O gură de oxigen pentru industria HoReCa. Cum se aplică noile facilități fiscale?

Date:

Material de opinie de Elena Geageac, Senior Manager Taxe Directe, și Anca Preda, Consultant Senior Taxe Directe, Deloitte România

Odată cu relansarea economiei și relaxarea treptată a măsurilor impuse în contextul pandemiei la nivel național, contribuabilii din industria hotelieră și a serviciilor alimentare (HoReCa), puternic afectați de situația creată, au primit permisiunea de a își redeschide activitatea, însă cu respectarea anumitor restricții (deocamdată, doar spațiile aflate în aer liber). Pentru acest domeniu, autoritățile au anunțat acordarea unor facilități fiscale, dar încă mai există neclarități în ceea ce privește aplicarea lor.

O nouă serie de măsuri adresate acestui sector, care vin în completarea celor anterioare, a fost adoptată recent, având în vedere că termenul pentru declararea și plata impozitului specific datorat, respectiv 25 iulie, se aproprie vertiginos.

Scutire de la plata impozitului specific pentru o perioadă de 90 de zile

Proiectul de ordonanță de urgență, publicat pe 16 iunie pe site-ul Ministerului de Finanțe și adoptat în cadrul ședinței de Guvern în aceeași zi, prevede faptul că contribuabilii obligați la plata impozitului specific unor activități, potrivit Legii nr. 170/2016, nu datorează acest impozit pentru o perioadă de 90 de zile, pe parcursul anului 2020. Această facilitate se acordă fără a fi necesară îndeplinirea anumitor condiții.

Astfel, pentru anul 2020, contribuabilii din acest domeniu vor plăti impozitul specific de maximum 75% din valoarea calculată pentru un an întreg, în loc de 100%.

Ce se întâmplă cu facilitățile acordate anterior?

Măsura nou adoptată se cumulează cu cele anterioare, astfel încât contribuabilii beneficiază de scutirea impozitului specific anual și pentru perioada în care și-au întrerupt total sau parțial activitatea din cauza deciziilor impuse pe timpul stării de urgență, de aproximativ două luni, respectiv 60 de zile. Astfel, firmele din domeniu pot beneficia de scutire de la plata impozitului specific pentru o perioadă totală de până la 150 de zile pe parcursul acestui an, ceea ce reprezintă o reducere anuală de aproape 42%.

Însă, spre deosebire de exceptarea inclusă în ordonanța adoptată recent în ședința de Guvern, pentru a beneficia de scutirea aferentă perioadei de instituire a stării de urgență, contribuabilii trebuie să îndeplinească anumite condiții. În primul rând, trebuie să fi avut activitatea întreruptă, total sau parțial, și să dețină certificatul pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. În al doilea rând, o firmă nu poate aplica facilitatea dacă se află în insolvență, conform informațiilor disponibile pe pagina web a Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Rămâne neclar dacă de această prevedere pot beneficia și cei care nu au fost obligați prin actele normative emise să își sisteze activitatea, însă aceasta le-a a fost redusă sever ca o consecință a restricțiilor impuse, cum este cazul hotelurilor.

De asemenea, proiectul de ordonanță prevede acordarea unei bonificații pentru contribuabilii din industria ospitalității care datorează și impozit pe profit, de 10%, pentru trimestrele II și III din 2020, dacă efectuează plata în termenele prevăzute de lege (25 iulie, respectiv 25 octombrie 2020). Impozitul pe profit se datorează pentru servicii adiacente prestate în HoReCa, cum ar fi activități de sub-francizare, re-facturări de produse alimentare, închirieri de spații etc.

Probleme vechi, rămase nerezolvate

Pentru a stimula investițiile în acest domeniu, un alt subiect care ar trebui tratat cu prioritate de către autorități este cel referitor la faptul că jucătorii din HoReCa, plătitori de impozit specific, nu pot beneficia de directiva europeană privind sistemul comun de impozitare aplicabil societăților-mamă și filialelor, ca orice alt contribuabil, în cazul distribuirii de dividende către societatea mamă, care prevede exceptarea dividendelor de la impozitare.

Astfel, ținând cont de interesul manifestat pentru această industrie, autoritățile ar putea completa măsurile de sprijin pentru contribuabilii din domeniu prin corectarea legislației fiscale în vederea eliminării discriminării în ceea ce privește aplicarea directivei, cauzată de regimul fiscal aplicabil jucătorilor din industria HoReCa. În acest fel, ar putea stimula companiile-mamă nerezidente să acorde o mai mare importanță investițiilor în afacerile din România.

În concluzie, măsurile de sprijin pentru societățile din HoReCa sunt binevenite, având în vedere că acesta este unul dintre cele mai afectate sectoare ale economiei în contextul pandemiei de COVID-19, însă mai sunt aspecte de clarificat, printre care se numără facilitățile de care pot beneficia hotelurile și discriminarea nerezidenților în ceea ce privește tratamentul fiscal al dividendelor distribuite din România.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...