de Adela Sorinela SAFTA,
dr. ec. cercetător științific as. ISCDI,
Universitatea Titu Maiorescu, consilier superior ANAF
Articol dedicat Anului Internațional al Femeii Fermier 2026, proclamat de Organizația Națiunilor Unite prin Rezoluția A/RES/78/279
Există o muncă fără de care satul românesc și-ar pierde o parte din identitatea sa, dar care rămâne, de multe ori, insuficient recunoscută. Este munca femeii fermier, a femeii care cultivă pământul, îngrijește animalele, contribuie la obținerea hranei și păstrează vii tradițiile comunităților rurale. În spatele fiecărei recolte, al fiecărei gospodării care rezistă și al fiecărei afaceri agricole de familie se află adesea o femeie a cărei contribuție depășește cu mult ceea ce poate fi surprins în statisticile economice.
În anul 2026, această realitate beneficiază de o recunoaștere internațională specială. Prin Rezoluția A/RES/78/279, adoptată la 2 mai 2024, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a proclamat anul 2026 drept Anul Internațional al Femeii Fermier. Inițiativa urmărește să evidențieze contribuția femeilor la securitatea alimentară, nutriție, dezvoltarea rurală și transformarea sustenabilă a sistemelor agroalimentare, atrăgând totodată atenția asupra inegalităților privind accesul la pământ, finanțare, tehnologie și servicii de sprijin.
Pentru România, această proclamare are o semnificație aparte. Agricultura continuă să reprezinte nu doar o activitate economică, ci și o componentă a identității comunităților rurale, a patrimoniului cultural și a relației dintre generații. În acest univers, femeia fermier nu este numai cea care muncește pământul, ci și cea care menține gospodăria, gestionează resursele familiei și contribuie la continuitatea economică și socială a satului.
Câte femei lucrează în agricultura României?
Dimensiunea contribuției feminine poate fi înțeleasă prin datele Recensământului General Agricol din 2020, care surprind amploarea participării femeilor la activitățile agricole.
Potrivit datelor centralizate de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite, în România, 2.113.090 de femei făceau parte din forța de muncă a exploatațiilor agricole în anul 2020. Dintre acestea, 2.092.610 erau încadrate în forța de muncă familială, iar 20.480 în categoria forței de muncă nefamiliale angajate regulat. În același an, statistica recensământului înregistra 1.075.770 de femei în categoria conducătorilor de exploatații agricole.
Aceste cifre arată că femeile nu reprezintă o prezență marginală în agricultura românească. Ele participă la activitățile de producție, contribuie la administrarea exploatațiilor și susțin funcționarea gospodăriilor agricole, inclusiv prin activități familiale care nu sunt întotdeauna reflectate adecvat în veniturile monetare.
Datele trebuie însă interpretate în funcție de definițiile statistice utilizate. Numărul femeilor care participă la munca agricolă nu este identic cu numărul femeilor care conduc exploatații. În plus, seriile Eurostat comparabile la nivel european pot utiliza praguri și criterii de includere diferite de cele ale recensământului național.
În seria statistică europeană privind exploatațiile conduse de femei, România înregistra aproximativ 303.500 de exploatații administrate de femei în 2023, față de 317.040 în 2020. Această serie permite urmărirea evoluției exploatațiilor în condiții de comparabilitate statistică, fără a cuprinde în mod necesar toate unitățile foarte mici incluse în alte statistici agricole.
Dincolo de diferențele metodologice, mesajul acestor date este clar: femeile au o contribuție substanțială la economia agricolă românească, iar această contribuție trebuie analizată atât prin prisma ocupării, cât și prin cea a conducerii afacerilor, a proprietății asupra terenurilor și a accesului la resurse productive.
Între ogor și gospodărie: dubla povară a muncii
Pentru multe femei din mediul rural românesc, ziua de lucru începe înainte de răsărit și se încheie mult după apusul soarelui. Munca agricolă se împletește cu responsabilitățile gospodărești, îngrijirea copiilor, sprijinirea persoanelor vârstnice și administrarea resurselor familiei.
Această suprapunere a responsabilităților transformă contribuția femeii fermier într-o formă de muncă adesea invizibilă, insuficient cuantificată și rareori remunerată în raport cu efortul depus. Ea participă la semănat, plantat, întreținerea culturilor, recoltare, creșterea animalelor și valorificarea produselor, dar este implicată și în gestionarea cheltuielilor, evidența documentelor și relația cu instituțiile care acordă sprijin financiar.
În numeroase gospodării, femeia asigură continuitatea activității agricole și contribuie decisiv la echilibrul economic al familiei. Atunci când exploatația este una familială, delimitarea dintre muncă profesională și muncă domestică devine dificilă. Activitățile desfășurate în beneficiul gospodăriei pot fi indispensabile supraviețuirii economice, chiar dacă nu generează un venit individual distinct.
Problema nu este doar una de recunoaștere simbolică. Ea privește valoarea economică a muncii, protecția socială și posibilitatea femeilor de a dobândi independență financiară. O activitate indispensabilă familiei și comunității nu trebuie să rămână invizibilă doar pentru că este desfășurată în interiorul gospodăriei sau al unei exploatații familiale.
De la ajutor în gospodărie la antreprenor agricol
Multă vreme, contribuția femeilor la agricultură a fost prezentată drept un sprijin acordat soțului sau familiei, nu ca o activitate economică în sine. Această perspectivă a redus vizibilitatea competențelor lor și a făcut mai dificilă recunoașterea femeilor ca proprietare, administratoare și conducătoare ale exploatațiilor agricole.
Astăzi, femeia fermier poate fi inițiatoarea unei afaceri rurale, administratorul unei exploatații, producătorul care își comercializează direct marfa sau antreprenorul care transformă produsele agricole în bunuri cu valoare adăugată. De la legume și fructe cultivate local la produse tradiționale, plante aromatice, procesare alimentară și agroturism, inițiativele feminine pot contribui la diversificarea economiei rurale și la consolidarea piețelor locale.
Accesul la educație antreprenorială, digitalizare, cooperative, programe de mentorat și finanțare poate transforma experiența acumulată în gospodărie într-un avantaj economic. Cu toate acestea, inițiativa individuală nu poate înlocui politicile publice coerente.
Femeile fermier au nevoie de acces echitabil la terenuri, credite, servicii de consultanță, piețe de desfacere și programe de sprijin adaptate dimensiunii și specificului exploatațiilor pe care le conduc. Recunoașterea femeii ca participant activ la decizia economică înseamnă, în același timp, recunoașterea dreptului său de a decide asupra viitorului propriei exploatații și al comunității din care face parte.
Schimbările climatice și fragilitatea economiei rurale
Agricultura este una dintre activitățile economice cele mai expuse variațiilor climatice. Seceta, temperaturile extreme, fenomenele meteorologice imprevizibile, creșterea costurilor de producție și instabilitatea prețurilor pot compromite rezultatele unei întregi campanii agricole.
Pentru femeia fermier, aceste riscuri economice se adaugă responsabilităților familiale și dificultăților de acces la resurse. Pierderea unei recolte poate însemna nu numai reducerea veniturilor, ci și sacrificarea economiilor familiei, amânarea investițiilor și diminuarea posibilităților de dezvoltare.
În aceste condiții, reziliența femeilor din agricultură trebuie susținută prin măsuri concrete: acces la tehnologii moderne, irigații, instrumente de gestionare a riscurilor, asigurări agricole accesibile și programe de finanțare care să permită adaptarea la schimbările climatice.
Nu este suficient să admirăm capacitatea femeilor de a rezista. Este necesar să creăm condițiile în care acestea să nu fie obligate să suporte singure costurile vulnerabilităților structurale ale mediului rural.
Egalitatea de șanse începe cu accesul la resurse
Recunoașterea femeii fermier presupune și examinarea obstacolelor care îi pot limita dezvoltarea profesională. Accesul la terenuri, proprietate, creditare, tehnologie, instruire și servicii de consultanță influențează capacitatea femeilor de a transforma munca agricolă într-o activitate economică sustenabilă.
Rezoluția ONU A/RES/78/279 atrage atenția asupra inegalităților care persistă în accesul femeilor din mediul rural la resurse productive, servicii financiare, informații și protecție socială. Documentul subliniază importanța consolidării competențelor, a incluziunii financiare și digitale și a dezvoltării unor programe de sprijin care să contribuie la emanciparea economică a femeilor. [1]
Pentru România, aceste obiective pot fi transpuse în măsuri care să faciliteze accesul femeilor la finanțarea agriculturii, la formare profesională și la mecanisme de sprijin pentru întreprinderile rurale. O atenție deosebită merită acordată femeilor care administrează exploatații mici, gospodăriilor familiale și inițiativelor care urmăresc procesarea locală a produselor și valorificarea lor pe piețe cu valoare adăugată mai mare.
Egalitatea de șanse nu presupune acordarea unor avantaje fără justificare economică, ci eliminarea obstacolelor care împiedică accesul efectiv la oportunități și recunoașterea competențelor indiferent de sex.
Satul românesc are nevoie de femei, iar femeile au nevoie de sprijin
Depopularea satelor, îmbătrânirea populației, migrația tinerilor și accesul dificil la servicii medicale, educaționale și sociale afectează direct viitorul agriculturii românești. În acest context, femeile pot avea un rol decisiv în menținerea comunităților rurale, dezvoltarea întreprinderilor familiale și transmiterea cunoștințelor agricole între generații.
Dar această contribuție nu trebuie transformată într-o obligație morală de a compensa, prin sacrificiu personal, absența infrastructurii și insuficiența serviciilor publice. O femeie fermier are nevoie nu numai de apreciere, ci și de servicii de îngrijire a copiilor, transport, asistență medicală, formare profesională și condiții care să îi permită concilierea vieții profesionale cu cea familială.
Dezvoltarea rurală nu poate fi sustenabilă dacă femeile sunt chemate să păstreze satul în viață fără a beneficia de oportunitățile necesare pentru propria dezvoltare. O comunitate care investește în femeile sale investește în educație, sănătate, antreprenoriat, securitate alimentară și continuitate demografică.
Recunoașterea muncii, dincolo de simboluri
Anul Internațional al Femeii Fermier trebuie să fie mai mult decât un prilej de celebrare. El oferă posibilitatea de a analiza felul în care munca femeilor este recunoscută în statisticile agricole, în politicile publice și în mecanismele de sprijin economic.
Înseamnă să ne întrebăm dacă datele statistice surprind suficient participarea femeilor la activitatea exploatațiilor familiale, dacă accesul lor la resurse este echitabil și dacă politicile de dezvoltare rurală le permit să participe efectiv la procesul decizional.
Munca neplătită sau insuficient recunoscută nu devine lipsită de valoare doar pentru că nu este reflectată integral în veniturile declarate. Dimpotrivă, tocmai această invizibilitate justifică necesitatea unor politici mai sensibile la realitățile sociale și economice ale mediului rural.
Femeia fermier nu este doar păstrătoarea unei tradiții, ci și un actor economic, un administrator de resurse, un antreprenor și un participant esențial la tranziția către o agricultură sustenabilă. Experiența sa poate contribui la protejarea solului, utilizarea responsabilă a resurselor, diversificarea producției și consolidarea legăturii dintre producător și consumator.
Între dreptul fiscal, riscul agricol și demnitatea muncii
Recunoașterea femeii fermier nu poate rămâne exclusiv un exercițiu de apreciere simbolică. Ea presupune și examinarea cadrului juridic și economic în care se desfășoară activitatea agricolă, inclusiv a raportului dintre obligațiile fiscale, venitul efectiv realizat și riscurile inerente producției. Într-un sector dependent de condițiile naturale și de evoluția piețelor, echitatea fiscală trebuie analizată împreună cu principiile legalității, proporționalității și securității juridice. Veniturile agricole impozitate pe bază de normă de venit sunt supuse unui impozit de 10% din venitul fiscal stabilit, iar pentru anumite categorii de venituri agricole se aplică regulile sistemului real. Pentru activitățile agricole impuse la normă nu se datorează CAS pentru pensii, însă poate deveni obligatorie CASS pentru sănătate, în funcție de plafonul veniturilor relevante.
Din perspectivă juridică generală, obligațiile fiscale trebuie stabilite și administrate în condițiile prevăzute de lege, cu respectarea capacității contributive în măsura în care aceasta este reflectată de normele fiscale aplicabile. Totodată, existența unui risc agricol nu determină, prin ea însăși, stingerea sau suspendarea obligațiilor fiscale. Reducerile, facilitățile ori măsurile de sprijin pot fi aplicate numai în condițiile și prin procedurile prevăzute de legislația relevantă. Această distincție este esențială pentru a evita atât transferarea nejustificată a pierderilor private asupra bugetului public, cât și ignorarea situațiilor în care calamitățile afectează grav posibilitatea producătorului de a continua activitatea economică.
În cazul femeii fermier, problema dobândește o dimensiune suplimentară. Veniturile exploatației trebuie să susțină nu numai reluarea ciclului de producție, ci adesea și nevoile unei familii, în condițiile în care munca agricolă se suprapune cu responsabilități domestice și de îngrijire. Din acest motiv, evaluarea politicilor fiscale și agricole ar trebui să țină seama de diversitatea exploatațiilor, de vulnerabilitatea producătorilor mici și de necesitatea unor mecanisme accesibile de gestionare a riscurilor. Echilibrul dintre interesul bugetar și continuitatea producției agricole reprezintă o problemă de sustenabilitate economică și de responsabilitate publică.
Această perspectivă poate fi aprofundată printr-o reflecție filosofică asupra raportului dintre muncă și pământ. În Politica, Aristotel analizează gospodăria și dobândirea resurselor necesare vieții, plasând agricultura în cadrul activităților prin care comunitatea își asigură mijloacele de existență. Într-o lectură contemporană, această idee ne amintește că agricultura nu poate fi redusă la un simplu calcul al profitului: ea asigură bunuri fundamentale și contribuie la reproducerea materială a comunității.
John Locke, în Al doilea tratat despre cârmuire, leagă munca de justificarea proprietății asupra resurselor naturale. Aplicată cu prudență la realitățile agricole actuale, această perspectivă evidențiază valoarea muncii prin care pământul este cultivat și transformat în resurse utile societății. Ea invită, totodată, la o reflecție asupra raportului dintre drepturile asupra proprietății, responsabilitatea utilizării resurselor și recunoașterea contribuției celor care muncesc efectiv terenul.
În cazul femeii fermier, această muncă are adesea o dimensiune dublă: productivă și familială. Ea contribuie la obținerea hranei, dar și la transmiterea cunoștințelor, păstrarea tradițiilor și menținerea comunităților rurale. Valoarea acestei contribuții nu poate fi măsurată exclusiv prin producția comercializată sau prin venitul declarat, după cum nici fiscalitatea nu poate fi evaluată în afara cadrului legal care stabilește obligațiile contribuabilului.
Anul Internațional al Femeii Fermier 2026 oferă României ocazia de a transforma recunoașterea internațională într-un angajament concret pentru vizibilitatea muncii feminine în agricultură, acces echitabil la resurse și politici publice adaptate riscurilor sectorului. Nu este vorba despre excluderea femeii fermier de la obligațiile fiscale, ci despre asigurarea unui cadru juridic previzibil, echitabil și compatibil cu realitățile economice ale producției agricole.
O reverie și o declarație
Pământul nu produce numai recolte; el susține vieți, familii și comunități. Iar femeia care îl cultivă nu trebuie privită doar ca beneficiar al unei politici agricole sau ca subiect al unei obligații fiscale, ci ca participant esențial la securitatea alimentară și la continuitatea satului românesc. Recunoașterea demnității muncii sale începe prin vizibilitate, dar se împlinește prin drepturi efective, oportunități economice și instituții care înțeleg că sustenabilitatea agriculturii depinde, în egală măsură, de pământ, de oameni și de echilibrul dintre responsabilitate și protecție.
Pământul are nevoie de oameni, iar oamenii au nevoie de recunoaștere
Pâinea de pe masă, legumele din grădină, fructele recoltate la timp și produsele care păstrează gustul satului românesc poartă și amprenta muncii femeilor. În spatele acestor produse se află pricepere, răbdare, experiență și o responsabilitate care se transmite, de multe ori, din generație în generație.
În Anul Internațional al Femeii Fermier 2026, mesajul nostru trebuie să fie unul de respect, dar și de angajament. Respect pentru femeile care lucrează pământul, care își asumă riscurile agriculturii și care mențin vii gospodăriile și comunitățile rurale. Angajament pentru politici publice care să le ofere acces echitabil la resurse, finanțare, educație, tehnologie și reprezentare în procesul decizional.
A susține femeia fermier înseamnă a susține agricultura românească, economia locală și dreptul comunităților rurale la un viitor demn. Înseamnă a transforma recunoștința simbolică în oportunități reale și a înțelege că securitatea alimentară nu se sprijină numai pe utilaje, investiții și producții agricole, ci și pe oamenii care fac posibilă fiecare recoltă.
Femeia fermier nu este un erou nevăzut pentru că munca sa ar fi lipsită de importanță, ci pentru că societatea nu a privit întotdeauna suficient de atent spre ea. A venit timpul ca această muncă să fie văzută, recunoscută și susținută. Pentru că, atunci când susținem femeia care cultivă pământul, susținem hrana, demnitatea și viitorul satului românesc.
