Argumente privind depozitele bancare tokenizate

Date:

de RODNEY GARRATT
Consilier principal la BRI și

HYUN SONG SHIN
Consilier economic și șef de cercetare la BRI

 

Stablecoin-urile au fost în centrul atenției de când implozia ecosistemului Terra de anul trecut a declanșat efecte semnificative de domino pe piața criptomonedelor. Deși majoritatea ar fi de acord că stablecoin-urile, cum ar fi TerraUSD, gestionate de un algoritm care a corelat valoarea acestora cu o altă criptomonedă, nu reușesc să livreze pe partea de „stabilitate“ declarată în denumirea lor, există mai puțin consens asupra monedelor garantate de monede sau active din lumea reală.

BASEL –În timp ce băncile centrale și sectorul privat contemplădesignul viitorului sistem monetar în lumina evoluției rapide a economiei digitale, ideea de tokenizare a depozitelor bancare comerciale a câștigat teren. Evoluțiile recente din piețele stabile și eforturile băncilor comerciale de a explora depozitele tokenizate sugerează un acord asupra intenției, dar nu și asupra implementării. Scopul este de a oferi o formă emisă privat de „bani programabili“ tokenizați, dar răspunsurile la întrebarea „cine ar trebui să o furnizeze și cum?“ diferă.

Din fericire, există o cale bună de urmat. Moneda tokenizată emisă privat poate și ar trebui să fie emisă în cadrul actualului sistem monetar pe două niveluri, bazându-se pe încrederea în banii băncilor centrale și pe un sector privat inovator, pregătit și dispus să deservească clienții. Dar modelarea acestei alternative promițătoare după stablecoin-uri ar fi o greșeală, din mai multe motive.

Pentru început, funcția principală a stablecoin-urilor a fost de a atrage bani în universul cripto, ele fiind rareori folosite pentru a achita bunuri și servicii reale. În plus, actualele stablecoin-uri nu au îndeplinit încă noțiunile rezonabile de conformitate cu normele de reglementare și supraveghere. În același timp, se pare că există un tot mai mare consens asupra faptului că, dacă ar fi suficient reglementate și garantate prin active lichide de înaltă calitate, aceste monede ar fi mai puțin riscante și, prin urmare, o formă acceptabilă de bani.

Dar neajunsurile stablecoin-urilor se extind cu mult dincolo de garantarea acestora. Este adesea trecut cu vederea faptul că acestea circulă drept instrumente la purtător, ceea ce înseamnă că posesia înseamnă proprietate și proprietatea poate fi transferată în mod liber.

Există două probleme cu banii digitali ca instrumente la purtător. În primul rând, a permite banilor tokenizați să fie liber transferați introduce posibilitatea aproape certă că se vor tranzacționa la prețuri diferite, o perspectivă care încalcă principiul „unicității banilor”. Aceasta este ideea, esențială pentru comerțul eficient, că banii furnizați public (cum ar fi numerarul) și toate formele de bani furnizați privat (cum ar fi depozitele bancare comerciale) se tranzacționează la valoarea nominală.

Deși un instrument la purtător pe deplin garantat poate avea un preț apropiat de valoarea nominală în cea mai mare parte a timpului, chiar și diferențele minore la răscumpărare ar putea duce la abateri de preț, care sunt apoi amplificate în piețe. Pe de altă parte, pot exista, totuși, episoade de reduceri semnificative, așa cum am văzut în cazul stablecoin-urilor ca urmare a întreruperilor cauzate de prăbușirea Terra și a schimbului FTX.

Chiar dacă destinatarul unui instrument la purtător are încredere deplină în termenii de garantare și de răscumpărare, orice dovadă că alții ar avea îndoieli ar reprezenta un motiv de îngrijorare. La urma urmei, destinatarul va trebui să convingă viitorii destinatari că valoarea sa este de necontestat. Aceasta este o provocare mai mare decât a te convinge pe tine însuți că moneda valorează exact 1 dolar (valoarea pe care se presupune că majoritatea ar avea-o).

A permite monedelor tokenizate să fie tranzacționate drept instrumente la purtător ar reprezenta un pas înapoi. Oricine este familiarizat cu istoria monetară a Statelor Unite își va aminti de „epoca libertății bancare“ a Americii. În această perioadă, din 1837 până la Războiul Civil, sistemul bancar nu era supus supravegherii federale și orice bancă putea emite propria monedă. Ca urmare, bancnotele private care circulau erau supuse fluctuațiilor de preț.

A doua problemă cu banii digitali ca instrumente la purtător este faptul că emitentul nu are control asupra destinației acestora, și nici asupra persoanei care deține pasivele; un deținător de monedă o poate transfera către orice altă entitate de pe platformă. Acest lucru contravine măsurilor de siguranță larg acceptate pentru sistemul de plăți. Standardele de „cunoaștere a clientelei“ impun instituțiilor financiare de astăzi să verifice identitatea unui client, ca o modalitate de a proteja sistemul împotriva spălării banilor și a altor activități ilicite.

Din aceste motive, cea mai atractivă propunere privind depozitele tokenizate nu respectă modelul instrumentului la purtător. Plățile între emitenții de bani se efectuează prin reducerea soldului de token-uri al expeditorului la instituția de trimitere și emiterea de noi token-uri către destinatar la banca destinatarului sau la furnizorul de servicii de plată. Foarte important este faptul că există un transfer concomitent de bani de la banca centrală, folosind o monedă digitală a băncii centrale (CBDC), care echilibrează evidențele. De fapt, plățile între intermediarii privați sunt efectuate folosind banii băncii centrale.

Acest model garantează că banii se tranzacționează la valoarea nominală prin replicarea procesului utilizat în sistemele convenționale de plată. Nu poate exista nici o diferență de preț între depozitele tokenizate oferite de diverse bănci comerciale, deoarece acestea nu circulă și nu sunt tranzacționabile. În plus, unicitatea banilor ar fi susținută în același mod în care este acum susținută pentru depozitele bancare comerciale, cu condiția ca toți emitenții să respecte aceleași standarde de reglementare și să aibă acces la aceleași măsuri de protecție financiară (inclusiv banca centrală în calitate de creditor de ultimă instanță).

Este rezonabil să vă întrebați dacă un model în care token-urile depozitate nu circulă liber nu ar submina beneficiile tokenizării. Nu, nu este cazul. Token-urile ar permite, totuși, o mai mare eficiență tranzacțională și ar deschide ușa către noi forme de plăți programabile.

Gândiți-vă la procesul de escrow pentru cumpărarea unei case. Conturile de escrow garantează fondurile furnizate de cumpărător pe durata îndeplinirii condițiilor contractului imobiliar. De obicei, o terță parte păstrează banii până când toate condițiile sunt îndeplinite și procedura de vânzare se finalizează, moment în care banii din contul escrow sunt eliberați vânzătorului. Însă, în cazul în care cumpărătorul nu își îndeplinește obligațiile de cumpărare, atunci banii sunt alocați în conformitate cu termenii acordului escrow.

Procesul actual de escrow presupune un intermediar și transferul de fonduri înainte și înapoi între conturi diferite, eventual deschise la bănci diferite. Acest proces ar putea fi, însă, automatizat, folosind depozite tokenizate și așa-numitele contracte inteligente, renunțând la intermediar și la necesitatea unui cont terț. Fondurile escrow ar putea fi pur și simplu blocate în contul cumpărătorului folosind un contract inteligent. După finalizarea tranzacției, plățile necesare ar fi efectuate automat utilizând un proces care actualizează depozitele tokenizate ale cumpărătorului și vânzătorului și se decontează utilizând CBDC.

Pe măsură ce băncile centrale și Banca Reglementelor Internaționale (banca centrală a băncilor centrale) explorează și experimentează diferite tipuri de bani programabili, acestea ar trebui să țină seama de mandatul lor de a servi publicul. A se baza pe stablecoin-uri reprezintă un pas înapoi în timp către epoca libertății bancare, în timp ce depozitele bancare tokenizate utilizează un sistem financiar bine înțeles și foarte bine reglementat, permițând, în același timp, existența unor opțiuni de plată aproape instantanee și sofisticate. Nu este necesar să abandonăm ceea ce funcționează, mai ales atunci când ecosistemul volatil al banilor digitali are nevoie disperată de o forță stabilizatoare.


Rodney Garratt este consilier senior la Banca Reglementelor Internaționale.

 

 

Hyun Song Shin este consilier economic și șef de cercetare la Banca Reglementelor Internaționale.

 

 

Drepturi de autor: Project Syndicate, 2023. www.project-syndicate.org

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Financial Intelligence organizează cea de-a șasea ediție a evenimentului Forumul Energiei

Financial Intelligence organizează cea de-a șasea ediție a evenimentului...

Profitul net ajustat al Xiaomi se dublează în primul trimestru și ajunge la 6,5 miliarde RMB

Traiectorie robustă de creștere, catalizată de multipli factori  Corporația...

ASF aprobă începerea ofertei publice inițiale pentru listarea a 28,5% din capitalul JT Grup Oil la Bursa de Valori București

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat în ședința...