Apreciez că în România se pune în mod greșit problema hidrogenului ca fiind doar un combustibil care va înlocui gazele și de aici rezervele și chiar opoziția față de acesta. Hidrogenul trebuie văzut ca un vector de energie, una dintre puținele soluții fezabile care pot să echilibreze variabilitatea (insecuritatea) surselor regenerabile și volatilitatea consumului (nesiguranța continuității).
Utilizarea hidrogenului ca vector de energie este un element esențial pentru dezvoltarea durabilă globală. Cu toate acestea, există multe provocări semnificative pentru implementarea tuturor componentelor unui sistem energetic complet bazat pe hidrogen. În ciuda acestor provocări, există în ultima perioadă un interes global pentru utilizarea hidrogenului ca purtător de energie. Dezvoltarea rapidă către un sistem energetic pe bază de hidrogen necesită o strategie practică și pragmatică în contextul unui sistem existent și extins de gaze naturale, care necesită investiții substanțiale de capital pe o perioadă lungă de timp. Tranziția către un sistem complet de hidrogen ar fi foarte lungă, costisitoare și poate inutilă în absența unor cercetări și dezvoltări semnificative.
Hidrogenul are marele avantaj de a putea să fie produs ușor, să fie folosit în toate domeniile energetice, să fie cel mai puțin poluant combustibil și punându-l în ecuația vectorului de energie se poate obține la un preț competitiv.
Dacă urmărim balanța energetică a României putem aprecia că România are puține șanse să treacă în 25 de ani de la 11% energie regenerabilă la 100%. Cu toate acestea trendul interschimbabilității formelor de energie se va manifesta în viitor determinat, atât de epuizarea resurselor clasice, cât și din condiții de protecția mediului.
În ultimii 15 ani în România s-au montat 3000 MW putere instalată în capacități eoliene și 1400 MW putere instalată în capacități fotovoltaice, cu programe importante de sprijin. În situația absolut ipotetică de a acoperii întregul necesar nonregenerabil de energie primară al României în următorii 25 de ani, doar din capacități eoliene ar fi necesare capacități de cca 60 de ori mai mari decât capacitatea existentă. Dacă am face același exercițiu absolut ipotetic pentru energie fotovoltaică, ar fi necesare capacități de cca 290 de ori mai mari decât capacitatea existentă. Iar dacă am face același exercițiu absolut ipotetic pentru energie nucleare, ar fi necesare capacități de cca 5 de ori mai mari decât capacitatea existentă.
Însă problema cea mai importantă este determinată volatilitatea mare a surselor regenerabile, care determină atât perioade în care acestea, în lipsa surselor de rezervă sau stocării, nu pot asigura continuitatea alimentării cu energie, dar și perioade de supraproducție față de consum.
Analizând ponderea energiei electrice verde (eolian, solar si biomasa) produse la intervale de 10 minute în anul 2022 se poate desprinde că față de media anuală de producție există o variabilitate foarte mare. În situația în care 50% din necesarul actual de energie electrică s-ar produce exclusiv prin resurse regenerabile, adică mai mult decât o triplare a actualei capacități de producție a energiei electrice din resurse regenerabile, am ajunge la o variabilitate și mai mare, adică în situația în care în foarte multe perioade deficitul sau excedentul să fie foarte mare cu implicații puternice atât în ceea ce privește siguranța alimentării cu energie, dar și cu importante influențe în creșterea prețului la energie la consumatorul final.
Pentru a păstra avantajele unui preț mic la consumatorul final pe care-l pot asigura resursele de energie regenerabilă și siguranța alimentării, este nevoie de a se introduce în ecuație un vector de energie – hidrogenul. Acesta poate să asigure evitarea risipirii energiei electrice produse la vârf de producție, prin convertirea acesteia în hidrogen și reconvertirea acestuia în energie electrică în orele/zilele când cerea este mare și sursele insuficiente sau condițiile climatice sunt nesatisfăcătoare.
Astfel, hidrogenul poate să crească eficiența instalațiilor de energie regenerabilă, să asigure siguranța în funcționare, să prevină creșterea prețului la intervalele în care energia electrică produsă din surse regenerabile să fie insuficientă, dar poate să ajute și la dezvoltarea unei mobilități ecologice și a necesităților de încălzire.
