Într-o încercare tardivă de a prelua conducerea NATO, președintele Klaus Iohannis, ne anunță media internațională, s-a angajat în cursa pentru șefia Alianței pe ultima sută de metri, într-un moment în care candidatul principal, Mark Rutte, pare deja învingător, având un consistent sprijin din partea unor capitale cheie. Acest demaraj greoi ridică întrebări cu privire la abilitatea cu care liderul român decodifică complexitățile politicii europene și internaționale.
Analizând prestația prezidențială a ultimului deceniu, observăm laitmotivul unei paralizii comunicaționale la vârf care a însemnat șanse ratate pentru România. Cel mai vizibil și de impact exemplu este atitudinea manifestată de România față de criza ucraineană. Cu „strategia” impusă de genul „tăcem și facem”, România a pierdut o șansă foarte bine de profilare, deși, după cum arată declarațiile liderilor ucraineni, contribuția noastră a fost substanțială. Din păcate, la sfârșitul, sperăm cât mai rapid, al războiului, prea puțini vor fi atenți când România instituțională va găsi potrivit să vorbească. Nu mai vorbesc că atitudinea noastră fricoasă pe tema sprijinului pentru Ucraina alimentează temerile opiniei publice despre război. Și nici de faptul că suntem singura țară europeană unde șeful statului major și-a atras critici politice după ce a spus, și el, ce spun și alți șefi de stat major și alți miniștri de apărare din state UE și NATO.
Secretomania românească și ideea că noi suntem șmecheri și alții nu se prind, nu prinde decât … la noi. Această abordare, care apare disprețuitoare la adresa publicului prin evitarea răspunsurilor concrete la întrebări importante (de inspirație „altă întrebare…”), evidențiază nu doar o neglijare a nevoii României de a beneficia de o strategie externă coerentă (da, avem diplomați și spioni buni, dar nu avem coerența politică și comunicațională, ci doar mare partid limbaj de lemn care nu ajută în ofensivele de șarm), ci și o retrăire forțată a unui trecut de secol 19, în care totul s-a „rezolvat” prin înțelegeri ascunse avute pe culoare îmbâcsite de fum de țigară.
În zilele noastre, chiar și în mijlocul unei conjuncturi globale extrem de tensionate, există principii de bază ale diplomației și comunicării strategice care necesită o poziționare meticuloasă, dar curajoasă pe scena internațională. Cu alte cuvinte, dacă vrem să ne păstrăm importanța ca țară, trebuie să ne comportăm ca atare. Importanța României este subliniată în contextul actual – o importanță care, ironia sorții, este amplificată de fapt de circumstanțele globale și nu propulsată de o strategie politică anume gândită. Ca bastion strategic al NATO pe flancul estic și ca actor cu influență în regiunea Mării Negre, țara noastră ar putea avea un rol esențial nu doar din perspectivă militară, ci și, ca să dau un exemplu ușor de înțeles, prin prisma relațiilor sale istorice cu lumea arabă și a legăturilor sale speciale cu Israelul care ar trebui exploatate, diplomatic, mult mai mult și mai evident.
Totuși, această importanță, deși circumstanțială, impune României să navigheze cu capul sus și să se agațe de valul istoriei cu toată hotărârea. Oportunitatea de a transforma această importanță contextuală într-una durabilă poate fi exploatată printr-o comunicare strategică bine pusă la punct și prin adoptarea unei poziții pe măsură pe arena internațională. Altfel lumea nu înțelege automat ce gândești, ce vrei, ce se întâmplă, nici acasă, nici afară.
Succesul nu este imposibil, pentru că, dincolo de ecranul televizorului, România dispune de consistente resurse (statistic vorbind și în ciuda inegalităților, facem pasul spre o țară dezvoltată), cu cetățeni educați și dornici să contribuie, atât în țară, cât și în diaspora. Poate este momentul să ne adunăm și să facem inventarul a ceea ce putem mai bine face la nivel european și internațional, că tot începe un nou ciclu politic la final de an.
Evident, acest patriotism inteligent trebuie disociat de narațiunile fals naționaliste, care abundă la nivel politic. Din păcate, un patriotism luminat și responsabil (un concept integrat de patriotism deștept) nu pare a reuși să se contureze, dincolo de discursul politic care abordează concepte precum patriotismul economic sau necesitatea apărării cetății de extremism (proiectul comasării alegerilor este un exemplu în acest sens). Astfel, în lipsa strategiei, comportamentul ca stat și percepția internațională rămân esența problemei, în loc să fie o parte majoră a soluției.
În fața provocărilor contemporane, România se află într-un punct de inflexiune, confruntată nu doar cu necesitatea de a-și exploata și de a-și îndeplini rolul său strategic, contextual, dar și cu importanța consolidării identității sale naționale și internaționale. Este un moment care cere nu doar introspecție, ci și acțiune strategică si o comunicare clara si curajoasa, pentru a naviga cu succes în apele tot mai furtunoase ale politicii globale. Asta dacă vrem să avem o direcție clară, nu să ne lăsăm duși de curent, în derivă.
Liderii actuali ai coaliției, și în general liderii partidelor politice să ia aminte la cazul Iohannis și să înțeleagă că nu se poate doar ca noi, ci trebuie să jucăm jocul cu regulile lui europene și globale. Sigur, e frumos că „împăratul” nostru, apropo de o ancheta media recentă, vrea iar ceva, dar în viață mai și muncim pentru ceea ce avem, nu vine totul la botul calului. Era frumos acum dacă în 10 ani de Cotroceni, Președintele permitea ca Romania să construiască rețele de imagine și influența care să îi fie lui de folos acum. Dar nu a făcut asta, nu a luat decizii, nu a girat ambiția românească, și nu întâmplător acum românii care știu meserie nu îl vor ajuta căci el nu a dat doi bani pe inteligența românească de acasă și din diaspora un deceniu.
Nu se poate acum o operațiune provincială de ultimă suta de metri, și inclusiv partenerii externi zâmbesc pentru ca îi cunosc vulnerabilitatea acasă, iar faptul că doar a fost constructiv ca lider roman în alte capitale nu îl ajută acum: Lumea te promovează la final de mandat când te considera o investiție de viitor nu doar un instrument în trecut. Prieteniile contează, investiția în oameni contează, percepția că ești un om de calitate contează.
O lecție și pentru clasa politică aspirantă: lucrurile trebuie construite din timp, dezvoltare și deșteptarea României, ca politică, politici și pr vă ajută și pe voi!
