Pandemia plină de suferință a Americii Latine

Date:

Mauricio Cárdenas, Fost ministru de finanțe al Columbiei

Eduardo Levy Yeyati, Decan al Școlii Guvernamentale din cadrul Universității Torcuato di Tella

Andrés Velasco, Decanul Școlii de Politici Publice din cadrul Școlii de Economie și Științe Politice din Londra


Multe regiuni s-au comportat necorespunzător în confruntarea cu COVID-19, dar America Latină a dus-o mai rău decât toate, atât în ceea ce privește viața oamenilor care au pierit, cât și în ceea ce privește bunăstarea acestora. Din noiembrie 2020, nouă dintre cele 20 de țări cu numărul cel mai ridicat de decese pe cap de locuitor cauzate de COVID-19 se aflau în America Latină. Fondul Monetar Internațional se aștepta la scăderea capacității de producție până la 8,1% în 2020 și doar zona europeană să sufere un declin regional mai profund. Ca rezultat, cu aproape 15 milioane mai mulți latino-americani vor trăi în condiții extreme de sărăcie.

Prima explicație la care ne gândim, vizavi de rezultatele slabe ale regiunii, este guvernarea necorespunzătoare. Inițial, președintele brazilian, Jair Bolsonaro, a susținut faptul că pandemia este un truc media. Președintele mexican, Andrés Manuel López Obrador, a negat timp de săptămâni întregi faptul că coronavirusul ar fi o amenințare și a continuat să dea mâna și să se îmbrățișeze cu suporterii, după care s-a sucit brusc și a impus o carantină strictă. Dar chiar și în țările în care s-a acționat din timp, măsurile de carantinare au fost ineficiente pentru reducerea numărului de cazuri de COVID-19. Argentina și Peru, care s-au carantinat complet, precum și Chile și Columbia, care au avut o abordare mai flexibilă, au suferit, în cele din urmă, un număr similar de sumbru de decese.

Acest lucru s-a datorat în parte faptului că punctul de pornire al Americii Latine a fost departe de ideal. Prea mulți oameni aveau probleme de sănătate preexistente, iar prevalența aranjamentelor de trai multigeneraționale a înlesnit contagierea și infectarea celor cu riscul cel mai ridicat. Marile piețe de forțe de muncă la negru au dus la îngreunarea aplicării măsurilor de carantinare. Nici incidența crescută a locurilor de muncă ce implică contact direct între oameni, inclusiv vânzările cu amănuntul, precum și numărul scăzut al numărului de locuri de muncă la distanță (datorat conectivității și competențelor digitale scăzute) nu au ajutat foarte mult în acest sens. Ineficiența guvernelor a lăsat sistemele de sănătate nepregătite, în ciuda carantinărilor incipiente care au amânat vârful de contagiere.

Nici unul dintre acești factori nu scuză faptul că mulți factori de decizie politică au luat prea puține măsuri mult prea târziu, dar ajută la explicarea motivelor pentru care strategii diferite au condus la rezultate similare. Modul de acțiune al statului Uruguay, unica poveste de succes din regiune, dovedește, în mod discutabil, faptul că o combinație de acces universal la asistență medicală, o legalizare mai puternică a pieței forței de muncă și existența sistemului de protecție socială, precum și o capacitate a statului relativ crescută, combinată cu o guvernare rațională ar fi putut să aibă rezultate pozitive pentru întreaga Americă Latină.

Șocul economic

COVID-19 a provocat prejudicii economice substanțiale asupra Americii Latine – cauzate, nu în ultimul rând, de faptul că regiunea a suferit cinci lovituri succesive. În afara șocului inițial în sănătate, economiile au fost afectate de scăderea prețului materiilor prime, o scădere enormă a volumelor la export, pierderea transferurilor de fonduri și a veniturilor din turism, precum și ieșiri de capital fără precedent, survenite la începutul perioadei de criză. Ca urmare, multe dintre firmele mari și mici au rămas fără lichidități și au fost nevoite să închidă.

Revenirea rapidă a economiei Chinei a impulsionat, de atunci, prețurile materiilor prime și, de asemenea, transferurile de fonduri au revenit. Dar imaginea fluxului de capital rămâne confuză: în timp ce America Latină a reușit să evite o panică de durată, transferurile externe private au contrabalansat, adeseori, afluxul, împiedicând emiterea de obligațiuni de stat în străinătate. Mexico a înregistrat un excedent de cont curent în 2020, în timp ce întreaga Americă de Sud se apropia de echilibru, ceea ce sugerează faptul că situația financiară externă rămâne încordată.

Această situație a contului curent indică, de asemenea, faptul că modul anticiclic de cheltuială bugetară al guvernelor Americii Latine s-a dovedit insuficient pentru a contrabalansa scăderea consumurilor private și a investițiilor. În timp ce guvernele economiilor avansate au pus în practică o gamă largă de măsuri fiscale discreționare, ridicându-se la 20% din PIB, Fondul Internațional Monetar declară că, în America Latină, respectivul procent se ridică la 7%. Doar patru țări (Peru, Brazilia, Chile și Bolivia) au însumat 10% sau mai mult din PIB, iar acest procent include împrumuturile și impozitele amânate, pe lângă cheltuielile publice suplimentare. Unele țări precum Mexic ar fi putut să cheltuie mai mult, dar au ales să nu o facă, în timp ce altele au fost private de spațiu fiscal sau nu au reușit să atingă piețe de capital la prețuri rezonabile.

Piața locurilor de muncă în America Latină arată, în egală măsură, descurajant. În ciuda schemelor de șomaj tehnic ale guvernelor, care încă mai finanțează suspendarea temporară a angajărilor, reducând declinul locurilor de muncă salariale, nivelul de ocupare al locurilor de muncă a scăzut cu 10-25% (în Lima, caz extrem, a scăzut până la peste 50% în luna iunie 2020). Din luna septembrie, populația salariată a regiunii scăzuse cu peste 25,3 milioane, de la începutul pandemiei, populația feminină și tinerii fiind afectați în mod disproporționat. Cei sub vârsta de 24 de ani au suferit cele mai mari pierderi în ceea ce privește locurile de muncă, pierderile ridicându-se la 5% în Mexico, până la 44% în Chile.

Mai mult, după pandemie nu va exista o „revenire la normal”. Este foarte probabil ca digitalizarea să scadă cererea de locuri de muncă bazate pe contact intens între oameni, iar firmele să fie nevoite să își automatizeze și să își eficientizeze operațiunile, în detrimentul locurilor de muncă.

Structuri fragile

Per ansamblu, performanța slabă a Americii Latine din timpul pandemiei a dezvăluit minusuri generalizate în capacitatea statelor, care s-au extins cu mult dincolo de slăbiciunea evidentă a sistemelor de sănătate publică.

Unora dintre guverne le-au lipsit informațiile necesare pentru a identifica familiile sărace și pentru a le acorda asistență financiară; altele le-au avut la dispoziție, dar tot ceea ce au putut să facă a fost să scrie cecuri, în loc să transfere banii electronic. Este posibil ca mulțimile de oameni adunați în fața sucursalelor bancare și cozile formate, rezultate din această metodă, să fi contribuit la răspândirea virusului. Iar în timp ce în Europa și Asia școlile s-au redeschis de mult, în mare parte a Americii Latine cursurile au rămas suspendate, din cauza unor dificultăți logistice persistente. Pe lângă distrugerea continuă a pieței forței de muncă, toate acestea înseamnă costuri suplimentare permanente legate de dobândirea cunoștințelor – în special pentru familiile cu venituri reduse.

O altă slăbiciune structurală o constituie piața duală a muncii a Americii Latine, care expune în mod disproporționat muncitorii cu venituri mici șocurilor legate de fluctuația veniturilor. Aproximativ jumătate dintre muncitorii regiunii sunt lucrători la negru sau liber-profesioniști fără studii superioare; în Bolivia, Nicaragua, Paraguay și Peru, mai mult de două treimi din numărul muncitorilor activează pe piața neagră. Fără a beneficia de bonificațiile salariale și de schemele de șomaj tehnic, mulți dintre ei au depins, pe perioada carantinelor, de transferurile de bani de la guvern, care au compensat doar o parte din veniturile pierdute de aceștia.

Prin contrast, multe dintre țările Americii Latine oferă măsuri generoase de protecție a muncii salariaților cu venituri ridicate. Columbia a introdus o subvenție echivalentă cu 40% din valoarea salariului minim pe economie pentru toți salariații legali ai firmelor care au suferit pierderi de venituri. Guvernul Argentinei a mers mai departe, dublând plata compensațiilor și, implicit, interzicând definitiv concedierile. Dar de astfel de măsuri de protecție beneficiază o mică parte din angajații legali, în timp ce cei mai mulți dintre lucrătorii la negru și cei independenți rămân neprotejați. Consecințele acestor fapte au fost extrem de evidente în prima parte a anului 2020, veniturile persoanelor din pătura superioară scăzând cu mult mai puțin decât cele ale populației din pătura inferioară.

Mai multe probleme de înfruntat pe viitor?

Criza generată de COVID-19 este o oportunitate pentru guvernele Americii Latine de a întări puterea statelor, de a reforma piețele disfuncționale ale muncii și de a accelera căutarea unor noi contracte sociale. Asta înseamnă regândirea sistemelor de protecție socială (inclusiv prin adoptarea sistemelor de protecție universală în domeniul sănătății publice), reducând barierele ridicate în calea ocupării legale a locurilor de muncă și crescând stabilitatea veniturilor pentru lucrătorii independenți. Dar schimbările politice necesare sunt greu de realizat din punct de vedere politic. Restructurarea agențiilor guvernamentale și a regulilor de ocupare a locurilor de muncă zburlește rapid penele intereselor puternice și de aceea, atât guvernele de stânga, cât și cele de dreapta au rămas, până acum, pe drumul minimei rezistențe.

Cu alegeri electorale programate pentru anul 2021 în mai multe țări din America Latină, întrebarea crucială este dacă climatul politic regional se va îmbunătăți sau se va înrăutăți după pandemie. O criză poate uni cetățenii. Dar pandemia a arătat și multe diviziuni: între profesioniștii care pot lucra de acasă și muncitorii din fabrici care nu o pot face; între persoanele în vârstă și tinerii care se supun restricțiilor guvernamentale; și între angajații legali care primesc subvenții salariale și cei liber-profesioniști, care și-au pierdut toate veniturile.

Deși curba de răspândire a virusului se micșorează în America Latină, curbele sărăciei și ale falimentelor companiilor continuă să crească. Dacă șocul dat sistemului de sănătate publică este urmat de o criză economică prelungită care lasă mulți oameni în urmă, încrederea în guvern și în instituții va avea de suferit, iar politica va deveni mai fracționată. Este încă posibil ca pandemia de COVID-19 să fie definită prin instabilitate și lipsă a speranței.


Mauricio Cárdenas, fost ministru de finanțe al Columbiei, este cercetător științific superior invitat al Centrului de Politică Energetică Globală din cadrul Universității Columbia.
Eduardo Levy Yeyati, fost economist-șef al Băncii Centrale a Argentinei, este decan al Școlii Guvernamentale din cadrul Universității Torcuato di Tella, director de facultate al Centrului pentru Politici bazate pe dovezi și membru superior nerezident în cadrul Brookings Institution.
Andrés Velasco, fost candidat la președinție și ministru al finanțelor în Chile, este decanul Școlii de Politici Publice din cadrul Școlii de Economie și Științe Politice din Londra.

Articolul precedent
Articolul următor

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Lansarea unei noi game de PC-uri Maguay

Compania Maguay, caracterizată drept „cea mai veche companie...

Ziua Silvicultorului, marcată de Romsilva și Asociația Administratorilor de Păduri

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Asociația...

CCIR și Romanian Board of Trade Toronto susțin parteneriatul economic România-Canada

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),...

MET România, 15 ani de activitate pe piața locală de energie

Compania MET România, parte a grupului elvețian MET,...