Investește în tine și în 2019

Date:

Interviu cu Gheorghe Lăpădat, directorul general al FNGCIMM

Care sunt noutățile de început de an pentru IMM?
În primul rând vreau să menționez faptul că instituția pe care o reprezint, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mari și Mijlocii, are în portofoliu oportunități de susținere a accesului la finanțare dedicate atât mediului antreprenorial, persoanelor fizice, cât și altor categorii de aplicanți. Și mă refer aici la unități administrativ-teritoriale, asociații de dezvoltare intercomunitară, organizații ale utilizatorilor de apă pentru irigat și alte categorii de aplicanți care își desfășoară activitatea în zona rurală. Pentru anul 2019 de maximă actualitate este faptul că la 4 martie a devenit operațional plafonul de garantare alocat pentru programul Prima casă. Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mari și Mijlocii a repartizat plafonul de 1,97 miliarde lei pentru programul Prima casă pe cei 15 finanțatori participanți în program. Și de asemenea tot de actualitate și interes pentru cei care ne urmăresc este faptul că a fost alocat și plafonul pentru programul Investește în tine, program destinat susținerii la finanțare pentru persoanele fizice.

Investește în tine este un program guvernamental care are ca scop în primul rând reducerea șomajului în zona tineretului.
Vine în întâmpinarea acelor tineri și nu numai tineri care doresc să-și îmbunătățească pregătirea profesională, să urmeze cursuri de formare și de specializare în diferite domenii de activitate.

Câți bani sunt alocați anul acesta pentru Investește în tine?
Anul acesta s-a alocat un plafon de 1 miliard de lei, iar Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mari și Mijlocii a primit într-o primă etapă suma de 375 de milioane de lei, distribuită pe cei doi finanțatori care au semnat convenții de colaborare atât cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, cât și cu instituția care suportă costurile financiare, respectiv Comisia Națională de Strategie și Prognoză.

În aceste 300 de milioane ce estimare am putea face? Cam câți beneficiari ar putea să se regăsească sub umbrela programului?
Pentru a da cu exactitate numărul de beneficiari trebuie să menționez faptul că într-o primă etapă finanțarea maximă de care pot beneficia persoanele fizice este pentru cei care sunt cu limita de vârstă până la 26 de ani este de 40.000 de lei. Și această finanțare se poate suplimenta cu 20.000 de lei în cazul în care aplicantul se angajează. Iar o a doua categorie de beneficiari sunt persoanele fizice cuprinse între 26 și 55 de ani, care pot primi o finanțare de 35.000 de lei.

Finanțare pentru cursuri de reconversie profesională?
Finanțare generică pentru pregătire profesională, pentru cheltuieli de sănătate sau, foarte important, și pentru achiziția unei locuințe sau modernizarea unei locuințe. Este un credit care se acordă pe o perioadă de 10 ani cu o perioadă de grație de 5 ani, perioadă în care nu se plătește o rată efectivă. Foarte important: în cadrul acestui program costurile financiare sunt suportate integral din bugetul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză. Deci practic este un credit fără costuri pentru aplicant.

Dar dacă nu este angajat, cine garantează?
Beneficiază de această finanțare și aplicanții care nu sunt angajați, care sunt într-o formă de pregătire, studenții, masteranzii, doctoranzii, dar care pot să vină cu o garanție pe lângă garanția financiară complementară a Fondului de Garantare în procent de 80% cu un codebitor, care poate să fie un membru al familiei. Și prin acest program practic se va susține pe de o parte accesul la perfecționare profesională, iar pe de altă parte se va multiplica gradul de pregătire și de specializare a tinerilor care urmează o formă de învățământ.

Să ne întoarcem acum la programul Prima casă, pentru că fondul a devenit celebru prin acest program. La ce ne așteptăm în 2019?
Da, ați spus „a devenit celebru”, într-adevăr, gestionează programul guvernamental de succes început în vara anului 2009. Suntem în al 11-lea an. Cu siguranță și pentru anul 2019 ne așteptăm să primim solicitări cu preponderență din zona limitei de vârstă până în 35 de ani. Practic sunt tineri care nu au în acest moment o locuință și care au realizat faptul că este mult mai avantajos să devii proprietar, să plătești o rată lunară la bancă, decât să achiți o chirie lunară dar să nu fii proprietar. Până la zi peste 260.000 de aplicanți au beneficiat de finanțări în cadrul programului guvernamental Prima casă, valoarea cumulată a finanțărilor este de 41 de miliarde de lei, iar a garanțiilor emise, de circa 20,9 miliarde lei. Este un program care datorită avantajelor majore, și mă refer aici în primul rând la nivelul minim al avansului de numai 5%, dar și la perioada extinsă de finanțare de 30 de ani, cât și la costurile financiare pe ansamblu, a stârnit și a dezvoltat interesul finanțatorilor pentru a se orienta către creditare.

Este un program care satisface nevoia de achiziție a spațiului locativ.
Este un program care respectă strategia guvernamentală stabilită în toamna anului 2016 de a continua cel puțin până în anul 2021 și pe de altă parte de a stimula concepția și construcția altor produse de creditare pe creditare ipotecare în rândul finanțatorilor.

Să vorbim acum de IMM-uri, de mediul antreprenorial. Este cunoscută nevoia acestora de finanțare și este cunoscută cumva reticența sistemului financiar bancar în fața IMM-urilor. Cu ce vine fondul în sprijinul antreprenorilor mici și mijlocii atunci când au nevoie de linii de finanțare bancare?
Fondul este expresia cea mai pragmatică a susținerii ecosistemului antreprenorial din România. Și în acest sens prin produsele de garantare pe care le avem în portofoliu susținem atât liniile de finanțare pentru capital de lucru, cât și creditele pentru dezvoltare sau acele credite pentru investiții. Și în acest sens mergem pe două paliere: acordăm garanții din surse proprii având un capital social de circa 1 miliard de lei, iar pe de altă parte din surse din administrare pe care ni le pune la dispoziție în baza convențiilor de colaborare semnate cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru susținerea finanțărilor acelor aplicanți care derulează proiecte în cadrul programului național de dezvoltare rurală și programului operațional de pescuit și afaceri maritime, programarea financiară 2014-2020. Astfel susținem proiecte destinate achiziției de utilaje, proiecte destinate extinderii capacităților de producție sau proiecte care se implementează în zona realizării producției vegetale, producției animale și acvaculturii. Astfel venim și practic rezolvăm cea mai mare provocare pe care o au antreprenorii când solicită o finanțare și anume asigurarea colateralului.

Am auzit antreprenori vorbim despre durerea de cap dată de sistemul de birocrație avansată în obținerea unei finanțări. Cu ce vine fondul în sprijinul lor aici?
Fondul vine cu o procedură simplificată, transparentă. În sensul că dă posibilitatea băncilor printr-o aplicație online, să transmită un set minimal de documente, practic numai o notificare prin care putem emite în timp real garanții până la echivalentul a 600.000 de euro.

Apropo de aplicații, informatizare și de inteligență artificială, înțeleg că un nou personaj conviețuiește sub marca Fondului Național de Garantare a Creditelor IMM, se numește Alex și este o aplicație digitală. Despre ce este vorba?
Este o aplicație digitală la care specialiștii din cadrul instituției au depus eforturi în anul 2018 pentru a deveni operațională. Practic robotul Alex procesează solicitările de garantare și documentele aferente care sunt transmise de bănci pentru aplicanții programului Prima casă. Astfel scurtăm timpul de analiză, se diminuează considerabil munca salariaților și în acest sens venim în întâmpinarea instituțiilor de credit cu o procedură operativă care a fost replicată și la nivelul partenerilor noștri bancari și a dat rezultate. L-am denumit generic robotul Alex și în anul 2019 vrem să extindem această aplicație informatică și asupra programelor Prima mașină, programul Investește în tine și de asemenea programul Start-up Nation dedicat antreprenorilor tineri care își deschid o primă afacere. Estimăm să avem un număr important de solicitări. Dacă în anul 2018 am avut 5.100 de solicitări și am susținut crearea a 12.500 de locuri de muncă, pentru anul acesta estimăm că cel puțin se va  dubla numărul de solicitări pe acest segment.

„Interviurile Jurnalul. Cu Daniel Apostol”

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Energy Policy Group și WWF-România anunță lansarea oficială a proiectului RENewLand

Energy Policy Group (EPG) și WWF-România (Fondul Mondial pentru...

Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov anunță...