PRIME RATE-UL ROMÂNESC (II)
Problema capitală este că nu prea se știe pentru ce sistem economic, social și politic am ales, iar școala nu ne învață că libertățile pe care le avem înseamnă în primul rând responsabilitatea noastră față de noi înșine. Cei care nu pot să fie responsabili față de ei însuși, din alte cauze decât educația – grupurile defavorizate –, desigur statul trebuie să aibă grijă de ei, dar și aici nu cu aplicarea principiului prime rate, care a demotivat mult munca în țară prin lărgirea principiilor „focalizării” la prea mulți, parte din ei cu posibilități de da ceva societății, în condițiile în care avem o piață a muncii extrem de tensionată prin oferta de muncă și calificare, dar mai ales prin lipsa de mobilitate, locuința privată fiind centrul stabilității noastre în așteptarea ofertei de muncă cât mai aproape de ea. Suntem țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe, fără o cultură a mobilității noastre față de locurile unde putem munci și avea un venit. Acest lucru este distorsionant pentru prețurile locuințelor cu alte efecte de escaladare (avans minim, nivelul creditului, al ratelor, al dobânzilor), a costurilor forței de muncă, a excluziunii sociale etc. În lipsa celor menționate ca responsabilitate individuală și reciprocă, orice prime-rate ne duce în final spre mai multe frustrări, dar mai ales la curgerea atâtor tone de cerneală pe comentarii zilnice sau din oră în oră cât mai panicoase, pline de tenebre. „Români, vi se pregătește ceva” și, indiferent de sensul „pregătirii”, nimic nu va fi bine pentru voi! Acesta este mesajul devenit rutină mai în toate domeniile în care se încearcă să se facă ceva, adică ar fi mai bine nimic sau altfel, dar nu se știe cum.
Dar, revenind, la orice ofertă de prime rate cred că sfatul lui Eugen Carada, adresat în egală măsură către creditat și creditor, rămâne și azi valabil: „Să nu datorezi niciodată mai mult de jumătate din ceea ce poți plăti ușor”; „Dacă înșeli un creditor, acesta devine pentru tine o fântână secată”; „Nu făgădui decât jumătate din ceea ce poți face cu ușurință”. Angajamentul pentru o rată ușor suportabilă ne face să ne bucurăm de roadele unui împrumut și să respirăm liniștiți, într-o armonie socială dată de coerența a aceea ce ne dorim să facem cu responsabilitatea libertății noastre. Sunt multe domenii în care ar trebui să funcționeze autoreglementarea, după cum și reglementarea are rostul ei mai ales atunci când banii noștri, ca deponenți, trebuie gestionați corect. Și aici intervin supravegherea macroprudențială, politica monetară, supravegherea instituțiilor financiare prin numeroase pârghii pe care istoria lecțiilor dezastrelor financiare le-a pus într-o ordine crescândă, dar care nu se vor dovedi nicicând suficient de preventive. Economia de piață comportă riscuri, asupra cărora este o aplecare tot mai atentă, de la nivel de țară la nivel global. O fi economia globală prea mare sau actorii ei prea neatenți la cum interrelaționează? Și care ar fi motivele? Un singur lucru ne este vizibil și incredibil: derivatele financiare gândite ca un perpetuum mobile, adică bani mulți din alți bani și nu din funcționarea corectă a economiilor.
