Febra sau junghiul?

Date:

De ceva timp, în dezbateri publice, se tot vorbește despre o posibilă creștere economică minus… fiind numită când criză, când recesiune. Deși, de fapt, criza și recesiunea sunt fenomene diferite în esența lor, chiar dacă ambele exprimă îmbolnăvirea economiei.


Criza și recesiunea sunt ca febra și junghiul: două simptome diferite, dar care uneori se manifestă împreună și produc un efect unic. Deși deseori pot să nu apară împreună. La fel și în economie. O țară poate trece printr-o recesiune fără să suporte și o criză, în timp ce o criză fără recesiune s-a văzut mai rar. De două-trei ori într-un secol însă, când se coc condițiile, criza și recesiunea se conjugă, lovesc împreună și produc efecte grave. Întâi apare criza, după care vine recesiunea, de obicei în punctul culminant al crizei; iar după ce recesiunea trece, criza mai zăbovește o vreme. Un an, doi sau mai mulți. Experiența asta am trăit-o și noi la cumpăna primelor două decenii din acest secol.

Rareori, când evenimentele curg ca în Japonia, unde criza ce a debutat în primii ani de după 1990 a durat peste două decenii, pot interveni mai multe recesiuni. În 2008, când criza japoneză s-a cuplat cu criza mondială, a început să curgă cea de-a treia recesiune de după 1990. Japonia a ieșit din recesiune în 2009, când a înregistrat creșteri plus în toate cele patru trimestre, fără să iasă și din criză.

România, în 2009, nu avea vreo opțiune pentru creștere economică minus. Ne-a lovit însă criza și recesiunea n-a putut fi evitată. Am îndurat doi ani de creștere economică minus: 2009 și 2010. În trimestrul IV însă, din 2010, o creștere plus firavă s-a dovedit a fi un fir de ață de care ne-am agățat. A urmat încă o creștere cu semnul plus, în trimestrul I din 2011, și astfel a fost marcată ieșirea oficială din recesiune. Nu însă și din criză.
Cum știm când începe și când se sfârșește o recesiune? Dificultatea constă în faptul că recesiunea poate să înceapă fără să observăm. Statele Unite erau deja în recesiune, în criza precedentă, dar conducerea Fed-ului comunica public că creșterea minus a fost evitată. Cum a fost posibil? Simplu: statisticienii dau verdictul postfactum. Cert e că după două trimestre consecutive de creștere minus, fapt ce definește recesiunea, mai trece un timp până se trage linie și încep să fie făcute calculele. Și nu e vorba despre o întârziere tipic românească. Așa se petrec lucrurile în lumea întreagă.

Dar criza? Cum identificăm semnele crizei? România s-a confruntat cu criza încă din 2008, dar abia în primul trimestru din 2009 ne-a lovit și o creștere negativă. Și cum această tendință a continuat și în trimestrul II, în vara lui 2009 România era oficial în recesiune.
Fără o ordine anumită a simptomelor, când febra e mare, lovește și bugetul, care înregistrează solduri negative grave, deficitul de cont curent coboară dramatic, crește șomajul, scade consumul, inflația ia altitudine, moneda se depreciază semnificativ, creditarea încetinește, panica ia amploare. Dar niciun economist cu capul pe umeri, din America până în Asia, nu sperie acum lumea că ar veni o nouă criză. O fac doar cei care confundă febra cu junghiul.

Recesiunea o măsurăm cantitativ. Când vine însă, dacă vine într-adevăr, accentuează dificultățile de ordin calitativ. Eurostat publică, în fiecare an, date și cifre relevante pentru ierarhizarea puterilor economice la nivelul Uniunii Europene. Din toate aceste date și cifre se întrupează trei criterii esențiale: 1) totalul populației din fiecare țară; 2) PIB-ul total din fiecare țară, în euro; 3) punctajul ce redă puterea de cumpărare a PIB-ului pe locuitor. Datele referitoare la România desenează o linie, în urcare, ce exprimă cantitativ PIB-ul total măsurat în bani. În 2018 am înregistrat a opta cea mai mare viteză de înaintare din Uniunea Europeană. Dar ne plasăm în coada clasamentului atunci când este măsurată porția de PIB ce revine fiecăruia. Efectul fiind de ordin calitativ: creșterea anemică a nivelului bunăstării.

Opt țări mici, din UE, cu PIB-uri mai mari, au învățat să obțină mai multă bunăstare decât noi. Deși am urcat și noi… dar în raport cu noi înșine. Și în raport cu Grecia, pe care am depășit-o în 2017; și cu Portugalia, pe care am întrecut-o în 2018. Dar Grecia și-a prelungit recesiunea cu vreo patru ani și acum recuperează; iar Portugalia a gafat în planul strategiei creșterii economice.

Vasilescu Adrian
Vasilescu Adrian
este consilier de strategie al guvernatorului BNR.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Spitalul de Dermatologie Bioderm din Săftica a finalizat tranziția la energie verde

Spitalul de Dermatologie-Venerologie Bioderm Hospital din Săftica (Balotești, județul...

Hidroelectrica începe probele pentru punerea în funcțiune a HA 5 Stejaru, după retehnologizare

Hidrocentrala Stejaru, cunoscută și sub numele de Hidrocentrala Dimitrie...

22 milioane de puieți forestieri plantați de Romsilva în campania de primăvară

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva anunță că, în...