătire a aderării la Uniunea Europeană, în plină recalibrare a ceea ce este modelul european de economie – și implicit al economiei României – atât din perspectivă instituțională, cât și structurală. Poate fi acceptată ideea că este o adaptare din mers la provocările tehnologiilor aduse de cea de-a patra revoluție industrială, că se merge cu pași siguri în direcția așteptată. Dar cine este pe deplin convins că efectele de dincolo de economie, poate mai ales de acolo, sunt întru totul intuite, măcar, cum ar fi, între altele, în ce măsură economia acționează ca un mijloc al asigurării reușite a stabilității confortabile pentru gândirea pe termen lung, adică cea a profilului socio-cultural rezilient în ceea ce privește esența naturii umane? Și cine poate arăta cu precizie care va fi universul de activități concordante cu noua posibilitate a tehnologiilor de a schimba profilul și funcția umanității, de a pune în cumpănă fundamentele ei?
Într-un fel manifest trebuie să ne obișnuim cu schimbarea, mai ales cu cea a modului în care este înțeleasă economia. Sunt îndreptățit, prin experiența proprie, să spun că pe parcursul vieții profesionale am fost martor și actor al schimbării radicale de viziune asupra domeniul de competență al băncilor centrale la intervale de decenii. Îmi este limpede că resetarea concepției despre economia bancară a urmat schimbările de perspective teoretice asupra economiei, ca și asupra societății. Important pentru starea de performanță este desigur să anticipezi aceste schimbări, dar și mai important să acționezi în spiritul lor la timp, viteza de reacție impunându-se a fi de înaltă fidelitate.
Relevant pentru ceea ce spun aici este și cursa noastră pentru integrare în zona euro, aparent decisă în baza criteriilor de convergență nominală consemnate în tratate. Ei bine, finișul nu a fost atins până acum pentru că, similar interpretării din vorba populară a prinsului melcului, exact când îndeplineam în mare parte condițiile formale de adoptare a monedei unice europene s-a modificat concepția de judecare a performanței în baza și a altor criterii (ale convergenței reale cu deosebire) și s-a dat un sens mai precis criteriului de îndeplinire sustenabilă.
***
Nu forțez pledoaria pentru conștiința schimbării când invit la un dialog constant al specialiștilor, la obiceiul dezbaterilor regulate pe teme esențiale, la schimbul de idei, fie ele mai mult sau mai puțin valide, toate acestea contribuind la decantarea a ceea ce contează ca tendință, la ceea ce devine în cele din urmă practică economică, la formularea unei viziuni atotcuprinzătoare. Dacă ne așteptăm să se întâmple de la sine ceva, să rezonăm fără implicare cu propriile noastre idealuri, acest lucru nu este posibil fără să gândim esența evoluțiilor într-un domeniu sau altul, adică, direct spus, să fim pregătiți pentru a merge spre realitatea demnă de aspirațiile comune, învățând schimbarea. Subliniez o necesitate obiectivă; atâta schimbare reală și concordanță cu binele public și personal are loc pe cât de multă schimbare judecăm că e inevitabil posibil să se producă în firea lucrurilor.
Dezbaterea pe plan global este de ceva timp foarte fierbinte, chiar cu o temperatură prin care se vrea să se ardă mai repede etape, să se depășească obișnuințe fixate prin cunoaștere. Sunt chemate la bară concepte care vizează esența modelului de înțelegere și acțiune la scara realității, sunt golite de ceea ce părea că este eternul lor sens și încărcate cu alte semnificații, în domeniul economic, dar nu numai, de la valori și principii până la reguli și praguri de referință privind statusurile în crearea valorii adăugate, a avuției. Este cazul să ne preocupe că suntem contemporani cu un vârtej de schimbare a viziunii asupra vieții și nu putem nega amprenta acestei schimbări în viața noastră.
Desigur, misiunea oamenilor de știință, a experților din practică, a personalităților creative este să
reflecteze la toate acestea, să dea o măsură cât mai precisă a ce se întâmplă zi de zi în această cursă spre noi și noi provocări ale existenței, iar implicarea trebuie să fie permanentă, deplină și responsabilă. Aș zice că orice dezbatere deschisă, care să antreneze cât mai multe persoane motivate de idei îndrăznețe pentru soluții practice este de salutat.
Inițiativa pe care o omagiem prin acest volum a fost proiectată așa. Noua formulă utilizată universal ca protecție împotriva pandemiei a zădărnicit însă pasul cel mai important al acestui demers, conturarea căilor de acțiune pentru cursul multidecenal de configurare a economiei noastre în tot ansamblul de provocări amintite mai sus. Nutresc speranța că va veni cât de repede timpul când munca va fi reluată cu aceleași forțe intelectuale prezente cu contribuții în acest volum.
Consemnez, având în vedere aceste ultime episoade – sper fără să exagerez – că evoluția unei economii acum se conturează a fi schimbare după schimbare, cu durate greu de anticipat și cu conținuturi ale deciziilor mereu altele într-o epocă în care sensul modernizării se modifică aproape decenal. Acest adevăr impune pentru orice sinteză, mai ales destinată să fie suportul ideatic pentru stabilirea unor ținte mai îndepărtate, o regulă specială în privința argumentării concluziilor din perspectiva nu doar a funcționării realității, ci și a dinamicii acesteia.
***
În ceea ce privește proiectul pe care îl prefațez, doresc să fac câteva precizări menite să lămurească cititorul despre ce va găsi în volumul de față.
Cumva asemănător cu situațiile descrise mai sus este și contextul în care s-a încercat susținerea demersului de a actualiza proiecțiile despre ce urmează să se întâmple cu economia de acum peste o perioadă considerată ca bornă a schimbărilor radicale în modul în care se va face economie.
Pregătirea acestui proiect a angajat eforturile economiștilor teoreticieni și practicieni, ca și specialiști dintre alte domenii, inițial prin douăzeci și două de dezbateri tematice, din care șapte au fost găzduite de Banca Națională a României, timp de doi ani, dar… a apărut „lebăda neagră”, pandemia de Covid-19, care nu doar că a întrerupt posibilitatea de a desăvârși proiectul, ci și, în doar un an de zile, a resetat contextul provocărilor omenirii.
Așa se face că parcursul stabilit pentru atingerea scopului s-a fracturat, nu s-a mai ajuns la inventarierea integrală a tendințelor posibile pe o perspectivă mai îndelungată, nu s-a mai putut modera viziunile autorilor. Practic consemnăm prin acest volum un parcurs de etapă într-un proiect a cărui necesitate este susținută de tradiția dezbaterilor deschise, în care sunt evidente tatonările personalizate, poate susținute doar de credința într-o tendință sau alta, fără să se fi realizat adevărata proiecție sperată. Valoarea documentară a volumului este însă reală, dar cumva ieșind în evidență mai degrabă ipotezele și intențiile decât soluțiile și concluziile.
Surprinderea tendințelor pe un orizont de timp oarecare constituie o provocare enormă, la care experții nu au încetat să îndrăznească. Să dai contur unei stări a economiei peste mai mult de un deceniu, pe lângă temeiurile previziunii, se prezumă existența unei imagini clare asupra impactului unor proiecte de schimbare asumate în deceniile anterioare și că tabloul realității recente are tușe receptate în termeni raționali. Trebuie să subliniez din nou că suntem exact în momentul în care ceea ce gândim azi trebuie mâine reconsiderat, putem vorbi nu doar de o viteză a schimbărilor realității, ci și a cadrului în care ne validăm ideile. Ca intelectuali trebuie să ținem seama de această formulă de înțelegere a misiunii noastre, evident fără să aruncăm la deșeuri ceea ce am gândit că este necesar pentru reluarea efortului de reconsiderare a ideilor în noua realitate ce ne cuprinde.
Orice gând valabil până ieri este azi o achiziție a cărei legitimitate se judecă în datele unui prezent care și-a schimbat alert tendințele spre un mâine cu altă substanțiere. Desigur, nu este pandemia cauza că omenirea alege să meargă într-o direcție diferită, ci lucrurile au fost grăbite de nevoia de a elabora soluții la problemele cu care eram obișnuiți să le rezolvăm într-un mod de acțiune și de gândire în care prioritățile sunt reașezate, ritmul schimbării este alert, viziunea se modifică radical pentru că realitate este complet alta.
Viitorul s-a dovedit dintotdeauna o miză pentru cunoaștere nu doar pentru că implică imaginația setată de așteptări subiective, ci și pentru că mereu lucrurile s-au întâmplat, la scara unu pe unu, diferit decât proiecția. Dar nu încape îndoială asupra constatării că structurarea unei viziuni pe termen lung, suprapusă, spre exemplu, pe orizontul de așteptate al unei generații, se arată a fi mai degrabă o încercare, umană prin intenție, de a sugera posibile sensuri pentru gândire și acțiune.
Ideal este ca în astfel de proiecte să fie o diversitate a celor implicați, prin percepție, imagine și mai ales experiență. Desigur, apreciez că în cazul de față au răspuns proiectului, cu deosebire în etapa dezbaterilor, numeroase organizații profesionale ale economiștilor, și nu numai, ca și personalități consacrate în descifrarea fenomenului economic. Calea către o țintă este promițătoare și angajantă doar când reprezintă rezultatul moderării perspectivelor, chiar a sensibilităților, existente la un moment dat. Viitorul poate fi ceea ce ne dorim cu aproximări și aranjamente inteligente.
Este de consemnat faptul că au participat, alături de inițiatoarea proiectului, Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale, Asociația Generală a Economiștilor din România, Academia de Studii Economice din București, România Durabilă, Societatea Academică de Management din România, Asociația Confederațiilor Patronale din România, institute de cercetare, organizații ale societății civile, personalități cu expertiză în diverse domenii economice și științifice. Sinteze ale dezbaterilor au fost diseminate public, cu deosebire prin relatările revistei „Economistul”.
Personalități ale științei economice și ale culturii românești, cunoscute și recunoscute pentru realizările lor în societate, implicați în instituții și în acțiuni cu rol benefic pentru condiția spirituală a națiunii, fac atractiv sumarul acestui volum și dau garanția că acest prim pas al dezbaterii problemelor prioritare de pe agenda economiei este serios. Sunt bucuros să constat contribuțiile domnului academician Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, ale domnului Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei Române, ale profesorilor universitari Valeriu Tabără, Mircea Coșea, Vasile Pușcaș, Ovidiu Nicolescu, Leonardo Badea, Nicolae Istudor, Vasile Ghețău, Dumitru Miron, ale cercetătorilor Luminița Chivu, Eugen Dijmărescu, Napoleon Pop, Mircea Duțu, Otilia Mantea, ale responsabililor de structuri instituționale precum Tudorel Andrei, Laszlo Borbely, Adrian Curaj, Vasile Cepoi, ale experților Radu Rey, Mircea Ursache, Adrian Mitroi, ale multor colegi cărora le prețuim cum se cuvine munca.
Anvergura și dedicarea angajării intelectuale, care stau la temelia acestui volum cu concluzii de etapă, se văd din tematica dezbaterilor organizate, dintre care aș menționa: „Competitivitatea economiei românești”; „Industrii ale prezentului și viitorului în România, bazate pe tehnologii la orizontul anilor 2040”; „Politici privind dezvoltarea
IMM-urilor”; „Un concept nou, integrat: Agricultura și Industria Alimentară – mașini și utilaje pentru agricultură și industrie alimentară”; „Demografie, Educație, Resurse de creativitate și cercetare”; „Ecosistem național de inovare”; „Finanțarea economiei românești în primul rând din resurse interne”; „Viitorul serviciilor financiare”; „Resursele naturale energetice, valorificare superioară în economia românească”; „Economia și viața socială în Zona Montană a României”; „Medicina nucleară în România. Prezent și viitor” și multe altele.
***
Dacă e să-mi exprim frust credința, spun că rămâne o nevoie, aș numi-o presantă, ca finalizarea dezbaterilor, a oricăror dezbateri, să însemne mai ales atingerea celei mai bune ordini a ideilor, cea care să ne convingă prin credibilitate, servită de argumentare, dar și prin faptul că perspectivele analizelor sunt consistente cu o tendință nu doar dezirabilă sau naturală, ci și posibilă ca proiect. Arsenalul metodologic modern este inevitabil de utilizat în orice întreprindere de proiectare a viitorului. Mărturisesc că așteptarea mea rămâne valabilă pentru ce s-ar putea face.
Colecția de idei din prezentul volum este un pas, poate pentru unii timid, spre așteptarea legitimă a modului în care să avem realitatea care să ne mulțumească. Că se va ajunge la forma cea mai coerentă a rețetei este de constatat. Eu cred că se putea mai mult și nu mă îndoiesc că se va recurge ulterior la motivația angajării în această direcție.
Valoarea textelor este circumscrisă oricărei tentații trecute de a spune mai mult decât ne lasă prezentul să descifrăm, cu speranța că se aproximează țintele viitorului, scopul fiind de a da conținut adecvat deciziilor noastre. Suntem în prezența unui efort intelectual, în bună măsură rezonabil, poate și pilduitor pentru ce ne propunem să realizăm, întemeiat pe perceperea onestă, firesc marcată de vremuri, ce oferă un motiv de dezbatere mai largă.
Judecata acestei viziuni nu poate să inventeze ceea ce este de judecat.
Am susținut acest efort și pentru că m-a atras disponibilitatea, remarcată în suita de schimburi de idei, inițiată de coordonatorul volumului, dr. Constantin Boștină, pentru a face înțeleasă necesitatea comunicării, în repere științifice, cu privire la lucrurile care contează pentru destinul nostru comun.
Sunt un adept al dezbaterilor, dispus să particip și la alte inițiative care ar da, într-un fel sau altul, substanță înțelegerii nuanțate a drumului spre viitor.
