NETFLIX: conținutul e rege

Date:

de Josh Gilbert, Market Analyst la eToro

 

Raportare financiară

Numărul de abonați Netflix și-a revenit după pierderea de 200.000 de abonați de la începutul anului 2022, adăugând 7,6 milioane de abonați noi în al patrulea trimestru.

Conținutul este esențial, iar Netflix a oferit un trimestru puternic cu filme și emisiuni care au fidelizat clienții existenți și au atras alții noi. Investitorii speră că gigantul de streaming va putea continua să livreze un flux constant de noi producții pe parcursul anului 2023, în loc de „one-hit wonders” din când în când.

Dar să nu uităm că Netflix mai are încă mult de lucru. 2022 a fost cel mai lent an de creștere a numărului de abonați din 2011 încoace, în ciuda sfârșitului de an puternic. Profitul și veniturile au dezamăgit așteptările. Veniturile au fost de 7,85 miliarde de dolari, față de așteptările de 7,86 miliarde de dolari, iar profitul pe acțiune (EPS) a fost mic, de 0,12 dolari față de 0,42 dolari prognozați de analiști.

Obiectivele sale pe termen lung au rămas aceleași, să susțină o creștere cu două cifre a veniturilor, eșuată în 2022, să-și mărească marja operațională și să continue să își crească fluxul de numerar pozitiv.

O oarecare volatilitate a acțiunilor ar putea fi cauzată de anunțul potrivit căruia co-fondatorul Netflix, Reed Hastings, se va retrage din funcția de co-CEO, după ce a fost la cârma companiei timp de mai bine de 20 de ani. Deși este puțin probabil ca acest lucru să aducă schimbări dramatice, o schimbare la nivelul de top al conducerii  ar putea aduce o oarecare incertitudine pentru acționari.

De ce conținutul este rege pentru Netflix

2022 a fost un an contradictoriu pentru Netflix, gigantul de streaming bucurându-se de un sfârșit de an excelent, cu o creștere de până la 60% în ultimele șase luni, după un început destul de dezastruos. În prima jumătate a anului, a pierdut aproximativ 1,2 milioane de abonați, în condițiile în care Statele Unite și Europa se luptă cu creșterea costurilor vieții. Evaluarea sa a scăzut semnificativ, tranzacționându-se la un P/E de 15x, față de 40x la începutul anului, ceea ce a fost considerat de unii investitori ca o oportunitate de cumpărare, aceștia fiind ulterior recompensați.

Într-un spațiu din ce în ce mai competitiv, cel mai rapid mod de a pierde abonați este să ai o biblioteca de conținut care nu este vizionat, ceea ce poate afecta încrederea investitorilor. Este posibil ca lansarea unui nou film să nu sporească profiturile portofoliului dumneavoastră, dar poate contribui la atragerea de noi abonați, ceea ce ar putea aduce recompense pe termen lung.

În trimestrul al treilea, Netflix a lansat conținut precum Stranger Things, Dahmer și The Gray Man, cel mai bun film Netflix în 2022. Acest lucru a ajutat Netflix să crească cu 2,41 milioane de abonați, după două trimestre de scăderi, iar veniturile au urcat cu 6%, la 7,93 miliarde de dolari. Acțiunile au urcat cu până la 11% după acest rezultat, ceea ce arată că în continuare conținutul este rege.

Spre deosebire de Disney sau Amazon, calendarul de conținut al Netflix este esențial, având în vedere că față de acestea, Netflix nu are alte surse de venit.  Însă conținutul are un cost. 2022 pare să fie singurul an cu flux de numerar pozitiv pentru Netflix din ultimul deceniu, după 2020, care a fost un an record. În esență, nu este sustenabil ca filmele Netflix să fie altceva decât un succes.


La ce se pot aștepta consumatorii în 2023

Un serial sau un film de succes poate fi un salt uriaș pentru un serviciu de streaming precum Netflix. Luați ca exemplu Squid Games, care a înregistrat un număr record de vizualizări, dar a contribuit și la susținerea creșterii Netflix în Asia-Pacific, regiunea sa cu cele mai bune performanțe în 2021 și 2022.

Așadar, la ce se pot aștepta consumatorii în 2023? Din start, noul film al Netflix, „Glass onion” sau „La cuțite: Misterul din Grecia” a fost vizionat timp de 253,7 milioane de ore în primele 17 zile de la lansare, ceea ce îl plasează în top 5 filme în clasamentul Netflix din toate timpurile.

Netflix mai are mulți ași în mânecă, filme pe care abonații le aștepta cu nerăbdare:

Extraction 2: Filmul de succes „Extraction”, cu Chris Hemsworth, revine cu o continuare. Primul film a fost un succes uriaș în 2020, cu 99 de milioane de vizualizări în primele patru săptămâni de la lansare.

Chicken Run: Dawn of the Nugget: Da, așa este, Chicken Run se va întoarce pe ecranele noastre în 2023. Continuarea, care va fi lansată în 2023, va atrage familii din întreaga lume și ar putea fi un succes major pentru Netflix, având în vedere că Chicken Run rămâne cel mai de succes film stop-motion realizat vreodată, chiar și după 22 de ani.

Luther: Serialul polițist de succes al BBC are un lungmetraj care va ajunge pe Netflix în primul trimestru. Serialul, care are un scor remarcabil de 88% pe Rotten Tomatoes și a fost nominalizat la mai multe premii, ar putea fi un succes pentru cei care urmăresc filme polițiste cu crime.

De asemenea, să nu uităm că pe Netflix vor apărea noi serii ale serialelor de succes precum F1: Drive to Survive, You, That ’90s Show și Bridgerton.

 

La ce vor fi atenți investitorii?

Atenția investitorilor va fi probabil îndreptată către veniturile generate de adoptarea noului său model de abonament cu suport publicitar și de perspectivele acestuia pentru 2023. Netflix va înceta să mai ofere previziuni cu privire la abonați, conducerea dorind ca investitorii să se concentreze asupra veniturilor, care spun povestea completă a Netflix.

Conținutul de filme originale de la Netflix este uriaș din câteva motive:

Conținut exclusiv: Filmele originale Netflix sunt exclusive pentru platformă, ceea ce înseamnă că pot fi vizionate doar pe Netflix. Această exclusivitate ajută în atragerea și păstrarea abonaților, deoarece aceștia pot fi mai dispuși să plătească un abonament dacă știu că vor avea acces la conținut unic și de înaltă calitate.

Popularitatea uriașă: Netflix produce o gamă largă de filme, de la filme independente la superproducții cu buget mare. Această diversitate atrage o mare varietate de public, ceea ce ajută la atragerea și păstrarea abonaților din diverse categorii demografice.

Reputație bună: Filmele originale ale Netflix au fost aclamate de critici, câștigând premii și obținând nominalizări la marile festivaluri de film. Această reputație bună ajută la atragerea de noi abonați, precum și la păstrarea celor existenți, prin oferirea unei experiențe de vizionare de înaltă calitate.

În general, conținutul original al filmelor Netflix este considerat un factor cheie pentru creșterea numărului de abonați și a veniturilor companiei și, prin urmare, un aspect important pentru prețul acțiunilor companiei.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Energy Policy Group și WWF-România anunță lansarea oficială a proiectului RENewLand

Energy Policy Group (EPG) și WWF-România (Fondul Mondial pentru...

Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov anunță...