În educația și formarea pentru o economie națională competitivă, acumulările cu care tinerii încheie un ciclu de studii și trec în altul sau se integrează în mediul socio-profesional se dovedesc fundamentale. Ca urmare, rolul examenelor naționale, al evaluărilor de pe parcursul studiilor, devine esențial. Examenele naționale, evaluările, în general, verifică acumulări și arată posibilități și limite. O preocupare care lipsește la ora actuală este în ce măsură conținuturile acestor examene sunt concepute ca elocvente pentru certificarea unor cunoștințe și capacități.
Ne-am întors la admiterea în liceu de-acum o jumătate de secol
Din două în două clase, elevii de școală numită uzual și tradițional „generală” susțin evaluări naționale: la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a și a VIII-a. Ultima din enumerare constituie, de fapt, examen de admitere în liceu. Ea a fost concepută inițial în rând cu celelalte, doar unul dintre obiectivele ei reprezentând o pondere oarecare în admitere. Treptat, ponderea a crescut până la a deveni totală. În acest fel, ne-am întors la admiterea în liceu de-acum patruzeci-cincizeci de ani: aceleași probe de examen, la aceleași două discipline de învățământ, română și matematică, un număr restrâns de elevi intrați, datorită mediilor foarte mari, la liceele și la profilurile pentru care au optat, apoi ceilalți elevi, cei mai mulți, intrați nu unde au optat în primul rând, ci răspândiți până la ultimul, inclusiv cu medii de 2 (doi), de 1 (unu), peste tot prin liceele unde se mai găsesc locuri rămase libere și, ultimii de tot, elevii fără medie, adică fără evaluare după opt clase, repartizați și ei, în virtutea învățământului obligatoriu.
Dacă față de acum patruzeci-cincizeci de ani, ne-am întors la același nivel, față de acum circa șaizeci de ani am regresat, fiindcă pe atunci examenul de admitere în liceu era mai cuprinzător: conținea și probe orale, și o probă la istorie. Totodată, acum șaizeci de ani, în 1966, evaluarea de după opt clase a fost desființată, pentru că dubla examenul de admitere în liceu.
Evaluări fără relevanță pentru orientare și opțiune
Actualele evaluări din două în două clase au rolul de a semnala nivelul elevului în evoluție, cu acumulările lui (sau, poate, în involuție, cu pierderi), precum și rolul de a da o orientare și, în cele din urmă, o contribuție la o opțiune. Or, ce relevanță pot avea pentru așa ceva subiecte de evaluare națională care-i cer candidatului ba să copieze de pe o pagină pe alta a aceluiași tipizat de examen un cuvânt și să completeze cu el o frază dată, la rândul ei gata copiată, cu puncte-puncte la cuvântul de completat?! Tot de pe o pagină pe alta, candidatul are de pescuit și de bifat niște detalii și atât, fără măcar să aibă de spus ce-i cu ele, ce rost au în textul dat. De vreo intenție de a verifica înțelegerea textului nici nu poate fi vorba. Textele sunt căutate de autorii subiectelor încât să nu aibă nicio valență literară, chit că proba este de limba și literatura română, dată la sfârșitul unui ciclu de învățământ, mulți candidați fiind fără perspectiva de a mai avea vreun contact în viața lor mai departe cu literatura. Ce duc acești candidați cu ei din cele oferă școala?
Că se mai dă, ca subiect de examen, de făcut și câte o compunere? Ea nu e decât pe baza acelorași fragmente de texte decupate, anoste, „de nicăieri” și, frecvent, mincinoase dacă nu frauduloase, fiind prezentate ca „adaptare după…”, deci însușite și folosite.
În ansamblu, o evaluare de referință, cum este cea de la finalul unui ciclu de învățământ, venită după o succesiune de alte evaluări pe parcursul acelui ciclu, se rezumă la niște detalii, fărâmițări și limitări, fără să ofere o imagine relevantă asupra a ceea ce a acumulat un tânăr, a ceea ce prezintă el când revendică o ascensiune într-un alt ciclu de școală, de viață.
Învățătură fără corespondent în lumea de dicolo de școală
De vreun deceniu și jumătate, de la Legea educației naționale nr. 1/2011, se vorbește despre o evaluare națională cu probe transdisciplinare și tot de atunci aplicarea unei astfel de evaluări este amânată, pe motiv că, la noi, „materiile” (disciplinele de învățământ, de fapt) nu se predau transdisciplinar.
Aplicarea unor probe transdisciplinare de evaluare la examenele naționale numai în măsura în care se fac la clasă „lecții” transdisciplinare consfințește recunoașterea la nivel decizional că, într-adevăr, ce se face și cum se face în școala noastră este rupt de realitate, inaplicabil; este consfințită recunoașterea că se transmite o învățătură contrafăcută, fără corespondent în lumea de dicolo de zidurile școlii, de filele manualelor și de sticla ecranelor; este consfințit că elevii eventual „acumulează cunștințe”, însă mai departe nu știu să le lege între ele. Cele învățate în școală, din câte se vede și se legiferează, nu-i sunt de ajuns absolventului ca să se folosească de ele la o nevoie, de exemplu, la un examen național; sau nu i-au fost transmise ca să se folosească de ele. Nu pentru folosire transdisciplinară, la tot pasul și toată viața, se fac la școală diverse discipline de învățământ, adesea întărite prin învătură continuă?! Dacă nu învățătura în acest sens o transmite școala, atunci ce transmite?
Notarea standardizată, „noutate” de peste patruzeci de ani
Tangentă la evaluările naționale și la admitere e tema notării. Un sistem standardizat la nivel național de punere a notelor ar face evaluarea unitară. Notele ar reflecta același nivel de pregătire a elevilor, indiferent de școala și de locul din țară în care au fost acordate.
Preocuparea pentru notarea unitară, după standarde, nu este, nici pe departe, ceva nou, iar tentative și proiecte tot au fost. În mediul universitar, se discuta despre așa ceva și în urmă cu mai bine de patruzeci de ani, referirea fiind mai ales la învățântul preuniversitar, dar și la cel superior. Apoi, prin 1991, a pornit un proiect pentru elaborarea „unui sistem de evaluare unitară“; a pornit la propriu, pentru că includea un circuit al unei echipe ministeriale prin mai multe orașe, pentru dezbateri pe această temă. Proiectul s-a stins de la sine, fără nicio urmare. Mai târziu, s-a încercat cumva „băbește“, dar ambalat „științific“, să se încadreze în niște tabele ce anume trebuie să știe elevii pe „materii”, pe clase și pe intervale de note, din două-n două – ceva sortit eșecului de la concepere. În 2025, Ministerul Educație și Cercetării a programat, cu termene de realizare, „elaborarea standardelor de evaluare/testare pentru învățământul liceal – noiembrie 2025; elaborarea standardelor de evaluare/testare pentru învățământul primar și gimnazial – ianuarie 2026“. Nu s-au realizat.
La zi, dezbaterile, căutările, ceva tentative de aplicare și, mai ales, promoțiile referitoare la „standardele naționale de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial”, lansate de Ministerul Educației și Cercetării „în proces de transparență instituțională”, sugerează ceva care arată a combinațe între teste grilă, testare PISA, examen pentru permis auto și altele.
În rest, dincolo de proiectele și încercările privind forma și mecanismul evaluărilor, referitor la conținutul subiectelor acestor evaluări, nu se întrevede nimic.
