Investitorii individuali la nivel global cred în supremația Chinei în detrimentul SUA în cursa globală pentru AI, însă cei români continuă să susțină SUA

0

Investitorii individuali de la nivel global plasează China înaintea Statelor Unite ca fiind țara cea mai bine poziționată pentru a conduce cursa globală în domeniul inteligenței artificiale, însă cei români continuă să susțină SUA, potrivit celui mai recent raport trimestrial Retail Investor Beat al platformei de tranzacționare și investiții eToro.

Într-un sondaj global realizat pe un eșantion de 11.000 de investitori individuali din 13 țări, 47% au ales China, față de 46% care au ales SUA, o diferență aproape neglijabilă din punct de vedere statistic, dar care părea de neimaginat acum doi ani, și un semn că investitorii percep din ce în ce mai mult inteligența artificială ca pe o competiție globală pentru leadershipul tehnologic și economic, nu doar ca o temă specifică pieței bursiere americane.

Cu toate acestea, România este doar una dintre cele patru țări care nu au plasat China pe primul loc. Peste jumătate (53%) dintre investitorii individuali români consideră că Statele Unite sunt cel mai bine poziționate pentru a conduce cursa globală în domeniul AI, urmate de China (46%), și, la mare distanță, de Europa (29%). În rândul investitorilor individuali din SUA, 63% afirmă că Statele Unite sunt cel mai bine poziționate pentru a conduce cursa globală în domeniul AI, comparativ cu 41% care aleg China (sondajul a permis alegeri multiple).  

Lale Akoner, analist de piata al eToro
Lale Akoner, analist de piata al eToro

Lale Akoner, strategul pentru piață globală al eToro, comentează: „Platformele americane cu capitalizare foarte mare și producătorii de cipuri rămân în centrul tranzacțiilor legate de AI, de la Nvidia și Microsoft până la Alphabet și Amazon. Însă investitorii recunosc, de asemenea, că China și-a construit un ecosistem propriu puternic în domeniul AI, cu Alibaba, Tencent și Baidu, precum și o prezență semnificativă în infrastructura cloud, producția avansată și aplicațiile destinate consumatorilor. Acest lucru ajută la explicarea motivului pentru care investitorii individuali pot rămâne expuși la piața americană, considerând în același timp China un concurent credibil pentru poziția de lider în domeniul AI.”

Cifra principală, care combină răspunsurile din toate cele 13 țări, ascunde o diviziune regională clară. În 9 din cele 13 țări, mai mulți investitori individuali au ales China decât SUA ca fiind cea mai bine poziționată pentru a conduce cursa globală în domeniul AI, inclusiv Marea Britanie, Germania, Spania, Italia, Polonia, Danemarca, Țările de Jos, Republica Cehă și Australia. Doar cei din SUA, România, Singapore și Franța au ales în schimb SUA.

Bogdan Maioreanu, analist de piață la eToro pentru România, a declarat: „Investitorii români continuă să considere Statele Unite ca fiind în avangarda dezvoltării AI. Investițiile uriașe în capacitățile centrelor de date, accesul la cele mai noi tehnologii și puterea financiară sunt câteva dintre elementele care ar putea face ca firmele americane să fie considerate favorite în cursa pentru AI.”

China câștigă teren ca oportunitate de piață pe termen lung



Avantajul perceput al Chinei în domeniul inteligenței artificiale survine într-un moment în care investitorii își reevaluează, de asemenea, oportunitățile de piață pe termen lung. Începând cu trimestrul IV al anului 2024, ponderea investitorilor individuali care consideră China drept țara care va genera cele mai solide randamente pe termen lung pe piața bursieră a crescut de la 24% la 29%, în timp ce ponderea celor care aleg SUA a scăzut de la 45% la 35%. În aceeași perioadă, avantajul SUA față de China s-a redus de la 21% la doar 6%.

Schimbarea este vizibilă și în ceea ce privește expunerea portofoliilor. Proporția investitorilor individuali cu expunere pe piețele bursiere chineze a crescut de la 7% în trimestrul al doilea al anului 2024 la 12% în trimestrul al doilea al anului 2026, ceea ce înseamnă că expunerea aproape s-a dublat în ultimii doi ani.

Lale Akoner a declarat: „Investitorii individuali privesc din ce în ce mai mult China nu doar ca pe o poveste tactică legată de AI, ci ca pe o oportunitate de piață pe termen lung. SUA rămân punctul de referință al portofoliilor globale de acțiuni, dar avantajul perceput al acestora în ceea ce privește randamentele viitoare s-a redus drastic, în timp ce expunerea la acțiunile chinezești aproape s-a dublat, pornind de la un nivel scăzut.

Acest lucru sugerează că investitorii încep să adopte o viziune mai echilibrată asupra surselor potențiale de creștere viitoare. Inteligența artificială poate fi catalizatorul, dar cu siguranță China devine din ce în ce mai credibilă ca alocare pe termen lung în cadrul portofoliilor globale.”

Investitorii români au o abordare oarecum diferită. Când au fost întrebați despre perspectivele de investiții pe termen lung, ponderea Chinei a scăzut de la 28% în trimestrul IV al anului 2024 la 26% în trimestrul II al anului 2026. Statele Unite au fost, de asemenea, mai puțin preferate (40% în prezent față de 46%), iar ponderea Europei a crescut la 42% de la 35% în urmă cu doi ani. Cu toate acestea, numărul investitorilor cu expunere la acțiuni chinezești a crescut de la 5% în trimestrul al doilea al anului 2024 la 8% în acest trimestru, rămânând totuși un procent redus.

Bogdan Maioreanu a declarat:Investitorii români nu resping China ca investiție pe termen lung, dar abordează această piață cu mai multă prudență și în mod indirect. În timp ce investitorii globali încep să considere China ca pe o alocare strategică, investitorii români ar putea să o trateze ca pe o expunere tactică sau opțională, fără a miza pe deplin pe viitor, ci concentrându-se pe condițiile actuale ale pieței.” 

Optimismul privind AI se temperează pe măsură ce investitorii devin mai selectivi 

Chiar dacă încrederea în China crește, optimismul privind prețurile acțiunilor din domeniul AI se temperează. Procentul investitorilor care se așteaptă ca acțiunile legate de AI să crească a coborât de la 55% în trimestrul al doilea al anului 2025 la 44% un an mai târziu, în timp ce procentul celor care se așteaptă ca acestea să scadă a urcat de la 11% la 17%.

În ciuda acestei atitudini precaute, investitorii continuă să identifice oportunități de-a lungul întregului lanț valoric al AI. La întrebarea care parte a pieței AI are cele mai mari șanse să genereze cele mai solide randamente ale investițiilor în următorii cinci ani, 31% au ales marile platforme tehnologice care integrează AI, urmate de 29% care au ales companiile specializate în AI (asa-numitele “AI-first”) și de 28% care au ales firmele producătoare de semiconductori și cipuri. În schimb, investitorii români preferă companiile specializate în AI (40%), urmate de marile platforme tehnologice care integrează AI și de firmele producătoare de semiconductori și cipuri (35% fiecare), precum și de companiile de securitate cibernetică care beneficiază de AI (30%).

Lale Akoner a adăugat: „Moderația așteptărilor privind prețul acțiunilor din domeniul AI arată că investitorii nu se lasă pur și simplu influențați de entuziasmul general legat de acest domeniu. Ei continuă să considere inteligența artificială o temă structurală majoră, dar devin din ce în ce mai selectivi, analizând platformele, companiile axate pe AI, semiconductorii și infrastructura pentru a identifica unde ar putea fi generată următoarea etapă de randamente.”