de Cornel Tăbârță, MBA,
avocat, membru în conducerea PNEFR
Există o întrebare pe care sistemul de învățământ românesc nu a pus-o niciodată sistematic în oră de curs: ce faci cu banii pe care îi câştigi? Nu ce meserie să alegi, nu ce notă să iei. Ce faci, concret, cu suma care intră în contul tău pe data de unu ale lunii. Marea majoritate a românilor învață răspunsul empiric, din greșeală sau prin imitarea părinților. Iar părinții, la rândul lor, au învățat în aceeaşi absență. Aceasta nu este o problemă de caracter sau de disciplină. Este o problemă de educație.
Banii ca unealtă, nu ca scop
Banii nu sunt un scop. Sunt o unealtă. Distincția pare simplă, dar are consecințe practice majore. Cel care tratează banii ca scop îl va cheltui pe toți — pentru că posesia lor este deja recompensa. Cel care îi tratează ca unealtă îşi pune în mod natural întrebarea următoare: unealtă pentru ce? Pentru o achiziție imediată, pentru o rezervă de siguranță, pentru o investiție pe termen lung? Bugetul personal — nu ca registru contabil, ci ca instrument de decizie — începe exact de la această întrebare. Şi, conform studiilor, românii care planifică lunar cheltuielile economisesc în medie de două ori mai mult decât cei care nu o fac. Nu pentru că ar câștiga mai mult. Ci pentru că îi văd banii înainte de a-i cheltui.
Dobânda compusă: același mecanism, două direcții
Cel mai important concept al finanțelor personale nu este salariul, nu este rata dobânzii şi nu este prețul casei. Este timpul. Mai exact: efectul dobânzii compuse în timp. Mecanismul este simplu: o sumă de bani care generează un randament şi al cărei câștig este reinvestit — nu retras — crește exponențial, nu liniar. Altfel spus: 100 de lei învestiți lunar, cu un randament anual de 6%, timp de 30 de ani, produc aproximativ 100.000 de lei. Aceiași 100 de lei împrumutați lunar la o dobândă de 30% pe an, timp de 10 ani, generează o datorie de aproape trei ori mai mare decât suma inițială.
Aceasta este şi cel mai important lucru de înțeles despre creditul de consum rapid: nu rata lunară contează. Contează costul total. Un credit de 2.000 de lei cu rată lunară de 200 de lei pare suportabil. Dacă perioada este de 18 luni şi DAE-ul este de 400%, costul total depășește 3.600 de lei. Mecanismul dobânzii compuse lucrează în favoarea ta când ești creditor şi împotriva ta când ești debitor. Distincția aceasta — pe care niciun an de școală din România nu o predă explicit — este diferența dintre un patrimoniu construit şi o datorie cronică.
Proprietari de case, săraci în active financiare
România are cea mai ridicată rată de proprietate imobiliară din Uniunea Europeană: 94,3% din gospodării dețin locuința în care trăiesc. Suntem, pe hârtie, una dintre cele mai „bogate” societăți din UE ca proporție a proprietății imobiliare. Paradoxul este că activele financiare ale gospodăriilor românești reprezintă sub 20% din PIB — față de o medie europeană de peste 140%. Majoritatea românilor au un singur activ: casa. Nici economii lichide, nici investiții financiare, nici pensie privată pilonul III. Patrimoniul lor este concentrat, nelichid şi supus integral fluctuațiilor pieței imobiliare locale.
Patrimoniul nu este o moștenire. Este o sumă de decizii mici, luate în timp, începând cu prima zi de salariu. Decizia de a economisi 10% din venit înainte de a-l cheltui, nu după. Decizia de a nu lua un credit de nevoi personale pentru o vacanță. Decizia de a înțelege ce înseamnă pilonul II de pensii şi de a contribui la pilonul III. Decizia de a citi o poliță de asigurare înainte de a o semna. Niciuna dintre acestea nu necesită un venit mare. Toate necesită un cadru mental pe care școala îl poate forma — şi pe care, până acum, nu l-a format.
Generația care va decide altfel
Programul Național de Educație Financiară pentru România introduce astăzi în orele de curs exact aceste concepte: diferența dintre nevoie şi dorință, logica bugetului personal, mecanismul dobânzii compuse, noțiunea de risc financiar. Elevul de 15 ani care învață astăzi că 100 de lei economisiți lunar timp de 30 de ani valorează mai mult decât un salariu întreg va lua, în zece ani, decizii financiare diferite de cele ale părinților săi. Nu pentru că va câștiga mai mult. Ci pentru că va şti ce să facă cu ce câștigă. Acesta este singurul mod în care o generație poate construi, pentru prima oară, un patrimoniu.
Notă: Referintele bibliografice ale acestui articol sunt disponibile la cerere. Solicitarie pot fi adresate la: cornel.tabarta@pnefr.ro
