Interviu cu Lixandru Ionel Florian,
Inspector școlar general București
Domnule Inspector Școlar General, ați deținut funcția de Secretar de Stat în Ministerul Educației în perioada elaborării Strategiei Naționale de Educație Financiară 2024-2030, iar teza dumneavoastră de doctorat abordează tocmai mecanismele de finanțare ale educației preuniversitare. Cum ați reușit să articulați această expertiză academică cu mandatul politic în procesul de construcție a parteneriatului interinstituțional care stă la baza Strategiei?
Lixandru Ionel Florian: Articularea expertizei academice cu mandatul politic a fost, pentru mine, mai puțin un exercițiu de echilibru și mai mult unul de coerență. Teza mea de doctorat, axată pe mecanismele de finanțare ale educației preuniversitare, mi-a oferit un cadru conceptual solid pentru a înțelege nu doar cum se alocă resursele, ci și cum se formează competențele economice ale beneficiarilor sistemului.
În procesul de elaborare a Strategiei, am urmărit să transpun această înțelegere într-o logică de politici publice: educația financiară nu este doar un conținut curricular, ci un instrument de echitate socială și de sustenabilitate economică. Parteneriatul interinstituțional a fost construit tocmai pe această idee – că educația, finanțele și protecția consumatorului trebuie să funcționeze integrat, nu în silozuri instituționale.
„Educația financiară nu este doar un conținut curricular, ci un instrument de echitate socială și de sustenabilitate economică.”
În calitate de reprezentant al Ministerului Educației în cadrul grupului de lucru pentru SNEF, care a fost contribuția dumneavoastră specifică în definirea obiectivelor pentru grupul-țintă „copii și tineri până în 25 de ani”, având în vedere că România înregistrează un scor de doar 49% la capitolul cunoștințe financiare, cu 14,5% sub media celor 26 de țări participante la studiul OECD?
Lixandru Ionel Florian: Contribuția mea a vizat în principal definirea unei traiectorii de învățare coerente pentru segmentul 6-25 de ani, pornind de la competențe de bază și ajungând la autonomie financiară.
Am susținut trei direcții esențiale:
- introducerea timpurie a conceptelor financiare, într-o manieră contextualizată;
- dezvoltarea gândirii critice în raport cu produsele financiare;
- corelarea educației financiare cu tranzițiile reale ale tinerilor (de la școală la piața muncii).
Scorul OECD de 49% nu este doar un indicator de cunoștințe, ci un semnal privind vulnerabilitatea decizională. De aceea, am insistat ca obiectivele să vizeze nu doar „a ști”, ci mai ales „a înțelege și a decide”.
„Scorul OECD de 49% nu este doar un indicator de cunoștințe, ci un semnal privind vulnerabilitatea decizională.”
Revenind la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, cum reflectă activitatea curentă a ISMB prioritățile SNEF, în special în ceea ce privește formarea cadrelor didactice și integrarea elementelor de educație financiară în curriculumul disciplinelor existente la nivel primar, gimnazial și liceal?
La nivelul ISMB, am încercat să mutăm accentul de la inițiative punctuale la o abordare sistemică.
Concret:
- am extins programele de formare continuă pentru cadrele didactice, cu module dedicate educației economico-financiare;
- am încurajat integrarea conținuturilor financiare în discipline precum matematică, educație socială sau chiar limba română (prin texte aplicate);
- am dezvoltat parteneriate cu instituții relevante pentru resurse educaționale și activități extracurriculare.
Cred că este important ca educația financiară să nu fie percepută ca „încă o disciplină”, ci ca o competență transversală.
Strategia Națională de Educație Financiară 2024-2030 reprezintă un efort fără precedent de coordonare între Ministerul Educației, Ministerul Finanțelor, BNR, ASF. Care credeți că este cheia succesului unui astfel de parteneriat multi-stakeholder, și cum ați contribuit personal la menținerea echilibrului între obiectivele educaționale și cele de protecție a consumatorului sau de stabilitate financiară?
Cheia succesului unui parteneriat multi-stakeholder este, în opinia mea, existența unui limbaj comun și a unui obiectiv clar asumat: formarea unui cetățean autonom financiar.
Fiecare instituție vine cu propria perspectivă – educațională, de reglementare, de stabilitate – iar rolul nostru a fost să le armonizăm fără a le dilua. Personal, am susținut permanent ideea că educația trebuie să rămână centrul, iar celelalte obiective să fie integrate ca dimensiuni complementare, nu dominante.
Echilibrul se menține prin transparență, delimitarea clară a rolurilor și orientarea constantă către beneficiarul final: elevul.
Documentul strategic prevede introducerea educației financiare în curriculum la toate nivelurile, inclusiv prin disciplina opțională „Educație financiară” aprobată încă din 2010 pentru gimnaziu și liceu, și mai recent prin „Educație socială – Educație economico-financiară” la clasa a VIII-a. Ce provocări identificați în implementarea efectivă a acestor programe în teren, și cum pot fi ele depășite prin mecanismele de monitorizare prevăzute pentru 2026-2027?
Principalele provocări sunt:
- nivelul diferit de pregătire al cadrelor didactice;
- presiunea curriculară deja existentă;
- lipsa unor instrumente standardizate de evaluare a competențelor financiare.
Pentru perioada 2026-2027, mecanismele de monitorizare trebuie să meargă dincolo de raportări formale. Este esențial să introducem:
- evaluări pilot ale competențelor financiare;
- feedback sistematic de la profesori și elevi;
- indicatori de aplicabilitate, nu doar de acoperire.
Implementarea reală se vede în comportamente, nu în documente.
ASPES a lansat recent Programul Național de Educație Financiară pentru România (PNEFR), inițiativă complementară demersurilor guvernamentale. Cum evaluați rolul organizațiilor non-guvernamentale și al sectorului privat în accelerarea implementării SNEF, și în ce măsură considerați că astfel de proiecte pot contribui la atingerea indicatorilor de rezultat asumați pentru 2030?
Rolul Asociației pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), este unul extrem de valoros în arhitectura de implementare a Strategiei Naționale de Educație Financiară.
ASPES aduce un avantaj important: capacitatea de a conecta analiza economică riguroasă cu nevoile reale ale societății. Prin Programul Național de Educație Financiară pentru România (PNEFR), această organizație contribuie nu doar cu expertiză, ci și cu o viziune integrată asupra educației financiare ca instrument de dezvoltare socio-economică.
Consider că implicarea ASPES este relevantă în trei direcții:
- fundamentarea științifică a intervențiilor, prin studii și prognoze care pot ghida politicile educaționale;
- dezvoltarea de resurse și programe complementare, adaptate diferitelor categorii de beneficiari;
- crearea unei punți între mediul academic, decidenți și societate, ceea ce este esențial pentru sustenabilitatea Strategiei.
Astfel de inițiative pot contribui semnificativ la atingerea indicatorilor asumați pentru 2030, mai ales dacă există o bună corelare cu obiectivele instituționale și un cadru de cooperare clar. În opinia mea, succesul vine tocmai din această complementaritate: statul creează cadrul, iar organizații precum ASPES accelerează impactul în societate.
„Indicatorii relevanți trebuie să măsoare schimbarea reală, nu doar expunerea la conținut.”
Programul Național de Educație Financiară pentru România (PNEFR), este o inițiativă complementară demersurilor guvernamentale. Cum evaluați rolul organizațiilor non-guvernamentale și al sectorului privat în accelerarea implementării SNEF, și în ce măsură considerați că astfel de proiecte pot contribui la atingerea indicatorilor de rezultat asumați pentru 2030?
Rolul organizațiilor non-guvernamentale și al sectorului privat este esențial, dar trebuie bine calibrat.
Acestea aduc:
- flexibilitate și inovație;
- resurse suplimentare;
- conexiune directă cu realitatea economică.
Inițiative precum PNEFR pot accelera implementarea Strategiei, cu condiția să existe aliniere cu obiectivele naționale și standarde de calitate. Nu orice intervenție în educație financiară este automat benefică – contează foarte mult conținutul și modul de livrare.
Într-un scenariu optim, aceste proiecte devin multiplicatori ai impactului public.
„Implementarea reală se vede în comportamente, nu în documente.”
Datele OECD arată că România înregistrează un paradox educațional: 68% dintre adulți utilizează un buget și plătesc facturile la timp – un comportament responsabil – însă doar 48% ating scorul maxim de cunoștințe financiare, cel mai scăzut nivel din Estul Europei. Mai mult, doar 16% compară produsele financiare între provideri. Cum explicați acest decalaj între comportament și cunoștințe, și ce strategii pedagogice considerați eficiente pentru a transforma aceste comportamente de supraviețuire financiară în decizii proactive și informate?
Acest decalaj reflectă, de fapt, un model de „adaptare prin experiență”, nu prin înțelegere.
Românii au dezvoltat comportamente financiare prudente din necesitate, nu dintr-o bază solidă de cunoștințe. De aici și lipsa de proactivitate – de exemplu, compararea produselor financiare.
Strategiile pedagogice eficiente trebuie să includă:
• învățare experiențială (simulări, studii de caz);
• scenarii de viață reale;
• dezvoltarea gândirii critice și a capacității de a pune întrebări.
Trebuie să trecem de la „cum supraviețuiesc” la „cum optimizez și planific”.
SNEF prevede o primă evaluare de etapă în 2026 și un raport final în 2031. Care sunt indicatorii pe care dumneavoastră îi considerați cei mai relevanți pentru măsurarea impactului real al educației financiare la nivel individual și colectiv și cum pot fi aceștia integrați în sistemul de evaluare națională?
Indicatorii relevanți trebuie să măsoare schimbarea reală, nu doar expunerea la conținut.
Aș evidenția:
• nivelul de înțelegere aplicată (nu doar teoretică);
• capacitatea de luare a deciziilor financiare;
• comportamentele financiare pe termen mediu (economisire, planificare, comparare);
• gradul de încredere în propriile decizii financiare.
Integrarea în sistemul național poate fi realizată prin evaluări standardizate pe competențe și prin includerea unor itemi relevanți în testările existente.
„Românii au dezvoltat comportamente financiare prudente din necesitate, nu dintr-o bază solidă de cunoștințe.”
Dacă ar fi să privim spre 2030, când Strategia Națională de Educație Financiară își va fi încheiat ciclul, ce schimbări concrete vă doriți să fie vizibile în modul în care generația actuală de elevi gestionează resursele financiare, și ce mesaj le-ați transmite astăzi profesorilor care sunt principalii vectori ai acestei transformări?
Până în 2030, mi-aș dori să vedem o generație de tineri care:
• înțeleg valoarea banilor și a timpului;
• iau decizii informate, nu impulsive;
• privesc finanțele ca pe un instrument, nu ca pe o sursă de stres.
Profesorilor le-aș transmite că rolul lor este fundamental. Ei nu predau doar concepte, ci formează reflexe de viață. Educația financiară nu este despre bani, ci despre responsabilitate, libertate și viitor.
Domnule Inspector General, ați fost unul dintre arhitecții principali ai Strategiei Naționale de Educație Financiară încă din faza de concepție, când ocupați funcția de Secretar de Stat. Dacă am privi SNEF ca pe un proiect de „suflet” al dumneavoastră profesional, conceput pentru a crește și a aduce un plus real copiilor și generațiilor viitoare. ce mesaj le-ați transmite astăzi profesorilor care sunt, la rândul lor, „părinții” acestui proiect în sala de clasă, și cum vedeți „moștenirea” pe care această strategie o va lăsa în educația românească peste un deceniu?
Dacă privesc această Strategie ca pe un proiect de suflet, atunci profesorii sunt, fără îndoială, cei care îi dau viață în fiecare zi, în sala de clasă.
Mesajul meu pentru ei este unul de încredere și de responsabilitate: ceea ce construim astăzi nu se va vedea doar în rezultate statistice, ci în modul în care viitorii adulți ai României vor lua decizii.
Moștenirea SNEF, peste un deceniu, ar trebui să fie o schimbare de mentalitate: de la reacție la anticipație, de la vulnerabilitate la autonomie. Iar această schimbare începe, întotdeauna, cu un profesor care alege să facă lucrurile cu sens.
