Interviu cu Cristian Măcelaru, director artistic al Festivalului și Concursului George Enescu

Festivalul Enescu este considerat cel mai mare proiect de marketing cultural al României. Din perspectiva dumneavoastră, cum influențează festivalul percepția internațională asupra țării noastre?

Cristian Măcelaru: În primul rând, România are cu ce să se mândrească în lume, deoarece este o țară care întotdeauna a pus un accent important pe artă, pe muzică clasică, iar Enescu, fiind într-un fel tatăl școlii din secolul XX a muzicii clasice în România, e foarte natural ca el să fie cel al cărui nume reprezintă un asemenea festival. Festivalul Enescu a ajuns la un nivel mondial prin felul în care atrage cei mai mari și cei mai importanți artiști care concertează pe scenele lumii. Îi atrage să vină în România pentru a participa la un festival care pune în lumină această dedicație pe care noi, românii, o avem față de muzica clasică, de cultură, și de artă. Felul în care festivalul prezintă această imagine a țării noastre în afara granițelor este un lucru foarte frumos, un lucru cu care, într-adevăr, ne putem mândri.

Care sunt principalele beneficii economice ale Festivalului Enescu pentru București și pentru comunitățile locale din România?

Cristian Măcelaru: Desigur, impactul economic pe care festivalul îl are în viața țării, nu numai în viața orașului București, dar și în viața țării întregi, este semnificativ, deoarece, împreună cu acești aproximativ patru mii de artiști care vin și care participă în festival, sunt foarte mulți turiști care vin. Am întâlnit oameni din Australia, din America, din Israel, de peste tot din lume, care vin la festival, deoarece noi prezentăm lucruri inedite, nu numai pentru România, dar și pentru tot globul. Acei oameni care caută să descopere și să audă live astfel de evenimente vin în România, participă în România și astfel crește cunoașterea României, iar impactul economic este semnificativ. Cum am spus, cei patru mii de artiști care vin sunt cazați la hotelurile din țară, mănâncă trei mese pe zi la un restaurant, acolo, în orașul în care sunt, apoi ei atrag alți turiști. Cei care cunosc despre Festivalul Enescu revin în România, pentru că descoperă o țară atât de bogată în folclor, bogată în cultură, în lucruri extraordinar de frumoase, pe care noi poate că, văzându-le în fiecare zi, nu le mai apreciem atât de mult. De asemenea, cunosc foarte mulți artiști care au venit la festival, au participat, apoi s-au reîntors în România ca turiști, pentru că au descoperit o țară atât de frumoasă și de interesantă, iar acest impact economic este semnificativ.

Cum contribuie festivalul la dezvoltarea turismului cultural și la creșterea numărului de vizitatori internaționali?

Cristian Măcelaru: Impactul festivalului asupra turismului, prin felul în care promovează România, este imens, deoarece festivalul, are acești ambasadori, care vorbesc despre ceea ce au descoperit în România. Mii și mii de artiști, ani și ani de-a rândul, iau cu ei și duc, când pleacă de la festival, această dorință de a se reîntoarce, de a vizita România ca turiști, de a petrece o vacanță în România. Acesta cred că este un impact foarte important și fiecare artist care vine în România devine un mic ambasador pentru frumusețea României, pentru bogăția culturală a României, iar festivalul în sine devine, apoi, un magnet important și pentru cei care își doresc să se reîntoarcă pentru a descoperi toate lucrurile pe care noi le prezentăm.

În ce mod festivalul atrage investiții în infrastructura culturală și turistică?

Cristian Măcelaru: Investițiile pe care festivalul le face în infrastructura culturală din România, sunt, de asemenea, foarte importante, pentru că festivalul, lucrând cu mulți artiști care sunt obișnuiți cu un anumit nivel la care ei să poată colabora, a împins și continuă să împingă festivalul spre a se dezvolta, a căuta și a crea posibilități de lucru pentru artiștii care vin. În Sala Palatului, de exemplu, la fiecare ediție a festivalului, continuăm să regândim și să refacem felul în care scena este folosită, felul în care oamenii din sală aud artiștii care concertează pe scenă, deoarece trebuie să modificăm sunetul, trebuie să modificăm percepția contextului în care muzicienii se află pe scenă și, de aceea, este o investiție semnificativă, dar o investiție necesară și importantă în ceea ce facem. Totodată, felul în care festivalul conduce aceste negocieri cu artiștii care vin, aceste contracte, devine și o cultură pe care o absorbim în România, pentru că sunt apoi aceste cunoștințe care constituie un rezultat al negocierilor, al înțelegerilor cu alți artiști și putem să învățăm foarte multe lucruri în felul în care noi apoi să creăm un context mai bun, mai direct, pentru artiștii din România. Acest schimb de experiențe, de opinii, care se face întotdeauna în festival între muzicienii care vin din afara țării și muzicienii locali, este un lucru foarte important, pentru că învață unii de la ceilalți ce fel de experiențe au, cum se desfășoară munca într-o țară diferită, care sunt standardele care se impun. Din ceea ce învățăm, deja, am văzut multe schimbări care s-au făcut în orchestrele din țară, în infrastructura culturală, lucruri care au fost învățate și descoperite pur și simplu din acest schimb de idei, de opinii între muzicienii invitați și cei care sunt gazdă. De aceea, este important ca artiștii să colaboreze, să aibă întâlniri, să aibă cunoștințe, să descopere cum putem face ceea ce facem, cum putem cânta muzica pe care o cântăm într-un context și într-un spațiu mai atractiv, mai sănătos, pentru noi, artiștii. Acest lucru este facilitat foarte mult de felul în care festivalul deschide multe dintre întâlniri, precum și de prezența multitudinii artiștilor străini care vin. Atunci se creează o deschidere naturală pentru o colaborare mai strânsă.

Există o strategie clară prin care Festivalul Enescu promovează România ca destinație culturală de top la nivel global?

Cristian Măcelaru: Desigur, avem o strategie foarte bine definită pentru a promova Festivalul George Enescu în afara țării. Sunt multe modalități prin care promovăm, ori online, ori în print. Eu, personal, am dat și continui să dau foarte multe interviuri, vorbesc cu presa. Suntem în spații publice în care promovăm festivalul, promovăm concursul George Enescu, iar acest lucru este foarte important, pentru că avem o competiție pentru a atrage un public cât mai numeros, cât mai important și pentru a arăta unei lumi întregi ceea ce creăm în România, ce facem. Eu sper, personal, să îi atragă pe acești oameni să vină în România, să asculte un concert, să mănânce o sarma și să rămână apoi în România, să viziteze și celelalte lucruri frumoase care există la noi.

Cum influențează prezența unor artiști de renume internațional imaginea României pe scena culturală mondială?

Cristian Măcelaru: Prezența unor artiști de renume mondial este foarte importantă pentru Festivalul Enescu, nu numai pentru că ascultătorii din România care vin la concert se pot întâlni într-adevăr cu o Martha Argerich sau cu un Zubin Mehta, dar este și important deoarece aceste nume și această constelație sunt prezentate cu ocazia festivalului la o intensitate care permite să poți vedea foarte mulți artiști extraordinari într-un timp limitat, într-un timp strâns. Aceasta ne oferă avantajul de a putea promova festivalul în așa fel, încât oamenii din afară să fie atrași, iar imaginea festivalului în sine, prin faptul că putem atrage artiști de un asemenea nivel, continuă să crească și să devină tot mai importantă. Acest lucru, eu îl văd ca un beneficiu de imagine complet și pentru România, și pentru publicul din România.

Ce impact are festivalul asupra economiei locale, inclusiv asupra industriei ospitalității, transportului și comerțului?

Cristian Măcelaru: Așa cum am spus și mai devreme, impactul, din punctul de vedere al economiei hoteliere, al ospitalității, este semnificativ, deoarece, cu fiecare artist care vine la festival, ne gândim și la mesele pe care le mănâncă în fiecare zi, la nopțile de hotel, la infrastructura pe care oaspeții o folosesc, la care contribuie. Acest lucru este semnificativ, nu este micuț, dacă ne gândim la cei patru mii de artiști care vin, la taxele de aeroport care se plătesc, la taxele locale, la contribuțiile care se fac în economia locală; sunt chiar sume astronomice! Acest lucru este un plus în afara contribuției culturale, contribuției de nivel spiritual, pe care acești artiști o aduc în România. Este, de fapt, o latură care se dezvoltă foarte frumos și foarte natural, în afara scopului festivalului în sine, deoarece festivalul, menirea festivalului, este aceea de a promova muzica lui Enescu și de a aduce o valoare spirituală în România prin muzica clasică pe care o creăm. Valoarea economică este, într-un fel, tangențială cu valoarea spirituală pe care o aducem, este un produs separat, dar foarte important.

Considerații că Festivalul Enescu poate fi un model de succes pentru alte inițiative culturale care doresc să aibă un impact economic semnificativ?

Cristian Măcelaru: Sper și doresc ca Festivalul Enescu să devină un model și pentru alte instituții care vor să aibă un impact similar asupra economiei. În general, este important de văzut impactul economic pe care îl are sectorul cultural al țării noastre (de fapt, al fiecărei țări). Într-un fel, este ușor să ne uităm și e ușor de văzut ce impact real, economic, îl are sectorul cultural peste tot în lume. Cred că ar fi un exercițiu extraordinar ca să putem să vedem și să ne inspirăm din impactul direct pe care sectorul cultural poate să-l aibă – că este o filarmonică sau că este o operă, un teatru, un balet, toate aceste instituții culturale contribuie la un impact semnificativ economic, pozitiv în țara în care se desfășoară.

Cum poate fi optimizată finanțarea festivalului pentru a asigura sustenabilitatea și creșterea impactului său economic?

Cristian Măcelaru: Cu cât finanțarea festivalului se extinde, cu atât numărul celor care sunt implicați în crearea festivalului și interesul lor pentru succesul festivalului cresc. De aceea, este important să găsim și modalități prin care sectorul privat să contribuie la creșterea festivalului, la dezvoltarea lui și la existența lui viitoare. Astfel ei se simt implicați și sunt doritori pentru succesul festivalului, iar acest lucru este foarte important, pentru că, într-un final, nu numai banii sunt cei care creează festivalul, ci și dorința și implicarea pe care noi, fiecare, personal, o avem. Pentru mine, este o relație foarte strânsă între felul în care noi dorim să oferim ceva din ceea ce suntem și ceea ce putem oferi pentru crearea festivalului. Nu putem să lăsăm numai guvernul să aibă responsabilitatea completă. De aceea, este importantă fiecare persoană care contribuie, într-un fel sau altul, cu ceea ce poate pentru a crea un festival cu care toți să ne mândrim.

Există planuri pentru extinderea colaborării internaționale, astfel încât Festivalul Enescu să devină un punct de referință și mai puternic în industria globală a muzicii clasice?

Cristian Măcelaru: În viitor, accentul îl vom pune pe calitatea prezentărilor în festival și pe proiectele inedite global care se fac. Sunt lucruri care există, deja, în festival și care vor determina în continuare succesul mondial al festivalului. Pentru mine, lucrul cel mai important este acela de a crea un festival inedit, nu numai pentru România, dar și un festival inedit pentru toată lumea.

Dirijorul Cristian Măcelaru, câștigător al premiului GRAMMY®, este directorul muzical desemnat al Orchestrei Simfonice din Cincinnati, director artistic al Festivalului și Concursului George Enescu, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței, director artistic și dirijor principal al Orchestrei Simfonice Mondiale a Tineretului din cadrul Centrului Interlochen pentru Arte, director muzical și dirijor al Festivalului de Muzică Contemporană Cabrillo și dirijor principal al Orchestrei Sinfonice WDR din Köln, unde va ocupa funcția în sezonul 2024/25 și va continua ca partener artistic pentru sezonul 2025/26.
În 2020, a primit un premiu GRAMMY® pentru dirijarea înregistrării Concertului pentru vioară de Wynton Marsalis, casa de discuri Decca Classics, cu Nicola Benedetti și Orchestra din Philadelphia. Cea mai recentă lansare a sa este Simfoniile lui Enescu și două Rapsodii Române cu Orchestra Națională a Franței, lansate la Deutsche Grammophon.

de Constantin Boștină,
președintele Asociației pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES)

Situația României acum, la 35 de ani de la lovitura de stat din decembrie 1989, cere o SCHIMBARE CATEGORICĂ a modului în care a fost guvernată țara din 1990 și până astăzi.

De altfel și campania electorală pentru alegerile parlamentare din decembrie 2024, dar și campania electorală din noiembrie-decembrie 2024 pentru alegerea președintelui României, campanie întreruptă în mod ilegal de Curtea Constituțională, s-au desfășurat sub deviza unei SCHIMBĂRI în România.

Am putea spune că și campania electorală pentru alegerea președintelui României din mai 2025 s-a desfășurat cu un accent în plus pe direcția în care ar urma să acționeze viitorul președinte al țării, adică SCHIMBARE.

Acum avem un nou președinte al României care a candidat ca independent și cu deviza clară SCHIMBARE, dar susținut în
turul II de o coaliție a forțelor politice care în perioada anilor 1990-2024 au fost la guvernarea țării.

De aici apare o primă întrebare și chiar o justificată îngrijorare: „CUM VA REUȘI PREȘEDINTELE NOU ALES, NICUȘOR DAN, să aducă în România SCHIMBAREA clamată în timpul campaniei sale electorale, dar acum susținut de forțele politice care au guvernat țara în perioada 1990-2024, forțe chemate din nou de președintele ales să participe la guvernarea țării?”

Întrebarea, dar mai ales răspunsul la întrebare sunt așteptate de populația României deoarece:

Guvernările României din perioada 1990-2024 au „reușit” ca după 35 de ani societatea românească să fie:

• Oarecum reformată, dar sărăcită și dezorganizată, fără o ECONOMIE NAȚIONALĂ CONSOLIDATĂ, cu o industrie și agricultură care abia acum trebuie puse pe o cale normală de dezvoltare.
• Cu instituții publice (președinție, parlament, guvern, agenții naționale, consilii județene și alte structuri ale unităților administrativ-teritoriale) având importanțe și mari carențe, un STAT CAPTURAT DE GRUPURILE DE INTERESE INTERNE ȘI EXTERNE, exploatat de acestea, incapabil să prevină explozia corupției și a sărăciei.
• Costul economic și social al perioadei 1990-2024 este apreciabil: distrugerea în mare parte a avuției naționale acumulate până în 1989, a bazei tehnice a industriei, agriculturii și industriei alimentare, pierderea locurilor de muncă și creșterea îngrijorătoare a emigrației în Occident pentru asigurarea vieții, o sărăcie explozivă, dar și grupuri foarte restrânse care afișează o bogăție ostentativă, o populație demoralizată, cu o creștere a neîncrederii în industriile publice, o stare socială sever deteriorată, determinată de adâncirea inegalităților sociale.

Din 1990 și până în mai 2025 România a fost condusă de 21 guverne, care au avut în frunte 32 prim-miniștri sau prim-miniștri interimari.

Această instabilitate guvernamentală a fost foarte dăunătoare pentru evoluția României după 1990 și evident nu a permis construirea unor strategii de dezvoltare a economiei naționale, beneficiind și de intrarea țării în Uniunea Europeană și în NATO.

O concluzie majoră după 35 de ani de la abandonarea economiei planificate și trecerea la economia de piață este aceea a schimbării modului de guvernare a țării.

Ideal ar fi ca acum, când avem un președinte care a candidat ca independent, să se alcătuiască un GUVERN DE UNIUNE NAȚIONALĂ, cu participarea proporțională a tuturor partidelor reprezentate în Parlament, guvern care să promoveze o guvernare și administrare a țării în interes național, evident încadrându-se în politica Uniunii Europene și a colaborării și cooperării economice internaționale reciproc avantajoase.

Statul român trebuie eliberat din captivitate și repus în poziția sa activă în favoarea poporului român, iar la baza politicilor de stat și de guvernare trebuie obligatoriu să stea CONSTITUȚIA ROMÂNIEI.

O continuare pe mai departe a comportamentului economic din ultimii 35 de ani poate duce România la secătuirea resurselor naturale, minerale, financiare și umane, la creșterea gradului de sărăcie, de degradare a stării de sănătate, de instruire și educație a populației.

ROMÂNIA ECONOMICĂ LA FINAL DE AN 2024 ȘI DEBUT DE AN 2025

DATORIE EXTERNĂ:
Decembrie 1989: 0 ; Decembrie 2024: 202 miliarde euro
Deficit bugetar 2025: circa 235 miliarde lei
Dobânzi la credite externe de plătit în 2025: circa 53 miliarde lei

CONSTATARE: De zeci de ani Guvernul României prin bugetul de stat a cheltuit mai mult decât a încasat. O redresare a situației actuale a economiei României în cadrul Uniunii Europene nu se poate face fără adoptarea de către noul guvern a unor măsuri imediate de stopare a cauzelor care produc deficit, concomitent cu elaborarea unui concept  clar de restructurare și reconstrucție a ECONOMIEI NAȚIONALE ROMÂNEȘTI.

Ca poziție în Uniunea Europeană la principalii indicatori de potențial România se află pe locuri avantajoase în cadrul acestui club economic, dar și pe ultimele sau penultimele locuri la indicatorii calitativi de viață a populației.

Astfel: România este pe locul 6 în UE după populație, locul 9 ca suprafață și locul 12 după PIB.

România are resurse de gaze naturale care o situează pe primele două locuri în UE, dar importăm îngrășăminte pentru agricultură.

România are 90% independență energetică, dar prețul de referință la gazele naturale se face la Viena.

România deține locul 1 la rezervele de aur, dar în prezent nu se scoate nimic pentru rezerva statului.

România ocupă locul 5 în UE ca suprafață agricolă, dar realizează numai 3,8% din producția agricolă a UE.

În schimb, la indicatorii calitativi economici și de viață România se află pe locul 25 în UE, la avuția națională pe locuitor pe locul 25, la persoane aflate în risc de sărăcie pe locul 26, la cheltuieli publice pentru educație pe locul 26, la cheltuieli cu sănătatea pe locuitor pe locul 27, la cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare pe locul 27.

Concluzia este că o astfel de situație demonstrează că potențialul real al țării nu este pus în valoare printr-o activitate economică adecvată sau o parte din plusvaloarea creată nu se regăsește în nivelul de trai al populației.

Toate acestea solicită pentru prezent, dar mai ales pentru viitor o altă abordare din partea guvernelor care vor veni, astfel ca potențialul României să fie pus în favoarea poporului român.

Singura soluție care poate să schimbe actuala situație economică și socială a țării este RECONSTRUCȚIA ECONOMIEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI, care presupune așezarea ei pe următorii piloni:

– Industrii inovative;
– Agricultură și industrie alimentară performante;
– Turism și în special turism balnear;
– Finanțarea economiei cu o cotă majoritară prin sistemul bancar cu capital majoritar românesc și, totodată, prin creșterea finanțării economiei prin piața de capital.

Situația actuală, când omenirea este într-o vizibilă SCHIMBARE, trebuie folosită ca o excelentă oportunitate ca și în România să se producă o SCHIMBARE, la bază fiind RECONSTRUCȚIA ECONOMIEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI.

Dr. ec. Constantin Boștină este director general al revistei  ECONOMISTUL, președintele Asociației pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES ), vicepreședinte al Asociației Generale a Economiștilor din România (AGER), coordonatorul proiectului: „SĂ GÂNDIM DINCOLO DE AZI. MODELUL ECONOMIC ROMÂNESC ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI NU NUMAI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ. ROMÂNIA-ORIZONT 2040”, membru – expert al Consiliului Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă a României – Strategia ONU 2030, de pe lângă Guvernul României.

Situația actuală a României, argument pentru reajustarea
structurilor administrativ-teritoriale

de Radu Săgeată, Bianca Mitrică,
Nicoleta Damian, Mihaela Persu, Dan Bălteanu,
Institutul de Geografie al Academiei Române

Organizarea administrativ-teritorială actuală a României a fost adoptată prin Legea 2 din16 februarie 1968¹ și modificată ulterior prin acte normative orientate mai ales în reglementarea unor disfuncționalități teritoriale locale. Acestea au avut în vedere înființarea a două județe (Călărași și Giurgiu, în 1981), desființarea comunelor suburbane (în anul 1990), trecerea unor orașe în categoria municipiilor, a unor comune în categoria orașelor, precum și mărirea gradului de fragmentare la nivel local, prin înființarea de noi comune. Astfel, doar în deceniul 1990-2000, anterior adoptării Planului de amenajare a teritoriului național (secțiunea a IV-a, Rețeaua de localități)², prin care au fost stabilite criteriile demografice și economico-sociale pentru investirea localităților cu statut de municipiu și oraș (în anexa II), respectiv de comună (în anexa IV), au trecut în categoria orașelor 60 localități (dintre care 47 orașe au fost investite cu statut de municipiu), iar în spațiul rural au fost declarate 173 de noi comune, prin desprinderea unor sate din comunele existente în 1990.

Tendința de fragmentare administrativă la nivel local este atribuită pe de o parte declinului economico-social accentuat care a caracterizat perioada de tranziție de la economia centralizată la economia de piață și care a determinat o reorientare a deciziilor politico-administrative de la un fundament ideologic, la unul predominant economic, iar pe de altă parte potențialului de poziție, satele în care au apărut tendințe secesioniste față de centrele comunale având în multe situații localizări periferice, izolate și fiind puternic afectate de depopulare (Săgeată 2012). În aceste condiții, încă din anul 2001, programul de guvernare de atunci aborda necesitatea unei restructurări profunde a administrației centrale și locale orientată, între altele, spre perfecționarea managementului în administrație, eficientizarea raporturilor dintre administrația publică centrală și locală și, nu în ultimul rând, acordarea statutului de comună a peste 1.000 de sate care îndeplineau, la acea dată, criteriile legale (Anghelache 2001, p. 450).

Intrarea în vigoare a Legii 351/2001 a stopat procesul de fragmentare comunală, deoarece criteriile de modificare a statutului administrativ prevăzute prin acest act normativ nu mai erau susținute prin dotările existente la acea dată la nivelul UAT-urilor. De altfel, multe dintre UAT-urile care și-au schimbat statutul administrativ între 1990 și 2001 și chiar în perioada comunistă nu îndeplineau la data intrării în vigoare a Legii 351/2001 (și nu îndeplinesc nici în prezent!) standardele minimale de dotări pentru statutul administrativ pe care îl dețin. În acest sens, Strategia de Dezvoltare Teritorială a României (2016) menționa că doar 6 din cele 103 municipii îndeplineau toți cei 15 indicatori minimali care pot fi centralizați, iar 90 de municipii îndeplineau ce puțin jumătate din numărul indicatorilor prevăzuți de Legea 351/2001 pentru aprobarea PATN – secțiunea Rețeaua de localități. În categoria orașelor, niciunul nu îndeplinea toate criteriile minimale și mai puțin de jumătate din orașe îndeplineau cel puțin jumătate dintre indicatori³. În aceste condiții, baza sistemului administrativ românesc (LAU) s-a menținut la același nivel în tot intervalul cuprins între anii 2005 și 2023 (Tabelul 1).

Tabelul 1. Evoluția numărului unităților administrativ-teritoriale de nivel local (LAU) în România între 1990 și 2023

Surse: Comisia Națională pentru Statistică / Institutul Național de Statistică (1991, 2011), Anuarul Statistic al României, București, https://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

Fragmentarea administrativă a nivelului local, proces considerat benefic în perioada 1990-2010, a generat o creștere a cheltuielilor cu administrația locală și o povară bugetară din ce în ce mai greu de suportat. Un semnal de alarmă în acest sens a fost tras de Banca Națională a României, prin vocea unuia dintre consilierii săi: „România nu mai poate suporta costurile administrative la 3.000 de comune, avem școli în mediul rural cu 10 elevi, au o clădire, au un director […]. Costurile bugetului, dacă nu se intervine sever și serios asupra lor în viitorul an [2024, nn], vor lua foc”⁴. Cheltuielile bugetare cu administrația au ajuns la 3% din PIB, ceea ce situează România pe primul loc în UE alături de Ungaria. În sistemul administrativ local (primării, consilii județene și instituții subordonate) sunt angajate circa 315.000 persoane.

În același timp, 714 dintre primăriile de comune și orașe mici (25% din total) nu au avut nici măcar posibilitatea să plătească salariile propriilor angajați din veniturile realizate la nivel local în 2023 (conform calculelor realizate de CursdeGuvernare.ro, pe baza datelor oficiale privind execuția bugetelor locale) (Bechir 2024). Din acest punct de vedere, același consilier de la BNR afirma: „În materie de cheltuieli, rezolvarea problemelor este extrem de dificilă, presupune refacerea întregii administrații publice. Ar trebui ca instituții întregi să dispară, ar trebui ca UAT-uri să dispară […]. România nu mai poate suporta cheltuielile administrative” (citat de CursdeGuvernare.ro, Bechir 2023). La rândul său, primarul uneia dintre metropolele regionale ale României și președinte al Asociației Municipiilor din România considera că „În privința provocărilor, de departe, pentru noi cea mai importantă prioritate este și rămâne reorganizarea administrativ-teritorială a țării […]. Ea trebuie să devină prioritatea politică majoră a anului politic 2024 și a anilor următori. De ce? Pentru că România se sufocă administrativ sub ochii noștri. România nu mai poate funcționa cu peste 3.000 de unități administrativ-teritoriale, iar o bună parte dintre ele – aproape o treime – să nu aibă capacitatea să își asigure din veniturile proprii cele necesare existenței de zi cu zi. Avem zone urbane nefuncționale, avem zone metropolitane nefuncționale. Știm că avem o boală, dar nu facem nimic”⁵.

Pe de altă parte, în România salariile din administrația publică și din apărare raportate la media pe economie sunt cele mai mari din UE-27, fiind cu circa 50% mai mari decât această medie (151%)⁶. Prin comparație, chiar și în statele din Europa Centrală și Balcanică, similare cu România ca istorie administrativă și particularități economico-sociale, acest procent este mai redus (Ungaria: 125%, Polonia: 120%, Bulgaria: 116%, Rep. Cehă: 106%) (Tabelul 2).

Viabilitatea UAT-urilor de nivel local, cuantificată prin raportul venituri proprii/cheltuieli, respectiv prin raportul venituri proprii/subvenții evidențiază pe de o parte o corelație între cei doi indicatori, iar pe de altă parte, o corelație a acestora cu gradul de sărăcie. Astfel, cele mai multe UAT-uri ale căror venituri proprii nu acoperă nici măcar cheltuielile de personal sunt în județele Teleorman (68), Vaslui și Olt (câte 59), Botoșani (52) și Vâlcea (43) (Fig. 1-a). Numărul de UAT-uri complet dependente de transferurile de la bugetul centralizat a crescut în 2024 cu 63 față de anul precedent (de la 651 la 714). Astfel, cele mai multe UAT-uri neviabile în 2023 erau în județele Vaslui (57), Teleorman și Olt (câte 55 fiecare), Botoșani (45), Maramureș (40), Iași (38) și Suceava (31), în vreme ce doar în București și în județul Ilfov toate UAT-urile erau viabile, potrivit celor doi indicatori menționați (idem) (Fig. 1-b, Fig. 1-c). La polul opus, Moldova, Oltenia și Bărăganul sunt zone de sărăcie endemică, dar și regiunile critice și din acest punct de vedere. Și la nivelul acestora se detașează ca externalități negative județele cu grad redus de urbanizare (Vaslui, Botoșani, respectiv Teleorman, Vâlcea, Olt, Ialomița și Călărași), în care reședințele de județ fac parte din categoria orașelor mijlocii puternic industrializate în perioada economiei centralizate ce au cunoscut un puternic declin economic și demografic datorat dezindustrializării și unde sunt și cele mai multe UAT-uri neviabile. În aceste condiții, majoritatea UAT-urilor falimentare sunt mai curând circumscripții electorale care funcționează cu fonduri bugetare, decât veritabile administrații locale funcționale (Bechir 2024).

Figura 1-a. Numărul de UAT-uri în care cheltuielile de personal depășesc veniturile proprii (2024)

Sursa: CursdeGuvernare.ro & Bechir 2023, 2024 conform datelor oficiale privind execuția bugetelor locale.

Figura 1-b. Numărul de UAT-uri în care cheltuielile depășesc veniturile proprii (2023)

peste 50, 2. 50-41, 3. 40-31, 4. 30-21, 5. 20-11, 6. 10-1, 7. 0

Sursa: CursdeGuvernare.ro & Bechir 2023, 2024 conform datelor oficiale privind execuția bugetelor locale.

Figura 1-c. Numărul de UAT-uri în care subvențiile depășesc veniturile proprii (2023)

1. peste 50, 2. 50-41, 3. 40-31, 4. 30-21, 5. 20-11, 6 10-1, 7 0.

Sursa: CursdeGuvernare.ro & Bechir 2023, 2024 conform datelor oficiale privind execuția bugetelor locale.

Tabelul 2. Salariul relativ din administrație publică și  Apărare,  față de media pe economie (%, 2022)

Sursa: Popa, D. (2024). Salariile din administrația publică din România vs. din celelalte state europe / Situația pe județe. https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-26882777-salariile-din-administratia-publica-din-romania-celelalte-state-europene-situatia-judete.htm

  Tabelul 2. Salariul relativ din administrație publică și  Apărare,  față de media pe economie (%, 2022)

Sursa: Popa, D. (2024). Salariile din administrația publică din România vs. din celelalte state europe / Situația pe județe. https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-26882777-salariile-din-administratia-publica-din-romania-celelalte-state-europene-situatia-judete.htm

Pornind de la aceste premise, un sondaj realizat de INSCOP Research solicitat de Agenția de presă News.ro în perioada 20-25 mai 2024 evidenția faptul că mai mult de jumătate dintre cetățenii României erau de părere că o reformă administrativ-teritorială care ar include comasarea unor localități ar îmbunătăți calitatea serviciilor publice (Tabelul 3).

Tabelul 3. Necesitatea unei reforme administrativ-teritoriale în opinia societății civile din România (conform sondaj INSCOP Research la comanda Agenției de presă News.ro, 20-25 mai 2024)

Sondaj realizat prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1.100 persoane, reprezentativ pentru categoriile socio-demografice reprezentative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată din România, cu vârsta de 18 ani și peste. Metoda de cercetare a fost interviu prin intermediul chestionarului. Eroarea maximă admisă a datelor este ± 2.93%, la un grad de încredere de 95%.

Sursa: https://www.news.ro/social/sondaj-inscop-comanda-news-peste-jumatate-dintre-romani-cred-reforma-administrativ -teritoriala-ar-include-comasarea-unor-localitati-ar-imbunatati-calitatea -serviciilor-publice-parere-au-romanii-1922403006002024060721618753

În aceste condiții, este necesară o regândire a structurilor administrativ-teritoriale, pe baza funcționalității teritoriale, un criteriu compozit care însumează o serie de atribute (coeziune teritorială, contiguitate, conectare, dezvoltare durabilă) pe baza cărora pot fi elaborate strategii regionale și locale de dezvoltare adaptate problemelor și cerințelor respectivelor comunități. Cu toate acestea, orice decupaj teritorial ar fi implementat, acesta nu va putea corecta discrepanțele teritoriale privind gradul de sărăcie, UAT-urile din zonele sărace, chiar dacă vor fi mai mari și cu populație mai numeroasă, vor rămâne în continuare sărace în lipsa unor politici locale coerente orientate în acest sens.

Propuneri privind optimizarea structurilor administrativ-teritoriale ale României

Fragmentarea administrativă și nivelul redus de absorbție al fondurilor europene la nivel local au creat premisele dezvoltării de preocupări, atât în plan politic cât și în media academică, privind reorganizarea administrativ-teritorială a țării și crearea unui nivel administrativ de tip regional.

După implementarea regiunilor de dezvoltare (1998), s-au conturat mai multe tendințe de abordare a coeziunii și funcționalității regionale: pe baza zonelor de polarizare urbană și a relațiilor dintre centrele de polarizare regională și orașele subordonate (Săgeată 2000), model care a fost dezvoltat printr-o serie de studii ulterioare (Săgeată 2004, 2006, 2015); pe baza spațiilor identitare/mentale (Cocean 2012, 2013; Ilieș, Wendt 2012); pe baza spațiilor de funcționalitate economică (Cucu et al., 2013); pe baza antecedentelor istorice (Otiman et al. 2013; Jivănescu 2013, 2024) sau a celor etnico-minoritare (propuneri inițiate de reprezentanții politici ai minorității maghiare). 

Funcționalitatea teritorială bazată pe zonele de polarizare urbană și relațiile ierarhice stabilite la nivelul sistemului urban (Ianoș 1987) a condus la identificarea a 11 structuri teritoriale de nivel regional (NUTS-II) ce cuprind 42 structuri de nivel departamental (județean, NUTS-III). Comasarea structurilor administrativ-teritoriale de nivel local ar presupune însă desființarea prin lege a comunelor neviabile în urma unor referendumuri locale, fapt dificil de realizat în condițiile politice și economico-sociale actuale.

Metodologia regionării s-a bazat pe identificarea centrelor de convergență regională și locală capabile să fie investite cu funcție administrativă, pe niveluri ierarhice, în funcție de potențialul lor de dezvoltare (demografic, economic și de poziție). Selectarea acestora a fost realizată pe baza antecedentelor istorice și a poziției la nivelul sistemului urban, fiind individualizate patru categorii: 1) foste reședințe de regiune între 1956 și 1968, care și-au păstrat pe tot parcursul secolului XX statutul de centre administrative de prim rang; 2) reședințe de județ investite/reinvestite cu acest statut în 1968; 3) foste reședințe de județ între 1925 și 1950, care și-au pierdut ulterior acest statut și 4) potențiale centre administrative de nivel local, orașe al căror potențial le poate permite să-și oficializeze și din punct de vedere administrativ rolul de centre de convergență locală. Pasul următor l-a constituit stabilirea ariilor de polarizare ale centrelor urbane selectate pe baza distanțelor rutiere și feroviare dintre acestea și așezările limitrofe subordonate. În final, s-a trecut la cuantificarea relațiilor dintre centrele urbane considerate viabile pentru a fi investite cu funcție administrativă, pe baza relațiilor de subordonare, competiție și indiferență. Astfel, relațiile de subordonare la nivelul centrelor urbane au determinat relații de integrare la nivelul structurilor teritoriale polarizate, iar cele de competiție și indiferență, relații de fragmentare, conturând astfel limitele administrative (Fig. 7).

Figura 7. Propunere de regionare bazată pe zonele de influență urbană și relațiile dintre centrele urbane
capabile să fie investite cu funcție administrativă (Săgeată 2000, 2004, 2006, 2011, 2015).

1-42: Județe (propuneri):
Regiunea I (Banat): 1. Arad, 2. Caraș-Severin, 3. Hunedoara, 4. Timiș;
Regiunea II (Bucovina): 5. Botoșani, 6. Dorna, 7. Suceava;
Regiunea III (Dobrogea): 8. Constanța, 9. Tulcea;
Regiunea IV (Dunărea de Jos): 10. Brăila, 11. Covurlui, 12. Vrancea;
Regiunea V (Maramureș): 13. Maramureș, 14. Satu Mare;
Regiunea VI (Moldova): 15. Bacău, 16. Iași, 17. Neamț, 18. Roman, 19. Tutova, 20. Vaslui;
Regiunea VII (Muntenia): 21. Argeș, 22. Buzău, 23. Dâmbovița, 24. Ialomița, 25. Prahova, 26. Teleorman;
Regiunea VIII (Oltenia): 27. Dolj, 28. Gorj, 29. Mehedinți, 30. Olt, 31. Vâlcea;
Regiunea IX (Transilvania): 32. Alba, 33. Bihor, 34. Bistrița-Năsăud, 35. Cluj, 36. Mureș, 37. Sălaj;
Regiunea X (Transilvania de Sud): 38. Brașov, 39. Ciuc, 40. Sibiu, 41. Trei Scaune (Covasna);
Regiunea XI (Zona Metropolitană București): 42. Ilfov.

A. Limite.

1. Limite de regiuni (NUTS II),
2. Limite de județe (NUTS III),
3. Limite de unități subdepartamentale (de tipul plaselor interbelice) (NUTS IV);

B. Nuclee de convergență:

4. Nuclee de convergență regională primare,
5. Nuclee de convergență regională secundare,
6. Nuclee de convergență locală primare,
7. Nuclee de convergență locală secundare,
8. Conurbație/Interurbații bipolare;

C. Relații stabilite între centrele de convergență:

9. Subordonare,
   9a. Subordonare difuză,
10. Competiție.

Spațiile mentale, ca spații de raportare identitară și spații funcționale constituite pe baza relațiilor dintre comunitățile locale, constituie fundamentul delimitării a 21 „regiuni-sistem, în care elementele cadrului natural și cele induse de prezența antropică alcătuiesc un întreg funcțional, care tinde spre o stare de echilibru dinamic” (Cocean, Filip 2008 p. 13-14) și ulterior a 10 regiuni concepute ca „sisteme teritoriale cu grad de funcționalitate ridicat”. Au fost avute în vedere șase criterii de regionare: funcțional, structural, peisagistic, mental, de suprafață și populație (Cocean 2013) (Fig. 8).

Figura 8. Sisteme teritoriale funcționale

Sursa: (Cocean 2013).

Criteriul funcționalității economico-sociale a constituit punctul de pornire pentru o regionare elaborată de un grup de cadre didactice de la Universitatea Hyperion, condus de prof. V. Cucu (2013), care delimita 11 regiuni economico-geografice prin comasarea județelor (Fig. 9).

Figura 9. Regiuni economico-geografice

Sursa:(Cucu et al. 2013).

O altă propunere de regionare elaborată de un colectiv condus de acad. I-P. Otiman (2013) propunea 6 variante de regionalizare pe baza a trei paliere teritorial-statistice: NUTS I – 3 provincii (Muntenia, Moldova și Transilvania); NUTS II alcătuit din 7 sau 11 regiuni și NUTS III corespunzător județelor actuale.

Pe aceleași coordonate de abordare se situează și Țurcănașu (2023, p. 186), care consideră că „în acțiunea de stabilire a limitelor regionale apar câteva clivaje, dintre care cel mai important opune chestiunea spațiilor polarizate (a zonelor de influență a orașelor regionale, de exemplu), chestiunii omogenității spațiale. La scară regională, omogenitatea nu mai înseamnă, ca în cazul teritoriilor situate la niveluri scalare inferioare (subregional, local), omogenitatea condițiilor naturale, ci mai degrabă se suprapune pe chestiunea identității. În realitate, această opoziție dintre spațiile polarizate vs teritorii omogene se traduce la scara viitoarelor configurații regionale în opoziția dintre teritorialitatea superficială (modul de practicare a teritoriilor – relațiile între diversele locuri și vectorii acestora) și teritorialitatea profundă – cu alte cuvinte, apare în ecuație chestiunea identității”. Pe baza acestor considerente, au fost propuse și verigile lipsă ale sistemului administrativ românesc (NUTS II și LAU I).

La rândul său, prof. Gr. Posea (2014) consideră că principiul de bază de la care trebuie să pornească regionarea administrativ-teritorială a României este cel al dezvoltării durabile, atât în raport de orientările UE, dar și din perspectivă națională, în raport de necesitățile locuitorilor fiecărei regiuni. Este imperios necesar să se țină seamă de particularitățile naturale și economico-sociale regionale și locale, prin strategii coerente de dezvoltare regională și locală.

Jivănescu (2013, 2024) propune, de asemenea, o regionare administrativ-teritorială bazată pe funcționalitatea regiunilor istorice devenite în timp spații mentale și de raportare identitară. Prin proiectul „J.I.F” (2024) teritoriul României ar urma să fie organizat în 17 județe⁷ organizate la rândul lor în 60 de oficii prefecturale.

În Academia Română a fost înființat (august, 2023) un colectiv interdisciplinar cu scopul analizei organizării administrativ-teritoriale în vederea elaborării unor scenarii pentru eventualitatea realizării unei noi organizări administrativ-teritoriale a României. Lucrarea de față reprezintă o sinteză actualizată a primei părți din acest proiect.

Oricare ar fi punctele forte sau neajunsurile acestor decupaje teritoriale regionale, ele se bazează, în majoritate, pe funcționalitatea teritorială, criteriu de bază pentru viabilitatea oricărei structuri teritoriale. Din acest punct de vedere, acestea constituie puncte de reper importante în evoluția preocupărilor interdisciplinare referitoare la problematica organizării administrativ-teritoriale din România. Până în prezent România nu a implementat un palier administrativ regional, rămânând din acest punct de vedere unul dintre puținele state mari ale Uniunii Europene caracterizat printr-un grad ridicat de fragmentare administrativ-teritorială.

Radu Săgeată, Bianca Mitrică, Nicoleta Damian, Mihaela Persu, Dan Bălteanu sunt cercetători în cadrul Institutului de Geografie al Academiei Române.

1. Publicată în Buletinul Oficial al României nr. 17 din 17 feb. 1968. ↩︎
2. Legea nr. 351/2001, Monitorul Oficial, Partea I nr. 408 din 24 iulie 2001. ↩︎
3. Strategia de Dezvoltare Teritorială a României. România Policentrică – 2035. Coeziune și competitivitate teritorială, dezvoltare și șanse egale pentru oameni, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Anexa 1, #104. https://www.mdlpa.ro/pages/sdtr ↩︎
4. https://www.manager.ro/articole/ultima-ora-93/administratia-locala-cheltuie-sume-colosale-de-bani-de-la-stat-economist-avem-3000-de-comune-romania-nu-mai-poate-suporta-costurile-116045.html ↩︎
5. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/emil-boc-romania-se-sufoca-administrativ-nu-poate-functiona-cu-peste-3-000-de-uat-uri-risipa-pe-care-o-avem-astazi-este-de-netolerat-2577893 ↩︎
6. Salariul mediu pe economie în România este probabil subevaluat deoarece circa o treime din salariați au oficial salariul minim pe economie, cu toate că mulți dintre ei primesc și plăți informale suplimentare. ↩︎

de Nicolae Anastasiu,
Doru Cătălin Morariu

Resursele naturale energetice și minerale (Figura 1.) reprezintă un patrimoniu național, aflat în  proprietatea statului român¹, iar valorificarea sustenabilă a acestora, în condiții de impact  minim pe plan social și fără a afecta mediul ambient, reprezintă cheia succesului pentru  creșterea economică și dezvoltarea durabilă a României. 

În prezent, pe plan global, se afirmă tot mai puternic faptul că resursele energetice și minerale  constituie o componentă esențială a securității naționale. Acesta este motivul pentru care  cunoașterea și documentarea corectă a portofoliului de resurse energetice și minerale de care  dispune țara noastră cuplată cu gestionarea eficientă și modul de folosire judicioasă a resurselor energetice și minerale devin elemente definitorii pentru elaborarea strategiei naționale de  dezvoltare, care să propulseze România pe calea către o economie durabilă, verde și digitală.

FIGURA 1. – Resursele naturale energetice și minerale ale României – baza sistemului energetic național

Sursa: Anastasiu și Morariu, 2022.

Datorită acestui fapt, este imperios necesar ca interesele naționale să fie clar exprimate în  documentele de politică energetică și a resurselor naturale energetice și minerale, precum și în  strategiile de profil, care sunt adaptate continuu la noile realități economice și geopolitice.

Dezvoltarea și reconfigurarea Sistemului Energetic Național (SEN)² sunt dependente de  potențialul țării noastre în resurse energetice primare (neregenerabile și regenerabile) și de  potențialul în resurse minerale neenergetice, în special de materiile prime critice și de resursele  secundare al căror impact se face resimțit în toate verigile lanțului operațional și valoric al  producției și consumului de energie din România (Tabelul 1.). 

TABELUL 1. – Impactul resurselor energetice și minerale asupra componentelor sistemului energetic din România

Sursa: Anastasiu și Morariu, 2022.

Este România gata de start pentru reconfigurarea mixului energetic, așa cum se preconizează  în pilonii de decarbonare și securitate energetică? În ce măsură ecuația mixului energetic pe  care România și-o propune pentru perioada următoarelor 3 – 4 decenii poate fi rezolvată și susținută cu baza de resurse energetice primare și resurse minerale de care dispune țara noastră?  Pot aceste resurse să permită atingerea și susținerea obiectivelor climatice net-zero asumate  prin programul de țară, în condiții optime de securitate energetică și cu ajustări economice și  sociale minime? Este România pregătită în acest moment să iasă din zona de confort a unui mix energetic echilibrat, dar dominat de combustibili fosili, și să se înscrie pe un traseu mai  anevoios, de reducere substanțială a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES)³, cu intervenții  structurale majore asupra sistemului energetic? Este țara noastră gata să accepte ajustări tehnologice cu consecințe economice și sociale semnificative, dar și cu perspectiva creării unui  mix energetic mult mai performant, care să joace rolul de catalizator în atingerea obiectivelor de țară pentru o economie națională durabilă care să conducă la atingerea țintei net-zero în  orizontul de timp 2050? Iar în situația în care unele din resursele energetice și minerale interne  nu mai sunt suficiente sau devin indisponibile, care sunt pașii necesari pe care trebuie să îi  facem acum, în mod proactiv, pentru a ne asigura că vom dispune în viitor de resursele  energetice primare din import, în condiții comerciale favorabile, pentru a satisface cerințele  SEN în conformitate cu prioritățile de moment ale trilemei energetice? 

TABELUL 2. Gradul de acoperire a resurselor energetice și minerale interne pentru realizarea potențialului de dezvoltare energetică al SEN

Sursa: Anastasiu și Morariu, 2023

Este industria din România suficient de bine conectată la realitățile și cerințele tranziției  energetice pentru a utiliza baza de resurse materiale și infrastructura pe care o posedă ca o  platformă de creștere economică, de atragere a investițiilor și de dezvoltare a unei economii circulare?

Cum funcționează în prezent lanțurile de aprovizionare cu materii prime critice (MPC)⁴⁴? Cât  de robuste sunt și mai ales cât de vulnerabile pot deveni lanțurile de aprovizionare cu MPC în  contextul cerințelor impuse de tranziția energetică? Cum se poziționează Uniunea Europeană (UE), și implicit România în calitate de țară membră a UE, pentru a face față cererii crescânde  de MPC? Care sunt principalele surse de aprovizionare cu MPC și care este riscul concentrării  geografice a acestora? Cum influențează factorii geopolitici ritmul impus tranziției energetice? Ce poate oferi România în acest context? Cum ne pregătim să facem față noilor vulnerabilități  în funcționarea lanțurilor de aprovizionare cu resurse energetice și MPC, având în vedere  schimbarea polilor de control în peisajul geopoliticii energetice?

Iată doar câteva din întrebările la care trebuie să răspundem în prezentul și viitorul  apropiat.

Priorități naționale în domeniul resurselor energetice și minerale neenergetice

Tranziția energetică în concordanță cu obiectivul net-zero reprezintă una dintre cele mai mari  oportunități economice pentru România. Implementarea rapidă a producției de energie electrică cu emisii GES reduse va permite o transformare sistemică în întreaga economie. Acțiunea  globală pentru atenuarea schimbărilor climatice devine esențială pe termen lung pentru  prosperitatea României. În vederea asigurării dezvoltării echilibrate și creșterii economice  durabile a României, printre obiectivele prioritare ale programelor de guvernare trebuie incluse  și direcții strategice:

• Adoptarea de politici de reindustrializare a României prin crearea de ecosisteme  industriale, rețele de huburi industriale conectate cu centre de energie curată,  promovarea tehnologiilor pentru producția de energie curate și a soluțiilor tehnologice pentru eliminarea emisiilor GES, implementarea tehnologiilor digitale, tehnicilor  moderne de producție, materialelor noi și dezvoltarea economiei circulare.
• Repoziționarea domeniului minier (industria extractivă și de prelucrare) în perspectiva  asigurării resurselor minerale necesare dezvoltării durabile a țării și susținerii  obiectivelor strategice ale sistemului energetic național.
• Armonizarea interesului național de creștere a activităților sectorului minier cu cerințele  de dezvoltare sustenabilă și de reducere a vulnerabilității lanțurilor de aprovizionare cu  materii prime critice.
• Utilizarea durabilă a resurselor minerale ale țării în armonie cu mediului ambient, protejarea rezervațiilor naturale și a obiectivelor culturale în contextul european.
• Participarea responsabilă și în condiții de transparență a comunităților din zone cu  potențial minier la decizii și acțiuni derulate pe parcursul întregului ciclu de viață al proiectelor miniere.
• Tranziția energetică oferă domeniului oportunitatea extinderii activității economice  durabile și generatoare de locuri de muncă, produse și servicii durabile.
• Pentru depășirea barierelor din calea tranziției, factorii de decizie politică trebuie să  găsească echilibrul potrivit între măsurile reactive și măsurile proactive în domeniul  energiei și al resurselor naturale energetice și minerale.

România trebuie să își valorifice poziția geostrategică, potențialul energetic național și să  materializeze posibilitatea de realizare a unui coridor de tranzit dinspre producători răsăriteni  spre consumatori occidentali. Avantajele geostrategice, resursele naturale, capacitățile de  producție și facilitățile energetice de care dispune țara noastră, precum și experiența de decenii  în domeniul valorificării resurselor naturale și al producției de energie, gradul de liberalizare  și integrare al pieței interne de energie, calitatea și costul forței de muncă locale sunt argumente  viabile în negocieri intereuropene. Tranziția către o energie curată trebuie să implice  consumatorii și să aducă beneficii tangibile acestora.

Dezvoltarea centrelor de energie curată în România – România are potențialul de dezvoltare  a unui coridor energetic și capacitate de transport, datorită ieșirii la Marea Neagră, conferind  transformarea în hub de securitate energetică pe flancul sud-est european. Din punct de  vedere energetic, România se află într-o situație atipică pentru regiunea sud-est-europeană  întrucât dependența față de furnizorii externi de energie este relativ moderată (a treia cel mai puțin dependentă țară din UE). Cadrul geopolitic actual oferă României oportunitatea  dezvoltării sectorului energetic în următorii 20 de ani, în contextul schimbărilor de paradigmă  economică pe plan regional și global. Diversitatea geologică a teritoriului României,  multitudinea surselor de energie cu o repartiție relativ echilibrată între granițele țării, o  infrastructură rutieră existentă, o rețea de transport al gazelor naturale și rețeaua de linii de  înaltă tensiune (ca parte integrantă a SEN) pot constitui premise favorabile pentru atingerea unui grad de eficiență energetică ridicată, prin dezvoltarea etapizată a unor centre de energie  curată (Figura 2).

Figura 2. Tentativă de delimitare a principalelor centre de energie curată și facilități
de stocare a CO2 (huburi de eficiență energetică) ce pot fi implementate în România

Sursa: Anastasiu și Morariu, 2022.

Realizarea acestor huburi, în perspectiva anilor 2030-2050, ține de investiții și organizare, de  un management performant și de o stabilitate legislativă. Tentativa de conturare a centrelor de  energie curată din România centralizează aceste informații și ne oferă o vizualizare sintetică  asupra huburilor propuse, clusterelor industriale subordonate și poziția nucleelor de energie  curată propuse vizavi de regiunile economice către care tindem. Ele se pot recomanda ca o  abordare integrată pentru o tranziție energetică de succes, generatoare de creștere economică  durabilă în România. Varietatea actuală a surselor de energie predominant curată precum și  capacitatea acestora de a evolua progresiv și ascendent, în consonanță cu cerințele tranziției  energetice de promovare a noi vectori energetici și extindere a soluțiilor tehnologice pentru  eliminarea emisiilor GES, fac din Dobrogea o zonă cu un viitor energetic promițător, care  reprezintă primul centru de energie curată din România (Figura 3).

Figura 3. Principalele repere în secvența de dezvoltare a mixului de energie curată din hubul  Dobrogea

Sursa: Anastasiu și Morariu, 2022.

Obiectivele prioritare ale României în procesul de inițiere a unei strategii de creștere  economică durabilă trebuie să aibă în vedere: (i) valorificarea echitabilă a resurselor minerale,  energetice și a materiilor prime critice; (ii) accesul durabil la resurse; (iii) circuitul economic  al resurselor prin promovarea reciclării și a creșterii eficienței lor; (iv) reconsiderarea industriei  extractive (miniere și de prelucrare) în concordanță cu cerințele globalizate ale societății  secolului XXI, dar și în interesul național, luând în considerare și armonizând realitățile  specifice și ambițiile economiei românești. 

În final, dorim să ne exprimăm convingerea că pentru realizarea unei economii durabile de succes, pe fondul tranziției energetice globale, dar și al provocărilor macroeconomice și  geopolitice cu care se confruntă în prezent Uniunea Europeană și implicit România, este nevoie de voință politică susținută, cooperare și coordonare între toate părțile interesate, inclusiv  operatorii, autoritățile de reglementare, investitorii și societatea în general.

Nicolae Anastasiu este geolog, academician,  membru al Academiei Române.
Doru Cătălin Morariu este doctor, inginer, cadru didactic asociat în cadrul Facultății de Geologie şi  Geofizică a Universității din București.

1. În conformitate cu art. 135, alin. 2, lit. d, din Constituția României: „Statul trebuie să asigure exploatarea resurselor naturale în concordanță cu interesul național”. ↩︎
2. Sistemul energetic național (SEN) este definit ca totalitatea proceselor industriale și a elementelor de infrastructură aferente fluxului tehnologic pentru toate verigile lanțului operațional și valoric al producției și consumului de energie din România, de la extracția resurselor energetice și minerale primare și până la utilizarea energiei finale pentru furnizarea de servicii și bunuri consumatorilor finali. ↩︎
3. Gazele cu efect de seră (GES) sunt acei constituenți gazoși ai atmosferei, atât naturali cât și antropici, care absorb și emit radiații și care provoacă efectul de seră. Principalele GES incluse în Protocolul de la Kyoto sunt: dioxid de carbon (CO2), oxid de azot (N2O), metan (CH4), dioxid de sulf (SO2) și hidrofluorocarburi (HFC). ↩︎
4. Deşi în prezent nu există o definiţie unică a Materiilor Prime Critice (MCP), iar factorii care determină criticitatea depind de contextul specific al fiecărei naţiuni, există totuşi o unanimitate de opinii prin aceea că tehnologia adoptată şi utilizată pe plan internaţional (Critical Raw Materials, sau abreviat CRM) se referă exclusiv la materiile prime sau resursele minerale neenergetice, care sunt considerate ca esențiale, strategice şi/sau critice deoarece ele joacă un rol important pentru anumite sectoare economice, considerate ca prioritate în strategia țărilor respective (cum ar fi tehnologiile pentru energie curată, tehnologiile digitale, şi cele din industria aerospațială sau de apărare).
     ↩︎

Adrian Izvoranu,
vicepreședintele Patronatului Român

Orice tentativă de estimare a unei posibile evoluții nu poate ignora contextul și nici tendințele regionale și globale. Există oare vreun element de certitudine în analiza contextului, care să permită dezvoltarea unei evaluări corecte a stării actuale și mai ales a perspectivei? Da, singurul lucru cu adevărat sigur este că nimic și nicăieri nu mai e deloc sigur. Până și conceptele cu care am opera o asemenea analiză sunt cel puțin discutabile. Era postindustrială, pe care o trăim, plasează în zona incertitudinii până și conceptul de industrie. Dacă în ultimul secol și ceva industria era vectorul „producției de masă” care implica producția masivă de bunuri identice prin utilizarea tehnologiei, muncii și resurselor, aceasta pare că a devenit deja o noțiune desuetă. Companiile combină acum producția de masă cu flexibilitatea sortimentală, permițând consumatorilor să personalizeze produsele. Industria în sine, își schimbă înțelesul ei tradițional. În era postindustrială, economia globală a trecut de la poziția dominantă a producției industriale la o economie bazată pe servicii, tehnologie avansată și informație. Or din această perspectivă, imaginea apocaliptică proiectată de unii analiști, a industriei românești, uzate moral, demolate sau înstrăinate, poate fi luată și ca drept o neașteptată oportunitate pentru o cu totul nouă abordare, o relansare pe bazele noilor tendințe și cu utilizarea vârfurilor cunoașterii și tehnologiei. Perfect posibil cu condiția ca o astfel de viziune să facă obiectul unei strategii naționale coerente, integrată cu politici monetar-fiscale adecvate, cu o regândire rapidă a structurii și dimensiunii sferei schimburilor (comerțului) și nu în ultimul rând a pieței muncii. Coborând însă din înaltul unei asemenea perspective optimiste în cruda realitate nu putem decât să constatăm că deocamdată avem în față un lung și îngrijorător șir de:

Provocări cu care se confruntă industria românească în 2025

Impredictibilitatea generată pe de o parte de instabilitatea politică (anularea alegerilor prezidențiale din 2024, interimatul generalizat la nivelul instituțiilor esențiale ale statului pentru o destul de lungă perioadă, structura și orientarea programatică a unui nou guvern ș.a.) și pe de altă parte de volatilitatea normativă, inhibă dramatic, cel puțin pe termen scurt, orice inițiativă investițională privată. Lumea antreprenorială este într-o costisitoare și lungă stagnare.

Contextul fiscal-bugetar este de asemenea teribil de ostil: inflația galopantă, un deficit bugetar ce tinde periculos de probabil spre 10%, proiectează perspectiva unei evoluții nesustenabile a prețurilor și obligațiilor fiscale, iar gradul îndatorării publice face improbabile investiții guvernamentale consistente.

Deficitul forței de muncă în general și a celei înalt calificate în special în paralel cu lipsa oricărei preocupări vizibile pentru promovarea în procesele industriale a inteligenței artificiale și nu în ultimul rând costurile inacceptabil (și inexplicabil) de mari ale energiei sunt elemente care erodează fatal nivelul competitivității produselor industriale autohtone. Inexplicabil de discretă, aproape absentă în peisajul dezbaterii publice, dar având un rol major, de multe ori determinant în evoluțiile mediului de afaceri este și…

Politica monetară națională

Putem înțelege (pentru că evidența istoriei economice ne obligă) că doctrina monetaristă a însoțit și condus cu succes evoluția erei industriale, numai că de la teoriile inițiale ale lui Friedman a trecut ceva vreme și gradul de sofisticare a economiilor a evoluat sensibil. Politicile monetare ale multor bănci centrale au coborât din turnurile lor de fildeș și au început să-și asume, în scopul stabilizării macroeconomice și creșterii, ceva mai mult decât controlul masei monetare și țintirea inflației (tot mai greu de nimerit fără pierderi sociale colaterale). Integrarea tehnologiilor financiare (FinTech), monitorizarea inflației și ajustarea în timp real cu utilizarea algoritmilor avansați și mai ales integrarea politicilor monetare cu cele economice și fiscale sunt cerințele minimale fără de care nicio strategie de relansare economică/industrială nu mai poate sări din coperțile proiectului în realitate. Nu aș ignora nici tot mai vizibila preocupare a băncilor centrale pentru poziționarea față de adoptarea și gestionarea noilor CBDC (central bank digital currency). Iar o viziune măcar (căci e greu de vorbit de-o strategie articulată, ancorată în context) trebuie să plece de la…

Industria românească, azi

Declarată fără deplin temei, înapoiată, energofagă și mult prea ambițioasă (cu toate că reușise atingerea unor uimitori indicatori de performanță și diversitate în doar câteva decenii de evoluție), industria românească moștenită de la vechiul regim a fost sistematic destructurată, demolată și lovită mortal de o confruntare nemiloasă cu monopolurile și corporațiile occidentale de top dar și cu lăcomia și corupția autohtonă. Reușește totuși să fie un contribuitor redutabil la PIB cu ceva peste 25% și chiar să performeze în câteva ramuri bine ancorate în economia UE și chiar în afara acesteia. Dacia-Renault și Ford au reușit pe lângă o evoluție proprie remarcabilă și dezvoltarea unei orizontale complexe în producția de autoturisme moderne. Chiar dacă înregistrează o ușoară tendință descrescătoare cantitativ, Combinatul Siderurgic Galați rămâne un jalon important al industriei grele românești. Producția de software și componente de automatizare face ca România să existe pe harta industriei IT mondiale fiind și un valoros rezervor de excelență profesională pentru nevoile proprii dar și pentru parteneri din vârful ierarhiei sectoriale. Având un potențial remarcabil dar o evoluție mult prea lentă sunt de asemenea de remarcat industria energetică și cea alimentar-agricolă. Punctual, dar destul de mult sub potențial, continuă să ființeze, dar fără să exceleze tehnologic industriile materialelor de construcții, chimică și extractivă. Multe unități, altădată deosebit de active, din industria prelucrătoare (ușoară) au dispărut odată cu uriași ai industriei lemnului, procesării metalurgice, constructoare de mașini etc. Industria românească angajează în continuare un număr important de lucrători de medie și înaltă calificare, circa 1,2 milioane, oricum mult sub potențial. Finanțarea insuficientă, deficitul de competență managerială și nu numai, neracordarea la o rețea performantă de cercetare aplicativă și învățământ profesional au afectat nu numai performanțele dar și structura capitalului implicat. Astfel, majoritatea marilor unități industriale au acționariat majoritar sau integral străin, iar participațiile sunt în cea mai mare parte de natura investițiilor directe și prea puțin a celor de portofoliu (față de țările dezvoltate membre ale UE unde raportul este invers și deosebit de consistent). Nu în ultimul rând trebuie semnalată slaba activitate de promovare pe piețele externe în lipsa unui Minister al Comerțului și în absența unei diplomații economice active. Dar dacă starea actuală a industriei noastre nu strălucește, pe fondul unui potențial de creștere remarcabil, avem toate motivele pentru a pune bazale unui program viabil privind…

Relansarea industriei românești

Cel puțin până acum n-am avut un asemenea program articulat, integrat și nici măcar un model economic sustenabil, specific, de dezvoltare. Fondurile publice europene și autohtone au fost mai degrabă împrăștiate („să apuce toată lumea”) și nu distribuite sistematic pe direcții majore de dezvoltare integrată și coerentă. Cele private, multe obținute în condiții suspecte, zac în mare parte prin ascunzători offshore, altele s-au transformat în active pe cât de grandioase pe atât de neproductive (proprietăți imobiliare faraonice, autoturisme extravagante etc). Cum spuneam, măcar acum ar fi momentul să transformăm handicapul puținului disponibil rămas în avantajul unei construcții economice logice și eficiente, adaptată la reperele erei postindustriale, capabile să producă la înaltă performanță prin valorificarea inteligentă a resurselor de toate felurile de care dispunem. Iar aici poate fi locul nu doar al unei sumare înșiruiri de repere, ci chiar al unui amplu și consistent studiu menit să atragă atenția și deciziile optime ale unor guverne responsabile. Aș aminti, de exemplu, doar interesul spectaculos al economiilor mondiale pentru pământurile și metalele rare, de interes pentru industrii de ultimă generație: România dispune de importante rezerve prea puțin sau deloc exploatate de lantan, cesiu, praseodim, neodim, promețiu, samariu și încă multe alte pământuri rare ca și de metale camagneziu – utilizat în industria aerospațială și auto, grafit, grafen, litiu, paladiu și cobalt – esențiale pentru bateriile electrice, semiconductori și catalizatori auto, tungsten – folosit în echipamente industriale și electronice, beriliu – important pentru tehnologia spațială și de telecomunicații și multe altele. Chiar dacă țări precum China, SUA, sau Rusia ocupă locurile de vârf în acest sector de activitate, dacă ar investi suficient și ar acorda interesul cuvenit, România ar putea deveni în scurt timp lider în Uniunea Europeană în exploatarea, furnizarea și, de ce nu, procesarea industrială a imenselor sale astfel de resurse. Nu pot fi ignorate de asemenea rezultatele absolut remarcabile obținute în proiectul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) de la Măgurele. Cu cei
10 petawați de putere, laserul românesc este utilizat pentru cercetări avansate în fizica nucleară, materiale și energie și are deja aplicații mature în tehnologia fuziunii nucleare, optică neliniară, iar prin capacitatea generării impulsurilor ultrarapide, în medicină, cercetare spațială și securitate.

Aici, o asemenea sumară abordare nu are decât rolul de a semnala și susține ideea că industria românească nu se naște azi, din nimic, ci are în multe alte domenii o istorie pe cât de consistentă pe atât de spectaculoasă, ceea ce ar putea face obiectul unui material viitor care să exploreze și ilustreze multe alte aspecte emblematice din zona industriilor grele extractive (energetice și neenergetice), metalurgice și siderurgice, a producției de mașini și utilaje, a transporturilor feroviare, navale și chiar aero, a industriei energetice, mecanicii fine, opticii, a tehnicii de calcul, a industriilor ușoare și prelucrătoare etc.

 Acum ne propunem însă, în primul rând, să înțelegem care sunt și cum acționează noile tendințe ale ceea ce numim…

Era postindustrială

Noua tendință de organizare economică nu exclude „producția de masă”, dar aceasta fiind prin excelență bazată pe operațiuni repetitive va fi încredințată inteligenței artificiale. Așadar muncile grele și repetitive sunt alocate în cea mai mare măsură roboților, sistemelor automate de monitorizare și acționare, oamenilor revenindu-le sarcina elaborării și implementării algoritmilor operaționali, proiectării și integrării în lanțuri operaționale a uneltelor automate.

Pe de altă parte o astfel de reorientare creează noi și nenumărate oportunități profesionale în zona IT, în conceperea și implementarea tehnologiilor și materialelor avansate, crescând exponențial productivitatea, calitatea și siguranța muncii. Sectorul comunicațiilor de înaltă densitate și viteză, sistemele de calcul de înaltă performanță necesare într-un asemenea ecosistem industrial, internetul lucrurilor, FinTech (tehnologiile financiare) și blockchain sunt direcțiile majore de evoluție și sunt însoțite de tot atâtea oportunități de afaceri și locuri de muncă de înaltă calitate. România are importante resurse în sectorul
IT & tehnologie avansată și poate face salturi impresionante în scurt timp dacă procesul este bine planificat, finanțat și administrat.

Sectorul energetic și al resurselor naturale și regenerabile este o altă direcție extrem de generoasă în oportunități și resurse. Amenajarea hidrografică a tuturor cursurilor de apă, utilizarea resurselor naturale (soare, vânt) pentru recircularea apei și configurarea de trasee hidroenergetice și a resurselor regenerabile (biomasă) pentru obținerea local a energiei în bandă, organizarea rețelelor celulare de transport și distribuție contribuie atât la siguranța locuirii (se elimină cea mai mare parte a riscurilor de inundații) cât și la independența locală energetică (eliminând riscurile incidentelor energetice majore din rețelele magistrale). Nu în ultimul rând producția de „hidrogen verde” poate face de asemenea parte din direcțiile de dezvoltare ale acestui sector având extrem de multe aplicații și dezvoltări orizontale.

Industria și producția avansată, domeniu care încorporează între altele producția de autovehicule, de unități de transport naval și aero (cu tot arsenalul de mijloace automate de comunicare și navigare) dar și produse ale chimiei de înaltă sinteză și biochimiei, nano și supermaterialele, manufacturarea de înaltă tehnologie (realizarea de repere în 3D printing cu înlocuirea lanțurilor complexe de producție și montaj din industria tradițională). Dezvoltarea acestui sector care presupune cele mai diferite și de înaltă competență profesii, care integrează dinamic rezultatele cunoașterii și cercetării avansate, oferă de asemenea un noian de oportunități de afaceri și locuri de muncă.

Agricultura sustenabilă și digitalizarea activităților specifice acestui sector, utilizarea inteligenței artificiale, robotizării, a internetului lucrurilor și comunicațiilor de mare densitate și viteză, ingineria genetică și medicina veterinară la distanță, controlul local al climei (toate acestea fiind deja în stadii avansate de dezvoltare) conduc la obținerea unor rezultate cantitative și calitative de neimaginat până acum câțiva ani. Procesarea locală și asigurarea lanțurilor scurte de livrare a preparatelor înalt și sănătos nutritive duc în rural nu numai un pachet de activități productive extrem de profitabile dar și un întreg arsenal de specializări profesionale de înalt nivel, o uluitoare ușurare, siguranță și productivitate a muncii specifice sectorului agroalimentar. Aici, probabil resursele României sunt pe vârful de abundență și nimic nu poate justifica o ignorare, o lăsare în nepăsare a acestui extrem de generos sector de activitate.

Turismul și HoReCa beneficiază de asemenea de resurse impresionante. România poate alcătui o ofertă greu de egalat de motivație turistică. Vestigii istorice sau felurite atracții ale manifestărilor naturii, evenimente cultural-artistice, sporturi extreme, patrimoniul gastronomic, multe și diverse locuri cu valențe curative și multe altele sunt tot atâtea resurse motivaționale pentru organizarea și consolidarea unei rețele de valorificare turistică a resurselor pomenite. Ca și celelalte sectoare amintite și acesta reprezintă o imensă resursă de oportunități de afaceri și locuri de muncă de calitate.

Cercetarea avansată, biotehnologia și industria sănătății pot pune în valoare imensul patrimoniu de creativitate al poporului român. Studierea cu mijloace avansate a metabolismului și fiziologiei umane, interacțiunea cu mediul, mijloacele de monitorizare și depistare timpurie și prevenirea afecțiunilor împreună cu metode eficiente și minim invazive de tratare a diverselor patologii, valorificarea unui imens bagaj de cunoștințe și brandului consacrat în domeniul geriatriei, al resurselor balneoclimaterice și medicinei recuperatorii reprezintă partea cea mai vizibilă a unui vast evantai de oportunități. Industria sănătății presupune o abordare cu totul inovativă prin integrarea în lanțuri valorice a formării profesionale medicale cu cercetarea, asistența preventivă, îngrijirea și vindecarea bolnavilor, producția de echipamente, instrumentar medical și medicamente. „Campusurile de sănătate” organizate în jurul celor câteva centre universitare specializate și consacrate din România pot lua din cârca bugetului de stat toate costurile de sănătate publică și pot deveni „exportatori” profitabili de profesioniști, produse și servicii de sănătate.

Am enumerat doar o mică parte din posibilele direcții de acțiune pe care România le poate urma în procesul ce nu mai este deja opțional de relansare a industriilor sale, singurul criteriu fiind cel al existenței sau în unele cazuri al abundenței resurselor disponibile. Desigur nu toate acestea trebuie (chiar dacă pot) să facă obiectul proiectului de țară ce trebuie să stea la baza acțiunilor viitoare. David Ricardo susținea că, într-un sistem de libertate economică perfectă, fiecare țară își va aloca resursele – capitalul și forța de muncă – către industriile în care are cel mai mare avantaj comparativ. Acest lucru înseamnă că o țară nu trebuie să fie cea mai eficientă în toate domeniile, ci doar să se concentreze pe acele industrii unde costurile de producție sunt mai mici comparativ cu alte țări. Această teorie stă la baza politicilor de liber schimb și a politicilor economice moderne. Prin specializare și comerț internațional: crește eficiența producției la nivel global, se reduc costurile pentru consumatori, se stimulează inovația și dezvoltarea economică. Pe de altă parte, cu toate că teoria avantajului comparativ este fundamentală în economie, există și unele limitări: dependența excesivă de importuri poate fi riscantă în perioade de criză, factorii geopolitici pot influența comerțul liber și nu în ultimul rând schimbările tehnologice pot modifica avantajele comparative ale unei țări.

Fără a fi de mai mică importanță, ba dimpotrivă, fiind esențială, trebuie stabilită opțiunea pentru o formulă sustenabilă de finanțare a unui asemenea program. În primul rând viziunea unui program de relansare industrială în această manieră preponderent inovativă (pe alocuri chiar revoluționară) ar trebui să beneficieze de o evaluare critică din partea elitei academice a țării, iar modelarea matematică a diverselor scenarii previzibile ar aduce un plus argumentativ pentru o opțiune sau alta. La fel de productivă va fi cu siguranță și consultarea partenerilor sociali real reprezentativi (patronate, sindicate, societate civilă). Chiar dacă este mai dificil, fiind un concept de noutate absolută pe toate meridianele, o eventuală evaluare comparativă de programe sau segmente de program poate fi de asemenea folositoare. Când toate aceste etape au fost parcurse soluția de finanțare trebuie negociată și agrementată cu banca centrală și sistemul bancar. Pentru evitarea incidentelor de finanțare este de preferat evitarea împrumuturilor și poate servi drept model opțiunea de finanțare utilizată de premierul Japoniei, Abe Shinzo, în rezolvarea crizei extreme din 2012. Astfel, Trezoreria BNR poate emite bonduri ce vor fi tranzacționate de Ministerul Finanțelor sau al Economiei (când vom avea unul veritabil) la o dobândă cel mult egală cu rata inflației, sumele nu vor fi trase pe cash, ci doar pe linii de credit (în niciun caz granturi) și alocate sub formă de credite și microcredite strict segmentelor de program în ritmul și volumul stabilite prin strategie. În sfârșit viziunea în formă finală, împreună cu strategia aferentă trebuie negociată cu toate formațiunile politice și trebuie să facă obiectul unei legi speciale pentru a-i conferi o stabilitate consolidată.

La capătul acestui proces ce n-ar trebui să depășească o perioadă rezonabilă de maximum 10 ani (în era schimbărilor continue o perioadă mai lungă riscă să se lovească de mutații tehnologice și sistemice majore) am putea deține și exploata o industrie națională modernă, funcțională și ultraperformantă a cărei arhitectură ar putea răspunde viziunii: „O ECONOMIE prosperă, atractivă și sustenabilă, într-o COMUNITATE incluzivă, echitabilă, responsabilă și solidară, într-un MEDIU curat, protejat și regenerat”.

Adrian Izvoranu este vicepreședinte al Patronatului Român și președinte al Institutului Român pentru Dezvoltare Sustenabilă.

de Valeriu Tabără,
președinte ASAS

OBIECTIVE NAȚIONALE

• Realizarea securității alimentare pentru populația României.
• Realizarea securității alimentare din producția agricolă autohtonă.
• Realizarea producției de bunuri agro-alimentare, în majoritatea lor din producție internă.
• Transformarea României din țară importatoare de produse agro-alimentare în țară exportatoare de produse agro-alimentare atât ca materii prime, cât mai ales de produse semifinite și finite, obiectiv 2030.
• Aducerea balanței comerciale cu produse agro-alimentare pe sold pozitiv.
• Valorificarea la maximum a surselor naturale:
  • sol, apă, biodiversitate, factori de vegetație;
  • evaluarea calitativă a solului, prin studii pedologice, agrochimice și de bonitare, în vederea asigurării protecției biodiversității și protejării conținutului de carbon din sol, creșterii indicelui de valorificare a elementelor nutritive, asigurarea unei fertilizări echilibrate în acord cu cerințele plantelor, cu producțiile prognozate în acord cu cerințele specifice de protecție a mediului;
  • dezvoltarea sistemului de monitorizare a resurselor de sol, reconsiderarea structurilor de monitorizare și gestionare a resurselor de sol din România, OSPA; Agenția Națională de Gestionare a Resurselor de Sol, amenajarea, dotarea tehnică și autorizarea laboratoarelor pentru analiza solului.

• Elaborarea programelor de cartare cantitativă și calitativă a solului (dezvoltarea programelor agrochimice) – Programul de bonitare a solurilor pe întreaga suprafață a României
  (2030-2035).
• Reglementarea pieței funciare în România, în așa fel încât aceasta să contribuie la formarea unui sistem
  agro-alimentar funcțional și durabil
  (2025-2027)
• Recreionarea sistemelor de exploatații agricole (2025).
• Dezvoltarea sistemului de ferme de familie integrate, care să aibă pondere în producția agro-alimentară din România cu dotare tehnică și tehnologii moderne de cultivare și de creștere a animalelor, care să asigure protecția mediului în condiții de eficiență economică.
• Crearea cadrului legislativ care să reglementeze modul de transmitere la urmași a fermelor, astfel încât acestea să nu fie degradate, fragmentate.
• Dezvoltarea sistemului de gestionare a fondului funciar al României în totalitatea lui. Blocarea schimbării/transformării categoriilor de folosință a terenului agricol și a celui arabil.
• Stabilirea zonelor de dezvoltare a fermelor agricole, zootehnice, industriale etc.
• Crearea condițiilor de păstrare a specificității satului românesc (dreptul de a crește păsări, porci, vaci etc. în gospodăria țărănească, după modelul francez).

Păstrarea limitelor de suprafață a celor două categorii de terenuri (agricol și arabil). Trebuie conștientizat faptul că reducerile/pierderile de suprafață de teren agricol și mai ales arabil măresc riscurile pentru securitatea alimentară.

Nu trebuie uitat că fondul funciar național nu este un capital, ci este UN ELEMENT ESENȚIAL DE PATRIMONIU NAȚIONAL, FĂRĂ DE CARE NU AM AVEA ȚARĂ. S-a greșit atunci când în Tratatul de aderare la UE, România a trecut pământul în categoria capital. Este o mare eroare căreia, în perioada cu Orizont 2030-2035,trebuie să i se găsească rezolvarea, deoarece o piață haotică a pământului în România poate crea multe elemente de risc în domeniul securității alimentare.

• Clarificarea formelor de proprietate publică a statului, privată a statului, publică a UAT-urilor, privată a UAT-urilor, proprietate privată cu formele ei (persoane fizice, juridice etc.)
• Finalizarea cadastrului cantitativ și calitativ la nivel național – Orizont 2030 prin:
  • dezvoltarea instituțională, asigurarea surselor financiare;
  • creșterea operativității instituționale și eficientă a acestora.
• Reorganizarea instituțională a structurilor de cadastru și pentru gestionarea resurselor de sol.
• Interzicerea fragmentării solelor agricole cu mărimi de 1 ha, sau mai mici.
• De știut că pe întreg teritoriul României se manifestă un factor climatic deosebit de agresiv și de blocant al producției agricole, seceta pedologică dublată de cea atmosferică este prezentă pe suprafețe mai mari sau mai mici în opt din zece ani. Suprafața țării afectată de secetă și aridizare este în proporție de cca 70% (a se vedea cazurile anilor 2007, 2020).
• Sustenabilitatea și durabilitatea producției agricole este condiționată de existența cantității de apă la nivelul cerințelor. Se impune dezvoltarea sistemelor de gestionare și de utilizare a apei prin:
  • dezvoltarea sistemelor de acumulare a apei provenite din surse naturale (2025);
  • decolmatarea acumulărilor de apă existente, în care depunerile au redus volumul și calitatea apei (2027-2030) (operațiunea este foarte costisitoare și are soluții parțiale de realizare până în prezent);
  • valorificarea surselor locale de apă pentru irigare: canale, tăuri, bălți, prin dezvoltarea capacităților de acumulare a unui volum de apă la nivel de asigurare a apei pentru sisteme locale de irigații de mai mare sau de mai mică întindere, funcție de sursa de apă;
  • schimbarea principiilor cu privire la irigații prin diversificarea surselor de apă – acumulări locale, altele decât Dunărea.
  • perfecționarea tehnologiilor de cultivare în sensul conservării apei în sol și creșterea randamentului de utilizare a apei de către culturile agricole.

Pentru perspectiva anilor 2030, suprafața irigată a României ar trebui să ajungă la 1,5-2,0 milioane ha, în 2040, la 3,0-3,5 milioane ha și 3,5-4,0-4,5 milioane ha în anul 2050.

Obiectivul principal îl constituie amenajarea și punerea în funcțiune a canalului Siret – Bărăgan, cu o suprafață acoperită cu apă de 500.000-600.000 ha, și amenajarea Canalului București – Dunăre, din care s-ar putea iriga o suprafață de cca 200.000 ha. Din cele două surse de apă s-ar putea iriga o suprafață de aproape 700.000-800.000 ha, ceea ce înseamnă o dublare a suprafeței irigate, dar cu eficiență economică aproape dublă față de suprafața existență și irigată.

Schimbarea principiilor cu privire la amenajarea irigațiilor, inclusiv structurile organizatorice, precum și a sistemului de finanțare ne poate duce ca, în anii 2040, să avem nu numai o creștere a suprafețelor irigate în toate zonele țării, dar și la o creștere a eficienței irigațiilor prin perfecționarea sistemelor și prin reducerea costurilor (consumurilor) energetice, precum și reducerea pierderilor de apă prin infiltrare și evaporație – elemente esențiale de eficientizare a sistemelor de irigație.

Programele care privesc lucrările de îmbunătățiri funciare, irigații, desecări, combaterea eroziunii solurilor, ameliorarea solului trebuie să se găsească în situația de a fi finanțate atât din fonduri europene (Planul Național Strategic), cât și prin Programul Național de Îmbunătățiri Funciare.

Sistemul de îmbunătățiri funciare este un sistem complex, fără de care nu o să putem atinge parametrii cantitativi și calitativi ai producției agricole.

STRUCTURILE AGRICOLE – PERFECȚIONAREA TEHNOLOGIILOR

Schimbarea ponderii dintre cele două domenii principale ale producției agricole și a raporturilor dintre ele:

• producția vegetală;
• producția animalieră.

Astăzi, valoarea producției vegetale din valoarea producției agricole totale reprezintă 72-73%, iar cea a producției animaliere 27-28%, ceea ce este extrem de puțin.

La nivelul anului 2030, raportul valoare producție vegetală – producție animalieră va fi de 55% la 45%.

În anul 2040, ponderea valorică a celor două componente ale valorii producției agricole trebuie să fie de 50% la 60%, la nivelul anilor 2050, iar ponderea valorică a producției vegetale va fi de cca 45% și 55% din valoarea producției animaliere, ceea ce înseamnă o creștere importantă a valorii adăugate, fără a crește costurile. Este o problemă de eficiență a sistemului de agricultură a României.

Potențialul valoric al României, din punct de vedere agro-alimentar, este de 40-50 miliarde euro. Se realizează an de an, indiferent de nivelul producțiilor, o valoare a producției agro-alimentare de doar 15-17 miliarde de euro, care înseamnă o pondere din potențialul natural de doar 38%, extrem de puțin față de ceea ce se realizează în alte țări membre ale UE.

Dezechilibrul sesizat și prezentat mai sus este un important factor de îngrijorare pentru securitatea alimentară a României. În condițiile nerealizării producției zootehnice și a crizei de produse alimentare de origine animalieră (carne de porc, carne de vită, produse lactate etc.) nu poate fi asigurat un consum echilibrat, cu urmări negative grave.

Un obiectiv major la nivelul anului 2040 îl constituie realizarea de produse alimentare de origine animalieră la nivel de necesitate națională din producția internă, ceea ce presupune eliminarea în totalitate a importurilor de produse agro-alimentare de origine animalieră, iar la nivelul anului 2050, România să devină exportatoare de produse
agro-alimentare de origine animalieră, precum carne de porc, carne de pasăre, produse lactate diverse și de mare calitate.

MEDICINĂ VETERINARĂ ȘI SIGURANȚĂ ALIMENTARĂ

Provocări strategice

1. Dezvoltarea unui serviciu veterinar complex și eficient la nivel național, cu soluții pentru întregul sector zootehnic din România.
2. Sprijin pentru crescătorii de animale, indiferent de mărimea efectivelor de animale ale acestora, prin măsuri sanitar-veterinare care să protejeze sănătatea animalelor, circulația acestora și valorificarea acestora.
3. Prevenirea pătrunderii și combaterea unor boli la animale, ce pot afecta grav populațiile de animale domestice și sălbatice.
4. Ridicarea la un nivel superior a protecției sănătății publice prin măsuri sanitar-veterinare.
5. Adoptarea/aplicarea corectă a legislației sanitar-veterinare naționale de la nivelul UE, aducerea parametrilor sanitar-veterinari la nivelul de eficiență – protejarea efectivelor de animale.
6. Modernizarea în toate planurile a activității sanitar-veterinare.
7. Refacerea rețelei de asistență sanitar-veterinară în mediul rural.

INDUSTRIE ALIMENTARĂ

Provocări strategice

1. Asigurarea securității alimentare a siguranței alimentelor și a calității acestora.
2. Asigurarea nutriției umane și a stării de sănătate a populației la nivel de optim cantitativ, calitativ și de sănătate.
3. Dezvoltarea eficientă și comparativă a sectoarelor procesării, conservării și distribuției produselor alimentare în România (de regulă, la nivelul anilor 2030-2035, într-un sistem integrat).
4. Dezvoltarea infrastructurii de transport energetic și informatic, de colectare, depozitare și distribuție a produselor agricole alimentare.
5. Asigurarea securității alimentare a populației României prin politici adecvate ale statului român.
6. Asigurarea siguranței și calității alimentelor pentru oricare consumator de produse alimentare din România.
7. Blocarea pătrunderii în piața românească și în consumul populației a produselor alimentare cu dublu standard de calitate.

Obiective specifice

1. Dezvoltarea integrată în mediul rural a tuturor domeniilor producătoare de materii prime în concordanță cu tipurile de procesare a acestor materii prime (procesare industrială, artizanală și gastronomică) pentru obținerea de produse alimentare valoroase calitativ, cu rentabilitate economică sporită.
2. Reducerea pierderilor și a risipei alimentare pe toate verigile lanțului alimentar.
3. Standardizarea produselor alimentare.
4. Dezvoltarea și promovarea de branduri alimentare, a produselor tradiționale, legiferarea etichetării nutriționale a produselor alimentare.
5. Promovarea unei politici de eliminare a aditivilor alimentari de risc.
6. Dezvoltarea unui sistem planificat și integrat de ferme și a unui sistem de subvenții subsecvent și adaptat sistemului integrat (producție de materie primă, produse semifinite, finite și valorificare).
7. Reglarea sistemului de fiscalitate în domeniul producției alimentare.
8. Dezvoltarea sistemului de valorificare on-line a produselor alimentare.
9. Dezvoltarea și încurajarea culturilor ecologice și a produselor alimentare ecologice (verzi).
10. Realizarea sistemelor integrate de producție agro-alimentară eficiente (se întărește sistemul de trasabilitate).
11. Dezvoltarea unui sistem de produse alimentare cu un grad mare de identitate regională și națională.
12. Identificarea și valorificarea rețetelor tradiționale folosite în producția de bunuri alimentare din sistemul agro-alimentar.

SILVICULTURĂ

Provocări strategice

1. Pădurea – resursă naturală regenerabilă de importanță strategică națională;
2. Armonizarea cadrului legislativ și strategic național în domeniul silviculturii cu cel european și internațional;
3. Rolul și importanța pădurilor în atenuarea schimbărilor climatice și limitarea efectelor acestora asupra ecosistemelor forestiere;
4. Promovarea unei silviculturi durabile generatoare de bunuri și servicii pentru creșterea calității vieții;
5. Creșterea competitivității silviculturii și a întregului lanț valoric bazat pe păduri viabile care să contribuie semnificativ la bioeconomie și mediu.
6. Silvicultura – parte semnificativă a sistemului economic național.

MECANIZAREA AGRICULTURII

Provocări strategice

1. Dotarea agriculturii și sectoarelor conexe cu tehnică modernă, performantă și diversificată.
2. Sisteme tehnice inteligente prin implementarea rezultatelor cercetărilor specifice în fabricația autohtonă de mașini și instalații agricole
3. Creșterea ponderii mecanizării de precizie a proceselor agricole.
4. Dezvoltarea și implementarea tehnologiilor noi digitalizate în construcția sistemelor tehnice pentru agricultură și industria alimentară.
5. Dezvoltarea și dotarea spațiilor de depozitare și păstrare a produselor agro-alimentare cu sisteme tehnice inteligente.
6. Perfecționarea și implementarea sistemelor de transport performante pentru produsele
   agro-alimentare.
7. Dezvoltarea și implementarea utilajelor digitalizate folosite în sectoarele de prelucrare și transformare a produselor agro-alimentare.
8. Implementarea metodelor moderne în managementul proceselor de mecanizare prin teledetecție, digitalizare, internetul obiectelor (IoT).
9. Robotizarea proceselor din agricultură și producția agro-alimentară.

ECONOMIE AGRARĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ

Provocări strategice

1. Crearea unui sistem național sustenabil și durabil pentru producția agro-alimentară a României.
2. Eliminarea dependenței României de produsele agro-alimentare din import.
3. Pozitivarea soldului balanței comerciale agro-alimentare a României.
4. Sisteme de optimizare a activităților și producției de bunuri agro-alimentare.
5. Dezvoltarea și conservarea habitatelor umane din zona rurală, dezvoltarea activităților economice din zonele rurale ale României.
6. Modernizarea agriculturii și dezvoltarea complexă economico-socială a zonelor rurale.
7. Stabilirea direcțiilor și parametrilor / obiectivelor dezvoltării socio-economice a zonelor rurale. Activitățile economice nonagricole cu impact major asupra habitatelor umane din spațiul rural.
8. Sisteme de agricultură specializată versus sisteme de agricultură integrată: ferma țărănească, ferma familială, unitățile comerciale, unități integrate, unități specializate din punct de vedere economic al sistemelor de agricultură, caracteristici, parametri economici.
9. Structuri profesionale în agricultură, producție agro-alimentară și valorificarea producției.
10. Definirea optimizării structurii fermelor care alcătuiesc diverse sisteme de producție agro-alimentară din România.
11. Sisteme de finanțare a activităților de producție agro-alimentară și de susținere a economiei și dezvoltării rurale. Instituirea de credit pentru agricultură special.
12. Întinerirea sistemului economic din mediul rural: pensionarea anticipată, piața funciară și structurile agrare, amendarea Codului civil – dreptul de moștenire, reașezarea în alți parametri ai legii arendei.
13. Definirea căilor de creștere a valorii adăugate în produse agro-alimentare și în economia rurală.
14. Crearea sistemelor agro-rurale multifuncționale durabile, creșterea încrederii în economia rurală și a durabilității acesteia.
15. Parametri de echilibru ai economiei rurale și mediului ambiant.

Prof. univ. dr. ing. dr. honoris causa Valeriu Tabără (1 iulie 1949 – 29 aprilie 2025) a fost inginer agronom, om de știință, cercetător, ministru și politician român. Valeriu Tabără a fost timp de mai mulți ani președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS). Prin întreaga sa activitate de profesor universitar, cercetător, ministru și președinte al ASAS a contribuit semnificativ la modernizarea agriculturii din România, fiind un susținător ferm al inovării și dezvoltării științifice în domeniul agricol și un promotor activ al unei viziuni privind viitorul agriculturii și industriei alimentare ca piloni de bază ai economiei românești.
A colaborat o perioadă lungă de timp cu Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) și revista Economistul, fiind unul dintre autorii cărții document editate de ASPES „SĂ GÂNDIM DINCOLO DE AZI. MODELUL ECONOMIC ROMÂNESC ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ. ROMÂNIA – ORIZONT 2040”.

de Ion Dănuț Jugănaru,
Președinte, Asociația pentru Studii și Prognoze Economico – Sociale (ASPES) – filiala Dobrogea
Bogdan Pletea,
Membru ASPES – filiala Dobrogea

Viziunea strategică: Până în anul 2040, România va deveni și se va consolida ca destinație turistică sustenabilă, atractivă, accesibilă, competitivă pe plan european și mondial, cu servicii turistice de calitate, disponibile pe tot parcursul anului, cu oferte turistice diversificate, ce valorifică îndeosebi resursele naturale și culturale de excepție ale țării.

La nivel mondial, tot mai multe guverne au conștientizat importanța deosebită a turismului și călătoriilor și potențialul de creștere a contribuției acestui sector la formarea PIB, la dezvoltarea regională și la crearea de noi locuri de muncă.

Deși România are un potențial de dezvoltare a turismului deosebit de mare, pe teritoriul său, pentru că dispune de resurse naturale deosebite, pe care puține țări ale lumii le dețin, dar și un patrimoniu cultural-istoric deosebit de bogat, rezultatele economice înregistrate de acest sector au rămas încă modeste în ultimele decenii.

 Sunt mai mulți factori care au contribuit la acest rezultat, de la procesul de privatizare, început târziu și realizat în mod defectuos, până la întârzierile în realizarea infrastructurii de acces către destinațiile turistice și la slaba preocupare pentru promovarea turistică a României, în special pe piețele externe.

Dar, dacă va exista voința politică necesară din partea decidenților politici de la toate nivelurile, într-un strâns parteneriat cu antreprenorii din domeniu, turismul românesc este printre puținele sectoare economice cu un foarte mare potențial de a ajunge la performanțe deosebite, în perioada următoare, iar turismul balnear, împreună cu cel bazat pe natură, ca motivație turistică, pot fi vârful de lance în dezvoltarea turismului din România.

Turismul din România  în prezent

În clasamentul general al competitivității în turism din 2019 realizat de Forumul Economic Mondial, România se clasa pe locul 56 din 140 de țări analizate. În acest clasament, cele două țări vecine ale României, membre ale UE, se clasau pe locurile 45 (Bulgaria), respectiv 48 (Ungaria). Cele mai bune poziționări ale țării noastre au fost la indicatorii: Deschidere internațională (loc 29); Sănătate și igienă (locul 30); Sustenabilitatea mediului (loc 34); Competitivitatea prețurilor (loc 37) și Siguranță și securitate (loc 38), iar cele mai slabe clasări s-au înregistrat la indicatorii: Prioritizarea turismului și călătoriilor (loc 90) și Mediul de afaceri (loc 75) (World Economic Forum, 2019).

În raportul The Travel & Tourism Development Index (TTDI) referitor la anul 2021, în cadrul căruia se prezintă evoluția directă a competitivității sectorului Călătorii și turism, România se clasa pe locul 43, din 117 țări analizate, în timp ce Bulgaria se afla pe locul 41, iar Ungaria pe locul 37
(WEF, 2024).

Perioada pandemiei a fost un șoc pentru întreaga economie mondială, iar sectorul turismului nu a făcut excepție. De aceea, toate eforturile de relansare au în vedere comparația cu datele anului 2019, an de referință în turismul global.

Încasările din turism sunt influențate, în mare măsură, de valoarea cheltuielilor efectuate de turiști în România. Cheltuielile celor 1.958,9 mil. de turiști străini cazați în unitățile clasificate din România au însumat 5.239,7 mil. lei
(în medie câte 2.674,8 lei/persoană), iar 49,4% dintre turiștii nerezidenți au călătorit pentru afaceri și motive profesionale, cheltuielile acestora reprezentând 55,2% din totalul cheltuielilor străini (INS, 2024).

Situația actuală a turismului balnear din România

Turismul balnear în România: o adevărată comoară, neexplorată și neexploatată suficient

România deține o varietate unică de resurse naturale, de la ape minerale termale cu proprietăți curative, la nămoluri terapeutice și saline revigorante. Această comoară naturală oferă un potențial enorm pentru dezvoltarea turismului balnear, atrăgând vizitatori din toată Europa și din alte regiuni.

În România există 33 de stațiuni balneoclimaterice și 5 stațiuni balneare atestate. Principalele resurse
balneo-turistice ale României sunt: apele minerale, nămolurile terapeutice, salinele terapeutice, gazele terapeutice și factorii terapeutici naturali existenți pe litoralul Mării Negre.

Infrastructura turistică din România se află în plină expansiune, cu investiții semnificative în modernizarea hotelurilor, pensiunilor și a altor facilități. Chiar dacă este mare decalajul față de nivelul altor destinații europene de top, progresul înregistrat este însă evident și promite un viitor strălucit pentru turismul balnear românesc.

Unul dintre atuurile majore ale României este prețul accesibil al tratamentelor balneare și al cazării. În comparație cu alte destinații europene, România oferă o opțiune excelentă pentru cei care caută o experiență de wellness de calitate, la un preț convenabil.

Calitatea serviciilor din stațiunile balneare românești este în creștere constantă. Personalul este tot mai bine calificat, iar standardele de calitate se aliniază la cele europene. Turiștii pot beneficia de o gamă largă de tratamente moderne, aplicate cu profesionalism și atenție la detalii.

Un aspect care necesită o îmbunătățire semnificativă este însă promovarea României ca destinație de turism balnear pe piețele externe. Există un potențial enorm neexploatat, iar prin campanii de marketing bine direcționate pot fi atrași un număr semnificativ de turiști din țări cu tradiție în turismul balnear, cum ar fi Germania, Franța sau Italia.

Cu o investiție strategică în infrastructură, o îmbunătățire constantă a calității serviciilor și o promovare eficientă pe piețele externe, România poate valorifica această comoară naturală și atrage un număr semnificativ de turiști aflați în căutarea unor experiențe de wellness memorabile, devenind astfel o destinație de top pentru turismul balnear european.

Există diferențe regionale semnificative în privința stațiunilor balneare din România, cele din vestul țării (Sovata, Băile Felix) având o pondere mai mare a turiștilor străini (30-40%), iar cele din sud-estul țării (Mangalia, Techirghiol), o pondere mai mare a turiștilor români (80-90%). Motive pentru aceste diferențe:

– Accesibilitate: Stațiunile balneare din vestul țării sunt mai accesibile turiștilor străini, datorită infrastructurii de transport mai bine dezvoltate.

– Promovare: Aceste stațiuni sunt mai bine promovate pe piețele turistice internaționale.

– Oferta turistică: Stațiunile balneare din vestul țării au o ofertă turistică mai diversificată, care include și alte atracții turistice, cum ar fi obiective istorice și naturale.

Evoluția capacității de cazare turistică existentă în România din perioada 1990-2018, conform datelor Institutului Național de Statistică (Tempo online, 2024), arată că, pornind de la o capacitate de 353.236 locuri, în 1990, în anul 2018 erau 353.835, cu doar puțin mai multe locuri în plus. A continuat însă o creștere anuală continuă, chiar și în perioada pandemiei de COVID-19, ajungând la 433.487 locuri, în 2023. Aceste date includ, începând cu anul 2021, și numărul de camere și apartamente închiriate pe termen scurt clasificate de ministerul de profil, care a înregistrat creșteri semnificative, de la un an la altul, dar, în realitate, există încă un număr foarte mare de astfel de unități de cazare neclasificate, care fac evaziune fiscală.

Din totalul locurilor de cazare clasificate din România, în stațiunile balneare se aflau, în 2023, doar 40.283, adică doar 9,29%, existând deci un mare potențial de creștere.

Considerăm că stațiunile balneare din România au un potențial semnificativ de creștere a numărului de turiști străini. Această creștere poate fi determinată prin:

• Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport
• Promovarea mai eficientă a stațiunilor balneare pe piețele turistice internaționale
• Diversificarea ofertei turistice.
• Câteva măsuri ce pot contribui la creșterea numărului de turiști în stațiunile balneoclimaterice din România:
• Dezvoltarea de programe personalizate de tratament și wellness, adaptate la nevoile specifice ale turiștilor din diferite țări.
• Campanii de marketing direcționate, care să promoveze stațiunile balneare românești pe piețele cu potențial ridicat.
• Accent pe îmbunătățirea continuă a calității serviciilor și diversificarea ofertei turistice.
• Investiții semnificative în modernizarea infrastructurii turistice, inclusiv a hotelurilor, pensiunilor și a altor facilități.

Turismul României în perspectiva anilor 2040

România are potențialul necesar de dezvoltare a activității de turism, astfel încât, în perspectiva anilor 2035-2040, turismul să devină un sector de activitate cu o contribuție majoră la crearea PIB, cel puțin la nivelul mediu din țările UE, să atragă un număr mai mare de turiști străini, care să înregistreze durate medii ale sejurului în România de cel puțin
4 zile-turist și să cheltuiască mai mult, în țara noastră, comparativ cu cheltuielile turiștilor români în alte țări, astfel încât soldul balanței de încasări și plăți din turismul internațional al României să se echilibreze și să devină pozitiv, încă din anul 2035, iar apoi să înregistreze creșteri anuale consistente.

Pentru depășirea actualei situații, a rezultatelor destul de modeste înregistrate de turismul românesc în ultimele decenii, raportate la potențialul său de creștere, la resursele existente, sunt însă necesare schimbări semnificative, profunde, pe mai multe planuri.

Astfel, considerăm că este necesar, în primul rând, ca turismul să devină cu adevărat o prioritate pe agenda viitoarelor guverne, nu să rămână doar la nivel declarativ, pentru că este printre puținele domenii și sectoare economice care au un potențial de creștere ridicat pentru economia țării noastre. Iar un prim semn că acest aspect a fost înțeles și însușit ar fi, în opinia noastră, acela ca, în cadrul viitorului guvern al României să regăsim un Minister al Turismului, așa cum are, de exemplu Bulgaria, de mulți ani, fără întreruperi. Ca să beneficieze de suficientă atenție și sprijin guvernamental, turismul nu poate fi doar unul dintre numeroasele sectoare economice grupate în cadrul aceluiași minister, așa cum se întâmplă în prezent. Și, evident, este nevoie de finanțare susținută a acestui sector, nu doar pentru promovare, ci și pentru stimularea investițiilor în domeniu.

Câteva direcții de acțiune pe care le considerăm necesare:

• Eficientizarea în modul de organizare și conducere;
• Îmbunătățirea legislației, a reglementărilor privind turismul;
• Crearea unui sistem de finanțare eficace pentru turism;
• Stimularea educației și perfecționării profesionale continue;
• Elaborarea unei strategii de dezvoltare a turismului sustenabil care să se integreze în strategia de dezvoltare națională.

Eficientizarea organizării și coordonării turismului în Romania

Considerăm că este nevoie de o serie de schimbări în modul în care este organizat și condus în prezent turismul românesc. Astfel, propunem următoarele măsuri:

În cadrul viitorului guvern ce se va forma în urma alegerilor parlamentare din acest an, să fie reînființat Ministerul Turismului, care să se poată concentra exclusiv pe rezolvarea problemelor acestui sector, cu mari resurse de creștere a contribuției sale la formarea PIB în țara noastră. Fără un buget substanțial alocat acestui minister, nu se vor putea realiza însă performanțe semnificative ale turismului în țara noastră.

Înființarea urgentă a Organizației de Management al Destinației Turistice (OMD) la nivel național, prin modificări legislative care să încurajeze și să stimuleze înființarea mai rapidă a Organizațiilor de Management al Destinației Turistice de la nivel regional, care, la rândul lor, să fie membre ale OMD Național. Modificarea legislației actuale privind înființarea Organizațiilor de Management al Destinațiilor ar putea stimula înființarea OMD-urilor locale, județene și regionale din teritoriu, astfel încât să se poată înființa curând, într-un termen rezonabil, OMD-ul național, care va avea un rol deosebit, în special, în promovarea turistică a României. Principala modificare legislativă necesară ar viza modul de finanțare a OMD-urilor. O modificare a actualei legislații în domeniu ar trebui să statueze unitar, la nivel național, modul în care sumele încasate din taxele de stațiune/city tax, colectate în cadrul structurilor de primire turistică cu funcțiuni de cazare să fie repartizate, în anumite procente, în mod echitabil și rezonabil, către OMD-urile locale, județene, regionale și către cea națională.

Ar trebui întărit rolul Consiliului Consultativ al Turismului (CCT), care funcționează pe lângă minister. Chiar dacă punctele de vedere ale CCT sunt doar consultative, considerăm că ar trebui ca ministerul de profil să solicite avizul CCT pentru toate inițiativele de adoptare a unor noi reglementări sau de modificarea unor reglementări actuale ce privesc sectorul turismului și călătoriilor, încă în stadiul de dinaintea lansării acestor inițiative în dezbatere publică.

O guvernanță eficientă pentru turismul din România ar trebui să se bazeze pe următoarele principii:

1. Coordonare: colaborare interministerială: asigurarea unei colaborări eficiente între ministerele implicate în turism, un parteneriat public-privat real: implicarea activă a sectorului privat în elaborarea și implementarea politicilor de turism; colaborarea ministerului turismului cu autoritățile locale, județene și regionale pentru asigurarea unei dezvoltări turistice echilibrate la nivel regional și local.

2. Planificare strategică: elaborarea unei strategii naționale de dezvoltare sustenabilă și de promovare a turismului pe termen lung, care ar trebui să definească obiective clare și direcțiile de dezvoltare a turismului românesc; planificare regională și locală: adaptarea strategiei naționale la specificul fiecărei regiuni și localități; monitorizare și evaluare: monitorizarea periodică a progresului înregistrat în implementarea strategiei și adaptarea acesteia în funcție de nevoile pieței.

3. Promovare: promovarea eficientă a României ca destinație turistică: utilizarea diverselor canale de promovare, online și offline, pentru a ajunge la toate segmentele de turiști; participarea la târgurile internaționale de turism: prezentarea profesionistă a ofertei turistice românești potențialilor turiști din străinătate; dezvoltarea de campanii de marketing creative: campaniile de marketing ar trebui să fie adaptate la specificul fiecărui segment de piață țintă.

4. Dezvoltarea infrastructurii: investiții în infrastructura de acces și în cea turistică: îmbunătățirea calității infrastructurii rutiere, feroviare și aeriene, precum și a infrastructurii de cazare și agrement. Sunt necesare, de asemenea, noi centre de conferințe, de capacități mari, pentru a putea găzdui reuniuni internaționale (congrese, conferințe) cu participări numeroase. Astfel de investiții se amortizează în perioade îndelungate de timp, nefiind atractive pentru investitorii privați, motiv pentru care sunt necesare investiții publice în astfel de obiective care, ulterior, pot fi exploatate eficient prin parteneriate de tip public-privat.

5. Dezvoltarea de noi produse turistice: diversificarea ofertei turistice românești pentru a satisface nevoile și preferințele în schimbare ale segmentelor de turiști; investiții în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural și natural: promovarea turismului cultural și ecologic.

6. Resurse umane: pregătirea profesională a personalului din industria turismului: asigurarea unui personal calificat și competent, care să ofere servicii de calitate turiștilor; dezvoltarea programelor de educație și formare profesională: adaptarea programelor de învățământ la nevoile specifice ale industriei turismului; promovarea ospitalității românești, a gastronomiei locale: asigurarea unei experiențe plăcute pentru toți turiștii care vizitează România.

O guvernanță eficientă a turismului ar putea contribui semnificativ la: creșterea numărului de turiști care vizitează România, generarea de venituri suplimentare pentru economia noastră, crearea de noi locuri de muncă, stimularea dezvoltării economice locale și regionale, promovarea imaginii României la nivel internațional și la consolidarea brandului turistic.

Îmbunătățirea legislației, a reglementărilor privind turismul

La propunerile ce presupun modificări ale actualelor reglementări privind turismul, prezentate mai sus, mai adăugăm câteva:

a). Este nevoie de o nouă strategie de dezvoltare durabilă și de promovare turistică a României. Recent adoptata Strategie națională pentru dezvoltarea turismului pentru perioada 2025-2035 (aprobată prin HG nr. 1193/2024), considerăm că nu răspunde în mod adecvat la cerințele dezvoltării și promovării unui turism durabil, neținând cont de propunerile formulate de Consiliul Consultativ al Turismului. În opinia noastră, premisele de la care s-a pornit în stabilirea obiectivelor strategiei sunt depășite de actualele realități, din ultimii ani. De exemplu, în România, problema nu este că nu se creează destule noi locuri de muncă în turism, ci că nu se găsesc suficient de mulți lucrători calificați dornici de angajare, nici măcar pentru locurile de muncă disponibile deja!

b). O nouă lege a turismului. Actuala reglementare (Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, cu toate modificările și completările ulterioare) se dovedește a fi învechită, perimată, nu mai corespunde realității și tendințelor actuale ale turismului, la nivel european și mondial. Prevederile ce vor fi cuprinse în noua lege vor permite și vor asigura suportul pentru punerea în aplicare a măsurilor prevăzute în viitoarea Strategie Națională de Dezvoltare Durabilă a Turismului României.

c). Extinderea prevederilor din Programul pentru dezvoltarea investițiilor în turism – Masterplanul investițiilor în turism, aprobat prin
HG nr. 558/4 august 2017, care se limitează la doar la dezvoltarea turismului balnear și balneoclimatic și la dezvoltarea domeniului schiabil. Astfel, considerăm că ar fi oportun și necesar un program de finanțare a investițiilor în agrementul turistic, atât în zonele montane, în cele rurale, cât și în zona litorală.

d). De asemenea, propunem adoptarea unui program național de finanțare a structurilor de primire turistică având funcțiuni de cazare din întreaga țară, care investesc și reușesc să obțină Eticheta ecologică pentru turism, care este o inițiativă a Uniunii Europene, o etichetă voluntară oficială a UE pentru excelență privind mediul înconjurător, menită să îndrume consumatorii către produse și servicii durabile, între care și serviciile de cazare turistică. Având în vedere că, în prezent, în România, doar două unități de cazare turistică dețin această etichetă ecologică, propunem inițierea și implementarea unui Program de minimis pentru stimularea structurilor de primire cu funcțiuni de cazare turistică de a efectua investițiilor necesare pentru a obține acest statut. Un număr tot mai mare de turiști apreciază în mod deosebit inițiative de acest fel, prietenoase cu mediul și aleg să se cazeze acolo unde găsesc astfel de unități. Un program similar ar putea stimula și atestarea unui număr mai mare de destinații ecoturistice în România. În prezent sunt doar 6 astfel de destinații atestate, au mai fost încă două, dar nu au mai solicitat prelungirea atestării (MEAT, 2024). De asemenea, propunem un Program care să stimuleze întreprinzătorii în turism din zona litorală să realizeze investițiile necesare pentru a îndeplini condițiile necesare pentru a primi certificarea Blue Flag pentru plajele și porturile de agrement la Marea Neagră.

e). Având în vedere că durata medie a sejurului a fost în România, în anul 2023, de numai 2,1 zile-turist (înnoptări), propunem modificarea prevederilor art. 11 al (1), litera a din Ordinul ministrului nr. 509/2023, de modificare a prevederilor Ordinului nr. 1759/2022 al ministrului Antreprenoriatului și turismului prin care a fost aprobată Schema de ajutor de minimis privind susținerea operatorilor din turism pentru dezvoltarea activității de incoming. Concret, propunem reducerea limitei minime de la 4, la 3 zile (înnoptări), pentru a fi acordat sprijinul de 40 de euro, până când se va ajunge ca în România, durata medie a sejurului turiștilor străini să depășească 3 zile (înnoptări), după care pragul minim să fie majorat la 4 zile. De asemenea, considerăm că ar fi oportun să fie acordat acest sprijin și pentru sejururi ale turiștilor de cel puțin 5 zile (înnoptări), fără condiționarea ca turiștii respectivi să efectueze doar călătorii în circuit.

Dezvoltarea turismului prin punerea în valoare a resurselor naturale ale României

1. Turismul rural

Resursele naturale ale României – baza pentru dezvoltarea turismului sustenabil

La nivel internațional s-au făcut progrese semnificative pentru a înțelege mai bine impactul turismului asupra mediului natural și să integreze conceptul de sustenabilitate în politicile turistice.

Turismul are o relație complexă cu mediul, deoarece, mai mult decât multe alte sectoare, are un impact semnificativ și depinde foarte mult de calitatea mediului. S-au făcut progrese semnificative, în ultima perioadă, pentru a înțelege mai bine impactul turismului asupra mediului natural și asupra comunităților locale și să integreze conceptului de sustenabilitate în politica turistică. Realizarea acestui deziderat implică măsuri de adaptare la schimbările climatice, care trebuie abordate împreună cu acțiunile de atenuare și reducere a impactului turismului asupra mediului, sprijinind, în același timp, bunăstarea comunităților.

România are un potențial turistic extraordinar, este o țară binecuvântată, cu o diversitate impresionantă a patrimoniului său turistic natural și antropic. Această bogăție naturală, alături de patrimoniul cultural și istoric, reprezintă un factor cheie de valorificat și promovat. Printr-o gestionare sustenabilă a acestor resurse, România își poate asigura o dezvoltare economică solidă, transformând experiențele trecutului în oportunități pentru prezent și viitor. Diversitatea naturală a țării, pe lângă frumusețea peisajelor, oferă și o varietate de activități turistice, de la drumeții montane și sporturi de iarnă, la turism balnear și cultural, contribuind la definirea unei identități naționale distincte și la o dezvoltare economică durabilă.

România pierde oportunități valoroase de dezvoltare turistică din cauza neglijării identității locale și a „spiritului locului”. Aceste elemente, ce conferă unicitate țării noastre, ar trebui să fie fundamentale în orice strategie de dezvoltare și promovare. Este imperativ să se intervină urgent prin finanțarea proiectelor ce pun în valoare specificul local. Iar în adoptarea de legi, programe și politici care să încurajeze promovarea identității locale va trebui sa se țină cont de implicarea activă a comunităților locale în dezvoltarea unui turism sustenabil.

Deși românii sunt profund atașați de locurile natale, lipsa conștientizării potențialului economic al identității locale frânează dezvoltarea, nu doar în turism, ci și în alte sectoare.

Trebuie să ținem cont de cauzele și principalele constrângeri care au limitat dezvoltarea unui turism care să pună în valoare potențialul uman și natural al identității naționale și locale.

•             Lipsa de conștientizare: comunitățile locale nu își apreciază și promovează suficient valorile identitare.

•             Administrație deficitară: autoritățile locale duc lipsă de expertiză și viziune în dezvoltarea turistică.

•             Legislație inadecvată: cadrul legal este incomplet și dificil de aplicat, iar strategiile ministeriale sunt neclare.

•             Lipsa de viziune strategică: turismul nu reprezintă, cu adevărat, o prioritate națională, lipsind și o strategie pe termen lung adecvată.

•             Protecție insuficientă a patrimoniului: degradarea patrimoniului construit afectează atractivitatea turistică.

•             Depopularea zonelor rurale: migrația tinerilor duce la pierderea forței de muncă și a tradițiilor (SGG, 2023).

Pe scurt, dezvoltarea unui turism autentic și sustenabil în România este frânată de o serie de factori complecși, de la lipsa de conștientizare a valorilor locale, la deficiențe legislative și lipsa de viziune strategică.

Evenimente recente, inclusiv criza declanșată de pandemia de COVID-19 și contextul geopolitic, au dus la un mediu schimbat pentru turiști, afaceri și destinații. Aceste schimbări aduc însă și oportunități de promovare a tranziției ecologice în cadrul sectorului, prin:

•             Turismul sustenabil și produsele locale: Crescând cererea pentru experiențe autentice și produse locale, destinațiile turistice trebuie să se concentreze pe sustenabilitate și valorificarea patrimoniului.

•             Turismul local: Costurile în creștere și preocuparea pentru mediu încurajează turismul local, ceea ce necesită o diversificare a ofertei turistice.

•             Șederi mai lungi: Munca la distanță și nomazii digitali reprezintă o oportunitate pentru destinațiile care oferă infrastructură și servicii adecvate.

•             Gestionarea eficientă a destinațiilor: Monitorizarea fluxurilor turistice și investițiile în infrastructură sustenabilă sunt esențiale.

•             Modele de afaceri inovatoare: Digitalizarea, sustenabilitatea și incluziunea socială sunt factori cheie pentru succesul afacerilor turistice.

•             Cooperare public-privat: Colaborarea între guvern și sectorul privat este crucială pentru o dezvoltare turistică integrată și inovatoare.

Există o preocupare tot mai mare în sectorul turismului în privința urgenței gestionării eficiente a riscurilor climatice și a necesității de a accelera acțiunile de îmbunătățire a rezilienței climatice. Semnatarii Declarației de la Glasgow privind Acțiunea Climatică în Turism, adoptată în 2021, se angajează să ia măsuri pentru a reduce emisiile a gazelor cu efect de seră cu 50% până în 2030 și pentru a ajunge la zero emisii cât mai curând posibil, până în 2050. În 2021, Consiliul Mondial pentru Călătorii și Turism (WTTC), împreună cu Programul pentru Mediu al ONU (UNEP) a prezentat o foaie de parcurs zero emisii pentru companiile din turism, în timp ce Coaliția Clean Skies for Tomorrow a Forumului Economic Global WEF și-a stabilit ținta de a alimenta aviația globală cu 10% combustibil pentru aviație durabil până în 2030.

Toate tendințele in turismul internațional converg către tranziția spre un turism sustenabil. Cu toate acestea, factorii de decizie, naționali și locali, trebuie sprijiniți ca să facă față unor provocări sistemice și acute pentru a transforma acest demers în acțiuni cu impact la nivelul turismului și al comunităților locale:

– Constrângeri financiare: bugetele restrânse cer ca tranziția să fie rentabilă și generatoare de valoare imediată.

– Deficit de forță de muncă și lacune în cunoștințe sau competențe specifice, inclusiv cele legate de furnizarea de servicii ecologice, ce ar putea împiedica redresarea turismului local.

– Infrastructură și active ineficiente: turismul ecologic și sustenabil are nevoie de infrastructură nouă, eficientă (de exemplu, stații de încărcare pentru vehicule electrice, piste de biciclete, fond de clădiri reînnoit, parcări pentru rulote etc.).

– Integrare limitată a politicilor de dezvoltare a turismului: domenii cheie de abordare și politici naționale precum transportul, mediul, infrastructura, dezvoltarea economică regională și serviciile de urgență sunt esențiale pentru tranziția ecologică, iar lipsa integrării ridică bariere în calea strategiilor coerente de facilitare a turismului ecologic.

 Guvernul are un rol-cheie de jucat pentru a sprijini afacerile și destinațiile rurale și ecologice și pentru a se asigura că principiile de sustenabilitate sunt ferm încorporate în planurile de dezvoltare turistică. Aceasta înseamnă luarea de măsuri pentru a încorpora reducerea emisiilor a gazelor cu efect de seră, reziliența la schimbările climatice, restaurarea ecosistemelor și includerea acestora în politici, programe și strategii orientate spre viitor, care sunt, de asemenea, aliniate cu prevederile Acordului de la Paris și cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU. Implicarea organismelor statului trebuie să țină cont de o viziune strategică asupra sistemului turistic și de crearea unor condiții-cadru favorabile, la nivel național, pentru a oferi o busolă eficientă în ghidarea politicilor și în luarea deciziilor.

Acțiunea coerentă și coordonată, în toate domeniile de politică, este importantă pentru a lucra, având obiective comune, pentru maximizarea rezultatelor pozitive în turism și măsuri mai ample de ecologizare și evitarea unor consecințe dezastruoase asupra comunităților și ecosistemelor. Facilitarea colaborării dintre toți actorii implicați în turism este un alt rol important pentru guvern și unul în care administrațiile publice locale trebuie să fie din ce în ce mai active.

Un plan complex pentru dezvoltarea turismului, care să pună în valoare patrimoniul cultural și natural în România, cu accent pe valorificarea specificului local și pe sustenabilitate, ar trebui să țină cont de cinci direcții principale de acțiune:

1. Conștientizare și dezvoltare: să se pună accent pe promovarea valorilor locale, colaborarea între actorii implicați și stimularea economiei locale prin turism.

2. Educație: sublinierea importanței pregătirii profesionale în turismul identitar, certificarea competențelor, implicarea diasporei și educarea tinerilor.

3. Conservare: evidențierea necesității protejării patrimoniului și adaptării standardelor de clasificare la specificul local.

4. Valorificarea identității locale: certificarea destinațiilor turistice identitare, valorificarea elementelor culturale locale și crearea de „kituri identitare” pentru o experiență turistică autentică.

5. Sustenabilitate: Promovarea reducerii impactului asupra mediului și dezvoltarea de servicii turistice sustenabile (OECD, 2022).

În ansamblu, cele cinci direcții strategice oferă o viziune holistică asupra dezvoltării turismului, care să pună în valoare patrimoniul uman, cultural și natural din țara noastră.

 Această viziune integrează aspecte legate de conștientizare, educație, conservare, valorificare economică și sustenabilitate. Prin implementarea acestor direcții de acțiune, România poate crea o ofertă turistică autentică, atractivă și sustenabilă, care să contribuie la dezvoltarea economică și socială a comunităților locale (OECD, 2022).

2. Valorificarea deplină a potențialului turismului balnear din România

România se mândrește cu o zestre naturală deosebită, fiind una dintre țările cu cele mai bogate resurse balneare din Europa. Zecile de stațiuni balneoclimaterice și balneare existente stau mărturie a acestei bogății, oferind ape minerale cu proprietăți curative, nămoluri terapeutice și o varietate de resurse naturale benefice pentru sănătate.

Turismul balnear românesc a cunoscut o creștere semnificativă, în ultimii ani, favorizată de o serie de factori: tot mai mulți oameni își îndreaptă atenția către un stil de viață echilibrat, iar stațiunile balneare oferă o oază de relaxare și o șansă de a îmbunătăți starea generală de sănătate. Diversificarea ofertei de tratamente și servicii, precum și investițiile în infrastructura turistică au contribuit semnificativ la creșterea atractivității României ca destinație balneară.

Cu toate acestea, tabloul nu este lipsit de umbre: lipsa forței de muncă, în special a celei calificate, necesitatea urgentă de modernizare a infrastructurii turistice, precum și competiția din partea altor destinații balneare europene reprezintă provocări majore, ce trebuie depășite.

Oportunitățile de dezvoltare sunt numeroase și promițătoare. Turismul balnear medical poate fi un segment cu un potențial semnificativ, iar promovarea stațiunilor ca destinații pentru turismul de familie și pentru seniori poate diversifica segmentul de turiști. Atragerea de investiții în infrastructura turistică este însă esențială, pentru a menține competitivitatea României pe piața turismului balnear.

Guvernul a adoptat, în anul 2019, o strategie națională pentru dezvoltarea turismului balnear, dar deja există preocuparea, din partea organizațiilor din turismul balnear, de îmbunătățire a acestei strategii, astfel încât să devină un document strategic, ce va viza creșterea numărului de turiști, diversificarea ofertei de tratamente și servicii, îmbunătățirea calității și promovarea stațiunilor balneare pe piețele interne și externe. Implementarea cu succes a acestei strategii va contribui semnificativ la transformarea României într-o destinație de top pentru turismul balnear.

Turismul balnear românesc se află într-un moment crucial al dezvoltării sale. O bogăție naturală unică, o creștere constantă și o strategie națională bine definită conturează un viitor promițător, dar acesta este încă incert. Depășirea provocărilor și valorificarea oportunităților existente pot transforma România într-o destinație de top pentru turiștii care caută o experiență de wellness completă și memorabilă, contribuind la prosperitatea țării și la bunăstarea populației.

Constrângeri ale turismului balnear din România:

– Lipsa turiștilor străini: numărul turiștilor străini care vizitează stațiunile balneare din România este semnificativ mai mic decât în alte țări europene. Lipsa de interes sau incapacitatea în realizarea promovării ofertei turistice reprezintă un factor important, ce a contribuit la această situație.

– Lipsa unei promovării eficiente: România nu a investit suficient în promovarea stațiunilor balneare pe piețele externe. O campanie de promovare bine definită, care să evidențieze unicitatea și calitatea resurselor balneare din România, ar putea contribui la atragerea unui număr mai mare de turiști străini.

– Lipsa acreditărilor: stațiunile balneare din România nu sunt acreditate de casele de asigurări din Uniunea Europeană. Acest aspect constituie un impediment major pentru atragerea turiștilor europeni, care pot beneficia de decontarea cheltuielilor de tratament în țările unde stațiunile balneare sunt acreditate.

– Modernizarea lentă a infrastructurii: infrastructura turistică din majoritatea stațiunilor balneare necesită modernizare. Investițiile în renovarea hotelurilor, a facilităților de tratament și a altor infrastructuri turistice sunt esențiale pentru a oferi o experiență de calitate turiștilor.

– Nevoia de calificare continuă a personalului: calificarea personalului din stațiunile balneare poate fi îmbunătățită, prin programe de instruire specifice, personalul calificat fiind esențial pentru a oferi servicii de calitate și pentru a crea o imagine pozitivă a stațiunii (ARB, 2029).

 Există, totuși, excepții, precum, Băile Felix, stațiune care are o clinică acreditată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate din România, iar unele dintre tratamentele sale sunt rambursate de casele de asigurări din alte țări europene, și Sovata, stațiune are o clinică acreditată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate din România, iar unele dintre tratamentele sale sunt rambursate de casele de asigurări din Germania.

Valorificarea potențialului turismului balnear românesc necesită o serie de acțiuni strategice:

– Investiții în modernizare: Modernizarea infrastructurii și a facilităților din stațiunile balneare este esențială pentru a oferi o experiență de calitate turiștilor.

– Promovare eficientă: Promovarea României ca o destinație de turism balnear de calitate pe piețele interne și internaționale este esențială pentru atragerea unui număr mai mare de vizitatori.

– Diversificarea ofertei: Dezvoltarea de noi produse turistice balneo-climaterice, adaptarea la nevoile și preferințele turiștilor și îmbogățirea experienței cu elemente culturale și gastronomice pot contribui la creșterea atractivității României.

Recomandări concrete:

Realizarea de studii de piață pentru a identifica nevoile și preferințele turiștilor balneari din diferite țări.

Dezvoltarea de produse turistice inovative, ce combină tratamentele balneare cu alte atracții turistice, cum ar fi ecoturismul, turismul cultural sau gastronomic.

Îmbunătățirea accesibilității către stațiunile balneare prin investiții în infrastructura de transport din România și prin facilitarea obținerii vizelor.

Promovarea României ca o destinație de turism balnear durabil, ce pune accent pe protejarea mediului și pe valorificarea resurselor locale.

Colaborarea cu agenții de turism și operatori din alte țări pentru a facilita includerea României în circuitele turistice balneo-climaterice europene.

 Implementarea cu succes a acestor recomandări va contribui la creșterea semnificativă a numărului de turiști balneari care vizitează România, consolidând poziția țării pe harta turismului european și stimulând economia locală.

Pe lângă cele enumerate, considerăm că sunt la fel de importante și alte măsuri:

– Pregătirea și perfecționarea profesională a personalului: personalul din stațiunile balneare trebuie pregătit profesional pentru a oferi servicii de calitate și pentru a comunica eficient cu turiștii străini.

– Dezvoltarea infrastructurii digitale: prezența online a ofertelor stațiunilor balneare și a României, ca destinație de turism balnear, trebuie consolidată prin intermediul platformelor digitale și al rețelelor sociale.

– Asigurarea siguranței turiștilor: implementarea standardelor de siguranță și securitate în stațiunile balneare este esențială, pentru a crea un mediu sigur și confortabil.

În același timp, pentru a crește atractivitatea turismului balnear din România, este important ca mai multe stațiuni să obțină acreditarea de la casele de asigurări din Uniunea Europeană. Acest demers ar putea fi realizat prin:

– Îmbunătățirea infrastructurii și a dotărilor: Stațiunile balneare trebuie să se modernizeze și să ofere o gamă largă de tratamente și servicii de calitate.

– Asigurarea calității: Stațiunile balneare trebuie să implementeze un sistem de management al calității, care să fie conform standardelor europene.

– Promovarea: Stațiunile balneare trebuie să se promoveze pe piețele externe și să participe la târgurile internaționale de turism (SGG, 2019).

Obținerea acreditării de la casele de asigurări din Uniunea Europeană este o provocare serioasă, dar și o oportunitate importantă pentru stațiunile balneare din România de a-și crește competitivitatea pe piața turismului balnear, putând aduce beneficii semnificative stațiunilor balneare din țara noastră și ar putea contribui semnificativ la creșterea numărului de turiști străini care vizitează stațiunile noastre balneare.

Beneficiile acreditării:

Creșterea numărului de turiști străini: Acreditarea de la o casă de asigurări din Uniunea Europeană poate contribui semnificativ la creșterea numărului de turiști străini care vizitează o stațiune balneară.

Îmbunătățirea reputației: Acreditarea demonstrează că o stațiune balneară respectă standardele europene de calitate.

Creșterea veniturilor: Acreditarea poate duce la creșterea veniturilor din turismul balnear.

Procesul de acreditare poate fi costisitor, pentru stațiunile balneare și poate dura mai multe luni, iar criteriile de acreditare pot fi complexe și dificil de îndeplinit.

Recomandări:

Stațiunile balneare din țara noastră pot colabora între ele pentru a-și împărtăși experiențele și pentru a reduce costurile procesului de acreditare.

Guvernul poate sprijini stațiunile balneare în obținerea acreditării, prin oferirea de finanțare cu facilități, facilități administrative și promovarea stațiunilor balneare acreditate.

Pe lângă colaborarea cu casele de asigurări din țări ale UE, stațiunile balneare din România ar putea lua în considerare și colaborarea cu alte organizații și organisme. De exemplu, companiile de turism pot ajuta la promovarea stațiunilor balneare acreditate pe piețele externe. Asociațiile de turism pot oferi sprijin și consultanță stațiunilor balneare care doresc să obțină acreditarea. Organismele guvernamentale pot oferi finanțare și asistență tehnică stațiunilor balneare care doresc să obțină acreditarea.

Considerăm că inițiativa, aflată într-o fază avansată, pentru semnarea unui Protocol de colaborare instituțională între mai multe ministere, alte organizații guvernamentale, pe de o parte și organizații private ce activează în domeniul turismului balnear este de apreciat și nu putem decât să sperăm că, ulterior semnării acestui protocol, colaborarea efectivă dintre părțile semnatare va fi încununată de succes. Părțile care urmează a fi semnatare ale acestui protocol sunt: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ministerul Sănătății, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Institutul Național de Recuperare Medicală Fizică și Balneoclimatologie, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Turism, Agenția Națională de Resurse Minerale, pe de o parte, din partea sectorului public și Organizația Patronală a Turismului Balnear din România, Asociația Națională a Stațiunilor Balneare și Balneoclimaterice din România, Asociația Română de Balneologie, Societatea Română de Reabilitare Medicală și Societatea Română de Medicină Fizică, de Recuperare și Balneoclimatologie, pe de altă parte, din partea sectorului privat și al mediului asociativ.

Protocolul respectiv are ca scop colaborarea interinstituțională între părți și ca obiectiv principal asigurarea eficacității și a coerenței demersurilor de dezvoltare a turismului balnear din România, astfel încât turismul balnear să se repoziționeze, la nivel național, să se promoveze mai eficient și să valorifice superior patrimoniul balnear al țării noastre, prin eforturile conjugate ale organizațiilor semnatare.

Sectorul ospitalității și turismului a fost neglijat, uneori chiar ignorat, de multe dintre guvernările din România, în ultimele trei decenii. În anumite perioade fost luată decizia de renunțare la existența unui minister dedicat exclusiv turismului, în cadrul guvernului, acest sector fiind gestionat, pe rând, fie de o Autoritate Națională pentru Turism, fie de un minister care a coordonat mai multe sectoare și domenii de activitate. Mai mult, a existat o perioadă când cuvântul turism pur și simplu nu s-a mai regăsit nici măcar în titulatura ministerului în structura căruia se afla, ceea ce reprezintă o dovadă evidentă a lipsei de interes pentru acest sector din partea guvernanților din perioada respectivă.

Dacă decidenții guvernamentali vor înțelege ce înseamnă efectul multiplicator al turismului, adică faptul că nu trebuie analizat doar aportul direct al acestuia la economia țării, exprimat în contribuția directă la formarea PIB și la crearea de locuri de muncă directe, ci și aportul acestuia indirect și cel indus în economie, atunci, prin măsuri adecvate, turismul va putea valorifica pe deplin resursele naturale și antropice, patrimoniul deosebit de care dispune România.

De asemenea, atunci când vom conștientiza pe deplin că turismul este și o importantă activitate de export, ce poate contribui consistent la echilibrarea soldului balanței comerciale a României, vor fi luate și măsurile necesare pentru atragerea de mai mulți străini în România, atât printr-o mai bună promovare a ofertei noastre turistice în străinătate, cât și prin măsuri de îmbunătățire a ofertei turistice din țara noastră.

Suntem oare pregătiți, noi, ca țară, să facem cu adevărat din turism o prioritate națională?

Ion Dănuț Jugănaru este conf. univ. dr. ec., președinte, Asociația pentru Sudii și Prognoze Economico – Sociale (ASPES) – filiala Dobrogea.
Bogdan Pletea este ec., membru ASPES – filiala Dobrogea.

de Gabriel Biriș,
cofondator The Tax Institute

România are atât un deficit bugetar uriaș, cât și o lipsă cronică de încredere în modul în care se face guvernarea. Au crescut impozite și contribuții, au fost introduse impozite noi, unele (IMCA, ICAS, impozitul pe construcții) cu efect toxic atât asupra companiilor prezente în piață și a cetățenilor, cât și asupra capacității României de a atrage noi investiții. În 2024 și 2025, au crescut semnificativ veniturile fiscale, dar – pe fondul creșterii necontrolate a cheltuielilor – deficitul bugetar a explodat, ajungând la aproximativ 9% PIB (8,6% pe cash, 9,3% PIB pe metodologia ESA). Cheltuielile cu salariile (+46,75% din PIB în 3 ani) și cheltuielile de asistență socială (+36,41% PIB în 3 ani) au ajuns să reprezinte 88,55% din toate veniturile fiscale! Deficitul pe primul trimestru al lui 2025 a ajuns la 2,28% PIB, iar perspectiva de a depăși 10% PIB pentru întreg anul este una extrem de îngrijorătoare. Toate acestea arată că trebuie schimbată fundamental filosofia actului de guvernare.

Deficitul de încredere creat de aceste politici trebuie recuperat, trebuie recâștigată încrederea economiei și a cetățenilor în actul de guvernare. Cum ar putea fi făcut acest lucru? În niciun caz prin scutiri, ajutoare de stat sau alt gen de privilegii, ci prin crearea unui climat de business sănătos, prietenos cu investițiile, fără privilegii și discriminări. Plus toleranță zero la evaziune! Level playing field…

Se poate, mai ales în actualul context bugetar? Personal, consider că da – se poate, doar că este imperios necesar ca măsurile ce se vor adopta în următoarele săptămâni să aibă în vedere următoarele principii:

1.            Sarcina fiscală justă și echitabilă

Impozitele și contribuțiile sociale obligatorii trebuie stabilite în mod rezonabil, fără excepții și privilegii, ținând cont doar de mărimea veniturilor, și nu de tipul acestora. Legislația fiscală trebuie să încurajeze investițiile și munca eficientă!

2.            Toleranța zero la evaziune

Măsurile legislative adoptate trebuie să descurajeze practicile comerciale ilicite și să elimine oportunitățile de fraudă create prin lege.

3.            Informatizare cu sens

Procesul de informatizare trebuie să aibă scopul de a reduce eforturile de declarare și conformare voluntară ale contribuabililor, dar și de a eficientiza procesul de administrare fiscală. Digitalizarea trebuie să aducă beneficii reale pentru toți cei implicați și nu doar costuri suplimentare pentru contribuabili și ANAF!

Prezentăm, mai jos, o serie de măsuri concrete ce trebuie și pot fi adoptate în următoarele săptămâni, măsuri care au vocația de a servi atât creșterii veniturilor la buget, cât și nevoii de a crea un cadru fiscal favorabil dezvoltării prin muncă eficientă și investiții, mai ales în actualul context economic.

Concret, ce s-ar putea face?

4.            Creșterea atractivității României pentru investitori

i)             Impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA 1%) introdus în anul 2024, prin Legea nr. 296/2023, trebuie eliminat, deoarece are un impact negativ asupra tuturor sectoarelor de activitate, unele fiind sever afectate. În plus, păstrarea IMCA 1% va face imposibilă atragerea de investiții noi și determină reducerea dimensiunii companiilor existente prin reorganizări, astfel încât cifra de afaceri să rămână sub pragul de 50.000.000 euro/an. Or, pentru a putea concura eficient pe plan regional, România are nevoie de consolidarea companiilor sale și nu de fărâmițare pentru a evita plata unui impozit nociv… În plus, dezavantajează companiile care au optat pentru măsura excelentă introdusă în 2020, și anume consolidarea fiscală.

ii)            Impozitul suplimentar pentru companiile din sectorul petrol și gaze (ICAS 0,5% din cifra de afaceri) trebuie eliminat, mai ales în contextul în care comercianții angro și cu amănuntul de combustibili (indiferent de cifra de afaceri) au fost incluși în acest sector. Aplicarea pe lanțul de comercializare (producători / comercianți angro / comercianți cu amănuntul) a ICAS 0,5% (care mai e și nedeductibil la calculul impozitul pe profit!) va genera creșterea prețurilor la benzină și motorină, va genera inflație generalizată în toate sectoarele economice și va duce la creșterea costului vieții pentru toți cetățenii României, lucru ce nu este de dorit în perioada următoare.

iii)          Pentru a stimula investițiile și recuperarea capitalului, trebuie luată în calcul indexarea amortizării fiscale a mijloacelor fixe cu inflația.

iv)           Perioada de recuperare a pierderilor fiscale trebuie majorată la 10 ani, pentru a compensa măsura recuperării pierderii în limita a 70 % din profit. Această măsură are impact bugetar zero în următorii 5 ani, dar este necesară pentru a compensa limitarea introdusă în 2024, reducerea de la 7 ani
la 5 ani a perioadei de recuperare a pierderilor este complet nejustificată.

v)            Eliminarea limitării deductibilității dobânzilor la
1.000.000 euro pentru dobânzile plătite de companii către bănci sau pentru leasing financiar. Această limitare afectează companiile care derulează investiții mari sau care au nevoi semnificative de finanțare a capitalului de lucru.

5.            Impozitul pe venit și contribuțiile sociale trebuie să depindă doar de CÂT câștigăm, nu de cum câștigăm. Trebuie să fim egali în fața legii, altfel contractul social nu funcționează. Nu putem cere unui cetățean care este impozitat cu 43% să fie solidar cu unul care plătește doar 1% sau deloc…

Trecând din nou la măsuri concrete:

i)             Cota unică de impozit pe venit, fără excepții! Trebuie eliminată și ultima scutire existentă (pentru salariile din cercetare-dezvoltare), eliminat impozitul pe 1% pentru câștigurile de pe bursă, iar baza de impunere pentru operațiunile cu criptomonede trebuie calculată în mod similar câștigurilor de pe bursă, reglementarea actuală nu poate fi – pur și simplu! – aplicată;

ii)            Baza de calcul al CAS trebuie plafonată pe suma veniturilor realizate din muncă (salarii, activități independente, drepturi de autor, contracte de activitate sportivă) la un nivel rezonabil, de maximum 6 salarii minime pe lună / 72 salarii minime/an. În mod corespunzător, rezultă și plafonarea numărului de puncte de pensie, măsură ce contribuie la sustenabilitatea pilonului I de pensii;

iii)           Baza de calcul al CASS trebuie și ea plafonată la același
nivel de 6 salarii minime pe lună / 
72 salarii minime pe an, pe suma tuturor veniturilor și scăzută deducerea personală și din baza de calcul al CASS, nu numai din baza de calcul al impozitului pe salarii, măsură ce ajută la reducerea sarcinii fiscale totale pentru salariile mici;

iv)           Trebuie introduse măsuri eficiente privind impozitarea sumelor ce nu pot fi justificate, precum cele propuse în septembrie 2016;

v)            Trebuie introduse reguli privind transparentizarea în scop fiscal a sumelor „parcate” de rezidenți români în paradisuri fiscale (a se vedea:OECD: CFC Rules focused on the UBO);

Implementarea unui astfel de pachet ar asigura:

vi)           Creșterea conformării voluntare;

vii)          Eliminarea tentației actuale de a masca veniturile din salarii (sarcină fiscală totală de 41,5%) sub alte forme de venituri, semnificativ mai puțin fiscalizate;

viii)         Eliminarea aplicării multiple a CASS pentru mai multe tipuri de venituri (10% neplafonat pentru salarii, 10% plafonat la 5 salarii minime/lună
pentru venituri din activități independente, 10% plafonat la 2 salarii minime pentru venituri din chirii, dividende, dobânzi, câștiguri de capital, alte venituri);

ix)           Reducerea cheltuielilor de administrare, controalele pentru verificarea încadrării veniturilor într-una sau alta din categorii slab fiscalizate (ex. activități dependente vs. activități independente) nemaifiind necesare (sarcina fiscală nu va mai depinde de tipul venitului).

x)            Nu în ultimul rând, aplicarea acestui set de măsuri ar ridica presiunea exercitată de Comisia Europeană pentru modificarea reglementărilor privind microîntreprinderile, deoarece acestea și-ar pierde complet atractivitatea pentru planificare fiscală agresivă.

O astfel de abordare, pe lângă avantajul de natură bugetară și al reducerii costurilor de conformare/administrare, al descurajării neconformării, prezintă și marele avantaj al așezării pe baze morale, echitabile a sarcinii fiscale, eliminând subminarea principiului solidarității prin tot felul de excepții/privilegii, toți cetățenii devenind egali în fața legii – așa cum de altfel prevede și Constituția.

6.            Toleranța zero la evaziune

România are, de departe, cel mai mare GAP (GAP = partea care nu se colectează din TVA-ul teoretic colectabil, luând în considerare și cotele reduse). Conform ultimului studiu publicat de Comisie, în 2022 România a înregistrat un GAP de 30,6%
(8,5 miliarde euro), fiind singura țară din UE care a înregistrat creștere consecutivă a GAP-ului în cei 4 ani anteriori (de la 32,7 în 2018 la 36,7% în 2021) în contextul în care, în aceeași perioadă, media GAP-ului a scăzut de la 11,2% în 2018 la 5,3% în 2021.

Începând din 2022, România a introdus o serie de măsuri de digitalizare clamate ca fiind în scopul reducerii acestui GAP. Sisteme precum
RO e-Factura, RO e-Transport,
RO e-Sigiliu, RO e-TVA au fost introduse rapid și fără consultări, cu costuri semnificative pentru contribuabili, care în mod evident au și protestat de nenumărate ori cu privire, mai ales, la lipsa totală de consultări. Datele din execuțiile bugetare arată că încasările nete din TVA nu au crescut în 2023 și 2024. RO e-DEGEABA!

Din planul de ajustare a deficitului propus Bruxelles-ului, observăm că Ministerul Finanțelor nici măcar nu își propune să reducă GAP-ul de TVA și să se apropie de VTTL 10,6% PIB (posibil 11% PIB urmare a creșterilor de cote și a ponderii consumului intern în PIB), stabilindu-și ca obiectiv doar 7,5% PIB până în 2031.

Trecând, din nou la, soluții concrete:

i)             Introducerea taxării inverse generalizate în B2B, pentru toate facturile mai mari de 5.000 euro (25.000 lei), fără TVA, similar cu regimul aplicabil din 2017 la vânzările de telefoane mobile și computere, regim introdus prin aplicarea QRM urmare a unor fraude masive în comerțul cu aceste echipamente. România poate cere – și nu avem niciun motiv să credem că o astfel de cerere ar fi respinsă de Comisie – să aplice acest sistem de colectare al TVA (la capătul lanțului, în B2C);

ii)            Eliminarea completă a
RO e-Transport și RO e-TVA. Sunt absolut degeaba, sunt doar generatoare de costuri pentru contribuabili, de costuri de administrare pentru ANAF, RO e-Transport fiind o „fabrică” de amendat contribuabilii onești, cel mai probabil același lucru urmând a se întâmpla și cu RO e-TVA. În plus, sistemul similar introdus de Ungaria a fost deja declarat neconform de CJUE în 2021 și a trebuit revizuit;

iii)           Revizuirea din temelii a RO e-Factura și RO e-Case de marcat, primul fiind în prezent incomplet (nu include și nici nu poate include facturile emise pentru export/livrări intracomunitare) și deci în imposibilitatea de a oferi în timp real informațiile necesare administrării fiscale eficiente.

7.            Taxarea inversă generalizată:

Elimină complet frauda carusel și TVA pierdut prin insolvențe (de multe ori frauduloase), prin faptul că elimină, în ceea mai mare parte,
cash flow-ul în B2B (banii care nu circulă nu pot fi furați);

Elimină în cea mai mare parte rambursările de TVA, ceea ce implică atât reducerea costurilor de finanțare pentru contribuabili, cât și reducerea semnificativă a costurilor de administrare. Aproximativ 50% din numărul total al inspectorilor fiscali lucrează pentru a soluționa cererile de rambursare ale contribuabililor, peste 95% din sumele solicitate la rambursare fiind confirmate. Aceștia, odată eliberați de această sarcină, vor putea fi direcționații pentru controale cu sens în ceea ce privește evaziunea, dar și pentru a asigura servicii de asistență a contribuabililor;

Elimină distorsiunile concurențiale între companiile din Romania și cele din UE (din UE poți cumpăra fără plată TVA, din România nu, deci trebuie să prefinanțezi TVA până îl compensezi sau îl primești la rambursare).

Soluții sunt, depinde însă de voința politica. O vom avea? Vom vedea în curând…