Erodarea lichidității face piețele nefuncționale

Date:

Tematica pusă pe tapet zilele acestea pare a fi alta, deși eterna și fascinanta noastră provocare e gestionarea lichidității. Nu discutăm aici de faptul că atunci când banca centrală cumpără valută pune lei pe piață și ia lichiditatea de acolo când vinde monedă străină, acest mecanism pare să-l fi înțeles aproape toți analiștii.

Haideți să ne reamintim vorbele – din 1867 – ale lui Eugeniu Carada: „Criza noastră financiară nu provine atât din lipsa resurselor, cât din lipsa spiritului unei adevărate economii în bugetul cheltuielilor noastre, din reaua și nedreapta noastră sistemă de impozite, din legile vicioase de percepțiune, din neorganizarea institutelor de credit, din care cauză comerțul și industria țării sunt în decădere. Vom îmbunătăți finanțele noastre, mai cu deosebire îndată ce vom organiza creditul prin bănci agricole și comerciale, care să ridice comerțul, industria, agricultura; să redea viață prin stimularea și înlesnirea tranzacțiilor private, precum și a lucrărilor publice ale Statului și ale județelor. Fără un comerț, fără o industrie prosperă, un stat nu poate înainta; fără căi de comunicare și institute de credit, acelea nu pot prospera. A constitui dar creditul, a completa sistema noastră de șosele este mijlocul cel mai bun de a înlesni producerea, de a efteni exportarea productelor noastre. Cu acest mod de viață dat agriculturii și industriei noastre, vom mări avuția particulară, și prin aceasta chiar vom înmulți și resursele tezaurului public”.

Am reținut de la Carada care ar fi cauzele crizei. Impozitele rele și nedrepte fac să nu se mărească avuția particulară, și, implicit, să nu se înmulțească „resursele tezaurului public”.
De unde ar trebui început? De la ratele implicite de taxare. La aceste niveluri ar trebui să scadă taxele pentru a nu se mai face evaziune. Ba chiar e indicat ca impunerile fiscale să se situeze sub respectivul prag critic pentru a se încasa mai mult decât s-a estimat, fiindcă astfel mediul economic ar fi stimulat.

Mai important este de văzut, însă, ce se întâmplă când lichiditatea nu e utilizată pentru a impulsiona creditului în domeniile direct productive, acela despre care Eugeniu Carada spunea că trebuie „să redea viață prin stimularea și înlesnirea tranzacțiilor private”. În acel caz, banii se duc spre piața imobiliară ca să profite de prețurile încă mici, dacă nu cumva se mărginesc să arbitreze diferențialul de dobândă.


Din păcate, după „boom” vine criza și banii pleacă mai întâi din economiile ce nu pot oferi prea multe, așa, cum e a noastră. Ocazie cu care se observă că lichiditatea redusă asociată cu moneda supraapreciată constituie o problemă. Scăderea insuficientă a prețului banilor, coroborată cu lipsa de adâncime a piețelor, nu prea stimulează altceva decât hot money. Capitalurile pe termen scurt părăsesc țara la debutul crizei, ceea ce arată o slabă administrare a lichidității, în condițiile în care nu s-a putut vorbi de capitalizarea unor companii din cauza insuficientei reduceri a prețului monedei autohtone, care a indus însă o majorare a prețului activelor în euro.

Așadar, principalul neajuns poate fi identificat în incapacitatea creditului de a dezvolta economia, fiindcă, așa cum puncta Carada, „fără un comerț, fără o industrie prosperă, un stat nu poate înainta”. După aderarea la UE au intrat bani care n-au găsit debușeu pe piețe, iar dacă dobânzile s-ar fi plasat mai jos și cursul mai sus, ar fi fost mai puțini hot money de repatriat și nu s-ar fi înregistrat o bulă imobiliară ce s-a încercat să fie stabilizată cu programul Prima casă.

Suntem în perioada crizei, băncile ar trebui să execute rapid garanțiile la împrumuturile pentru care serviciul datoriei nu mai face față, numai că, în loc să procedeze astfel și să se lichidizeze, asistăm la o delichidizare generată de programul Prima casă, plecarea banilor fierbinți și a introducerii total neinspirate a TVA la construcții. Iar la acest din urmă punct e bine de repetat de câte ori avem ocazia că nu se poate institui impozit pe circulația mărfurilor la ceva care nu-i considerat așa ceva, adică nu-i inclus în coșul de consum!
Mai merită punctat că toate inițiativele clasei politice, cum ar fi „producerea” de bunuri publice la prețuri de 4-5 ori mai mari decât fac, delichidizează masiv menajele, până se ajunge ca o familie de salariați să aloce mai mult pentru taxe ca pentru mâncare.
Iată cum chestiunea lichidității poate fi relevantă atât macro cât și micro, cu concluzia că erodarea ei face piețele nefuncționale.
Creșterea abruptă a prețului activelor imobiliare de la final de „boom” fără a exista posibilitatea de a le plasa și încercarea ulterioară a menținerii „la nivel” cu inițiative guvernamentale au debusolat un management din bănci care știa că dacă împrumuturile tind să depășească 2% e un semnal de alarmă, iar la 8% nu mai există dubii că trebuie executate garanții. Cel puțin așa își învățau bancherii americani cursanții în a doua parte a anilor ᾽90.
Ce se mai poate zice însă când acest din urmă prag e depășit de trei ori la băncile mari? Poate fi considerat managementul corespunzător? Și, în fine, când începe – într-un târziu – să execute garanții se obține sub un sfert din valoarea creditelor și prețurile imobilelor tot se duc în jos. Din câte se vede, șovăiala e penalizată, inclusiv cu taxe clawback. Cu sublinierea că în statele UE în care există taxe de acest fel, ROA (return on assets) se găsește la 1%-1,5%, la noi e în medie de 1,74%, și se poate marșa pe ideea că managementul ar trebui să se ridice la nivelul celui din afară dacă industria bancară e concentrată de niște grupuri internaționale.

La final, făcând trecerea de la vechi la nou, se poate remarca faptul că ambiguitatea constructivă este un oximoron, dar mai mare e curiozitatea despre cum ar fi reacționat la provocările menționate cei care se încălzesc acum pentru postul de guvernator. Asta în contextul în care acelei creșteri economice de 25% din discurs nu i s-ar putea pune eticheta de fulminantă dacă n-ar fi ”profund” europeană. Mai precis, PIB-ul e inflatat cu decontările de fonduri comunitare, chiar dacă nimeni n-a mai apelat înainte la acest artificiu utilizat în UE ca să arate că salvarea Greciei e un exercițiu de democrație. Ce dacă s-a rupt democrația de fenomenul economic?!

Ionuț Bălan
Ionuț Bălan
Ionuț Bălan este jurnalist independent, fost redactor șef al revistei Finanțiștii, publicist la Jurnalul Național, Săptămâna financiară, Piața financiară, Curentul, Bursa, Evenimentul zilei. Mai multe materiale de același autor, pe http://bloguluibalan.ro

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Autolaborator pentru monitorizarea calității aerului, trimis de România în Moldova

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor din România a donat...

Program de dezvoltare profesională creat de Junior Achievement România și Nestlé România

Organizația Junior Achievement (JA) România și compania Nestlé România...