România în Uniunea Europeană – integrare, dezvoltare, competitivitate

Date:

_________________

Vasile Pușcaș
Profesor doctor, Universitatea
„Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca

Procesul aderării României la Uniunea Europeană a determinat orientarea strategică și evoluția economico-socială a țării. După intrarea în faza negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, pe baza programului strategic elaborat de guvernul Isărescu (2000), s-a reluat dinamica creșterii economice, după un deceniu de stagnare și scădere. Prin pregătirea capitolelor de negociere dedicate Pieței Interne s-a demonstrat voința urmării căii europene în sectorul economiei românești și s-a înaintat decisiv către rezultate concrete ale reformelor structurale. Dar era nevoie de o transformare a întregii societăți românești!

Atât analizele economice pentru durate lungi (a se vedea Liviu Voinea, 2018) cât și pentru ultimele trei decenii („Piața Financiară”, dec. 2019) au constatat că aderarea României la Uniunea Europeană a fost un factor favorizant al procesului de creștere economică și de accelerare a recuperării decalajelor față de statele dezvoltate. Anul 2000 este considerat începutul unei etape de evoluție în care Uniunea Europeană a devenit pentru România catalizatorul principal în domeniul economic, dar și instituțional, politic, legislativ. Și sistemul fiscal a fost mai stabil, după 2000, odată cu elaborarea Codului fiscal (2004) în conformitate cu metodologia europeană. Un astfel de catalizator ar mai putea fi, în deceniul care urmează, aplicarea determinată a unei strategii realiste pentru intrarea țării în Zona Euro. Menționăm însă că, după 2004, doar fenomenul contagiunii cu Piața Internă a Uniunii Europene și mai puțin strategizarea și aplicarea unor politici economice proprii, a dus la o creștere a convergenței. PIB-ul pe locuitor (la paritatea puterii de cumpărare) a crescut de la 23%, în 2000, la 36%, în 2006, pentru ca în primul deceniu postaderare să ajungă la 59%, actualmente apropiindu-se de unele state central-europene care au avut evoluții pozitive și în întâiul deceniu post-1989.

Faptul că guvernele României post-2004, indiferent care partide politice le-au condus, au preferat să obțină o creștere economică rezultată predominant din orientarea spre prociclicitate și consum, evitând realizarea unor investiții substanțiale, îndeosebi în zona infrastructurii de transport, energetice, mediu, sănătate, educație, cercetare-inovare etc. și, împreună cu folosirea fiscalității doar pentru obținerea unor venituri imediate la buget, au dat economiei și pieței locale un grad sporit de impredictibilitate, au generat vulnerabilități și dezechilibre macroeconomice majore. Declinul populațional din România, după 1989, este considerat „cea mai gravă dintre toate schimbările negative pe care le-a cunoscut societatea românească după căderea vechiului regim” (Vasile Ghețău, în „Piața Financiară”, dec. 2019, p. 36). Iar motivația economică a fost cea mai importantă pentru amintita situație, acesteia adăugându-se și cauze social-politice, culturale etc. Inechitățile socio-economice sunt un alt element al sporitelor dezechilibre din sistemul economic al României, infuzând o dimensiune calitativă discutabilă creșterii economice din ultimele decenii. Faptul că peste 40% din săracii Uniunii Europene trăiesc în România arată că este încă mult de lucru pentru ridicarea convergenței reale și a competitivității societale în țara noastră. Aceste realități ne demonstrează că strategiile de dezvoltare sustenabilă elaborate din 2008, ca răspuns la Agenda 2030 a Uniunii Europene, au fost mai degrabă documente pentru birocrații din Bruxelles, neconstituind suport pentru elaborarea unor politici interne adecvate și pentru aplicarea lor integrală la nivelul societății românești. În plus, a fost mai mult decât evident că, după criza economică de acum un deceniu, modelul de dezvoltare adoptat de noile state membre nu mai aducea accelerația necesară pentru apropierea cât mai rapidă de stadiul de dezvoltare a statelor occidentale. Iar criza profundă declanșată în 2020 a găsit România și marea majoritate a statelor membre ale Uniunii Europene cu multe lecții neînvățate de la precedenta criză financiar-economică globală, sporind gradul de impredictibilitate a evoluției social-economice din Spațiul Economic European, în deceniul următor.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament

Vasile Pușcaș
Vasile Pușcaș
Vasile Pușcaș este senior editor al revistei ECONOMISTUL, profesor, diplomat și om politic român, membru corespondent al Academiei Române.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Ziua Copilului: Vânzările de Barbie au scăzut cu 40 la sută în primul trimestru

 Pawel Majtkowski, analistului eToro De Ziua Copilului, am aruncat o privire...

Microsoft Build 2023: noi soluții de inteligență artificială pentru viitorul digital

Microsoft Build 2023 – cel mai important eveniment dedicat...

Bestjobs: Angajații profită de minivacanța dintre 1 și 5 iunie

Cei mai mulți au planuri aproape de casă, dar...