Monedele care evoluează în lipsa fundamentelor economice

Date:

Bitcoin nu se îndreaptă spre 60.000-100.000 de dolari, ci a scăzut la un moment dat sub 6.000, iar Dow Jones se zbate ca și cum investitorii, mulți din Răsărit, au abandonat inclusiv acțiunile și petrolul, însă le vor reachiziționa ca să participe la distribuirea de dividende. Cei care vor să-și facă hedging vor alege cu siguranță aurul.
Dar, mai am vedea că aceia care au achiziționat criptomonede pe creștere, au cumpărat și acțiuni. Punctul comun între cele două tipuri de deal-uri vine de la „specialiștii” în marketing, care pot fi numiți, pe bună dreptate, și antrenorii prețurilor.

Sigur că aici revine eterna și fascinanta problematică, dacă de la 0,013% din populația Statelor Unite, în 1900 – pe timpul etalonului aur – ponderea milionarilor s-a majorat la 1,5% din totalul populației, câți desfășoară activități cu rol social, precum cei dinainte? Sau, altfel spus, câți milionari au legătură cu marketingul și câți cu activități ce permit societății un salt calitativ din punctul de vedere al standardului de viață?

Sau câți întăresc diviziunea muncii ca să-și multiplice baza de clienți în vederea un câștiguri viitoare? Fiindcă dacă acest lucru nu se produce, și rolul social nu se găsește în conexiune cu capitalismul adevărat – cu diviziunea muncii și circulația elitelor –, are loc o extorcare de fonduri de la populație în vederea menținerii unor false elite.

Și alături de această chestiune merită subliniat că sunt mulți bani în piață, însă nici pe departe ei nu-s capabili să facă din relaxarea cantitativă o măsură de succes. De fapt, nici nu sunt câți ar trebui, cu tot cu QE, dar nu asupra acestui lucru trebuie neapărat să ne concentrăm, ci a principalei defecțiuni, lipsa de încredere. Spre deosebire de perioada monedelor marfă, când exista un drept de proprietate cert asupra unei anumite cantități de aur, în momentul de față, pe timpul banilor de hârtie, încrederea e esențială, iar ceea ce se cumpără în prezent n-are legătură cu aceasta.

Așadar, nu banii sunt insuficienți, ci încrederea se găsește la cote de avarie, ceea ce zdruncină teoria monetaristă. Mai simplu zis, au apărut monedele care nu înseamnă nimic. Ele au priză la public deoarece nu se cunoaște nici plătitorul, nici încasatorul și reprezintă o reacție firească a societății la suprareglementare.
Dar cu această ocazie e bine să vedem și care e rațiunea ca fondurile europene să ajungă să finanțeze obiective de tip blockchain . Pentru că, din câte se observă, legislația Uniunii Europene se concentrează pe dezambiguizarea și transparentizarea tranzacțiilor, dar, din păcate, măsurile luate încurajează exact secvența inversă. Și – așa cum spunea cardinalul Richelieu – o lege promulgată, dar neaplicată stimulează exact ceea ce vrea să interzică, spălarea de bani.

Într-un asemenea context, UE ar trebui să fie în stare să adopte o poziție credibilă, pentru că altfel o parte din ce în ce mai mare a populației va înțelege de ce Brexitul reprezintă o reacție la corupția clasei politice europene. Iar paralela dintre părăsirea Uniunii de către Marea Britanie și retragerea de la Dunkerque devine din ce în ce mai evidentă, așa cum observa recent o personalitate din zona universitară. Cu mențiunea că Brexitul s-a produs, de fapt, cu mult timp înainte, la nivel academic.

Văzute lucrurile la modul absolut, europenii au construit o monedă fără să înțeleagă exact cum funcționează, mai ales că există un conglomerat cu fiscalitate distinctă, cu abordări diferite ale socialului și pieței muncii, cu adâncime redusă a piețelor față de Statele Unite și Regatul Unit. Din această cauză o comparație între euro și bitcoin, deși-i clar că e exagerată, conține un punct comun, nu s-au citit cu atenție instrucțiunile de utilizare.

La nivelul Zonei Euro, diferențele culturale n-au fost evidențiate, fiindcă s-a dorit o uniformizare, dar pentru că aceasta din urmă nu s-a produs, a lăsat loc pentru manipularea euro în favoarea monedelor unor state unitare din punct de vedere social, cultural, investițional și economic.

E clar că țărilor sub embargo le vine mănușă bitcoin și chiar punctam, la un moment dat, că rușii nu mai poartă războaiele convențional. Dar mai e nevoie să amintim și că n-au o ofertă mare și diversificată de bunuri și servicii pe care să o mijlocească. Nu-s ca dolarul cu o economie puternică în spate, fiindcă acesta e rolul banilor, de a intermedia schimbul, nu de a fi emiși discreționar de băncile centrale.

Criptomonedele nu generează încredere, ci reprezintă doar o reacție la relaxarea cantitativă (quantitative easing – QE). Mai important este cine sunt interesați de acești bani ce nu apar în bilanțurile contabile, cei care vor să-și albească veniturile negre și aceia care fac evaziune fiscală.

Și oare cine tranzacționează mai multă criptomonedă, cei ce fac comerț ilicit ori ceilalți, pentru că scopul lor nu e comun? Cei ce se feresc de Fisc urmăresc să tezaurizeze, spre deosebire de cea de a doua categorie ce intră și iese imediat din criptomonede pentru a-și „curăța” veniturile.

Iar pentru că am traversat de curând scandalul „Paradise Papers”, care vine nu mult după un „Panama Papers”, ne putem întreba oare ce-i mai nociv, un paradis fiscal unde merg banii ce ocolesc impozitele utilizând „portițe” legale ori o criptomonedă, ce face din spălarea de bani și evaziune un sport de masă?

Asta cu precizarea că ar putea fi înțeleasă funcționarea acestor monede dacă nu s-ar declara război corupției, evaziunii fiscale și spălării de bani.

În același timp însă, la acest nivel, la care politicienii vituperează la adresa evazioniștilor, mai au puțin și le cer capetele pe tavă model ISIS, dar nu reacționează la fel în privința spălării de bani, s-ar putea crea impresia că n-ar exista o luptă reală împotriva corupției.

Ajunși la acest punct am putea vedea și cum vor sfârși criptomonedele. În situația unei bule, cei care vor achita nota de plată vor fi evazioniștii ce le tezaurizează, nu cei care intră și ies rapid din ele.

Când prețul criptomonedei scade e susținut de aceia ce spală bani, iar când se majorează, intervin evazioniștii speriați, care cumpără pe creștere.
Ar mai fi două remarci de făcut. Prima: după felul în care funcționează criptomonedele, în lipsa băncilor centrale, sunt construite pe un algoritm aritmetic împrumutat de la casele de pariuri, cam așa li se stabilește cotația.

A doua: se observă că atunci când există momente de tranziție – de la monetarism, la o gestionare responsabilă a economiilor – că acestea sunt sesizate cel mai bine de cei care au bani de spălat. Ceea ce ridică serioase semne de întrebare în privința moralității legiuitorilor și a unei eventuale colaborări a acestora cu cei care își albesc veniturile obținute „la negru”.

Ionuț Bălan
Ionuț Bălan
Ionuț Bălan este jurnalist independent, fost redactor șef al revistei Finanțiștii, publicist la Jurnalul Național, Săptămâna financiară, Piața financiară, Curentul, Bursa, Evenimentul zilei. Mai multe materiale de același autor, pe http://bloguluibalan.ro

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

One United Properties accesează o finanțare de 47 de milioane de euro de la Banca Transilvania

One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator...