Noile standarde de raportare a sustenabilității sunt aplicabile începând cu anul 2025. Ce măsuri trebuie să ia companiile încă din acest an?

Date:


de Massimo Bettanin, Partener, Schimbări Climatice și Sustenabilitate, EY România și 
Anamaria Stroia-Tilley, Senior Manager, Schimbări Climatice și Sustenabilitate, EY România

În temeiul unui nou ordin financiar, OMFP 85/2024, România trece printr-o transformare majoră a modului în care companiile își raportează eforturile în materie de sustenabilitate. Fiind vorba, în esență, despre transpunerea Directivei UE referitoare la raportarea privind sustenabilitatea de către întreprinderi (CSRD), această lege marchează un punct de cotitură pentru transparența companiilor românești, din cele mai diverse sectoare ale economiei naționale.

Potrivit acestui regulament, sustenabilitatea este definită și apreciată având în vedere factori de mediu, sociali și de guvernanță, precum și considerații privind drepturile omului. Ordinul stabilește o gamă largă de cerințe de raportare care includ descrieri detaliate ale strategiilor și modelelor de sustenabilitate, termene pentru obiectivele de sustenabilitate și date complete privind modul în care întreprinderile gestionează sustenabilitatea.

Mai mult, dispoziția pune accentul pe orizonturile de sustenabilitate pe termen scurt, mediu și lung, reflectând natura multidimensională a provocărilor legate de sustenabilitate și impactul acestora asupra companiilor. Acestea vor trebui să raporteze date privind propriile operațiuni și lanțurile lor valorice, inclusiv produsele și serviciile, relațiile de afaceri și lanțurile de aprovizionare.

În primii trei ani de aplicare a cerințelor de raportare privind sustenabilitatea, în cazul în care informațiile necesare privind lanțul valoric al entității nu sunt disponibile în întregime, entitățile supuse obligativității de raportare vor explica eforturile depuse pentru a obține informațiile necesare privind lanțul valoric, motivele pentru care acestea nu au putut fi obținute și planurile sale de a le obține în viitor.

Aplicarea acestor reglementări va fi eșalonată pe parcursul mai multor ani, în perioada 2025 – 2029, cu începerea pregătirilor încă din acest an. Ordinul Ministerului Finanțelor Publice (OMFP) 85/2024 stabilește următorul calendar de raportare pentru societățile care raportează în conformitate cu normele contabile OMF 1802/2014 sau OMF 2844/2016 privind momentul în care trebuie să înceapă raportarea informațiilor privind sustenabilitatea:

  • Raportare începând din anul 2025, cu pregătire din 2024 
  • Raportare în 2026 pentru 2025
  • Raportare în 2027 pentru 2026
  • Raportare în 2029 pentru 2028

O cerință importantă introdusă de OMFP 85/2024 se referă la introducerea asigurării limitate obligatorii privind conformitatea raportării privind sustenabilitatea cu cerințele aplicabile. Aceasta va include asigurarea conformității raportării privind sustenabilitatea cu standardele de raportare adoptate de Comisia Europeană în conformitate cu Directiva CSRD, precum și cu privire la conformitatea cu cerințele de raportare în conformitate cu Regulamentul (UE) 2020/852 privind taxonomia. 

Opinia de asigurare este exprimată de auditorul statutar sau de firma de audit care efectuează auditul statutar al situațiilor financiare sau de un alt auditor statutar sau de o altă firmă de audit.

Transpunerea Directivei CSRD este în plină desfășurare, mai multe alte acte juridice complementare fiind transpuse sau în curs de transpunere, astfel încât Directiva CSRD va fi transpusă integral:

– Proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață; prin aceste modificări se dorește creșterea transparenței pentru investitori și părțile interesate în ceea ce privește practicile de sustenabilitate ale emitenților de instrumente financiare.

– Proiect de act normativ pentru modificarea și completarea Legii nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate. Acest proiect de act legislativ va introduce considerații de sustenabilitate în procesul de audit, asigurându-se că raportarea de sustenabilitate este reflectată cu acuratețe în rapoartele financiare.

– Pentru instituțiile financiare, a fost publicat ordinul 1/2024 al Băncii Naționale a României (BNR) pentru modificarea și completarea Ordinului BNR nr. 27/2010 și Ordinul BNR nr. 6/2015; acesta stabilește modul de raportare a sustenabilității pentru aceste entități.

EY recomandă companiilor să trateze foarte serios această raportare, care, de regulă, se va depune odată cu situațiile întocmite la jumătatea anului fiscal. Pașii obligatorii pentru o bună conformare pe această linie, sunt:

  • Pregătirea pentru raportarea de sustenabilitate trebuie să înceapă cât mai curând; complexitatea mare a noilor cerințe privind această raportare impune o pregătire și o înțelegere temeinică a acestora;
  • Piatra de temelie a raportării de sustenabilitate este analiza de dublă materialitate, care va reliefa care sunt topicurile materiale pentru companie, pa baza cărora se va face raportarea;
  • Raportarea de sustenablitate implică descrierea obiectivelor, politicilor și a țintelor pentru topicurile materiale de sustenabilitate ce sunt materiale pentru companie.Aceasta implică în multe cazuri crearea acestor instrumente strategice sau, cel puțin, stabilirea unui calendar de lucru;
  • Companiile trebuie să analizeze indicatorii pe care standardele europene de raportare a sustenabilității (ESRS) le solicită pentru fiecare topic material și să creeze sisteme de colectare a datelor respective, în cazul în care aceste date nu sunt deja colectate;
  • Nu în ultimul rând, companiile trebuie să aleagă un auditor care să emită o opinie de asigurare exprimată de auditorul statutar sau de firma de audit care efectuează auditul statutar al situațiilor financiare sau de un alt auditor statutar sau de o altă firmă de audit.
  • Companiile care sunt parte dintr-un grup pot alege să raporteze consolidat, cu respectarea prevederilor legislative formulate prin OMFP 85/2024.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Restart Energy a finalizat un proiect fotovoltaic pentru compania Dip&Gip, în valoare totală de peste 200.000 de euro

Restart Energy a finalizat construcția și instalarea unui...

ANALIZĂ XTB Radu Puiu: Coolcationing, noua tendință în turism pe fondul încălzirii globale

În lumina actualei crize climatice, oamenii își reorientează destinațiile...

ASE 4.0 – INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA UNIVERSITĂȚII 

Academia de Studii Economice din București – liderul învățământului...