Ai întârziat cu plata ratelor. Ce se întâmplă în primele 90 de zile și ce mai poți face?
de avocat Alexandra Ianul,
Managing Partner, IANUL LAW OFFICE
În primele episoade ale acestui ghid am vorbit despre momentul în care apar dificultățile financiare, despre soluțiile de restructurare care pot fi discutate cu banca și despre măsurile pe care trebuie să le iei înainte de expirarea perioadei cu dobândă fixă.
Dar ce se întâmplă atunci când prevenția nu a fost suficientă și, pentru prima dată, nu mai reușești să plătești rata la termen?
Pentru multe familii, prima rată neachitată este însoțită de panică. Oamenii se gândesc imediat la scadența anticipată, la executarea silită și, dacă împrumutul este garantat cu o ipotecă, la pierderea locuinței. Unii încep să evite apelurile băncii, nu deschid notificările și speră că problema se va rezolva singură în luna următoare.
Este, aproape întotdeauna, cea mai periculoasă reacție.
Prima rată neachitată nu înseamnă executare silită imediată și nici pierderea automată a locuinței. Între prima întârziere și momentul în care banca poate declara creditul scadent anticipat există mai multe etape, termene și obligații.
Aceste termene nu reprezintă însă o perioadă de așteptare. Ele constituie intervalul în care consumatorul trebuie să acționeze pentru ca o dificultate financiară să nu se transforme într-o problemă juridică mult mai gravă.
Mesajul acestui episod este simplu: prima rată neachitată este un semnal de alarmă, nu o sentință. Dar cele 90 de zile trebuie folosite pentru găsirea unei soluții, nu pentru amânarea confruntării cu problema.
Nu trebuie să aștepți apariția primei restanțe
Una dintre cele mai importante protecții prevăzute de O.U.G. nr. 52/2016 este și una dintre cele mai puțin cunoscute.
Consumatorul poate solicita creditorului soluții corespunzătoare chiar dacă nu are încă restanțe, dacă dovedește existența unei situații dificile sau iminența neplății.
Cu alte cuvinte, legea nu îți cere să aștepți ziua în care nu vei mai putea achita rata. Dacă ai fost concediat, veniturile familiei s-au redus, ai intrat în concediu medical, au apărut cheltuieli importante sau știi că noua rată nu mai poate fi susținută din veniturile actuale, poți solicita intervenția creditorului înainte de apariția restanței.
Acesta este, de regulă, și momentul cel mai favorabil pentru negociere. Istoricul de plată nu a fost încă afectat, penalitățile nu au început să curgă, iar opțiunile de restructurare ori refinanțare sunt mai numeroase.
Prima zi de întârziere: restanța nu înseamnă scadență anticipată
Din ziua următoare scadenței, rata neachitată devine restantă. Pot începe să curgă dobânzi penalizatoare, în limitele prevăzute de contract și de lege, iar creditorul va încerca, de regulă, să contacteze consumatorul.
Este important să facem de la început o distincție.
Restanța reprezintă o rată sau o parte dintr-o rată neachitată la termen. Scadența anticipată înseamnă că banca declară exigibil întregul sold al creditului, nu numai ratele restante. Executarea silită reprezintă etapa ulterioară, în care creditorul încearcă recuperarea forțată a creanței.
Aceste noțiuni descriu trei momente diferite. O singură rată neachitată nu produce automat toate aceste consecințe.
În această primă etapă, consumatorul trebuie să afle exact ce sumă datorează, ce penalități se aplică și dacă dificultatea este temporară sau anunță o reducere de durată a veniturilor.
Una este situația în care salariul a fost încasat cu câteva zile mai târziu și cu totul alta este pierderea locului de muncă, reducerea permanentă a veniturilor, apariția unei boli sau creșterea semnificativă a ratei. Cauza dificultății este esențială, deoarece soluția trebuie construită în raport cu aceasta.
Consumatorul și creditorul trebuie să conlucreze
O.U.G. nr. 52/2016 prevede că, atunci când consumatorul se află în dificultate de plată, creditorul și consumatorul trebuie să conlucreze pentru stabilirea motivelor care au determinat apariția dificultății și pentru adoptarea unor măsuri adecvate.
Legea nu plasează întreaga responsabilitate asupra unei singure părți.
Creditorul trebuie să analizeze situația reală, să comunice clar și să ofere soluții adecvate. Consumatorul trebuie să răspundă, să explice cauza dificultății, să comunice veniturile actuale și să transmită documentele justificative.
Banca nu poate propune o soluție potrivită dacă nu cunoaște situația reală. La rândul său, consumatorul nu trebuie să se limiteze la afirmația generală că nu mai poate plăti rata și nici la o discuție telefonică pe care ulterior nu o poate dovedi.
Conlucrarea presupune participarea efectivă a ambelor părți.
Ce informații trebuie să primești de la creditor
Creditorul nu trebuie să comunice numai existența restanței.
Informațiile trebuie oferite clar și într-un limbaj simplu, iar consumatorul aflat în dificultate are dreptul să cunoască numărul plăților neefectuate sau achitate numai parțial, suma totală a plăților întârziate și costurile asociate întârzierii.
Dacă dificultatea persistă mai mult de 60 de zile, creditorul trebuie să ofere și informații despre consecințele neplății, inclusiv dobânzile penalizatoare și posibila pierdere a proprietății, precum și despre drepturile consumatorului.
De aceea, încă de la prima întârziere, este util să soliciți în scris situația detaliată a creditului, cu indicarea principalului restant, a dobânzii, a penalităților și a celorlalte costuri.
O decizie bună nu poate fi luată fără o imagine completă asupra datoriei.
Banca te poate contacta, dar nu oricum
Consumatorul nu trebuie să ignore apelurile și notificările creditorului. Comunicarea este necesară pentru găsirea unei soluții, iar lipsa răspunsului nu oprește curgerea termenelor și acumularea costurilor.
Aceasta nu înseamnă însă că dificultatea financiară justifică orice formă de presiune.
Informațiile privind consumatorul și relația contractuală trebuie păstrate confidențial. Totodată, creditorul trebuie să mențină un nivel de contact proporțional cu nevoia de informare și care să nu fie excesiv.
Regula este echilibrată: consumatorul nu trebuie să se ascundă, iar creditorul nu trebuie să transforme comunicarea într-o formă de presiune disproporționată.
După 30 de zile: raportarea la Biroul de Credit
O întârziere mai mare de 30 de zile poate fi raportată la Biroul de Credit. Raportarea nu trebuie confundată cu scadența anticipată sau cu executarea silită, dar poate afecta posibilitatea consumatorului de a obține ulterior un nou credit sau o refinanțare.
Înainte de transmiterea datelor privind restanța, consumatorul trebuie notificat cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte. Informarea poate fi realizată prin mijloacele de comunicare agreate, inclusiv în scris, prin telefon, SMS sau e-mail.
Primirea unei asemenea notificări nu trebuie ignorată. Ea arată că problema a trecut de faza unei întârzieri izolate și că istoricul de plată poate fi afectat.
Raportarea nu înseamnă că persoana este înscrisă pe viață pe o „listă neagră” și nici că îi este juridic imposibil să mai obțină vreodată un credit. Informația este utilizată la evaluarea bonității, iar efectul concret depinde de durata și valoarea restanței, de conduita ulterioară și de politica fiecărui creditor.
Cu toate acestea, raportarea poate îngreuna obținerea unei refinanțări tocmai în momentul în care consumatorul ar avea nevoie de ea. De aceea, primele 30 de zile trebuie folosite activ.
Până la 60 de zile: banca trebuie să analizeze situația
Pentru contractele cărora li se aplică O.U.G. nr. 52/2016, creditorul are obligația să depună diligențe pentru prevenirea declarării scadenței anticipate, a inițierii executării silite sau a vânzării debitului către o entitate de recuperare creanțe.
Mai mult, creditorul trebuie să poată dovedi că a depus aceste diligențe.
Cel mai târziu după înregistrarea a 60 de zile consecutive de restanță, creditorul trebuie să contacteze consumatorul pentru a obține informații despre situația sa financiară. În baza acestora, trebuie să îi transmită în scris soluții corespunzătoare pentru achitarea debitului.
Aceasta nu înseamnă că banca trebuie să accepte orice propunere formulată de consumator. Înseamnă însă că dificultatea trebuie analizată în mod real, iar soluția nu poate fi una pur formală sau identică pentru toți clienții.
Creditorul trebuie să țină cont de circumstanțele individuale, de interesele și drepturile consumatorului și, mai ales, de capacitatea actuală de rambursare.
O persoană care și-a pierdut temporar veniturile nu se află în aceeași situație cu una ale cărei venituri s-au redus definitiv. O familie care poate relua plata integrală după trei luni are nevoie de o altă soluție decât consumatorul pentru care rata a devenit structural nesustenabilă.
Soluția trebuie să urmeze problema reală, nu să o ascundă pentru câteva luni.
Soluția oferită trebuie justificată și documentată
Creditorul trebuie să documenteze motivele pentru care soluția oferită este adecvată situației individuale a consumatorului. De asemenea, trebuie să păstreze evidența interacțiunilor cu acesta pe durata contractului și cel puțin cinci ani după cesionarea creanței sau finalizarea executării silite.
Această obligație are o consecință practică importantă: analiza nu trebuie să existe numai la nivelul unei conversații telefonice. Trebuie să se poată stabili ce informații a transmis consumatorul, ce soluții au fost analizate, ce propunere a fost formulată și de ce a fost considerată adecvată.
La rândul său, consumatorul trebuie să păstreze cererile transmise, numerele de înregistrare, documentele anexate, răspunsurile primite, notificările și graficele de rambursare propuse.
Dacă ulterior apare un litigiu, aceste înscrisuri vor arăta dacă părțile au conlucrat efectiv și dacă obligațiile legale au fost respectate.
Ce soluții pot fi oferite
În funcție de situația concretă, soluțiile pot include prelungirea duratei contractului, amânarea integrală sau parțială a ratei, acordarea unei perioade fără plăți, reducerea temporară a ratei, schimbarea dobânzii, refinanțarea, rescadențarea, reeșalonarea, conversia, consolidarea mai multor credite sau chiar reducerea soldului datoriei (Vezi Episodul II din Ghid).
Lista nu înseamnă că orice consumator are automat dreptul la oricare dintre aceste măsuri. Ea arată însă că restructurarea nu se reduce la simpla prelungire a duratei contractului.
Soluția oferită nu trebuie să determine reevaluarea bunului adus în garanție și nici să impună o garanție nouă, decât dacă acest lucru este solicitat expres de consumator.
Înainte de semnarea unui act adițional trebuie verificate noua rată, durata creditului, dobânda aplicabilă, costul total și efectul măsurii după expirarea perioadei de restructurare.
O rată temporar mai mică nu înseamnă întotdeauna un credit mai ieftin și nici o soluție sustenabilă.
Ce trebuie să transmiți băncii
O cerere utilă nu trebuie să se limiteze la formularea „nu mai pot plăti rata”. Ea trebuie să explice ce s-a schimbat față de momentul încheierii contractului și care este capacitatea actuală de plată.
Consumatorul trebuie să indice cauza dificultății, data la care aceasta a apărut, caracterul temporar sau permanent al reducerii veniturilor, cheltuielile esențiale ale familiei și suma pe care o poate plăti în mod realist.
Cererea trebuie susținută prin documente: decizia de concediere, dovada intrării în șomaj, actul care arată reducerea salariului, certificatul medical, documentele privind concediul medical sau orice alt înscris relevant.
Este util ca solicitarea să cuprindă și o propunere concretă: reducerea temporară a ratei, o perioadă de grație, prelungirea duratei contractului sau o altă măsură care ar permite reluarea plăților.
Cererea trebuie transmisă printr-un mijloc care permite dovedirea datei, conținutului și documentelor anexate. O discuție telefonică poate fi începutul dialogului, dar nu trebuie să rămână singura dovadă.
Dobânda penalizatoare nu poate fi calculată oricum
Pentru contractele cărora li se aplică dispozițiile relevante din O.U.G. nr. 50/2010 sau O.U.G. nr. 52/2016, dobânda penalizatoare nu poate depăși cu mai mult de trei puncte procentuale rata dobânzii curente și se aplică la principalul restant, nu la întregul sold al creditului.
Dacă debitorul sau soțul ori soția acestuia se află în șomaj, suferă o reducere a salariului de cel puțin 15% sau intervine decesul, penalitatea nu poate depăși cu mai mult de două puncte procentuale rata dobânzii curente, în condițiile și pe durata stabilite de lege.
În toate cazurile, cuantumul dobânzilor penalizatoare nu trebuie să depășească principalul restant.
Aceste limite urmăresc să împiedice transformarea unei dificultăți temporare într-o datorie care crește necontrolat. Consumatorul trebuie însă să informeze creditorul și să prezinte documentele care dovedesc situația invocată.
Ziua 90: problema intră într-o etapă nouă
Pentru contractele cărora li se aplică aceste dispoziții, creditorul poate declara creditul scadent anticipat după înregistrarea a 90 de zile consecutive de restanță.
Scadența anticipată nu se produce automat în ziua a 90-a. Este necesară o manifestare expresă a creditorului, realizată cu respectarea obligațiilor de notificare aplicabile.
Efectul poate fi însă major: dacă scadența anticipată este declarată, întregul sold al creditului devine exigibil. Problema nu mai privește una sau câteva rate restante, ci întreaga datorie rămasă.
De aceea, cele 90 de zile nu reprezintă un termen până la care poți amâna. Ele sunt perioada în care trebuie să comunici, să documentezi dificultatea, să ceri o soluție și să verifici dacă propunerea primită este cu adevărat sustenabilă.
Ce se întâmplă după declararea scadenței anticipate, cât timp mai există până la executarea silită și ce soluții mai are consumatorul vor constitui tema episodului următor.
O precizare necesară pentru creditele mai vechi
Drepturile și termenele prezentate în acest articol nu se aplică în mod identic tuturor contractelor.
O.U.G. nr. 52/2016 nu se aplică, în principiu, contractelor de credit care se aflau deja în derulare la data intrării sale în vigoare. Nici toate modificările aduse O.U.G. nr. 50/2010 privind dobânzile penalizatoare și scadența anticipată nu sunt aplicabile automat contractelor care erau deja în derulare la acel moment.
În cazul unui credit mai vechi, trebuie verificate data încheierii contractului, natura creditului și dispozițiile tranzitorii aplicabile.
Indiferent însă de data contractului, regula practică rămâne aceeași: prima rată neachitată nu trebuie ignorată.
Este un semnal de alarmă, nu o sentință. Dar poate deveni începutul unei probleme mult mai grave dacă timpul în care încă se putea negocia este pierdut.
