Debutul sezonului estival confirmă trendul crescător al industriei de turism

Date:

de CAMELIA POPESCU, membru fondator Destine Holidays

Rezultatele studiului realizat de Teads în perioada 13 decembrie 2022-12 ianuarie 2023, la care au participat 498 de respondenți, arată că 8 din 10 români au planuri de călătorie în 2023, iar un interes ridicat se observă în rândul generației Boomers (90%). În timp ce intenția de a călători este în general ridicată, cel mai scăzut interes a fost manifestat de Millenials (68%).

Aproape jumătate dintre cei care intenționează să călătorească (48%) vor avea una sau două vacanțe anul acesta, iar 52% se așteaptă la cel puțin 3 călătorii în 2023. Deși interesul pentru călătorii este mare, 8 din 10 participanți la studiu nu aveau nicio rezervare la momentul studiului, iar 6 din 10 persoane au declarat că se vor ocupa de rezervări în primele șase luni ale anului.

Dacă rezervările pentru sejurul de vară nu sunt încă finalizate, cele pentru minivacanța de la începutul lunii iunie aproape s-au încheiat. Ofertele din piață sunt foarte diverse, încercând să acopere toate nevoile, preferințele și posibilitățile. Astfel că, pentru sărbătoarea de Rusalii, există oferte de circuite pentru pelerini, la mănăstiri. Există posibilități de cazare în jurul mănastirilor, chiar și în incinta acestora, iar circuitele oferite sunt în special pentru Moldova la mănăstirile Văratec, Agapia și Voroneț, dar și în Argeș sau Râmnicu Vâlcea. Turismul religios include și oferte în afara țării, în locații din Israel și Grecia, în Salonic și la Meteore.

O altă opțiune pentru această perioadă este Delta Dunării, care vine cu propuneri foarte atractive prin personalizarea serviciilor oferite. Și, nu în ultimul rând, litoralul românesc, pentru care luna iunie reprezintă debutul sezonului estival. La început de sezon, la ofertele de demipensiune, hotelierii oferă all inclusive, iar cazarea pentru copiii sub 12 ani este gratuită. Pentru mulți turiști aceste destinații sunt foarte atractive, deoarece pot acoperi cheltuielile de cazare și masă cu voucherele de vacanță.

Pentru părinții care vor să își petreacă o vacanță atipică de 1 iunie alături de copiii lor, există opțiunea unui sejur la mult iubitul Disneyland, cu cele două parcuri în care posibilitățile de petrecere a timpului sunt practic nelimitate. Se pot caza în interiorul parcurilor sau în exterior, beneficiind de transport gratuit către locația vizată.

Pentru același tip de vacanță, o altă opțiune este Legoland din Germania, o destinație mai nouă în categoria parcurilor de distracție pentru copii și mai puțin cunoscută de turișii români. Locația este foarte accesibilă, la o oră de mers cu mașina de la aeroporturi mari precum München sau Stuttgart. Este un loc special, foarte interesant pentru copiii de toate vârstele, dar în care și adulții se vor simți foarte bine. Este un obiectiv cu o ofertă de programe foarte variată, cu 10 zone specifice, peste 60 de puncte de atracție și peste 50 de milioane de piese de puzzle din care este construit acest Legoland, unde, pe lângă vizitarea construcțiilor unice, vizitatorii pot participa la workshop-uri cu tematici individuale precum Star Wars sau la reconstituirea atmosferei din vremea piraților și a conchistadorilor.

Vedem că piața este foarte receptivă la nevoile cât mai diverse și personalizate ale turiștilor români și răspunde la dorința lor de a călători cu pachete specifice fiecărui tip de vacanță sau destinație. Având în vedere această deschidere deja materializată prin achiziționarea de pachete turistice pentru minivacanța de la început de sezon estival, ne așteptăm ca pentru vară cererea să crească față de anul precedent, iar trendul ascendent înregistrat de industria de turism să se păstreze în continuare.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...