Autorul cărților „Lebăda Neagră. Impactul foarte puțin probabilului” și „Antifragil. Ce avem de câștigat de pe urma dezordinii”, Nassim Nicholas Taleb, a lansat pe 27 februarie „Skin in the Game: Hidden Asymmetries in Daily Life”. La ce să ne așteptăm de la SITG? Taleb povestește cum s-a întâlnit odată cu ilustra scriitoare Susan Sontag, iar aceasta a ținut să-i spună cu aroganță că-i „împotriva sistemului de piaţă” când a auzit că Taleb e broker. Amuzat, Taleb precizează că, după moartea lui Sontag, a aflat că oamenii din industria editorială se plângeau de rapacitatea ei și că scriitoarea împărţea cu o prietenă o vilă în New York care a fost vândută ulterior cu 28 de milioane de dolari.
„Sontag simţea probabil că insultând oamenii cu bani obţine un soi de sfinţenie de neatins, care o scuteşte de a pune ceva la bătaie. Este imoral să te opui sistemului de piaţă şi să nu trăieşti izolat de el, într-o colibă”, comentează Taleb.
Dar adaugă că se poate și mai rău. Este chiar mai imoral, mult mai imoral să te lauzi cu virtutea fără a trăi cu toate consecinţele ei directe.
„Aşa cum am văzut la intervenţionişti, o anumită categorie de teoreticieni poate dispreţui detaliile realităţii, chiar complet. Dacă crezi că teoria ta e corectă, poţi ignora complet lumea reală – şi viceversa. Şi chiar nu-ţi pasă cum îi afectează ideile tale pe ceilalţi, deoarece ideile te includ într-un fel de stare virtuoasă, imună la modul în care îi afectează pe alţii. De asemenea, dacă crezi că „îi ajuţi pe săraci” cheltuind bani pe prezentări în PowerPoint şi reuniuni internaţionale de genul celor care duc la alte reuniuni (şi alte prezentări în PowerPoint), poţi ignora complet indivizii – săracul este un concept abstract concretizat pe care nu îl întâlneşti în viaţa reală. Efortul tău la reuniuni îţi permite să îi umileşti personal. Mi s-a spus recent că un ecologist socialist celebru, care participa la aceeaşi serie de conferinţe, jignea chelnerii în restaurante, între prelegerile despre echitate şi corectitudine. Dacă viaţa ta privată este în conflict cu opiniile tale intelectuale, cele anulate sunt ideile intelectuale, nu viaţa privată”, scrie Taleb.
La fel, potrivit autorului, dacă acţiunile tale private nu pot fi generalizate, atunci nu poţi avea nici idei generale. Dacă un agent de vânzări încearcă să-ţi vândă un automobil produs la Detroit, dar el conduce o Honda, îţi dă un indiciu că automobilul respectiv poate avea o problemă.
Taleb arată că virtutea fără curaj este o aberaţie
„Cel mai bun soi de virtute necesită curaj; prin urmare, trebuie să fie nepopular. Dacă ar trebui să descriu actele perfecte de virtute, ar însemna să adopt poziţii care în prezent sunt privite rău, penalizate de discursul comun (mai ales când e finanţat de lobbyişti). Cum ar fi susţinerea pretenţiilor Monsanto şi promovarea prin portavoci interesate a ideii că «salvează copiii» cu produsele lor toxice, astfel încât oricine li se opune să poată fi descris cu uşurinţă ca un ucigaş de copii. O acţiune e cu atât mai virtuoasă cu cât e mai costisitoare – mai ales dacă te costă reputaţia. Când integritatea intră în conflict cu reputaţia, alegeţi integritatea. Virtutea constă în bunătatea faţă de cei neglijaţi de alţii, faţă de cazurile mai puţin evidente, pe care cei din industria caritabilă au tendinţa să le treacă cu vederea, faţă de cauzele care nu sunt (încă) promoţionale”, apreciază autorul.
El are mai multe sfaturi pentru tineri: să nu se laude public cu virtutea lor, să nu se angajeze în căutarea profitului, dar și să-și asume riscul de a-și deschide o firmă.
„Da, asumaţi-vă riscul, iar dacă vă îmbogăţiţi (ceea ce e opţional) cheltuiţi-vă cu generozitate banii pentru ceilalţi. Avem nevoie de oameni care îşi asumă riscuri (limitate). Toată ideea este să-i îndepărtăm pe aceşti copii de la nivelul macro, de la obiectivele universale abstracte, de la această inginerie socială care produce riscuri suplimentare pentru societate. Afacerile ajută întotdeauna; instituţiile pot ajuta, dar pot la fel de bine să facă rău (sunt optimist; sunt sigur că, în afară de câteva, cele mai multe ajung să facă rău). Riscul este cea mai înaltă virtute”, conchide Taleb.
Încă un lucru. Peste tot pe planetă, lumea bună deplânge recrudescența așa-numitului „populism”, reflectat de evenimente precum succesul referendumului pentru Brexit sau accederea lui Donald Trump la Casa Albă. Populismul e întotdeauna periculos, dar ceea ce se scapă din vedere e că, cu aceste ocazii, oamenii au votat mai degrabă împotriva a ceva decât pentru ceva.
Și pentru asta există o explicație prefabricată: pasămite trăim o epocă antiiluministă, în care obscurantismul este preferat științei. Populiștii au fost votați în dauna „experților” și „tehnocraților” pentru că electoratul este prea incult pentru a înțelege binefacerile aduse de aceștia. Oare?
Taleb are o altă explicație. Oamenii nu au votat împotriva expertizei și competenței în general, ci împotriva unui anumit tip de pseudoexpert arogant și rupt de realitate. El îl numește „intelectual, totuși idiot”.
„Ceea ce am văzut în întreaga lume, din India până în Marea Britanie și Statele Unite, este revolta împotriva elitelor închise de experți în politici publice care nu riscă nimic dacă greșesc și a pseudo-jurnaliștilor de casă, a clasei de semi-intelectuali așa-zis experți cu diplome sforăitoare care ne spun nouă muritorilor ce să facem, ce să mâncăm, cum să vorbim, cum să gândim și cu cine să votăm. Problema este cea a chiorului condus de un orb: acești autointitulați membri ai intelighenției n-ar fi în stare nici să găsească o nucă de cocos pe Insula Nucilor de Cocos, ceea ce înseamnă că nu sunt suficient de inteligenți pentru a defini inteligența și, deci, cad în raționamente circulare. Principala lor competență este aceea de a fi capabili să treacă examenele concepute de oameni ca ei”, menționează Taleb.
Potrivit lui, „intelectualul totuși idiot” este un produs al modernității, iar principala cauză a apariției și înmulțirii acestei categorii este creșterea masivă a intervenției statului în societate și economie: „În cele mai multe țări, ponderea statului în PIB este de 5 până la 10 ori mai mare decât era cu un secol în urmă”.
Ce caracteristici mai prezintă „intelectualul totuși idiot”? Îi demonizează pe alții pentru că fac lucruri pe care el nu le înțelege fără ca măcar să-și pună problema dacă nu cumva înțelegerea lui ar putea fi limitată. Consideră că oamenii ar trebui să-și urmărească cele mai bune interese atunci când acționează și pretinde că le și cunoaște aceste interese, mai ales când e vorba de categorii disprețuite de intelectuali, cum ar fi rednecks din SUA sau clasa muncitoare pro-Brexit din UK. Atunci când oamenii simpli fac lucruri care au sens pentru ei, dar nu și pentru personajul nostru, acesta îi numește „lipsiți de educație”. Iar ceea ce noi numim în general „participare la procesul politic”, la el se numește fie „democrație”, atunci când rezultatul alegerilor îi convine, fie „populism”, când plebeii îndrăznesc să voteze într-un mod care îi contrazice preferințele.
„Istoric vorbind, intelectualul totuși idiot s-a înșelat în privința stalinismului, maoismului, organismelor modificate genetic, Irakului, Libiei, Siriei, lobotomiilor, planificării urbane, dietelor slabe în carbohidrați, behaviorismului, grăsimilor, freudianismului, teoriei portofoliilor, regresiei liniare, echilibrului stocastic, politicilor privind locuirea, sondajelor preelectorale și a lui Bernie Madoff cel de dinainte de prăbușire. Dar e convins că poziția lui actuală este cea corectă”, punctează Taleb.
