Televizorul tău inteligent știe mai multe despre banii tăi decât crezi

0
PNEFR ASPES

de Călin Perpelea,
Consultant IT pentru procese financiare,
Membru al echipei PNEFR

Câte dispozitive ai conectate la internet acasă? Telefonul, laptopul, televizorul, routerul, poate o priză smart sau o cameră de supraveghere. Poate un aspirator robot sau o boxă inteligentă.

Acum întreabă-te: câte dintre ele le-ai actualizat în ultimele 6 luni? Și câte sunt pe aceeași rețea prin care faci internet banking?

Dacă nu știi răspunsul la niciuna dintre întrebările astea, articolul ăsta e pentru tine.

O casă obișnuită. 22 de dispozitive. 30 de atacuri pe zi.

O locuință obișnuită deține în medie 22 de dispozitive inteligente și este ținta a aproape 30 de atacuri cibernetice pe zi, de trei ori mai multe decât în 2024. Cifrele provin dintr-un raport Bitdefender bazat pe date din peste 6 milioane de locuințe din Europa, America de Nord și Australia.

Dispozitivele care permit redarea conținutului online pe televizor, televizoarele inteligente și camerele de supraveghere sunt cele mai frecvent vizate și reprezintă cumulat peste jumătate dintre toate vulnerabilitățile detectate. Aceste dispozitive rămân adeseori neactualizate și devin porți de intrare ușoare pentru atacatori în rețeaua de acasă.

Smart TV-urile reprezintă aproximativ 21% dintre toate dispozitivele vulnerabile, fiind expuse din cauza duratei lungi de utilizare, între 5 și 8 ani, și a lipsei actualizărilor de securitate.

Televizorul nu e ținta. E ușa.

Păi nu e treaba mea, am internet de la provider, ei se ocupă”

Parțial adevărat. Furnizorul îți asigură conexiunea la internet. Ce se întâmplă în interiorul rețelei tale de acasă, între televizor, telefon, laptop și router, e în întregime responsabilitatea ta.

Furnizorul nu vede că televizorul tău are firmware neactualizat din 2022. Nu știe că toate dispozitivele tale smart sunt pe aceeași rețea cu laptopul de pe care faci plăți. Nu intervine când un dispozitiv din casă e compromis și începe să comunice cu un server din altă parte a lumii.

Rețeaua furnizorului se oprește la router. Ce e după router, e casa ta digitală. Și în casa ta, tu ești administratorul.

Cum ajunge televizorul să fie o problemă financiară

Specialiștii în securitate cibernetică numesc mecanismul „mișcare laterală” și e unul dintre cele mai periculoase concepte din lumea atacurilor, tocmai pentru că e cel mai puțin cunoscut.

Funcționează simplu: atacatorul compromite un dispozitiv slab securizat din rețeaua ta, televizorul, priza inteligentă, becul smart. Odată intrat, nu rămâne acolo. Se deplasează lateral prin rețea, de la un dispozitiv la altul, până ajunge la ce îl interesează: laptopul de pe care faci internet banking, telefonul cu aplicația băncii, documentele stocate local.

Și nu vorbim de atacuri rare. Conform raportului Fortinet 2025 Global Threat Landscape, scanările automate prin care atacatorii caută dispozitive vulnerabile la nivel global au crescut cu 16,7% într-un singur an. Internetul este mapat în timp real de programe automatizate care caută punctele slabe, iar dispozitivele tale neactualizate apar pe acea hartă.

Datele colectate de dispozitivele IoT pot fi și ele compromise direct. Atacatorii pot exploata vulnerabilități în firmware-ul dispozitivelor sau în platformele cloud la care se conectează accesând informații personale, financiare sau orice altceva este stocat local sau sincronizat în cloud. Un dispozitiv NAS ( unitatea de stocare ) conectată la rețea pe care mulți o folosesc pentru backup-uri și documente, poate oferi atacatorilor acces la toate fișierele tale, inclusiv extrase de cont, contracte sau documente de identitate scanate.

Multe dispozitive IoT nu oferă opțiuni solide de protecție. Unele nu permit setarea unei parole locale, altele vin cu setări implicite nesigure, iar criptarea datelor este absentă sau insuficientă. Această vulnerabilitate structurală mută aproape toată responsabilitatea pe utilizator, care de multe ori nici nu știe ce date sunt stocate pe dispozitiv.

Ce colectează dispozitivele din casa ta și unde ajung datele

Dispozitivele IoT sunt, în esență, senzori permanenți. Televizorul colectează obiceiuri de vizionare, ore de activitate, preferințe, date care ajung la producător, la platformele de streaming și, prin politici de confidențialitate acceptate cu un click, la terți parteneri. Aspiratorul robot cartografiază locuința ta. Camera de supraveghere înregistrează continuu. Boxa inteligentă procesează comenzi vocale în cloud.

Luate individual, aceste date par inofensive. Agregate, construiesc un profil detaliat: când ești acasă, când pleci, ce cumperi, ce îți permiți. Un profil care, în mâinile greșite, poate alimenta atacuri țintite mult mai precise decât un SMS de phishing generic.

Iar datele nu călătoresc întotdeauna în condiții de securitate. Multe dispozitive IoT comunică prin rețele wireless fără criptare adecvată, ceea ce înseamnă că traficul poate fi interceptat de cineva cu instrumentele potrivite. Instrumentele potrivite sunt disponibile online, gratuit.

Ce poți face concret și ce puțini știu

Materialele de specialitate în securitate cibernetică identifică câteva măsuri simple care schimbă fundamental nivelul de protecție al rețelei tale de acasă. Le traduc aici pe înțelesul tuturor.

Primul lucru și cel mai puțin știut: separă rețelele.

Majoritatea oamenilor au o singură rețea Wi-Fi acasă. Pe ea sunt conectate simultan laptopul de pe care fac internet banking, telefonul, televizorul, aspiratorul robot și becurile smart. Din perspectiva securității, e ca și cum ai ține cheile casei în același loc cu cheile de la seiful cu bani.

Soluția există deja în routerul tău, cel mai probabil, și nu costă nimic. Aproape toate routerele moderne, inclusiv cele oferite de provideri, permit activarea unei rețele separate, numită de obicei „Guest Network” sau „Rețea pentru oaspeți”. Conectezi acolo toate dispozitivele smart: televizorul, camera, priza inteligentă, boxa și le separi de laptopul și telefonul prin care faci plăți. Dacă un dispozitiv IoT este compromis, atacatorul nu mai are acces direct la restul rețelei.

Intri în setările routerului printr-un browser, folosind adresa IP scrisă pe eticheta de pe spatele routerului de obicei ceva de forma 192.168.x.x. Cauți opțiunea de rețea secundară sau pentru oaspeți, o activezi, îi dai un alt nume și o altă parolă față de rețeaua principală. Durează câteva minute. Diferența în termeni de securitate e semnificativă.

Al doilea lucru surprinzător: verifică dacă datele tale au apărut deja într-o breșă.

Există un serviciu gratuit, folosit de specialiști în securitate din întreaga lume: haveibeenpwned.com. Introduci adresa de email și îți spune instant dacă a apărut în vreuna dintre marile baze de date furate și făcute publice. Serviciul indexează miliarde de înregistrări din sute de breșe de securitate documentate.

Dacă adresa ta apare, și există șanse mari să apară dacă o folosești de mai mulți ani, înseamnă că parola asociată ei la momentul breșei este compromisă. Dacă mai folosești acea parolă oriunde, inclusiv la bancă sau la email, e momentul să o schimbi imediat.

E un instrument de verificare concret, gratuit, care îți arată în 30 de secunde dacă ai deja o problemă, nu dacă ai putea avea una.

Ce se schimbă la nivel european

Uniunea Europeană a adoptat în 2024 Regulamentul privind Reziliența Cibernetică care obligă producătorii de dispozitive digitale să implementeze securitate încă din faza de proiectare, să ofere actualizări pe toată durata de viață a produsului și să raporteze vulnerabilitățile critice în termen de 24 de ore de la descoperire.

E un pas important. Dar regulamentul protejează dispozitivele care vor fi produse de acum înainte. Pe cele pe care le ai deja acasă, le protejezi tu.

Educația financiară nu înseamnă doar să înțelegi dobânzile și ratele.

Înseamnă și să înțelegi că banii tăi digitali nu sunt mai în siguranță decât cel mai vulnerabil dispozitiv conectat la aceeași rețea prin care faci plăți și autentificări. Într-o economie din ce în ce mai digitalizată, casa inteligentă și contul bancar sunt mai legate între ele decât par.

Casa ta inteligentă devine din ce în ce mai complexă. Întrebarea nu mai e dacă dispozitivele tale colectează date sau dacă rețeaua ta primește tentative de atac, răspunsul la ambele e da. Întrebarea e dacă tu știi ce faci cu informația asta.

Știi câte dispozitive ai conectate la internet acasă? Dacă nu, azi e un moment bun să afli.