Centrele de date ale inteligenței artificiale se adapă din aceleași ape ca reactoarele nucleare, fermele și orașele, iar România se pregătește să le găzduiască tocmai în regiunile lovite de secetă
În vara lui 2026, pentru prima oară în istoria sa, centrala nucleară de la Cernavodă și-a oprit ambele reactoare din lipsă de apă. În aceeași vară, România a devenit una dintre destinațiile preferate ale investitorilor în centre de date, instalații care transformă electricitatea și apa în putere de calcul pentru inteligența artificială. Consumul acestora de apă, încă ignorat de statistici și ascuns în bilanțurile marilor companii, anunță o competiție nouă pentru aceeași resursă, iar secolul XXI se conturează drept secolul în care apa redevine o variabilă economică de prim rang.
Ziua în care fluviul a oprit reactorul
Pe 28 iulie 2026, Nuclearelectrica a oprit Unitatea 1 de la Cernavodă, iar pe 13 august a urmat și Unitatea 2. Dunărea, care furnizează apa de răcire a reactoarelor, coborâse la niveluri pe care operatorul le-a numit „extrem de scăzute, fără precedent”. La intrarea fluviului în țară, la Baziaș, debitul scăzuse la circa 1.500 de metri cubi pe secundă, față de mediile istorice de 4.700 pentru iulie și 4.300 pentru august, foarte aproape de minimul absolut de 1.400, înregistrat în 1985. Singurul precedent datează din august 2003, când numai Unitatea 1 era în funcțiune și a stat oprită aproximativ o lună.
Centrala asigură în mod obișnuit în jur de 20% din electricitatea României, iar retragerea acesteia a mutat sarcina pe termocentrale, pe regenerabile și, mai ales, pe importuri, care au urcat în orele de vârf până la 2.500 de megawați. Pe 25 septembrie, cota Dunării la Cernavodă ajunsese la minus 245 de centimetri, cu doar zece centimetri peste recordul minim, iar Ministerul Energiei a amânat din nou orice decizie de repornire pentru jumătatea lui octombrie. Lecția acestei veri depășește însă sectorul nuclear. Orice instalație care transformă electricitatea în muncă utilă și produce căldură are nevoie, într-un fel sau altul, de un fluviu/râu, iar cea mai lacomă dintre noile instalații de acest fel poartă numele de centru de date.
Cinci picături pentru o întrebare
Fiecare întrebare adresată unui asistent de inteligență artificială, cunoscuții Chat GPT sau Claude, pune în mișcare mii de procesoare grupate în clădiri imense, a căror căldură se cere evacuată fără întrerupere. Cea mai ieftină metodă rămâne evaporarea apei în turnuri de răcire, aceeași tehnică pe care o folosesc centralele electrice. Google a publicat în 2025 prima estimare oficială a costului de mediu al unei interogări ”artificiale”: un prompt median adresat modelului Gemini consumă 0,24 wați-oră de energie și 0,26 mililitri de apă, adică aproximativ cinci picături. Cercetătorul Shaolei Ren, de la Universitatea California din Riverside, a observat imediat că socoteala lasă deoparte apa consumată pentru producerea electricității, care depășește de mai multe ori apa folosită direct la răcire, precum și apa necesară antrenării modelelor.
Cinci picături par o nimica toată până când sunt înmulțite cu miliardele de întrebări puse zilnic. Agenția Internațională a Energiei estimează că centrele de date consumă în prezent peste 560 de miliarde de litri de apă pe an, iar consumul ar putea urca până la 1.200 de miliarde de litri în 2030. Un raport al guvernului britanic din 2025 calculează că un singur centru de date de 100 de megawați, cu răcire prin evaporare, consumă circa 2,5 miliarde de litri anual, cât nevoile a 80.000 de oameni. Același raport semnalează o lacună gravă: doar două cincimi dintre operatori își măsoară efectiv consumul de apă.
Giganții IT&C și setea lor ascunsă
Tot Google a raportat pentru 2025 un consum de apă al centrelor sale de date de aproximativ 41 de milioane de metri cubi, în creștere cu 34% într-un singur an și de peste două ori mai mare decât în 2021, iar Amazon a declarat pentru prima oară circa 9,5 milioane. Consumul direct al tuturor centrelor de date din Statele Unite a ajuns în 2024 la circa 66 de milioane de metri cubi. Apa consumată indirect, prin electricitatea de care au avut nevoie, a fost însă de aproximativ 865 de milioane de metri cubi, mai mult decât primește într-un an întreaga populație a României din rețeaua publică.
Cazul Anthropic arată cât de puțin se știe despre această ”sete”. Compania care a pierdut 42 de miliarde de dolari în 2025 și țintește la listare o evaluare de peste 2.000 de miliarde nu publică nicio cifră privind consumul de apă, nici în prospectul de listare, nici în alte rapoarte. Cea mai mare parte a modelelor sale rulează în infrastructura Google, Amazon și Microsoft, astfel încât apa folosită pentru fiecare răspuns se pierde în bilanțurile furnizorilor de cloud, amestecată cu restul activității lor. Prospectul lasă totuși să se vadă amploarea a ceea ce urmează: 7,33 miliarde de dolari cheltuite în 2025 pe putere de calcul, un program de 50 de miliarde de dolari pentru centre de date proprii în Texas și New York, anunțat în noiembrie 2025, și angajamente de circa 518 miliarde pentru servicii cloud, calcul și infrastructură în anii următori, sumă mai mare decât întreaga economie a României. Fiecare dintre aceste miliarde se va transforma în megawați, iar fiecare megawatt, în apa evaporată undeva, la un râu sau la un turn de răcire.
Ciocolata, blugii și răspunsul unui algoritm
Profesorul olandez Arjen Hoekstra a propus, la începutul anilor 2000, conceptul de amprentă de apă, adică volumul total de apă dulce consumat de-a lungul întregului lanț de producție al unui bun de consum. O tabletă de ciocolată de 100 de grame înglobează astfel aproximativ 1.700 de litri de apă, o pereche de blugi în jur de 7.500, potrivit Organizației Națiunilor Unite, un kilogram de carne de vită circa 15.000, iar un telefon inteligent în jur de 13.000. Raportate la consumul unui român, cifrele capătă o concretețe aproape fizică. Potrivit Institutului Național de Statistică, fiecărui locuitor racordat la rețeaua publică i-au revenit în 2024 aproximativ 110 litri pe zi, așa că o tabletă de ciocolată echivalează cu două săptămâni din apa de la robinetul său, iar o pereche de blugi cu mai mult de două luni.
Inteligența artificială adaugă acestei liste un produs fără greutate și fără formă, al cărui cost în apă rămâne aproape invizibil. Răspunsul unui algoritm nu seamănă cu o pereche de blugi, însă urmează aceeași logică economică: apa consumată la mii de kilometri distanță se încorporează într-un serviciu pe care utilizatorul îl primește gratuit sau contra unui abonament lunar, iar bazinul hidrografic care a plătit prețul rămâne, de cele mai multe ori, necunoscut.
Paradoxul lui Adam Smith, rescris
În Avuția națiunilor, Adam Smith formula în 1776 celebrul paradox al valorii: nimic nu este mai util decât apa, însă cu ea nu se poate cumpăra aproape nimic, pe când un diamant, de o utilitate marginală (poți trăi fără el), se schimbă pe o mulțime de alte bunuri. Economia marginală a rezolvat enigma un secol mai târziu, arătând că prețul depinde de raritatea ultimei unități disponibile, iar apa, aflată aproape pretutindeni la îndemână, își pierdea valoarea tocmai prin abundență.
Iată însă că marile centre de date răstoarnă premisa acestei soluții. Global Commission on the Economics of Water estima în 2024 că, la ritmul actual, cererea mondială de apă dulce va depăși oferta cu 40% până în 2030, iar peste două miliarde de oameni trăiesc încă fără acces la apă potabilă gestionată în condiții sigure. În aceeași perioadă, cererea de apă a infrastructurii digitale se va dubla. Pe măsură ce ultima unitate de apă devine rară, apa își recapătă prețul pe care utilitatea sa l-a justificat dintotdeauna, iar cei care o transformă în putere de calcul vor concura direct cu fermierii, cu orașele și cu centralele electrice. Amintiți-vă de solicitările lui Trump pentru Canada (statul cu cele mai mari rezerve de apă dulce din lume), dar și pentru Groelanda.
România, noua destinație a centrelor de date
România găzduiește în prezent 63 de centre de date și atrage investitori prin costuri de construcție cu aproximativ un sfert mai mici decât în Europa de Vest, printr-o conexiune la internet de calitate și prin proiecte mari de energie verde. În decembrie 2025, ClusterPower și Accelerated Infrastructure Capital au anunțat un parteneriat pentru o capacitate de până la 800 de megawați, distribuită în două campusuri din sud-vestul țării. Compania americană DriverAI pregătește un centru de 80 de megawați la Luna, în județul Cluj, iar presa relatează că Nvidia ar lua în calcul o investiție separată de patru miliarde de dolari.
Însă, după penuria declanșată de secetă în această vară, cifrele capătă o altă greutate și importanță. Cei 800 de megawați anunțați în sud-vest reprezintă mai mult decât jumătate din puterea întregii centrale de la Cernavodă. Dacă ar fi răciți prin evaporare, la parametrii din raportul britanic, ar consuma în jur de 20 de milioane de metri cubi de apă pe an, cam cât primesc de la robinet locuitorii Clujului și ai Brașovului la un loc. Sud-vestul României, adică Oltenia, se numără tocmai printre regiunile cele mai expuse la secetă și la deșertificare, iar sursa naturală de apă a zonei rămâne aceeași Dunăre care a oprit uzina de la Cernavodă.
Această concluzie nu indică însă renunțarea la aceste investiții, aș spune chiar dimpotrivă. Tehnologiile de răcire în circuit închis, răcirea cu aer și reutilizarea căldurii reziduale pentru termoficare reduc drastic consumul de apă, iar Amazon declară deja că folosește răcirea cu aer liber în aproximativ 90% din timpul de funcționare. Diferența dintre un centru de date care seacă un bazin și unul care încălzește un cartier o fac condițiile impuse la autorizare, iar România are acum, înaintea valului de construcții, singurul moment în care le poate stabili fără să plătească eventuale despăgubiri, ce vor fi impuse de birocrații de la Bruxelles.
Noi suntem țara care își primește apa multă de peste graniță
România se află într-o poziție hidrologică mai fragilă decât sugerează imaginea unei țări străbătute de râuri. Resursele proprii, formate din râurile interioare și din apele subterane, sunt modeste la scară europeană, iar cea mai mare parte a debitului disponibil vine prin Dunăre, după ce fluviul a străbătut alte șase state și a alimentat industriile, orașele și agricultura acestora. Seceta din bazinul superior se transmite, cu destulă întârziere, în rețeaua electrică românească.
Structura consumului adaugă o vulnerabilitate în plus. Agricultura a absorbit în 2025 aproape 63% din cei 3.053 de milioane de metri cubi de apă distribuiți, iar volumul total a crescut într-un singur an cu aproape 915 milioane, bineînțeles pe fondul secetei. În același timp, aproximativ o cincime din populație nu este racordată la rețeaua publică de alimentare cu apă. O țară în care patru milioane de oameni nu au apă curentă în casă își poate permite centre de date doar dacă acestea își aduc propriile soluții de răcire, în loc să intre în competiție cu fermele și cu satele pentru același debit.
Am scris zilele trecute despre imperiile de ieri care se luptau pentru grânare și pentru trecătorile munților. Astăzi, dar mai ales cele de mâine luptă și vor negocia debite, drepturi de captare și bazine hidrografice, iar marile companii de inteligență artificială își caută deja provinciile în locurile unde energia este ieftină și apa pare abundentă. Pentru România, vara în care Dunărea a oprit Cernavodă poate rămâne un simplu episod meteorologic sau poate deveni momentul în care apa intră, în sfârșit, în socotelile strategice ale statului, înainte ca primele turnuri de răcire ale noilor centre de date să înceapă să fumege.
Cinci condiții pentru centrele de date din România
1. Apa pusă prin țeavă la autorizare. Orice centru de date de peste 10 megawați să prezinte, înainte de aviz, un bilanț al apei consumate direct și indirect, evaluat pe bazinul hidrografic din care se alimentează.
2. Răcire în circuit închis în zonele expuse la secetă. Interdicția răcirii prin evaporare în regiunile cu deficit hidric, între care Oltenia și Bărăganul, și preferința pentru răcire cu aer sau în circuit închis.
3. Căldura transformată în resursă. Condiționarea facilităților fiscale de recuperarea căldurii reziduale pentru termoficare, sere sau procese industriale.
4. Raportare publică anuală. Publicarea consumului de apă și de energie al fiecărui centru de date, după modelul pe care Uniunea Europeană îl cere deja prin Directiva privind eficiența energetică.
5. Contabilitatea apei în statistica oficială. Calculul anual, de către Institutul Național de Statistică, al amprentei de apă a economiei românești, inclusiv al sectorului digital, pentru ca strategia de dezvoltare să poată fi judecată și în metri cubi.
