Transparența Băncii Naționale a României (BNR) este mai degrabă mimată decât există cu adevărat, în fapt asistăm la campanii de PR a departamentului de comunicare care încearcă să transforme negrul în alb sau cel puțin roz. Să luăm de exemplu controversa legată de rezerva de aur a României. În situațiile financiare auditate ale BNR pentru perioada 2005-2015 găsim structura rezervei de aur a României atât de pe locuri de depozitare (intern-extern), cât și sub forma în care se găsește (monede-lingouri). Constatăm că 59.2% din rezerva de aur a României, respectiv echivalentul a aproximativ 2,165 milioane uncii, este depozitată în străinătate.
În plus, constatăm că această rezervă evaluată la peste opt miliarde lei la sfârșitul anului 2015 nu a produs dobânzi decât în 2005 – 310.000 lei și în 2006 19.000 lei. În rest, conform notelor la situațiile financiare, dobânda este zero. În acest context, este clar că, pe bună dreptate, publicul poate fi nedumerit de ce totuși ținem în străinătate o cantitate atât de mare de aur pentru care se plătesc, în mod cert, sume consistente.
Dacă ar fi să luăm în considerare explicațiile apărute în media prin care reprezentați ai BNR fac o paralelă cu situația unor acțiuni ale Venezuelei (un stat falimentar ale cărui datorii se cumpără cu un discount de 50-60% față de valoarea nominală) ne putem gândi că România este într-o iminentă insolvență și are nevoie de credite urgente bazate pe rezerva de aur. Pe de altă parte, dacă avem în vedere cealaltă explicație, conform căreia rezerva de aur este deținută în străinătate pentru transparență și credibilitate, printr-o interpretare per a contrario, concluzia este a lipsei de credibilitate și transparență a BNR dacă depozitează aurul în propriul seif.
