Investitorii individuali au achiziționat acțiuni europene în acest trimestru, cumpărând în același timp și acțiuni la preț scăzut ale CrowdStrike și Intel, potrivit celor mai recente date trimestriale privind acțiunile de pe platforma de tranzacționare și investiții eToro.
eToro a analizat care companii au înregistrat cea mai mare schimbare proporțională a deținătorilor, de la trimestru la trimestru, la nivel global (tabelul 1), analizând totodată cele mai deținute 10 acțiuni de pe platformă (tabelul 2), precum și cele mai deținute acțiuni de către utilizatorii români ai eToro (tabelul 3)
Acțiunile europene domină lista celor mai mari creșteri din trimestrul al treilea la nivel mondial. Pe primul loc se află Eni, care a înregistrat o creștere de 80% a deținătorilor. Investitorii au manifestat un interes sporit și pentru alte companii europene din domeniul energetic precum TotalEnergies (+48%) și Enel (+36%), pe lângă bănci precum Santander (+38%), BNP Paribas (+37%) și Intesa Sanpaolo (+20%). Compania aerospațială și de apărare italiană Leonardo a înregistrat, de asemenea, un salt semnificativ în rândul deținătorilor (+41%).
CrowdStrike a fost acțiunea cu a doua cea mai mare creștere din T3, cu un salt de 64% al deținătorilor pe eToro, comparativ cu sfârșitul trimestrului al doilea. Investitorii au profitat de ocazie pentru a cumpăra scăderea, deoarece prețul acțiunilor companiei de securitate cibernetică s-a depreciat cu peste 40% în luna iulie, după ce o actualizare defectuoasă a software-ului Falcon a provocat o întrerupere în masă a funcționării calculatoarelor, fapt ce a afectat companiile și guvernele din întreaga lume.
Intel, în ciuda faptului că este unul dintre cei mai mari producători de cipuri din lume și a avut până acum dificultăți în a beneficia de boom-ul inteligenței artificiale, a înregistrat, de asemenea, o creștere de 20% a deținătorilor în trimestrul al treilea. Acțiunile Intel au scăzut cu 53% de la începutul anului până în prezent, după o cădere abruptă în august din cauza unui raport dezamăgitor privind câștigurile, care a inclus suspendarea dividendelor și planuri de concediere în masă.
Comentând datele, analistul eToro Sam North a declarat: „O tendință clară pe care am observat-o la nivel global de la începutul anului este creșterea popularității acțiunilor europene. După ce BCE a redus ratele dobânzilor în iunie și după ce unii din cei «șapte magnifici» au publicat rapoarte mediocre privind câștigurile pe parcursul verii, atenția investitorilor s-a îndreptat de la acțiunile americane către omologii lor europeni mai ieftini și mai sensibili la ratele dobânzilor.
Investitorii individuali au ieșit, de asemenea, la vânătoare de chilipiruri în ultimul trimestru, achiziționând acțiuni ale căror prețuri au suferit o lovitură puternică. Faptul că mulți investitori sunt capabili să treacă peste problema CrowdStrike și performanțele slabe ale Intel reafirmă încrederea lor în aceste companii, care dețin încă procente semnificative din piețele de securitate cibernetică și de semiconductori și care pot profita de cererea în creștere de hardware IT și, respectiv, AI pentru companii.”
Compania de semiconductori AMD a intrat în topul celor mai deținute 10 acțiuni de pe platformă în acest trimestru, înlocuind PayPal pe locul 10. Microsoft și Alphabet au urcat, de asemenea, în clasament, ocupând acum locurile 5 și, respectiv, 7.
La celălalt capăt al spectrului, compania germană de turism TUI a înregistrat cea mai mare scădere a deținerilor în trimestrul al treilea (-96%), deoarece investitorii și-au marcat câștigurile după sezonul de vârf al călătoriilor de vară. Printre alte scăderi în rândul utilizatorilor eToro se numără rețeaua de socializare Reddit (21%), al cărei preț al acțiunilor a scăzut ușor în acest trimestru, și Grail (21%), un startup pentru depistarea cancerului, pe fondul unui lung proces antitrust cu privire la achiziție între compania sa mamă Illumina și Comisia Europeană.
Sam North adaugă: „Cele mai mari scăderi din acest trimestru au fost mixte. Pe de o parte, unii investitori și-au marcat profiturile din acțiunile TUI, ale căror preț a înregistrat unele vârfuri în timpul unei veri robuste, ceea ce a condus apoi la o scădere a numărului de deținători. Pe de altă parte, companii precum Reddit și Grail, ambele confruntându-se cu provocări de reglementare și de piață, au înregistrat o scădere mai mică, dar semnificativă. Atât cele mai mari creșteri, cât și cele mai mari scăderi evidențiază rapiditatea cu care investitorii de individuali reacționează atât la schimbările macroeconomice, cât și la știrile specifice sectorului.
„A fi reactiv la schimbările de pe piață este o abilitate valoroasă pentru orice investitor. Piețele sunt dinamice, iar capacitatea de a evalua rapid și de a se adapta la noile evoluții – fie că este vorba de geopolitică, acțiuni corporative sau date economice – poate oferi un avantaj semnificativ în navigarea volatilității și valorificarea oportunităților.”
Tabelul 1: Arată care sunt acțiunile care au înregistrat cea mai mare creștere și scădere proporțională a numărului de deținători pe platforma eToro de la un trimestru la altul la nivel global
Acțiunile cu cele mai mari creșteri ale deținerilor de către utilizatorii eToro la nivel global | Acțiunile cu cele mai mari scăderi ale deținerilor de către utilizatorii eToro la nivel global | |||
Poziție | Companie | Creștere a nr. de deținători între T2-T3 | Companie | Scădere a nr. de deținători între T2-T3 |
1 | Eni Energy Company | 80% | TUI AG | 96% |
2 | Crowdstrike Holdings | 64% | Grail Inc | 21% |
3 | TotalEnergies SE | 48% | Reddit Inc | 21% |
4 | Leonardo SpA | 47% | Cavendish Hydrogen ASA | 17% |
5 | Celsius Holdings Inc. | 46% | Sunnova Energy International Inc | 17% |
6 | Trump Media & Technology Group | 42% | ServiceNow Inc | 17% |
7 | Banco Santander SA | 38% | Gilead Sciences Inc | 17% |
8 | BNP Paribas SA | 37% | Svitzer A/S | 16% |
9 | Enel Power Company | 36% | Medical Properties Trust Inc | 16% |
10 | Lululemon Athletica Inc | 33% | Canoo Inc. | 15% |
Tabelul 2: Top cele mai deținute acțiuni de către utilizatorii eToro la nivel global și poziția lor în ultimul trimestru
Companie | Poziție la sfârșitul T3 | Poziție la sfârșitul T2 |
Tesla | 1 | 1 |
NVIDIA | 2 | 2 |
Amazon | 3 | 3 |
Apple | 4 | 4 |
Microsoft | 5 | 6 |
Nio | 6 | 5 |
Alphabet | 7 | 8 |
Meta | 8 | 7 |
Alibaba | 9 | 9 |
AMD | 10 | 11 |
Tabelul 3: Top cele mai deținute acțiuni de către utilizatorii eToro din România și poziția lor în ultimul trimestru
Companie | Poziție la sfârșitul T3 | Poziție la sfârșitul T2 |
Tesla Motors, Inc. | 1 | 1 |
Nio Inc.-ADR | 2 | 2 |
NVIDIA Corporation | 3 | 5 |
Apple | 4 | 4 |
UiPath Inc. | 5 | 3 |
Microsoft | 6 | 6 |
Amazon.com Inc | 7 | 7 |
Alphabet | 8 | 8 |
Meta Platforms Inc | 9 | 9 |
Alibaba-ADR | 10 | 10 |