Despre supraviețuirea companiilor

Date:

_________________

de Laurențiu Stan
consultant financiar (foto)

Creșterea companiilor este asigurată de beneficiile viitoare care pot fi generate de propriile active, fie că acestea sunt tangibile sau intangibile. Investițiile în aceste active pot fi finanțate în mai multe moduri, acestea fiind alese în funcție de strategia de business abordată sau de momentul din viața companiei. La început, fondatorii sunt principalii finanțatori, însă pentru a asigura creșterea pe termen lung a afacerii, trebuie să apeleze, la un moment dat, și la alte surse, dintre care cea mai la îndemână este, de regulă, banca, cel puțin la noi în țară. Când ating o anumită dimensiune, companiile încep să se gândească și la alte surse de finanțare, cum sunt atragerea unui investitor, listarea la bursă sau emisiunea de obligațiuni. 

Creșterea unei afaceri poate fi segmentată în cinci etape, fiecare implicând noi provocări de finanțare și oportunități de investiții. Există mai multe modalități de a obține sprijin financiar în fiecare etapă de creștere, iar ceea ce este potrivit pentru un antreprenor ar putea fi nesustenabil pentru un altul. 

În faza de start-up, proprietarul afacerii pornește pe drumul către transformarea ideii în realitate. Aici începe munca grea, deoarece antreprenorul este, de regulă, singurul  responsabil pentru găsirea clienților, livrarea unui produs sau serviciu și câștigarea banilor pentru a supraviețui. În această fază, ownerul își finanțează afacerea din propriile fonduri, din economiile realizate anterior sau din suportul financiar acordat de familie sau prieteni. În termenii folosiți la finanțarea prin capital de risc (venture capital), această fază se mai numește și pre-seed

Următoarea fază este cea de supraviețuire. O afacere care a ajuns în stadiul acesta a validat un model de afaceri funcțional. Ideea de afaceri este ceva ce clienții își doresc și vor continua să cumpere. Acum provocarea este dezvoltarea de la o afacere care doar există la una cu venituri, cheltuieli, active și angajați.

În această etapă, antreprenorul trebuie să se asigure că are suficienți bani pentru a acoperi costurile de dezvoltare a noilor produse sau servicii sau de a angaja mai mulți oameni. În lumea capitalului de risc, faza este denumită seed, adică atunci când proprietarii de afaceri adună capital pentru a pune lucrurile în funcțiune. În această etapă există o serie de modalități de a obține o injecție rapidă de capital:

Angel investors: investitori care oferă sprijin financiar startup-urilor mici în schimbul unei participații în afacere.

Crowdfunding: afacerea strânge capital prin vânzarea de părți sociale către un număr mare de persoane, care investesc sume mici, această formă de finanțare fiind mai des întâlnită în domeniul tehnologiei digitale.

Granturi: există opțiunea de finanțare prin programele guvernamentale, cum este Start-up Nation. Anul acesta, la noi în țară se vor aloca fonduri de 500 milioane euro, plus 20 de milioane pentru antreprenorii din diaspora aflați la început de drum. Însă, așa cum suntem deja obișnuiți, acest program vine cu anumite condiții speciale, pe care nu le pot îndeplini toți noii antreprenori. 

Microcreditori: Există și varianta aceasta, mai puțin întâlnită, când firma este împrumutată de către o terță persoană, de obicei pentru o perioadă scurtă de timp, acest împrumut urmând a fi rambursat sau transformat în părți sociale acordate creditorului.

Odată trecută de faza de supraviețuire și afacerea se poate susține din propriul profit, antreprenorul poate considera că este deja în etapa de succes, de reușită, având în vedere că în țara noastră de-abia jumătate din fimele nou înființate trec de faza de supraviețuire. Aceasta este etapa în care afacerea este stabilă și profitabilă, iar mulți antreprenori folosesc în această fază finanțarea pentru a obține și mai multă creștere prin lansarea unei noi linii de producție, extinderea într-o nouă locație sau atragerea de noi clienți. Opțiunile de finanțare în această fază ar putea include surse de capitaluri cu diferite grade de risc, printre care fonduri de private equity sau venture capital – Series A, împrumuturi garantate de stat, linii de credit bancare pentru finanțarea capitalului de lucru sau împrumuturi bancare pe termen lung, pentru susținerea investițiilor în active fixe.

Băncile oferă de obicei sume suficiente pentru finanțarea activității și a investițiilor, dar impun anumite condiții pentru a își securiza împrumuturile, solicitând inclusiv garanții și ipoteci. Pentru firmele care nu dețin active fixe importante, cum sunt cele de software, spre exemplu, este mai dificil să contracteze un credit bancar, neavând cu ce să îl garanteze. 

Investitorii strategici solicită controlul asupra companiei în schimbul finanțării, iar fondurile de private equity, chiar dacă dețin pachete minoritare, impun anumite reguli în managementul firmei, pentru a se asigura că își ating obiectivele stabilite pentru momentul exit-ului. 

Odată ce afacerea s-a stabilizat, următoarea fază este cea de „decolare”, când mulți antreprenori aleg între a deveni o companie medie sau mare sau a-și vinde afacerea și a începe un nou business. Dacă alege să păstreze afacerea și să o crească, fie prin dezvoltare organică, fie prin achiziția altor afaceri similare sau complementare, antreprenorul trebuie să caute instrumente consistente de finanțare, cum ar fi creditele sindicalizate sau fonduri mari de venture capital. 

A cincea etapă, la care visează toți antreprenorii, este cea de maturitate. În această fază, cea mai mare provocare va fi diversificarea surselor de finanțare. Pentru aceasta, unele companii se listează pe piața de capital prin ofertă publică inițială (IPO), pentru a beneficia de o sursă relativ ieftină de capital, venit din partea investitotilor instituționali mari sau ai celor individuali. 

Piața de capital este o sursă bună de finanțare, la care se gândesc să apeleze tot mai multe afaceri în ultima vreme. În urma proiectelor de evaluare realizate recent, am observat o tendință a antreprenorilor care dețin mai multe firme din aceeași industrie sau cu activități complementare de a le consolida într-una singură, mai puternică, și de a se pregăti pentru un exit parțial prin listarea la bursă. Astfel, pe lângă beneficiile de imagine, compania își poate diversifica sursele de finanțare și poate avea un acces mai facil la capitalul necesar. 

La fel ca listarea pe piața de capital, emisiunea de obligațiuni poate fi o opțiune viabilă pentru companiile medii și mari, cu un istoric în piață și o perspectivă cuantificabilă de creștere. În ultima vreme am văzut mai multe emisiuni ale companiilor listate, însă antreprenorii trebuie să aibă în vedere că pot apela la această formă de finanțare chiar dacă nu au făcut încă pasul listării. Astfel, poate fi obținută o finanțare pe 3-5 ani pentru susținerea proiectelor de investiții, extindere sau achiziții, beneficiind în același timp și de o previzibilitate mai bună a fluxurilor de numerar, plățile dobânzilor și rambursarea principalului obligațiunilor fiind de obicei fixe și previzibile. De asemenea, sunt convins că în curând vom observa diferențe pozitive între randamentele obligațiunilor verzi și ale celor tradiționale, mai ales pentru companiile din domeniul imobiliar sau financiar.

Toate formele de finanțare amintite pot fi prevăzute în strategia pe termen lung a afacerii încă de la început. Astfel, antreprenorul va ști în ce moment al parcursului său va avea nevoie de capital suplimentar și va avea deja în minte soluția de finanțare potrivită.

Fiecare sursă de finanțare vine cu propriul cost, care este direct proporțional cu riscul aferent. Riscurile sunt evident mai mari la început, în stadiul de pre-seed și seed, pentru că sunt șanse destul de mari ca afacerea să nu reușească să treacă de aceste etape pentru a ajunge în faza de maturitate. Odată ce afacerea poate beneficia de finanțare din exterior, de la bănci, fonduri de investiții sau de pe piața de capital, riscul proprietarilor afacerii este împărțit cu acei finanțatori, iar costul total al capitalului investit în afacere nu mai este așa de mare ca la început.

Cele mai scumpe sunt fondurile acționarilor, capitalurile proprii, pentru că ei își asumă de fapt cel mai mare risc, fiind ultimii care vor beneficia de o parte din profituri, după ce toți creditorii sunt plătiți. Ca urmare, ei se așteaptă și la un randament al investiției mai mare, pe măsura riscului asumat. De aceea, din perspectiva investitorului, așteptările cu privire la randamentul investiției în acțiuni sunt mai mari decât în cazul achiziției de obligațiuni.

Finanțarea prin diferite instrumente de datorie este, de regulă, mai ieftină, deoarece și riscurile asumate de creditori sunt mai mici. În plus, dobânzile plătite pentru împrumuturi sunt deductibile, beneficiind astfel și de un avantaj fiscal. În cazul băncilor, rata dobânzii este mai mică decât costul capitalurilor proprii, deoarece acestea au întâietate la rambursarea banilor și, de regulă, au și garanții constituite în favoarea lor de către companii. De asemenea, împrumuturile prin obligațiuni au cam aceleași dobânzi ca și cele bancare, chiar mai mici în cazul companiilor cu un rating bun, dar beneficiază de o mai mare flexibilitate pentru emitent în alegerea ratei dobânzii și a maturității.

Indiferent de sursa de finanțare aleasă, companiile trebuie să se asigure că folosesc un mix echilibrat între capitalurile proprii și datorii. Nu există o rețetă pentru acest mix, însă ar trebui avute în vedere tipul de industrie, stadiul de dezvoltare, profitabilitatea și toleranța la risc. Este important ca o companie să își diversifice sursele de finanțare, evitând dependența de o singură sursă, fie ea capital propriu sau datorie.

Mixul de finanțare determină costul capitalului unei companii care, din perspectiva metodei discounted cash-flows, folosită atât de evaluatori, cât și de investitori în analiza fundamentală, este un indicator care influențează direct valoarea companiei, acestea fiind invers proporționale. Cu cât costul de finanțare este mai mic, cu atât enterprise value, adică valoarea totală a activelor deținute de companie, este mai mare.

Dezvoltarea și creșterea valorii unei companii este influențată în mod evident de costurile de finanțare. Ca urmare, alegerea unor instrumente de credit adecvate și diversificate poate face diferența dintre o companie care se zbate să reziste în acest mediu de afaceri destul de greu pus la încercare și una care ajunge în stadiul de maturitate și are toate șansele să devină cea mai bună din domeniul ei.


De la începutul acestui an, Laurențiu Stan este certificat ca Exit Planning Advisor (CEPA) de către The Exit Planning Institute (SUA). Este cunoscut în domeniu ca evaluator autorizat de aproape 20 de ani. De 15 ani s-a specializat în evaluarea de afaceri şi active intangibile, cum ar fi licenţe, patente, software, drepturile de proprietate intelectuala, mărcile comerciale, iar în prezent dezvoltă în România conceptul de Value Growth Advisory, menit să ajute antreprenorii care doresc să crească valoarea propriei afaceri în vederea unei eventuale vânzări şi nu numai. Este certificat de organizaţii naţionale şi internaţionale importante din domeniul evaluărilor – Membru Acreditat ANEVAR (MAA) pentru specializarea Evaluarea întreprinderilor şi activelor necorporale, Certified Valuation Analyst – CVA, de către The European Association Of Certified Valuators And Analysts – EACVA, Recognised European Valuer – REV®, de The European Group Of Valuers’ Associations – TEGoVA şi membru al The Royal Institution of Chartered Surveyors – RICS.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Lansarea Patronatului pentru Dezvoltare Durabilă România – Republica Moldova

A fost lansat Patronatul pentru Dezvoltare Durabilă România –...

Sisteme de urmărire în timp real a expedițiilor pe fondul conflictului din regiunea Mării Roșii 

Casa de expediții Gopet România raportează „o serie de...

Va conduce economia SUA creșterea globală în acest an?

| de Mohamed A. El-Erian, președinte al Colegiului Queens de la Universitatea din Cambridge