José Antonio Ocampo
Ministrul de finanțe și credite publice din Columbia
Pandemia de COVID-19 a crescut nivelul datoriei țărilor cu venituri mici și medii la cel mai mare nivel din ultimii 50 ani. Odată cu creșterea inflației, creșterea ratelor dobânzilor și consolidarea dolarului american, care le agravează povara datoriei, o criză se desfășoară acum în mai multe țări din lumea în curs de dezvoltare.
The Economist a identificat 53 de țări vulnerabile care fie au intrat în incapacitate de plată a datoriilor, fie sunt expuse unui risc ridicat de supraîndatorare. Deși este adevărat că majoritatea acestor țări sunt printre cele mai sărace din lume, un număr tot mai mare de economii cu venituri medii se confruntă, de asemenea, cu probleme grave legate de datorii. Potrivit Băncii Mondiale, aproape 60% din toate țările emergente și în curs de dezvoltare au devenit debitori cu risc ridicat.
Pentru a evalua întreaga amploare a acestei crize și pentru a identifica posibile soluții, trebuie să luăm în considerare mai întâi caracteristicile cheie ale acestor economii și datoriile lor din sectorul public. Cele 53 de țări aflate în dificultate în ceea ce privește datoria, identificate de The Economist, reprezintă 18% din populația lumii – mai mult de 1,4 miliarde de oameni – dar doar 5% din PIB-ul global.
Figura de mai jos arată datoria publică brută ca procent din PIB în diferite regiuni ale lumii în curs de dezvoltare. Raportul datorie-PIB este de 55% în Africa Subsahariană și depășește 70% în economiile emergente și în curs de dezvoltare din Asia, America Latină și Caraibe.
Acest grad ridicat de îndatorare este un rezultat direct al pandemiei. Și, în timp ce nivelul datoriilor a scăzut în fiecare regiune, cu excepția Asiei, din 2020, încă sunt mai mari decât erau în 2019. În plus, înăsprirea condițiilor financiare a făcut mult mai dificilă restructurarea datoriilor existente și evitarea insolvenței, pentru țările în curs de dezvoltare, care deja întâmpină dificultăți privind accesul la finanțare.
Deprecierea monetară reprezintă un alt risc. Monedele multor economii în curs de dezvoltare și emergente au scăzut semnificativ față de dolarul american, crescând costurile de deservire a datoriei denominate în dolari. Deși unele guverne ale piețelor emergente au dezvoltat piețe interne ale datoriei suverane și mai multe instituții de creditare multilaterale au emis împrumuturi în monede locale, 16% din datoria publică a piețelor emergente este exprimată în valute străine. Această problemă este deosebit de pronunțată în America Latină, Caraibe și în Africa Subsahariană, unde se preconizează că raportul dintre datoria externă
și exporturi va ajunge la 167% și, respectiv, 147% în 2023.
Cum pot fi prevenite cele mai grave efecte
Creditorii pot și trebuie să joace un rol esențial în asigurarea reducerii datoriilor pentru țările cu venituri mici. Băncile multilaterale de dezvoltare oferă de obicei împrumuturi pe termen lung la dobânzi concesionale – un avantaj competitiv în mediul actual, în special pentru țările mai sărace. Pentru țările cu venituri mici, raportul dintre datoria multilaterală și datoria externă totală a fost de aproximativ 36,5% în ultimul deceniu, comparativ cu 8% pentru țările cu venituri medii, care depind în mare măsură de finanțarea mai costisitoare din sectorul privat.
Înainte de pandemia de COVID-19, principalul organism care a oferit o scutire de datorii țărilor cu venituri mici și medii a fost Clubul Creditorilor Suverani de la Paris. Dar, ca răspuns la criza de lichiditate cauzată de pandemie, G20 și Clubul de la Paris au introdus Inițiativa de suspendare a serviciului datoriei (DSSI). Cu sprijinul Băncii Mondiale și al Fondului Monetar Internațional, DSSI a suspendat plăți în valoare de 12,9 miliarde de dolari datorate de 48 de țări cu venituri mici între mai 2020 și decembrie 2021. Totuși, aceasta a fost doar o soluție temporară: DSSI nu a redus nivelul datoriilor și a atras o participare minimă din partea creditorilor din sectorul privat. De la expirarea sa în decembrie 2021, accesul la piețele financiare s-a înăsprit, iar aproape jumătate din cele 73 de țări eligibile sunt în prezent expuse riscului de supraîndatorare.
La sfârșitul anului 2020, G20 și Clubul de la Paris au aprobat Cadrul comun pentru tratamentul datoriilor, care este menit să coordoneze și să asigure reducerea datoriilor țărilor eligibile pentru DSSI. Însă, numai trei țări – Ciad, Etiopia și Zambia – au aplicat până în prezent. La începutul acestui an, Banca Mondială și FMI au oferit o foaie de parcurs pentru îmbunătățirea programului, cuprinzând patru recomandări: un calendar clar, suspendarea plăților datoriilor în timpul negocierilor, stabilirea unor procese și reguli clare și cerințe de eligibilitate extinse.
Dar mai multe țări care necesită o reducere imediată a datoriei nu se numără printre cele eligibile pentru DSSI. Unele țări cu venituri medii, cum ar fi Liban, Sri Lanka și Surinam, au intrat deja în incapacitate de plată. Altele, inclusiv Egipt, Ghana, Pakistan și Tunisia, se confruntă cu dificultăți grave de îndatorare. Argentina și Ecuador și-au restructurat deja datoriile externe în 2020, folosind mecanisme tradiționale și cu sprijinul implicit al FMI.
Remedieri pe termen lung
Cu toate acestea, sunt necesare reforme mai ambițioase. În octombrie 2020, FMI a subliniat necesitatea de a-și îmbunătăți mecanismul existent de restructurare a datoriei – așa-numita „abordare contractuală” – care a fost redefinit ultima dată în 2014. Totodată, FMI a evidențiat problemele tot mai mari asociate cu datoriile diferite de cele din obligațiuni și colateralizate și a remarcat lipsa de transparență în acest domeniu. Dar aceste acorduri contractuale sunt, de asemenea, insuficiente, deoarece jumătate din datoriile suverane ale țărilor emergente și în curs de dezvoltare nu dispun de clauze consolidate de acțiune colectivă, care permit renegocierea simultană a mai multor contracte de datorie.
O altă abordare posibilă ar fi crearea unui grup independent pentru negocierile privind datoria suverană, care să funcționeze în cadrul Organizației Națiunilor Unite. FMI a încercat deja să creeze un organism similar la începutul acestui secol, dar ideea a fost respinsă. Aceasta a fost propusă din nou de Conferința ONU privind comerțul și dezvoltarea în timpul pandemiei.
Deși o astfel de măsură este necesară (eu mi-am exprimat sprijinul pentru aceasta anterior), ar dura prea mult timp pentru a face vreo diferență în abordarea actualei crize a datoriei. Cu toate acestea, orice reformă viitoare trebuie să permită asigurarea unei finanțări multilaterale mai substanțiale și să creeze un mecanism temporar pentru a facilita renegocierile datoriilor.
O emisiune mare de drepturi speciale de tragere (DST, activul de rezervă al FMI), precum cea întreprinsă în timpul pandemiei, ar trebui să facă parte din soluție. În măsura în care problema multor economii cu venituri medii este mai degrabă accesul la finanțare decât insolvența, aceasta ar trebui completată cu o amplă finanțare, cu dobândă redusă, pe termen lung, din partea creditorilor multilaterali.
În ceea ce privește modelele eficiente de restructurare a datoriilor, îmi vin în minte trei exemple istorice. În timpul crizei din America Latină din anii 1980, țările în curs de dezvoltare și-au restructurat datoriile prin intermediul „obligațiunilor Brady”, susținute de SUA. În 1996, FMI și Banca Mondială au lansat Inițiativa privind țările sărace puternic îndatorate, care a permis anularea datoriilor către creditorii multilaterali în schimbul reformelor economice. Inițiativa de reducere a datoriei multilaterale, lansată în 2006, a dus această abordare cu un pas mai departe și a anulat datoriile țărilor eligibile față de FMI, Banca Mondială și Fondul African de Dezvoltare.
Dar cea mai bună modalitate de a se asigura că țările cu venituri mici și medii primesc ajutorul de care au nevoie ar fi ca Banca Mondială sau băncile de dezvoltare regională să creeze o facilitate de credit pe care debitorii aflați în dificultate ar putea să o utilizeze în mod voluntar. Mecanismul se va aplica tuturor datoriilor bilaterale și comerciale în condiții egale, iar în timpul renegocierilor datoriilor, va fi supus unei monitorizări stricte din partea băncii multilaterale care gestionează procesul. În plus, instituțiile financiare internaționale ar putea facilita acordurile de restructurare a datoriilor prin oferirea de credite complementare țărilor implicate.
Dar, având în vedere că nivelul și natura datoriei variază foarte mult de la o țară la alta, instituțiile internaționale trebuie să ia decizii privind scutirea adaptate de la caz la caz. Acest lucru ar trebui să fie completat de o finanțare mai mare din partea băncilor multilaterale de dezvoltare, nu numai pentru țările care necesită o reducere a datoriei, ci și pentru cele nu necesită. Și, desigur, toate țările în curs de dezvoltare ar trebui să implementeze reforme structurale și fiscale pentru a asigura sustenabilitatea datoriei pe termen lung.
José Antonio Ocampo este ministrul de finanțe și credite publice din Columbia.
©Project Syndicate 2023
