Ani la rând întâlneam în Piața Gemeni un domn cu laptop, de la care aveam obiceiul să cumpăr mere Reinette și Ionatan, roșii din grădină sau pere gustoase. De fiecare dată, în jurul merelor și laptopului se înfiripa discuția pe o temă despre… altă piață. Domnul, mereu conectat la site-urile Reuters sau Bloomberg, îmi mai împărtășea din opțiunile de cumpărare pe care le alesese. Ce-i drept, mă intriga faptul că un vânzător din piață era permament la curent cu ce se întâmpla pe piețele internaționale, mai ales cele din SUA, față de care cred că avea o preferință în a-și investi banii. Adeseori ne permiteam și câte o divagație în jurul luărilor de poziție ale doamnei Janet Yellen, care era atunci președinta Fed, comparativ cu cele mai restrânse ca arie pe care le abordau banca centrală europeană sau guvernatorul BNR. Cred că în cele din urmă am reușit să-l conving de ce nu se pune semnul egalității între competențele Sistemulul Federal de Rezerve al SUA și limitele Sistemului European al Băncilor Centrale.
În altă ordine de idei, însă, omul cu calculatorul știa despre ce vorbește și era realmente preocupat de a-și investi banii în plasamente cu randament meritoriu și un grad de risc pe care să și-l permită. Adeseori mă uitam în jur, remarcând curiozitatea cu care ne priveau ceilalți, și mă întrebam cine sunt cei normali: oamenii care nu vor să piardă ocazia unui plasament remuneratoriu sau cei care își făceau socoteala profitului din vânzările de legume și fructe ale unei zile? Mi se părea o grăitoare expresie a despărțirii de o lume a celor care se mulțumesc cu puțin în favoarea celor preocupați de un viitor pentru care nu doresc să stea cu mâna întinsă la fondurile instabile ale unor guverne despărțite de electorat a doua zi după alegeri.
Cum vânzătorii din piețe își cunosc clienții, nu prea puteam să ocolesc toate preocupările domnului cu laptopul. Dânsul dobândise deja preferința pentru plasamentele în titluri americane și avea mai mereu o întrebare legată de recomandările directe sau mai voalate pe care banca centrală din România le făcea în favoarea plasamentelor în lei la băncile locale: de ce? Iar eu încercam să susțin calea stabilității și protecției depozitelor. Plecarea mea din viața activă a coincis, întrucâtva, și cu plecarea dânsului din Piața Gemeni. Nu mă duce gândul la „statul paralel” și, la urma urmei, puțin îmi pasă.
Dar m-am aplecat asupra alegerii pe care omul cu calculatorul o făcea: investiția în active bursiere, neinteresat fiind de bonurile de tezaur guvernamentale sau depozitele bancare. Pentru o durată, cel puțin, omul care căra zi de zi calculatorul după sine și îl așeza alături de el, în spatele tejghelei cu fructe și legume, permanent conectat cu PIAȚA, făcuse o alegere la care, cel puțin eu nu mă gândisem: câtă vreme guvernele și băncile centrale pun prudența pe primul loc, atunci bursa, esența libertății pieței, va crește la adăpostul unui mediu arhisupravegheat și suprareglementat. Altfel spus, factorii externi care pot influența companiile listate și tranazacțiile bursiere sunt prietenoși cu investitorii și companiile listate.
Cele relatate pot părea neverosimile multora. Dar neîncrederea lor nu schimbă realitatea: nici cea din Piața Gemeni, unde alți precupeți erau martorii întâplărilor de zi cu zi, nici cea din PIAȚĂ. Într-adevăr, după marea criză financiară din 2008-2009 băncile centrale au activat o multitudine de reglementări și pârghii care să dea piețelor stabilitate, investitorilor încredere, guvernelor loc de împrumuturi iefine, prețurilor și cursurilor de schimb o predictibilitate în limite strânse. Convergența unor asememenea măsuri, încurajată prin toate instituțiile multilaterale (FMI, BCE, BIS, G20, FSB), a dat lumii un impuls de creștere a economiilor naționale, dar și a veniturilor personale. Informațiile vehiculate de aceste organisme au dat oamenilor încrederea că cei responsabili sunt permanent la pupitrele de comandă.
Și totuși, câștigurile nu sunt egale și, deși mai peste tot în lume avuția a crescut, populismul flutură lozinca creșterii decalajelor și condamnării fără echivoc a globalizării. Să privim câteva cifre:
1. Punctul cel mai de jos al crizei fianciare precedente a fost 9 martie 2009, când indicele S&P 500 a coborât la cca 676 puncte – 10.000 dolari investiți atunci în 148 acțiuni SPDR S&P 500 ETF[1] (cele mai căutate în lume și care dau tonul evoluției indicelui S&P), la un preț unitar de 67,95 dolari.
pe 10 ani (scara din dreapta) și a ratei dobânzii la depozitele bancare în dolari la termen de 12 luni
(scara din dreapta), în perioada 2009 – 2019
Sursa: Bloomberg
La 22 iulie 2019, indicele S&P 500 oscila în jurul valorii de 2983,82 puncte și prețul unei acțiuni era de 298,00 dolari. Deci, după un deceniu indicele S&P 500 înregistrează o creștere de 3,41 ori, iar prețul acțiunilor de 3,39 ori. Rezultatul este că investiția inițială, de 10.000 dolari, valorează acum 44.104 dolari, fără a lua în calcul și dividendele aferente.
2. În același interval, aceeași sumă investită în obligațiuni ale Trezoreriei americane cu scadența la 10 ani aducea un câștig de doar 2.443,25 dolari peste valoarea investită (vezi curba indicelui USGGR10YR), în condițiile unei dobânzi de 2,21% pe an. În cazul deschiderii unui depozit bancar de 10.000 dolari pe termen de 12 luni, dar reînnoit an de an, câștigul, fără acumulare de capital, este și mai mic, respectiv de 1.568,8 dolari, dobânda medie anuală evoluând între o valoare subunitară între 2010 și 2015, cu un minim de 0,53% în 2014 și un maxim de 2,64% în 2019.
Recapitulând, putem recunoaște că decalajele au crescut. Și aceasta în condiții de disproporții, probabil, nemaiîntâlnite în istoria economică a ultimilor 100 ani. Dar, de reținut că niciun investitor nu a fost la capătul intervalului mai sărac decât atunci când a luat decizia de a investi. Așadar, câștigul, înainte de impozitare, al unei investiții de 10.000 dolari pe termen de 10 ani, întreprinsă între 2009 și 2019 pe piața americană, a fost:
- în active pe piața de capital: 34.104 dolari
- în obligațiuni guvernamentale cu maturitatea de 10 ani: 2.443 dolari
- în depozite bancare la termen de un an, reînnoite timp de 10 ani:
1.569 dolari.
Datele de mai sus, oricât de multă stupefacție ar produce, sunt rezultatul unor atitudini diferite ale investitorilor față de risc, dar și al puterii de economisire a populației. Concis, am putea spune că bogații riscă mai mult și că oamenii cu venituri moderate, în principal din salarii, au o forță investițională mai mică și o grijă mai mare pentru siguranța investiției lor.
În primul rând trebuie avut în vedere că nu poți investi pe bursă cu dorința unui câștig substanțial fără a deschide la o agenție de brokeraj un cont cu o sumă consistentă, care rareori este mai mică de 10.000 dolari. Se poate obiecta aici că pe piețele emergente valorile depozitelor sunt mai mici, ca și pentru tranzacțiile online. Așa este, dar cei care caută să fie investitori recunoscuți o pot face doar prin angajarea în tranzacții cu volume mari de active prezente pe piața de capital, care solicită și investiții pe măsură.
