S-a făcut mult zgomot în presă în ultima perioadă pe tema fuziunii a două mari grupuri financiare europene. Aceste informații nu au fost însă confirmate oficial. Dar dincolo de aceste speculații, fuziunile și achizițiile din industria financiar-bancară europeană par să capete o nouă dinamică. La 10 ani după o criză ce a zguduit din temelii și remodelat finanțele mondiale, băncile încep să-și pună din nou probleme existențiale. Un fenomen rar de un deceniu încoace capătă o altă magnitudine în aceste zile. Fuziunile și achizițiile vor marca spiritele sistemului bancar european în următoarele luni, după mulți ani de liniște. Se observă deja nașterea unei orientări generale de concentrare a capitalurilor.
Dar care sunt explicațiile acestor tendințe? De unde apare acest fenomen? Ce „valuri” au transformat grupurile financiar-bancare ale Europei ultimilor ani? A venit oare momentul să se creeze bănci gigant în Uniunea Europeană, ca să se poată ține piept mastodonților americani sau chinezi? Ce alte bănci mai pot să apară în joc? Ce impact vor avea aceste transformări asupra sistemului bancar din România?
Răspunsurile la aceste întrebări au la bază în primul rând explicații de ordin statistic. Conform studiilor, fuziunile și achizițiile de bănci în Europa se sprijină pe o anumită ciclicitate. Se observă astfel că „mariajele” din sectorul bancar au loc în general în perioada de prosperitate economică. Ponderea lor scade însă drastic în timp de criză, ceea ce este de altfel explicabil. După criza financiară din 2007-2008, nimeni nu a mai dorit să accepte ideea ca băncile să poată să destabilizeze economia la scară planetară. S-au luat astfel ca prime măsuri consolidarea fondurilor proprii și a rezervelor de lichidități ale băncilor. Sunt transformate modelele de business și mai bine reglementate practicile comerciale sau cele legate de remunerație. Efectivele departamentelor de Conformitate (Compliance) au crescut, în vederea monitorizării modului cum sunt respectate ad-litteram reglementările. Mai mult decât atât, în cadrul unui raport al G30, grup de reflecție planetară al regulatorilor și bancherilor centrali, bancherii comerciali sunt „chemați la ordin” și rugați să-și revadă principiile de a face business. Astfel, conform experților, slabele fundamente culturale ale băncilor au stat la baza apariției crizei financiare […]. Metodele de lucru nesănătoase au antrenat pierderea de încredere a clienților și costuri sociale enorme. Reinstaurarea încrederii a devenit deci o necesitate. Pentru aceasta, multe din marile grupuri financiare europene s-au inspirat din Raportul G30 și s-au asigurat că s-a făcut totul pentru ca noile principii de a face afaceri să fie însușite până la cel mai de jos nivel.
Dar nu a fost suficient, pentru că de la o vreme banii încep să aibă „miros” la scară planetară, iar băncile europene au plătit mult pentru acest lucru. Autoritățile judiciare ale marilor puteri occidentale încep să se pună de acord pentru a face anchete comune în vederea impunerii de sancțiuni marilor corporații financiare ce nu respectă regulile. Monitorizarea se face într-un mod foarte minuțios. Acest fenomen reprezintă deja un avertisment major. Peste tot, din Europa până în Statele Unite, urmele banilor operați de marile grupuri financiar-bancare sunt analizate „cu lupa”. Conform unor studii foarte credibile, primele 20 de bănci din lume au fost condamnate să plătească amenzi între 2012 și 2016 de peste 200 de miliarde de euro (mai mult decât PIB-ul actual al României!) pentru a fi achitate în scandaluri îndoielnice, nerespectarea sau ocolirea embargourilor americane impuse Iranului, Cubei sau Sudanului. Dincolo de aceste cauze, amenzile au sancționat și comportamentele echipelor unor bănci europene, care, conform unor surse oficiale de peste Ocean, ar fi făcut eforturi pentru disimularea tranzacțiilor interzise și înșelarea autorităților americane. Războiul comercial dintre Uniunea Europeană și Statele Unite, „oficializat” în acest moment, există de ceva vreme în industria financiar-bancară.
Perioada ce a urmat crizei din 2007-2008 a încetinit foarte mult fenomenul de concentrare a capitalurilor bancare și pentru că regulatorii au impus noi reguli prudențiale. Creșterea semnificativă a necesarului de fonduri proprii solicitată băncilor prin acordul Basel III a limitat în mod considerabil posibilitatea ca instituțiile financiar-bancare să-și utilizeze propriul capital pentru fuziuni-achiziții. Dar constrângerile nu s-au oprit aici. Mai trebuie adăugate, pe de o parte, nivelul foarte scăzut al dobânzilor impus de Banca Centrală Europeană, ce a redus considerabil marjele băncilor, inclusiv pentru operațiunile efectuate pe piețele financiare și, pe de altă parte, controalele foarte stricte ale Comisiei Europene privind concentrările de capital.
Lucrurile par să evolueze însă. Mai întâi la nivelul regulatorilor, care, după ce au trăit în ultimii ani emoțiile «too big to fail» („prea mare pentru a eșua”), văd acum cu un ochi bun apariția unor noi coloși financiari la nivel european. „Avem nevoie de mai multe alianțe și apropieri între bănci. […] Aș dori să văd fuziuni în următoarele 12 luni. Sunt o persoană optimistă”, declara la sfârșitul anului trecut Danièle Nouy, președinta Consiliului de Supraveghere a Băncii Centrale Europene și a Mecanismului Unic de Supraveghere în cadrul unui eveniment. Acest comentariu nu a fost deloc trecut cu vederea de analiști, pentru că el reflectă voința autorităților de supraveghere de a încuraja, prin fuziuni și achiziții, emergența unor mari instituții financiare paneuropene, într-un context în care marile bănci au în momentul de față o „bază națională” (BNP Paribas și Société Générale în Franța, UniCredit în Italia, Banco Santander în Spania, DeutscheBank în Germania, RaboBank în Olanda, Raiffeisen și Erste în Austria…). Chiar dacă potențialele noi fuziuni se pot înscrie într-o logică de concentrare a capitalului bancar la nivel european, se va pune în continuare problema riscului sistemic ce ar putea fi generat de apariția acestor noi giganți. Noile concentrări de capital la nivel european nu se vor realiza însă de pe o zi pe alta. Ele se vor efectua treptat și regulatorii vor avea timp să facă analize și să se poziționeze în consecință.
Apoi, la nivelul acționarilor băncilor, care, pentru a-și rentabiliza investițiile, doresc ca acestea să fie mai solide. Luptătorii de la categoria „grea” vor trebui să se miște dacă doresc să nu le-o ia înainte cei din categoria „mijlocie” sau „ușoară”. Uniunea Europeană are nevoie de bănci care să aibă capacitatea de a concura cu marii actori americani sau chinezi. Și, nu în ultimul rând, la nivelul conducătorilor grupurilor financiar-bancare, care își doresc ca entitățile pe care le coordonează să devină și mai mari pentru a face față competitorilor apăruți din țările emergente, lumea digitală, Fintech sau GAFA (Google, Apple, Facebook, Amazon).
Circulă informații legate de mai multe viitoare potențiale concentrări de capital. Mari proiecte de fuziuni se anunță în Germania, între Deutsche Bank și Commerzbank, ce sunt în permanente restructurări. Cele două mari bănci germane vor trebui să găsească o soluție de alianță mai devreme sau mai târziu, dacă nu doresc să devină ținta unui „prădător”. Aceeași problemă se pune și în Regatul Unit, unde Barclays ar intenționa să se apropie de alți mari actori, precum Standard Chartered. Sunt menționate și veleitățile BNP Paribas sau Crédit Agricole asupra băncii germane Commerzbank. De curând, s-a vorbit despre apropierea potențială (neconfirmată oficial) dintre UniCredit și Société Générale. Rămâne de văzut și ce se va concretiza. Creșterea populismului și volatilitatea vieții internaționale actuale nu vor face însă din aceste proiecte demersuri simple.
Ce impact ar putea avea aceste potențiale fuziuni asupra peisajului bancar din România? În primul rând, cred că dacă vor fuziona grupurile-mamă a două bănci majore de pe piața românească, una din filialele din România ale noului grup financiar va fi vândută către un terț. Fără a face speculații legate de numele băncilor în cauză, cred că merită să ne întrebăm cine vor fi noii actori care vor apărea pe piață în aceste condiții. Va fi o șansă de utilizat și de către băncile românești sau chiar de către Statul Român. Puținele bănci cu capital autohton de la noi, dacă vor dori să joace un rol important în această dinamică de concentrare a capitalului la nivel european, vor fi nevoite să ia în calcul mai multe ipoteze:
– fuziuni pe plan local acompaniate de dezvoltare prin creștere organică sau externă la nivel internațional;
– integrarea într-un mare grup european prin vânzarea pachetului majoritar de acțiuni;
– alianțe sau fuziuni cu alte bănci de talie similară din Uniunea Europeană sau din regiune pentru crearea de entități transnaționale.
„Să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimica”. Această frază din Caragiale ce a caracterizat piața de fuziuni-achiziții din sistemul bancar european al ultimilor 10 ani pare să-și piardă din semnificație în ultima perioadă. Sunt suficiente elemente ce mă fac să cred că geografia capitalului bancar european va evolua în următorii ani. Aceste schimbări pot fi și o excelentă oportunitate pentru capitalul bancar românesc. Este timpul să arătăm o ambiție internațională. Fără această ambiție nu vom mai rezista nici pe plan local.
