_________________
Maya Jasanoff
Profesor de istorie la Universitatea Harvard
De aproape de doi ani suntem într-un experiment nedorit referitor la ceea ce se întâmplă atunci când granițele naționale se închid într-o lume interdependentă la nivel global. Mărfurile stau nerevendicate în porturi, în timp ce navele cu containere plutesc în larg săptămâni întregi. Lucrătorii migranți sunt blocați. Țările bogate stochează vaccinuri pentru utilizare ulterioară, atunci când cele mai sărace au nevoie imediat de ele. Ce lucruri am învățat despre naționalism și globalizare pe care le putem duce într-un viitor postpandemie (dacă nu post-COVID)?
M-am gândit la această întrebare când am decis să conduc prin Statele Unite în loc să călătoresc în străinătate (din cauza restricțiilor impuse de pandemie). Întinderea rurală în inima Americii este ea însăși o țară oarecum străină pentru oameni ca mine – o noncaucaziană, cu studii universitare, dintr-un oraș din nord-est. Am trecut cu mașina pe lângă panouri făcute manual în lanuri de porumb care denunțau avortul și protestau împotriva parcurilor eoliene. Am văzut crucifixe uriașe, iluminate, planând peste autostrăzi și mai multe steaguri cu Trump decât am putut număra. Întorcându-mă acasă 10.000 de mile mai târziu, am recunoscut această Americă specifică, cel puțin superficială, fălindu-se prin Capitoliu pe 6 ianuarie, pictată pe față cu vopsea roșie, albă și albastră, fluturând steagurile Confederației și scandând: „SUA! SUA!”
Într-un an „obișnuit”, mi-aș fi petrecut o parte din luna ianuarie în India ca profesor vizitator la o universitate din Ahmedabad. În ianuarie 2020, am privit îngrozită cum bătăușii naționaliști hinduși au luat cu asalt campusul Universității Jawaharlal Nehru, amenințând studenții oponenți ai partidului de guvernământ Bharatiya Janata (BJP). Prim-ministrul Narendra Modi a luat chipul unui șovinism explicit hindus, privind îngâmfat de pe panouri publicitare și arătând o nouă înfățișare a izolării ca un ascet cu părul lung.
În același timp, persecuția sistematică a minorităților de către guvernul său include un efort legislativ de denaturalizare a milioane de musulmani și evacuare a sute de mii de indigeni de pe pământul lor; a adoptat, de asemenea, reformele agrare contestate de fermierii sikh. Chiar înainte de valul masiv COVID-19 din primăvară, guvernul a rescris brusc regulile pentru cel mai aproape lucru de dublă cetățenie pe care îl oferă India. „Cetățenilor de peste mări ai Indiei” li se cere acum să obțină permisiune specială pentru activități precum cercetare academică, jurnalism și călătorii în regiuni sensibile – pe scurt, să vadă sau să raporteze orice lucru pe care guvernul nu dorește să fie mediatizat.
De obicei, aș fi vizitat și Marea Britanie, centrul cercetării mele istorice. Acolo, naționalismul de dreapta poartă chipul grăsuț al prim-ministrului Boris Johnson, făcând tot posibilul să-și canalizeze viziunea caricaturală despre Winston Churchill. Pare o nebunie să spui asta, dar COVID-19 a fost cumva o binecuvântare pentru susținătorul înflăcărat al Brexitului, atât prin faptul că a permis Marii Britanii să-și stabilească propriul calendar de vaccinare, cât și prin distragerea atenției – cel puțin pentru o vreme – de la perturbările comerciale legate de Brexit.
Dar guvernul lui Johnson s-a împleticit de la un scandal la altul, fiecare făcut din incompetență, cruzime și corupție totală – cel mai recent privitor la atribuirea contractelor de testare COVID-19. Când are probleme, Johnson se întoarce la Churchill. În octombrie, el l-a invocat în mod corespunzător pe liderul din perioada celui de-al Doilea Război Mondial al Marii Britanii în perorația discursului său la conferința Partidului Tory – o sărbătoare flască a „spiritului” britanic.
Nebunia naționalismului
Partidele lui Trump, Modi și Johnson reiau vechile scenarii naționaliste, mobilizând rasismul, xenofobia și islamofobia pentru a genera un coktail amețitor de nemulțumire și drepturi. (Toți trei se întâmplă, de asemenea, să lupte în războaie culturale pentru a scrie și a comemora istoria națională.) Desigur, aceleași elite de guvernare par să nu aibă nicio problemă cu legăturile străine care le deservesc propriile interese. Statul american Dakota de Sud – guvernat de un loial al lui Trump și care se mândrește cu una dintre cele mai mari rate de infectare cu COVID-19 din SUA – a fost expus de Pandora Papers drept un paradis global pentru spălătorii de bani și evazioniști. Partidul Tory se hrănește cu donațiile de la oligarhii ruși, care profită de pe urma legilor permisive în ceea ce privește calomnia pentru a da în judecată jurnaliștii care îi investighează. Guvernul BJP a relaxat diversele restricții privind investițiile străine în India, chiar dacă îi împiedică pe străini să doneze către organizațiile caritabile. Este globalizare pentru cei bogați, naționalism pentru săraci.
Dar nu toți naționaliștii de dreapta sunt mișcați – sau mișcați în mod egal, cel puțin – de politica urii. Am fost impresionată de această observație în august, când SUA și Regatul Unit s-au retras din Afganistan. Instituția de politică externă și instituțiile de presă de stânga au dezaprobat vehement administrația președintelui american Joe Biden pentru că a cedat mentalității trumpiene „America First”. Unde a fost, au strigat ei, angajamentul Americii de a răspândi democrația și drepturile femeilor? Acestea au fost întrebări excelente de adresat… legislativului statului Texas, care a restricționat radical accesul la vot și a interzis efectiv avortul.
Dacă o cale către 6 ianuarie a trecut printr-o istorie de rasism și ostilitate față de guvernul federal, o alta a trecut prin 20 de ani de război pierdut purtat în mod disproporționat de clasa muncitoare (veteranii reprezintă aproximativ unu din cinci dintre revoltații de la Capitoliu care se confruntă cu acuzații). A trecut prin ani în care locurile de muncă au fost externalizate și în care accesul la învățământul superior a avut prețuri inaccesibile. A trecut chiar prin inima rurală pe care cei de pe coastă o desconsideră numind-o „țară de trecere”.
Și totuși, așa cum a arătat pandemia, acest tip de naționalism, indiferent de motivul pentru care oamenii îl îmbrățișează, îi va devora fără milă pe ai săi. Numai pe 6 ianuarie, 3.964 de persoane din SUA au murit de COVID-19. Susținătorii lui Trump au fost adunați de politicieni cinici pentru a respinge chiar și acele servicii guvernamentale care i-ar putea ajuta, în special furnizarea de asistență medicală universală la prețuri accesibile. Rezistența la rolul de „experți” alimentează acum o mișcare antivaccin sinucigașă – chiar criminală, unii susținători ai lui Trump huiduindu-l chiar pe demagog când acesta a susținut cu înflăcărare injecțiile.
Între timp, Marea Britanie a trecut de la cel mai mare număr de infecții cu COVID-19 pe cap de locuitor din Europa de Vest la confruntarea cu penurie și inflație amplificate de Brexit. În special în a doua jumătate a anului 2021, costurile energiei au crescut, iar benzinăriile au rămas frecvent fără combustibil, din cauza lipsei șoferilor de camion disponibili pentru a le reaproviziona.
În India, Modi a organizat mitinguri electorale extinse și a permis organizarea unui festival religios important în timp ce virusul lua amploare. Cei care au criticat răspunsul guvernului au fost cenzurați și arestați.
Un nou internaționalism
Lumea anilor 2020 arde, se îneacă, este infectată și moare. Niciun grad de naționalism de bâlci nu va pune capăt flagelului global al pandemiei și nici nu va opri ravagiile schimbărilor climatice. Ceea ce avem cu adevărat nevoie este un nou internaționalism – unul care să nu implice invadarea altor țări sau să răspundă nevoilor oligarhilor și miliardarilor.
Avem nevoie de un internaționalism care să răspundă urgent la schimbările climatice prin acorduri multilaterale cu o implementare solidă; care abordează inegalitățile globale de bogăție și securitate care îi conduc pe migranți în călătorii grele către frontierele țărilor bogate; și care poate orchestra un program eficient de producție și distribuție de vaccin pentru a limita pandemia și a încetini mutațiile ulterioare. Un parteneriat SUA-Marea Britanie-India, oricât de ciudat ar putea părea, ar fi deosebit de bine situat pentru a conduce această inițiativă, având în vedere punctele forte ale tuturor celor trei țări în cercetarea și producția farmaceutică.
Dar pentru a realiza toate acestea, vom avea nevoie de noi versiuni ale naționalismului. Cum ar fi un naționalism care face țările să concureze între ele pentru a fi lideri mondiali în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, mai degrabă decât să arate cu degetul către China sau să dea vina pe consumatorii din sudul globului pentru că își doresc mașini, aer condiționat și alte tehnologii pe care americanii și europenii le au deja la dispoziție? Cum ar fi un naționalism care luptă împotriva sărăciei și mizeriei fără a favoriza diviziunea identitară? Cum ar fi un naționalism care susține mecanismul democrației și arată că este o formă ideală de guvernare, mai degrabă decât să-l demonteze prin nemulțumire, corupție și privare de drepturi?
Acesta este naționalismul la care trebuie să aspirăm. Pentru a-l obține, redeschiderea granițelor trebuie să coincidă cu deschiderea minții.
Maya Jasanoff, profesor de istorie la Universitatea Harvard, autor, cea mai recentă lucrare a sa: „Santinela zorilor: Joseph Conrad într-o lume globală”.
Drepturi de autor: Project Syndicate, 2021. www.project-syndicate.org
