Sistemul actual de gaze din România a fost construit în ultimii ani astfel încât să nu poată funcționa fără importuri de gaze în perioada rece

Modul de concepere a sistemelor de gaze în România, amplasarea surselor la distante mari de centrele de consum, depletarea zăcămintelor de gaze în ultimii 25 de ani, comportamente şi mentalităţi în neconcordanta cu elementele de piaţă concurenţială, lipsa aplicării legislaţiei etc., determina nesatisfacerea cererii de gaze naturale în perioada rece a anului fără importuri de gaze. Sistemic nu putem să asigurăm continuitatea livrării gazelor consumatorilor români fără importuri și tot sistemic avem o mare vulnerabilitate a securități în asigurarea cu gaze a tuturor consumatorilor, deoarece ne închidem consumul pe cea mai vulnerabilă componentă sursă de gaze – importul de gaze. 

Astfel, afirmațiile cum că suntem cea mai puțin vulnerabilă țară din Europa în ceea ce privește asigurarea cu gaze a tuturor consumatorilor trebuie abordată cu prudență. Vulnerabilitatea unei țări nu este dată doar de cât importă într-un an ci de cât de mult importă într-o oră/zi de maxim de consum, care sunt resursele stocate disponibile orar pe care te poți baza în situația în care nu ai gaze din import, care sunt alternativele energetice imediate pe care un consumator le poate folosi în situația lipsei gazelor și mai ales dacă importul este sursa pe care urmează să-ți închizi balanța. 

Important de precizat că această analiză a fost prezentată în anul 2011 Grupului de Lucru pentru Securitatea Energetică a României de pe lângă Guvernul României, sesizându-se importanța dezvoltării unui plan de depozitare a gazelor naturale (prin construirea unor depozite care sa asigure acoperirea vârfurilor mari de consum orare, cele existente nefiind capabile pentru aceasta) care să asigure în perspectivă securitatea energetică a României, aspect care nu a fost luat în considerare.

Analizând piața de gaze din România în ultimii ani, cererea și consumul de gaze, putem trage următoarele concluzii succinte:

• cererea de gaze in anumite perioade din iarna nu este satisfăcută ;
• tendinţa livrărilor de gaze în perioada rece este continuu descrescătoare pe parcursul celor trei luni de iarna, urmare a extragerii gazelor din depozitele de înmagazinare gaze.
• din analiza evoluției consumului de gaze pe sectoare de activitate se observă că în perioadele cu vârf de consum, când temperatura exterioară prezintă valori coborâte, în sectoarele « chimie şi petrochimie », « metalurgie » şi «producerea energiei electrice» se înregistrează scăderi ale livrările, care sunt mai accentuate în luna februarie atunci când capacitățile de extracție din depozite sunt inferioare lunii decembrie şi chiar ianuarie.
• conform datelor de pe site-ul www.meteoromania.ro, la nivelul fiecărui an se constata existența a 7 perioade cu temperaturi medii zilnice coborâte, dintre care 3 sunt cu temperaturi extreme (<-5 C) ;
• durata medie a perioadelor cu vârf de consum zilnic variază între 4 – 10 zile (maxima înregistrată în 10 ani fiind de 19 zile), numărul mediu total de zile cu vârf zilnic de consum în București fiind de 49 pe tot sezonul rece. Numărul de zile în care temperatura medie zilnica se găsește sub -5 C este de 20 de zile.

Modul în care a fost concepută funcționarea sectorului gazelor naturale din România, în anii `70, care nu a suferit modificări substanţiale, face ca necesarul de gaze din import, chiar şi în cazul eliminării  „producătorilor de energie şi de îngrăşăminte chimice ard gaze de pomană”,  să nu poată elimina total importurile de gaze.

Există o diferenţă semnificativă în abordarea bilanţieră a problematicii surselor şi consumului de gaze anual, şi asigurarea continuă şi sigură a gazelor la vârf de consum. Calculul conform căruia consumul de gaze anual în România, urmează să egaleze producţia de gaze şi îndreptarea astfel a României către Independenţă Energetică se va lovi de două realităţi evidente: 

• vârfurile de consum din România depăşesc cu 10 – 15 mil mc/zi potenţialul de asigurare cu surse exclusiv din intern; 
• presiunea medie a gazelor în punctele iniţiale ale conductei, nu permit transportul gazelor, prin actualul SNT pe distanţe mari la vârf de consum, ceea ce face ca acele gaze, care chiar dacă există sub aspect bilanţier, să nu curgă continuu şi în cantităţi suficiente până la locurile de consum (respectiv zone de consum din Moldova, Banat, Bihor, Satu Mare, Baia Mare, Slobozia etc.).

Reducerea dependenţei de import, până la eliminarea sa, este un obiectiv realist, dar într-o altă construcţie a sectorului gazier: tehnic – juridic – economic şi nu trebuie realizat în detrimentul bunăstării economice a românilor. 

Această abordare poate să ia în considerare regândirea sistemului de transport, astfel încât tranzitarea gazelor de la vest la est şi de la sud la nord, dar şi vice-versa, să asigure energia necesară ca suport de transport şi de echilibrare între diverse zone, coroborat cu dezvoltarea sistemelor locale care să permită preluarea gazelor naturale de la zăcămintele locale şi transportul lor pe distanţe relativ restrânse. Această abordare trebuie să fie posibilă din punct de vedere tehnic şi atractivă din punct de vedere al tarifelor practicate. Regândirea sistemului de transport sub aspect juridic (reguli distincte pentru fiecare categorie de sistem) – tehnic (regimuri tehnologice, abordări investiţionale, operaţionale şi de mentenabilitate diferite pe categorii de sisteme) – economic (metodologii de tarifare, redevenţe, taxe, tarife distincte pe categorii de sisteme), ar permite preluarea gazelor din zăcămintele locale şi transportul lor în funcţie de presiunile disponibile, dar şi tranzitul bidirecţional printr-un sistem naţional compatibil cu sistemele de transport ale ţărilor vecine, preluarea eventualelor gaze descopeirte în noi zăcăminte de gaze convenţionale şi neconvenţionale, interconectarea cu sistemele actuale şi viitoare de transport gaze TAP, TANAP, South Stream, ar asigura funcţionarea sectorului gazier în concordanţă cu principiile de business promovate de Directivele şi Regulamentele Europene, dezvoltarea economică a României şi securitatea energetică a României (inclusiv prin reducerea dependenţei energetice).

Pentru a răspunde cerințelor de consum, asigurarea securității livrării și siguranței funcționarii sistemelor, propunem o noua viziune asupra rolului depozitelor din România sub două aspecte cel privind tipul de depozite necesar a fi construite în România și regândirea rolului depozitelor existente în România pentru a asigura securitatea energetică a României, continuitatea în asigurarea cu gaze a consumatorilor și reducerea dependenței de importuri.

Tipul de depozite necesar a fi construite în România

Liberalizarea pieţei de gaze din România suprapusă peste o modificare substanțială a curbelor de consum și a celor de producție, face ca folosirea depozitelor de înmagazinare a gazelor naturale pe care le are România, depozite în zăcăminte depletate să fie nesatisfăcătoare. Depozitele de înmagazinare a gazelor în zăcăminte depletate sunt depozite care nu au capacitatea de a satisface creșteri bruște ale consumului de la o zi la alata, aspect cu care se confruntă iarna România. Asta face ca România să se echilibreze cu importuri de gaze ceea ce face imposibilă în prezent reducerea totală a dependenței de importuri. Trebuie înțeles că sistemul de gaze este astfel construit încât să nu poată funcționa fără importuri.

 Pentru a putea satisface vârfurile de consum în zilele în care temperatura exterioară scade brusc se folosesc peste tot în lume gaze din depozite de gaze realizate în zăcăminte de sare sau în strate acvifere. Aceste depozite au capacitatea de a pune rapid pe piață cantități foarte mari de gaze și astfel de a asigura continuitatea livrării gazelor la consumatori. În fapt majoritatea țărilor au mai multe tipuri de depozite pentru a putea satisface cererea de gaze iarna (saline, acvifere, depletate).

O comparație între sistemele cantitatea de gaze capabilă să fie extrasă dintr-un depozit de gaze într-o cavernă salină și un depozit depletat scoate in evidență diferențele majore între cele două tipuri de depozite 

Țările din UE și au construit depozite de înmagazinare gaze atât în zăcăminte depletate cât și în caverne de sare sau acvifere, tocmai pentru a-și reduce vulnerabilitatea la vârf de consum și a putea să asigure continuitatea livrării gazelor la consumatorul final. România a ales, în mod eronat, să construiască exclusiv depozite de înmagazinare în zăcăminte depletate, fapt ce face ca să fie în imposibilitatea ca pe perioada rece să asigure livrarea gazelor la consumatori fără gaze de import. 

Observăm astfel că dependența față de gazele de import nu se datorează doar lipsei exploatării gazelor din Marea Neagră ci și modului în care a fost construit un sistem. Apreciez că una dintre măsurile reducerii dependenței de import este regândirea sistemelor de înmagazinare și dezvoltarea rapidă a unor depozite în zăcăminte saline, acvifere sau mine părăsite, care îndeplinesc condițiile de etanșeitate, rezistență la presiune, amplasare față de centre de consum/conducte de transport.

Regândirea rolului depozitelor existente în România pentru a asigura securitatea energetică a României

Regândirea actualelor depozite sub forma transformării unora dintre acestea din depozite cu acces reglementat la depozite strategice sau tehnologice, astfel încât să se asigure creșterea securității energetice a României și asigurarea continuității livrării gazelor la consumatori. 

Directiva privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale  privind masurile de garantare a securității aprovizionării cu gaze naturale, deschid noi perspective rolului depozitelor de înmagazinare a gazelor naturale:

• depozitele de înmagazinare supuse accesului reglementat al celei de a 3 parti (art 15 Directiva 73/2009);
• depozitele de înmagazinare supuse accesului nereglementat 
• depozite de înmagazinare tehnologice (Art 33. din Notele interpretative pentru aplicarea Directivei 73/2009, Third Party Acces to storages facilities, Articolul 4) 
• depozitele strategice depozitele strategice (a se vedea experienta din Ungaria și Legea maghiara XXVI, Stocul de siguranță a gazului natural)
• depozite multiciclu (a se vedea funcționarea majorității depozitelor din Europa) 

Depozite cu acces reglementat

Depozite cu acces nereglementat

Depozite tehnologice

Depozite strategice

Depozite multicilu

Analiza SWOT arată că fiecare din cele trei tipuri de depozite prezintă puncte tari și puncte slabe, determinând posibilitatea fructificării unor oportunități și evitării unor pericole. Realizarea unui mix între aceste tipuri de depozite ar aduce cu siguranță optimul între vectorii: securitatea livrărilor – impactul costurilor depozitarii asupra prețului – asigurarea competitivității în piață. 

Descrierea modului în care ar putea sa funcționeze aceste tipuri de depozite:

1. Depozite nereglementate
   • Depozite care sunt operate de către un operator, care poate să activeze și ca operator pe piața reglementata. 
   • Accesul la aceste depozite se face pe baza unor proceduri transparente, obligate a fi elaborate și publicate de către operator, tarifele fiind unele negociate între părți. Folosirea depozitelor cu caracter sezonier sau multiciclu este o opțiune care se stabilește în funcție de necesitățile, cerințele ți oportunitățile din piață.
   • Operatorul trebuie să fie licențiat.
2. Depozite tehnologice
   • Depozite care aparțin producătorului de gaze naturale sunt exploatate și operate de către acesta pentru necesitățile proprii. Nu este permis accesul la aceste depozite de către o terță parte. Folosirea depozitelor cu caracter sezonier sau multiciclu este o opțiune care ia în considerare necesitățile tehnologice ale producătorului.
   • Nu este necesară o licență de înmagazinare.
   • Capacitatea acestui depozit trebuie astfel stabilita încât sa nu inducă disfuncționalități în funcționarea pieței libere.
   • Reacoperirea în ultimii ani a capacității de înmagazinare disponibilă în România, demonstrează disponibilitatea și necesitatea regândirii sistemelor de înmagazinare.
3. Depozite strategice
   • În cadrul depozitului strategic nu este permis accesul terților. Depozitele au caracter sezonier. Operarea acestora se face pe bază de licență.
   • Capacitatea acestui depozit trebuie, astfel stabilită încât să satisfacă necesitățile strategice.

Modul de funcționare a acestui depozit poate să ia în considerare următoarele modele:

1. Constituirea stocului strategic de gaze, într-un depozit existent, declarat strategic, de către o entitate asociativă, care reunește toți participanții la piața de gaze naturale 
   • obligația instituită prin lege, pentru toți participanții la piață, de a se asocia în Asociația Gaziștilor, de a achita o cotizație (taxa) la această asociație, care va constitui modul de finanțare al stocului de gaze strategic 
   • Asociația va funcționa pe principiul autofinanțării;
   • depozitele rămân în proprietatea SNGN ROMGAZ SA/DEPOGAZ Tg Mureș;
   • folosirea gazelor din depozitele strategice se face la dispoziția operatorului de piață, alocarea fiind realizată de către acesta și facturarea se va face de către Asociație.
   • cantitatea de gaze necesare constituirii stocului strategic este prioritară oricărui alt tip de vânzare/consum, excepție făcând cantitățile de gaze necesare pentru consumului tehnologic al operatorilor.
   • cantitatea de gaze din producția internă necesară pentru constituirea stocului strategic va fi furnizată de către toți producătorii de gaze din România conform cotei de piață deținută și va fi plătită conform prețului de referință stabilit de către ANRM pentru calcul redevenței.
   • cantitatea de gaze din import necesară va fi furnizată de către importatorii de gaze din România în baza unor licitații publice organizate anual, de către Asociația Gaziștilor.
2. Construirea unui depozit strategic, constituirea stocului strategic de gaze de către o entitate asociativă, care reunește toți participanții la piața de gaze naturale 
   • obligația instituită prin lege, pentru toți participanții la piață, de a se asocia în Asociația Gaziștilor, de a achita o cotizație (taxa) la aceasta asociație, care va constitui modul de finanțare al stocului de gaze strategic 
   • Asociația va funcționa pe principiul autofinanțării;
   • Asociația urmează să-și construiască propriul de depozit de înmagazinare;
   • operarea depozitului se realizeze de către Asociația Gaziștilor; 
   • folosirea gazelor din depozitele strategice se face la dispoziția operatorului de piață, alocarea fiind realizată de către acesta și facturarea se va face de către Asociație.
   • cantitatea de gaze necesară constituirii stocului strategic este prioritară oricărui alt tip de vânzare/consum, excepție făcând cantitățile de gaze necesare pentru consumul tehnologic al operatorilor.
   • cantitatea de gaze din producția internă necesară pentru constituirea stocului strategic va fi furnizata de către toți producatorii de gaze din Romana conform cotei de piața deținute și va fi plătită conform prețului de referința stabilit de către ANRM pentru calcul redevenței.
   • cantitatea de gaze din import necesară va fi furnizată de către importatorii de gaze din România în baza unor licitații publice organizate anual, de către Asociația Gaziștilor.
3. Stocul de gaze strategic se constituie ca rezerva de stat, cu finanțare de la bugetul de stat
   • finanțarea constituirii stocului și costurile de operare se va realiza de la bugetul de stat;
   • depozitele rămân în proprietatea SNGN ROMGAZ SA;
   • operarea depozitului se realizează de un operator depozit, pe baza unui contract de prestări servicii cu Ministerul Finanțelor; 
   • completarea Legii Rezervei de Stat cu precizări privind rezerva de stat pentru gaze naturale, modul de constituire și accesare a rezervei;
   • capacitatea depozitului se va aproba de Comisia de coordonare pentru asigurarea siguranței în aprovizionarea cu gaze naturale. Comisia va aproba procentul intern – import care va exista ni depozit, astfel încât prețul acestor gaze să fie suficient de mare, încât să determine participanții pe piață să-și creeze propriile rezerve și să nu fie interesați să apeleze la aceste depozite, decât în situații cu adevărat excepționale. Acest fapt determină costuri mai reduse cu depozitele strategice.
   • folosirea gazelor din depozitele strategice se face la dispoziția Dispeceratului Național, alocarea gazelor fiind realizată de către Operatorul de Piața și facturarea se va face de către un operator depozit, mandată să încaseze banii pe gaze și să-i verse la bugetul de stat.
   • cantitatea de gaze necesare constituirii stocului strategic este prioritară oricărui alt tip de vânzare/consum, excepție făcând cantitățile de gaze necesare pentru consumului tehnologic al operatorilor.
   • cantitatea de gaze din producția internă necesară pentru constituirea stocului strategic va fi furnizată de către toți producatorii de gaze din România conform cotei de piață anuală deținută în anul anterior și va fi plătită conform prețului de referință stabilit de către ANRM pentru calcul redevenței.
   • cantitatea de gaze din import necesară va fi furnizată de către importatorii de gaze din România în baza unor licitații publice organizate anual, de către operatorul depozitului.

Analiza SWOT a metodelor considerate

Stabilirea obiectivelor României în domeniul depozitarii gazelor naturale trebuie să ia în considerare un mix între aceste depozite, plecând de la următoarele variante:

1. Mix-ul depozite reglementate, depozite nereglementate, depozite tehnologice și depozite strategice (RNTS)
2. Mix-ul depozite reglementate, depozite nereglementate si depozite tehnologice (RNT)
3. Mix-ul depozite reglementate, depozite nereglementate si depozite strategice (RNS)
4. Mix-ul depozite reglementate si depozite nereglementate (RN)

Alegerea mixului depozitelor este o decizie strategică care trebuie sa preceadă stabilirea capacității pentru fiecare dintre tipurile de de depozite care trebuie să se determina în baza unui studiu de oportunitate.