Modelul economic românesc în Uniunea Europeană (MER) România – Orizont 2040

Date:

DEMERSUL științific a fost generat de mediul academic, universitar, de cercetare și reflexie, de mediul de afaceri și financiar-bancar, de societatea civilă, de reprezentanți ai tinerilor antreprenori și întreprinzători, ai studenților și elevilor – generația care vine – și și-a propus să schițeze cum ar trebui să evolueze România din punct de vedere economic, social și al educației în perioada 2020-2040.

La cele 22 dezbateri au participat cu intervenții un număr de 10 membri ai Academiei Române, peste120 de profesori și alte cadre didactice universitare, cercetători științifici,cca 300 de antreprenori, patroni din mediul de afaceri, conducători și specialiști din domeniul financiar-bancar, reprezentanți ai tinerilor antreprenori, ai studenților și elevilor.

Contribuțiile tuturor semnatarilor de viziuni și opinii din această carte au menirea în primul rând să releve starea actuală a economiei românești, educației și vieții sociale, și, totodată, să semnaleze cu claritate nevoia unei alte abordări, a evoluțiilor viitoare în domeniile economic, social și de educație în România, în pas cu situația în evidentă schimbare din Europa și în lume.

Acest DEMERS are o importanță cu totul deosebită prin aceea ca la cei peste 30 de ani de la renunțarea la economia planificată și la 16 ani de la intrarea în Uniunea Europeană, constatându-se un proces periculos de DESTRUCTURARE a economiei naționale, pune pentru prima dată nevoia unui MODEL ECONOMIC ROMÂNESC ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ, prin RESTRUCTURAREA și RECONSTRUCȚIA ECONOMIEI NAȚIONALE în ROMÂNIA, din perspectiva anilor 2040.

Construcția unui MODEL ECONOMIC ROMÂNESC ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ trebuie să debuteze prin conceperea și punerea în practică a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu toate avantajele ce pot rezulta din integrarea României în UE.

De menționat, însă, că din cauza unor greșeli majore făcute în conceperea și definitivarea PNRR guvernul actual trebuie să ceară o renegociere cu UE a unor prevederi ale acestuia, pentru a se finanța adevăratele nevoi ale României.

Concluziile DEMERSULUI – care vor fi actualizate de către ASPES și partenerii săi prin organizarea, din doi în doi ani, a unor FORUMURI ECONOMICE NAȚIONALE – se vor pune la dispoziția guvernanților și a tuturor forțelor politice parlamentare care vor manageria ROMÂNIA în perioada 2021-2040.

În acest mod se va permanentiza stimularea mediului academic, universitar, de cercetare, mediului de afaceri și financiar-bancar, a societății civile, a tinerilor antreprenori, studenți și elevi de a rămâne continuu antrenați în dezbateri și propuneri privind creșterea și dezvoltarea economico-socială a României, la perfecționarea și adaptarea permanentă la schimbările și evoluțiile viitoare a liniilor directoare ale inițiativei MODELUL ECONOMIC ROMÂNESC ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ (MER) ROMÂNIA – ORIZONT 2040.

MODELUL ECONOMIC ROMÂNESC ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ (MER) ROMÂNIA – ORIZONT 2040 urmărește să definească, pentru prezent și viitor, coordonatele principale ale construirii unei economii naționale românești, ca o economie bazată pe potențialul real uman, material, natural, mineral și financiar al României. O economie bazată pe cunoaștere, pe cercetare și inovare, în concordanță cu interesul național, dar puternic deschisă și ancorată de economia UE și economia mondială, ținând seama de noile redefiniri și schimbări esențiale la nivel european și mondial, schimbări fundamentale determinate și de pandemia de COVID-19.

Își găsesc reflectarea și schimbările majore care se produc pe plan mondial în ceea ce privește regândirea globalizării și a globalismului, reformarea UE, reafirmarea și punerea pe un plan relevant a interesului național:

Fostul președinte al SUA Donald TRUMP: „Viitorul nu aparține globaliștilor, ci patrioților! Viitorul aparține națiunilor suverane și independente!”; Joe BIDEN: „Indiferent cât de provocatoare sau cât de complexe sunt problemele cu care ne confruntăm,guvernarea pentru popor este vitală pentru toți cetățenii SUA”; The Economist: „Forța economică a capitalismului de stat chinez rezidă din adaptarea la noua etapă de dezvoltare, ca un nou concept de dezvoltare și un nou model de dezvoltare”; Emmanuel MACRON: „Să producem mai mult pe teritoriul național”; Angela MERKEL: „Europa să aibă mai multă încredere în sine, să-și ia soarta în propriile mâini, iar Germania trebuie să-și găsească propria cale”; Christine LAGARDE: „UE are nevoie de un alt model de dezvoltare, planurile dedicate revitalizării economice rămân naționale, însă banii care le vor finanța sunt comuni”.

Deci pe tot mapamondul se vorbește și se acționează pentru schimbare, pentru un NOU MODEL DE DEZVOLTARE.

România trebuie deci să fie în pas cu evoluțiile actuale și viitoare din Europa şi din lume pentru a ocupa locul care i se cuvine în economia europeană şi mondială.

Constantin Boștină
Constantin Boștină
Domnul dr. ec. Constantin Boştină este preşedinte al Asociaţiei pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale şi director al revistei Economistul.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...